6,156 matches
-
mai ales excepțiile confirmă regula, tot ceea ce există în natură există în artă." Să notăm că Hegel (1770-1831), în aceeași perioadă, definește drama și o situează în istoria artei, la fel ca Hugo. Iată ce declară el în Cursul de Estetică pe care îl ține la Universitatea din Berlin și care a fost publicat în 1832 după moartea lui: "O primă observație, referitoare la acest subiect, este relativă la timpul în care apare poezia dramatică dominând celelalte genuri. Drama este produsul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
un eșec atât de usturător încât de acum înainte Zola renunță la teatru. Edmond de Goncourt, care adaptează Germinie Lacerteux în același an, eșuează și el lamentabil pe lângă public. Cât despre piesele contemporanilor lui Zola, ele nu sunt conforme cu estetica naturalistă 100. Moștenitor al lui Scribe, Victorien Sardou (1831-1908), care nu este pentru el decât "un amuseur", a creat o lume artificială în care se mișcă niște paiațe. "Talentul Domnului Sardou (...) este făcut în esență din abilitate și spirit, scrie
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Maria). Muzică și lumină, în concepția lui Appia, ritmează și structurează, fiecare în felul ei, spațiul scenic în jurul corpului actorului pe care se bazează reprezentația. 1.2. Simboliștii sau visul la un teatru mental Obosiți, ca și Appia, de greoaia estetică naturalistă, autorii dramatici simboliști nu mai concep decorul ca pe un cadru ilustrativ. Emile Dujardin, care visează la un "teatru invizibil", pune față în față spectacolele amărâte pe care i le oferă scena timpului său, unde totul este artificial, și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de sugestie, este cel mai bun acompaniament al dramei. De aceea, piesele lor își găsesc deplina înflorire în operă. Debussy va scrie în 1904, pentru Maeterlinck (1862-1949), muzica la Pelléas și Mélisande (1893), Claudel (1868-1955), profund marcat în tinerețe de estetica simbolistă, chiar dacă s-a îndepărtat de ea, va colabora constant cu prietenii săi muzicieni, Darius Milhaud, Arthur Honegger. Încărcătura poetică a textului trebuie să fie de ajuns, pentru Simboliști, ca să creeze atmosfera dramei. Scena nu mai caută să descrie, ci
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
înlocuiască actorul, jenant în corporalitatea lui, printr-o figurină, Jarry și Craig în special. 1.3. Jarry: Despre inutilitatea teatrului în teatru Dacă simboliștii au debarasat scena de grija realismului, lui Jarry (1873-1807) îi revine meritul de a fonda o estetică scenică modernă. Când dă ca titlu al articolului său, care este un adevărat manifest, "Despre inutilitatea teatrului în teatru", publicat în Le Mercure de France în septembrie 1896, Jarry reia, transformându-l, titlul articolului simbolistului Pierre Quillard, "Despre inutilitatea absolută
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
De aceea opera lui teoretică, mult timp dispersată, fiind interzisă în URSS, nu a fost decât târziu tradusă în Franța. În 1963 apare o primă lucrare, intitulată Teatrul teatral, apoi, în 1980, Scrieri despre teatru care grupează esențialul operei sale. Estetica sa formalistă a fost totuși cunoscută imediat. Datorită imensului succes al regiei sale pentru Revizorul lui Gogol, în 1926 vine să producă piesa la Paris la cererea lui Gaston Baty. Meyerhold se arată deosebit de sever față de naturalism, ale cărui excese
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Scena, care constituie o unitate în teatrul de iluzie, nu este aici decât o juxtapunere de secvențe. Secvențele, când se succed cu repeziciune într-un singur loc, când sunt concomitente și două locuri diferite sunt reprezentate simultan. Brecht regăsește aici estetica medievală sau elisabetană. Un joc de corespondență între secvențe, în care se face simțită influența cinematografului, invită spectatorul să-și construiască modul de a înțelege piesa confruntând unele secvențe. Acestei fragmentări a acțiunii îi corespunde cea a limbajului dramatic. Song
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
teoretizat, fiecare în felul său, pentru a afla esența teatrului, analizând când regulile de compoziție ale piesei, când afectele pe care spectacolul le trezește, când performanțele pe care le necesită din partea interpreților. Pe când Antichitatea și Clasicismul au preferat dramaturgia și estetica receptării, începând cu secolul al XVIII-lea și nașterea dramei, teoreticienii s-au întrebat din ce în ce mai mult asupra artei actorului și regizorului. Din toate vremurile, ei au definit teatrul ca fiind reflectarea lumii. Acesta este, după părerea lui Shakespeare, în Hamlet
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
muzică, cântec, bruiaj, decor. Ex: în 1650, Andromeda, operă creată de Corneille cu un acompaniament muzical de d'Assoucy, într-un decor de Torelli. Tragedie pe muzică. Gen creat de Racine cu Esther, în 1689, în colaborare cu Jean-Baptiste Moreau. Estetica genului, care tinde să concureze opera foarte în vogă în Franța din a doua parte a secolului al XVII-lea, are la bază amestecul de declamație, muzică și cânt. Tragedie-balet. Gen aristocratic, provenit din tradiția baletelor de curte, născut din
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și 1642 cu autori precum Hardy și Rotrou. Acest gen neregulat ține totodată de tragedie și de comedie. Zi. Parte a acțiunii unui Mister destinată să fie reprezentată într-o zi; sinonimă cu act, începând cu perioada barocă. Cronologie Teoreticienii esteticii teatrale secolul al IV-lea î. H. între 389-370 între 355 -323 secolul I î. H. între 23 și 13 secolul I d.H. secolul al II-lea d.H. secolul al V-lea d.H . 1498 1503 1541 1548 1549 1550 1555
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
către M.C. asupra unității de timp și de loc în tragedie Stendhal, Racine și Shakespeare (II) Hugo, Prefața la Cromwell Vigny, Scrisoare către Lordul *** despre seara din 24 otombrie 1829 și despre un sistem dramatic Hugo, Prefața la Hernani Hegel, Estetica Hugo, Prefețele la Marie Tudor și Lucrèce de Borgia Musset, Despre tragedie Hugo, Prefața la Ruy Blas Hugo, Prefața la Les Burgraves Wagner, Opera de artă a viitorului Wagner, Opera și drama Hugo, William Shakespeare Nietzche, Nașterea tragediei Zola, Naturalismul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Domnișoara Julie Antoine, Teatrul liber Maeterlinck, Cuvinte neînsemnate Quillard, Despre inutilitatea absolută a regiei scenice exacte Appia, Punerea în scenă a dramei wagneriene Jarry, Despre inutilitatea teatrului în teatru Mallarmé, Divagații Appia, Muzică și regie Rolland, Teatrul poporului tentativă de estetică a unui teatru nou Antoine, Conversație despre regia scenică Appia, Cum să reformăm regia scenică Craig, Arta teatrului Evreinov, Apologia teatralității Rouché, Arta teatrală modernă Craig, Despre arta teatrului Apollinaire, Prolog despre Mamelele lui Tiresias Appia, Opera de artă vie
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
spirit evoluționist pe care le conțineau (multe dintre aceste cursuri reprezintă traduceri din lucrările lui F. K. von Savigny, K. von Rotteck, R. von Ihering). Din opera lui W. T. Krug, System der theoretischen Philosophie, a tradus partea referitoare la estetică, predând după ea la Academia Mihăileană și apoi și la Facultatea de Drept din Iași. Astfel, el difuzează o sumă de idei estetice care au pregătit înțelegerea principiilor junimiste: delimitarea specificului artei, definirea frumosului ca obiect al artei și stabilirea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285652_a_286981]
-
estetice care au pregătit înțelegerea principiilor junimiste: delimitarea specificului artei, definirea frumosului ca obiect al artei și stabilirea deosebirilor dintre frumos, adevăr și bine, sublinierea însemnătății gustului în judecata estetică, precizarea categoriilor estetice ș.a.m.d. În cursurile sale de estetică, precum și în alte împrejurări, a reliefat identitatea dintre frumosul și adevărul estetic și a condiționat reușita unei opere de sinceritatea trăirii interioare a creatorului. Adept al unui frumos de tip clasic, el l-a privit numai sub aspect formal. Prelegerile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285652_a_286981]
-
pigmentată adesea cu sarcasm și ironie, întărește eficiența intervențiilor lui B., explicându-i, în parte, popularitatea. SCRIERI: Raporturile românilor cu ungurii și principiele libertăței națiunali, ed. 2, Viena, 1852; ed. (Românii și ungurii), îngr. și pref. G. Bogdan-Duică, Cluj, 1924; Estetica, îngr. și pref. Ion Iliescu, București, 1972; Discursul de la Blaj și scrieri de la 1848, îngr. Ioan Chindriș, pref. Ion Rațiu, Cluj-Napoca, 1990; Istoria filosofiei, I-II, coordonator Ioan Chindriș, București, 2000-2002. Traduceri: [W. T. Krug], Estetica, îngr. și pref. Ion
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285652_a_286981]
-
G. Bogdan-Duică, Cluj, 1924; Estetica, îngr. și pref. Ion Iliescu, București, 1972; Discursul de la Blaj și scrieri de la 1848, îngr. Ioan Chindriș, pref. Ion Rațiu, Cluj-Napoca, 1990; Istoria filosofiei, I-II, coordonator Ioan Chindriș, București, 2000-2002. Traduceri: [W. T. Krug], Estetica, îngr. și pref. Ion Iliescu, București, 1972. Repere bibliografice: G. Bogdan-Duică, Viața și ideile lui Simion Bărnuțiu, București, 1924; Petre Pandrea, Filosofia politico-juridică a lui Simion Bărnuțiu, București, 1935; Papadima, Creatorii, 11-37; D. D. Roșca, Europeanul Bărnuțiu, Sibiu, 1944; Radu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285652_a_286981]
-
lituanienii, 11 cu rușii și bielorușii, 10 cu polonezii, 8 cu cehii și moravii și 3 cu sașii-germanii. Cercetarea cântecului epic tradițional l-a condus pe F. spre studierea gramaticii și stilului acestuia. Creație cu limbaj propriu, scrie folcloristul în Estetica oralității (1980), cu mijloace artistice specifice, cu un stil tradițional bine consolidat, folclorul trebuie studiat nu cu uneltele retoricii clasice, ci cu acelea ale limbajului propriu. Sprijinindu-se pe ideile unor exegeți români ca B.P. Hasdeu, B. Delavrancea, N. Iorga
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287059_a_288388]
-
și creația populară, București, 1971; Recherches comparées de folklore sud-est européen, București, 1972; Coordonate sud-est europene ale baladei populare românești, București, 1975; Datini și eresuri populare de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Răspunsurile la chestionarele lui Nicolae Densușianu, București, 1976; Estetica oralității, București, 1980; Femeia lui Putiphar (K 2111). Cercetare comparată de folclor și literatură, București, 1982; Paralele folclorice. Coordonatele culturii carpatice, București, 1984; Cântecul epic tradițional al românilor, București, 1985; Valori ale culturii populare românești, I-II, îngr. Rodica Fochi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287059_a_288388]
-
dată, un model soteriologic, o posibilă terapie. SCRIERI: Intimitatea verbului, București, 1981; Tratat de tehnica renunțării, București, 1982; Scrisoarea lui Hipparc, Cluj-Napoca, 1984; Pluralitate, Cluj-Napoca, 1988; Aspecte naturale, București, 1989; Odele morții și alte poeme, București, 1991; Argument pentru o estetică a științei - teoria cunoașterii, Cluj-Napoca, 1990; Eseuri, I-II, Cluj-Napoca, 1992, III-V, București, 1992-1997. Repere bibliografice: George Muntean, Caius Dragomir, „Tratat de tehnica renunțării”, RL, 1984, 20; Ion Cristofor, Caius Dragomir, „Scrisoarea lui Hipparc”, ST, 1985, 7; Toma Roman
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286856_a_288185]
-
se contureze singuri și îi „susține” cu discursul lui agresiv, pătimaș ori persiflant, întotdeauna polemic. Considera că asanarea morală este ținta cea mai de seamă a scrisului. Mentalitatea, definind epoca, își avea sorgintea în confuzia dintre finalitatea etică și cea estetică a operei literare. Suprapunerea planurilor se menține și în romanul Ciocoii vechi și noi, dar preeminentă va deveni senzația viguroasă de viață pe care o dau aici personajele, lumea creată de scriitor. Apărut după o serie destul de numeroasă de încercări
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286992_a_288321]
-
1981 - la Catedra de literatură română a Universității de Stat din Chișinău, deținând un timp funcția de șef al acesteia (1992-1995). Chiar de la prima sa carte, Conținut și formă în opera literară (1972), M. manifestă interes pentru investigarea problemelor de estetică și teoria literaturii. În alte lucrări - monografii și scrieri cu caracter didactic - tratează statutul valorii artistice și categoriile estetice, corelația dintre frumos și util, raporturile artei cu realitatea, talentul și specificitatea gândirii artistice, adevărul artistic și idealul estetic, tradiție și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288086_a_289415]
-
și afirmația că sentimentul frumosului este indiferent, în ansamblu, la condițiile sociale ori etnice. Îndreptându-și atenția exclusiv asupra operei, C. a căutat să lupte, potrivit preceptelor junimiste, împotriva „falsului talent”, în numele unui adevăr estetic, dedus din cercetarea tratatelor de estetică și din lectura atentă a capodoperelor literaturii universale. În mod firesc, el a ajuns astfel la crearea unui model ideal, ținut de unic criteriu valoric. De aceea, critica sa este de principii și pune mare preț pe raționament. În prima
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286121_a_287450]
-
non-discursivă și se bazează pe Înțelegerea lucrurilor În mod imediat și emoțional (cu sentimentul considerat ca opus al gândirii), chiar dacă, În final, se organizează sub forma unei cunoașteri discursive și raționale; experiența religioasă este, sub anumite aspecte, asemănătoare cu cea estetică (R.D. Drennnan, apud Flannery, 1976). Exaltarea emotivității este evidentă mai ales În rituri: ceremoniile religioase sau riturile cu un caracter public vizibil Își găsesc adesea rațiunea de a fi prin recompensa psihologică și socială care derivă din etalarea semnificativă și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
literaturii de factură tradiționalistă, asociate conștiinței eșecului și neputinței, generează la S. o devoratoare ură de sine care se manifestă și în „experimentele” poetice, și în tematica prozei sale. Risipite în presă, articolele critice și de opinie exprimă nevoia unei estetici proprii locului și momentului istoric, care, nerevendicându-se explicit de la nici una din direcțiile ideologice interbelice, continuă într-o oarecare măsură gândirismul. De factură expresionistă, „goticul moldovenesc”, cum a fost definit specificul literaturii iconariste, își căuta sursele în romantismul german și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289978_a_291307]
-
a participării la cosmic și la universalele divine. Perspectiva mistică face din sacrificiu o cale de cunoaștere și din poezie soluția identificării cu obiectul liric care este divinitatea. Goticul moldovenesc ar concentra asumarea existenței în proximitatea morții, vitalismul orgiastic, refuzul esteticii de pe o poziție etic-creștină, în fine, exercițiul autoflagelator. De aici decurge o bună parte din specificul paginilor lirice și epice ale lui S. Versurile experimentează diferite formule, autorul lor evoluând de la tematica gândiristă către o lirică mistică și de la stihul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289978_a_291307]