6,379 matches
-
își plângeau soarta lor tristă. Dar nu știi niciodată ce te poate aștepta la un colț al vieții. Căsnicia lor era ca o lampă căreia i se termină uleiul, urmând a se stinge. Atingerea cearceafului din dormitor nu mai transmitea fiori, nuferii din ei erau veștejiți, iar ramurile nu mai băteau în geam. Carlina simțea că nu mai are suflet în ea, că îmbătrânise rapid și se transformase în nimic. Paharul se umpluse. Cutia cu 121 radiografia vieții în care adunase
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
nu-și piardă speranța. Vroia să-și găsească sensul vieții pentru ca viața să n-o mai poarte în ce sens vrea ea. „Chiar dacă unele lucruri sunt dificile, nu sunt și imposibile”, își spuse ea ca pentru sine. „Dumnezeule!”, o trecu fiorii. Situația ei de față semăna cu cățăratul acela cu frânghii și crampoane, când pipăi cu piciorul în neștire să găsești un sprijin pentru a ajunge acolo unde trebuie. Dar nu-i era frică. Dispăruse teama ca prin minune. Se simțea
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
pentru fiecare lucru, chiar și pentru noi. - Mai știi?! Poate-i chiar așa cum zici tu, spuse apropiindu-se de fereastră pentru a privi ploaia de afară. Tunetele și fulgerele păreau să nu mai înceteze, urlând fără cruțare. Carlina simțea un fior de repulsie pentru ceea ce făcuse. Era mai mult ca sigură că acest sentiment și tot haosul din ea, erau doar în mintea ei. El nu-și dădea seama de nimic. Când se uită la el îl văzuse tot cu prosopul
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
topită. Mâinile lui stăteau încă ferme pe talia ei. Era îngrozită de senzația pe care i-o trezea acest bărbat cu atingerea lui. Ridicând privirea spre el, descoperi că fața lui era prea aproape de a ei și-o trecu un fior rece gândindu-se că are de gând s-o sărute, dar Leon nu făcuse decât să-i sufle ușor în părul ei mătăsos, lăsând răsuflarea să stăruie între ei. Ca prin minune, afară începuse să se lumineze. Nici nu ai
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
și fricoase. Într-o zi aș vrea să scriu o carte despre povestea vieții mele. În acest timp Leon își turnă vin în pahar dintr-o sticlă din frapieră și-l bău dintr-o dată. Când îl văzu o trecu un fior ca un fulger de intensitate mărită. Cafeaua fierbinte făcută la nisip începu să-i tremure, iar degetele abia mai puteau susține ceașca de porțelan. Dar ce putea face și nu făcea? Să fugă și să-l lase acolo? Nu avea
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
se uita la el ca la o bucată de carne cu garanția expirată și pusă pe o lespede de scurs urmând a fi dată ca rebut într-un container. Prezența lui devenise un clopot de alarmă, făcând-o să simtă fiori de groază și scârbă. Acum regreta că îl cunoscuse, dar era prea târziu pentru regrete. Voise doar să-l ajute. Astfel, Carlina își amintise cu nostalgie, că încă din perioada când era o adolescentă faină, așa cum îi spuneau vecinii, își
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
să te pierd, știi cum e, ochii care nu se văd se uită întotdeauna. - Fie, cum hotărăști tu, zise Nicole. Lacrimi fierbinți îi ardeau ochii, numai ea știind din ce cauză. Copilăria tuturor este frumoasă, dar parfumul adolescenței are un fior care te marchează pentru totdeauna. La acea etapă trăim dragostea într-o formă specială, aceea în care iubirea poate înlocui totul. Nicole voia să o mențină pură, nepoluată, ca la prima iubire. Dragostea leagă lumea și tot ea o dezleagă
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
de țărm, pe valuri înalte. Era croită din sufletele lor căutând să ajungă la marginea ceții care plana peste ei. Purtau în suflet o dragoste ascunsă ca o bijuterie scumpă ținută într-o casetă ca într-un seif secret. Un fior din interior și dorul de Andrei-Alinandru îi trezea la realitate în fiecare zi. Atunci, pentru Nicole lacrimile curgeau din belșug. Nimeni nu-i putea alina dorul de copil. Sperau ca într-o zi să ajungă din nou pe pământul lor
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
crească pe Victoria. Niciodată fulgerul nu lovește în același loc, dar Nicky lovea acolo unde mai lovise de atâtea ori. Când îl văzuse că apare după atâta așteptare, când era gata să se întoarcă acasă, simți prin trupul ei acei fiori de gheață care îi cunoștea iar o sudoare rece îi năpădi tâmplele. - La ce m-ai chemat să vin la tine? Să văd cât de nemernic ești? - Te-am așteptat! Am venit după tine, înțelege! - Cum m-ai așteptat? Uitându
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
frumos și la urmă va dispărea. Norii se găsiseră chiar atunci să acopere soarele de amiază dând cerului o tentă cenușie ce părea o îmbrățișare vizibilă între cer și pământ. Această atingere dintre cer și pământ te făcea să simți fiori siniștri ca atunci când intri într-o panică închipuindu-ți că este sfârșitul lumii. Garsoniera în care locuia Nicky era într-o dezordine totală, caracteristic bărbaților. O conduse în acel spațiu rugând-o să își facă un duș după care plecă
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
devreme și nu era pregătită pentru aceasta. Abia se cunoscuseră. Era la început de drum. Nu ea îl despărțise de Carmen. Relația lui cu Carmen era consumată de mult. Aproape că nu mai exista. Legătura dintre ei era Victoria. Un fior o străbătu din cap până în picioare și se simți ca un fluture iarna atunci când îl auzise zicând: - Draga mea! Nu sunt nici un sfânt care poate face minuni atunci când este rugat, nu sunt nici opusul lui, care se poate transforma în
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
cunosc (nu știu de unde!) și care mă cunoaște bine, semn că-mi răspunde cu bunăvoință la salut. O salut și acum, grăbindu-mă să traversez cît mai e semaforul pe verde. Ajuns pe trotuar, mă opresc și întorc privirea. Un fior de neliniște, parcă de bucurie, a pus stăpînire pe mine de pe cînd treceam strada. Dintr-o mașină, un Fiat 1300, mă urmăreau doi ochi mari, albaștri. Cred că din instinct am schițat un zîmbet de salut și am observat că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Caut abonamentul, îl dau la perforat, apoi îmi scot mănușile și le bag în buzunarul de la piept al scurtei îmblănite. Acolo dau peste o hîrtie împăturită, pe care o scot și-o despăturesc încet, doar cu o singură mînă. Un fior de bucurie, ca satisfacția ce ți-o dă lucrul bine isprăvit, simt că mă cuprinde privind hîrtia ce-am despăturit-o. E schița unei biblioteci fixată pe perete, cu un birou mare jos, la mijloc, comandate de mine la fabrica
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
asta-i! I-am vorbit frumos și taxatoarea a lăsat-o moartă, așezîndu-se pe scaun. În depărtare, se zărește deja combinatul: mare cît un oraș întreg. De aproape șapte ani, îl văd în fiecare dimineață și mă cuprinde întotdeauna același fior pe care-l încerc la vederea satului natal, de sus, de pe deal, pe unde trece cărarea dinspre șosea. De cîteva ori, cînd lucram la stația de filamente, am stat pînă noaptea tîrziu. La plecare, privind de-aici de pe șosea, marea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
floare, pe care îl caut de multe ori cu privirea prin mulțimea de pe peronul din fața combinatului, ori prin aglomerația vreunei săli de cinema. Tresar de fiecare dată cînd îl văd, și-n restul zilei parcă sînt mai bogat cu un fior de fericire. La fericirea deplină a acelei seri de ajun mă gîndesc mereu, dar uneori îmi spun că nu a fost adevărat... Era în seara zilei de 24 decembrie 1970. Stăteam la masa de scris, în garsoniera mea. Era seara
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
în trei zări ale lumii, lăsîndu-mi mie zarea a patra să o cutreier viața întreagă, pînă dincolo de bătrînețe, în speranța reîntîlnirii cu vreuna din inimile din palma mea. Țin trei flori în palmă și parcă-s mai bogat cu trei fiori de fericire... Ce-s astea, Tomiță? întreb cu privirea pironită încă în palmă. Magnolii. Veniți să vedeți, îmi spune luîndu-mi cutia din mînă ca s-o pună la loc pe masă, indicîndu-mi cărarea printre garoafe, spre o altă ușă a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
banca de lîngă ușă și privesc lung, umplîndu-mi ochii de imaginea bogăției de frumusețe. În viața mea am văzut flori de cîmp, flori de grădină, am admirat prin magazine florile de seră, dar niciodată nu m-am simțit pătruns de fiori ca în fața acestui arbore exotic, a cărui soartă ar fi fost să ajungă lemn de foc dacă nu s-ar fi gîndit la el moș Toader, bătrînul acela cu părul alb, cu ținuta dreaptă, plină de demnitate și cu vorba
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
zece, a doua ușă pe stînga, îi spun. Mulțumesc, îmi surîde ea. Nu uita ce ți-am scris în agendă, adaugă înainte de-a închide ușa liftului. Fac un semn prietenesc cu mîna și rămîn în fața liftului, pătruns de un fior de beție cum n-am mai încercat de mult. Îmi vine să iau liftul alăturat și să alerg după femeia asta blondă, care a răsturnat în mine totul doar numai în cîteva minute. Dar nu! Ea a stabilit că e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
promit. Doamna Teona scoate din sertar bricheta, pe care o aprinde și o stinge de mai multe ori, surîzînd mereu unui gînd. Știi, Mihai, se hotărăște ea să-mi spună, de cîte ori rostești tu cuvîntul "doamnă", mă cuprinde același fior pe care îl încerc atunci cînd mi se oferă o floare. Și dumneavoastră ați rostit, acum, numele meu cu o inflexiune a vocii cu totul deosebită... Zău?! se miră ea. Uite, vezi, nici nu mi-am dat seama... Crezi, schimbă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
pradă abisului, cum voi fi răsplătit oare?! Îmi va stimula imaginația și forța creatoare doamna Teona, această femeie de care m-am îndrăgostit? Trebuie să mă gîndesc la altceva! Am nevoie de un răgaz, să mă reculeg, să cuget la fiorul de dragoste ce m-a cuprins. Căci odată îndrăgostit de doamna Teona, îmi zic, oare nu devin ținta sigură a cinismului pe care vrea să și-l descopere acuși-acuși?! Ce sînt eu pentru ea mai mult decît șoricelul cu care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
televizor, pe care le văzuse, și am căzut de acord să ne întîlnim în stația de la Universitate, la ora cinci, după-amiază. "Totuși, de ce să-i plătesc polițe?! m-am întrebat, văzînd-o cum coboară din troleibuz, cu părul ei vaporos stîrnind fiori în jur, și-acum, ca și-n urmă cu zece ani, în timp ce vîntul serii, obraznic, îi necăjea poalele pardesiului. Oare nu tocmai comportarea ei a răscolit corzile sufletului meu, făcîndu-le să-și găsească tonalitatea proprie?!" A fost o revedere ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
pe tovarășul Fărcășanu, șeful Spațiului locativ, dar nu-i spuneți nici ăstuia că sînteți inginer, mă sfătuiește doamna Cristescu. A dat cîndva și el la Politehnică... Vă mulțumesc! Sărut mîinile! spun, apoi mă întorc și ies. Afară, în aerul rece, fiori de căldură și furie mă trec, făcîndu-mă să-mi mușc buzele. Trebuie să ascund profesiunea mea de inginer. Și asta de ce?! Din cauza unor impotenți sau refulați niște "muncitori cu vorba", care aplică consecvent, dar nu și creator ceea ce li se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
la anii studenției un zîmbet calm, de adolescentă, sub care îmi spun că se ascunde femeia rea, acea femeie care ar fi trimis mîine scrisoarea... "Sărmană căprioară, prea tîrziu să mai fugi!", îi zic, simțind cum mă umplu de un fior necunoscut: acela al posesorului puternic, violent la nevoie. Mă aplec peste trupul ei și-mi lipesc buzele de buzele el întredeschise. Doamna Cristina tresare, trupul ei zvîcnește, vrînd să se ridice, dar brațul meu stîng îi cuprinde imediat umerii, brațul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
se deschid, mă privesc o clipă, goi de orice expresie, după care se închid la loc, prin aceeași mișcare obosită a pleoapelor, împodobite cu gene de păpușă. Mă plec încet, s-o sărut, cuprinzîndu-i ușor buzele într-ale mele. Un fior, ca o tresărire, străbate trupul Cristinei. Are buze umede și moi. Le simt cum se deschid încet, apoi încearcă să se închidă, să-mi cuprindă gura, încremenind în clipa atingerii. Rămîne așa, nemișcată, minute în șir, cu trupul într-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
creat, apoi mă întorc și mă așez pe scaun, cu privirea lăsată în jos, spre vîrful ghetelor mele, lustruite de cît au fost frecate de cuvertura de pe pat. Îmi amintesc din nou ce s-a întîmplat și mă cuprinde un fior de greață, scuturîndu-mă, pe care încerc să-l maschez strivind țigara, abia aprinsă, în scrumiera de sticlă. Ți-e rău? mă întreabă doamna Cristina. Ridic privirea. Ochii ei stau ațintiți asupra mea, urmărindu-mă: doi ochi mari, necruțători. Dacă-ți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]