9,375 matches
-
o îmbrățișă pe Emmy trăgând-o spre ea cât se putea peste măsuța mică. Erau la Alice’s Tea Cup în Upper East Side, unde veneau zeci, poate chiar sute de femei de toate vârstele, și povesteau despre momentul de glorie al lui Emmy. — Ai făcut exact ce trebuia. — Ăă, da! spuse Emmy făcând ochii mari. Să nu crezi vreo clipă că mă îndoiesc de treaba asta. Îți vine să crezi că nenorocitul a avut tupeul să apară la ușa apartamentului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
lemne și forme al fabricii de perii și bidinele, iar din cauza paznicului care scoate sunete Înfiorătoare degeaba Îl fluieri că nu te aude nimeni. Îl aștepți resemnat În curte, așezat la umbră sub un oțetar, amorțit de emoție și de glorie. Curtea lui Oprescu e plină de oțetari. Stai acolo ca Într-o pădure și tragi pe nas mirosul, puturos, Înțepător, ca de sulf al frunzelor. Apare Într-un târziu și-i spui că: Bă, Opincă. Am atom! Și că trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
te-ai hotărât să mergi la liceul militar din Breaza, ce frumoși sunt ofițerii, și din minunata ta viață răsar majestuoase cele trei fabrici, Munca Orbilor, Fabrica de Mentosan și Fabrica de Oglinzi. Semn că te apropii de casă. Unora glorie și amante, ție ger și mentosan. Și pe deasupra te mai strâng și pantofii. Este anul faimos În care John Fitzgerald Kennedy va fi asasinat. Nu cotcodăcește. Nu face ouă. Face pui. Nu 15-20. Foarte mulți: 85000. Nu cade cloșcă o dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
căutarea unui autor, de Luigi Pirandello, apare abia în 1921, pe când Ceață în 1914, o primă variantă a manuscrisului, cvasi definitivă, datând din 1907. Fie și așa, nu cred însă, o spun încă o dată, că cel mai important titlu de glorie al „rimanului“ Ceață ar fi inovația narativă și ficțională sincronă cu avangardismele europene (față de care Unamuno era cel puțin reticent) sau cu dezvoltarea noilor perspective psihologice asupra omului, ci impresionantă mi se pare reușita unei narații psihomahice cu conotații mistice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
S. - de la Sánchez - Paparrigópulos, care, în perioada aceea, se consacra studiilor despre femei, deși mai mult în cărți decât în viață. Antolín S. Paparrigópulos era ceea ce se numește un erudit, un tânăr care avea să-i dăruie patriei zile de glorie punându-i în lumină gloriile cele mai ignorate. Și dacă numele S. Paparrigópulos nu răsuna încă printre cele ale tineretului gălăgios care, cu zgomotul său, voia să atragă atenția publică, explicația era că el poseda adevărata calitate intimă a forței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
în perioada aceea, se consacra studiilor despre femei, deși mai mult în cărți decât în viață. Antolín S. Paparrigópulos era ceea ce se numește un erudit, un tânăr care avea să-i dăruie patriei zile de glorie punându-i în lumină gloriile cele mai ignorate. Și dacă numele S. Paparrigópulos nu răsuna încă printre cele ale tineretului gălăgios care, cu zgomotul său, voia să atragă atenția publică, explicația era că el poseda adevărata calitate intimă a forței: răbdarea și respectul față de public
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
în utopii vlăguitoare, și își iubea idolatrizata Spanie, pe cât de calomniată, pe-atât de necunoscută de nu puțini dintre fiii ei; iubea Spania aceasta ce avea să-i furnizeze materia primă a operelor sale pe care urma să-și întemeieze gloria viitoare. Paparrigópulos își consacra puternicele energii ale spiritului său cercetării intime a vieții trecute duse de poporul nostru, iar truda sa era pe cât de plină de abnegație, pe-atât de temeinică. Aspira nici mai mult, nici mai puțin decât să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
a vorbit în Asturias și León și care subzistă și azi în unele zone asturiene, leoneze și cantabrice, în N Spaniei. De aici se recrutau majoritatea servitorilor. Lat.: „Iubesc, deci exist.“ „Îți mulțumim spre marea slavă a ta“, fragment din Gloria liturghiei catolice. Istorie pe care am povestiti-o în romanul meu Dragoste și pedagogie [nota lui M. de Unamuno (ed. 1914)]. Protagonist al piesei de teatru El burlador de Sevilla, de Tirso de Molina (1583?-1648), simbol al puterii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
mi-am dorit copii dintr-un, nu știu, imperativ biologic. Nu e prea ușor de pronunțat când ești puțin beat. — Mark și cu mine eram la fel de fericiți ca oricând. Totul era perfect. —Zău? spuse Tally. Dar și în zilele de glorie din timpul facultății ai crezut la fel și apoi s-a dovedit că a fost o iluzie. Eu am roșit. — Știu că a greșit atunci. L-am iertat. Cu toții avem dreptul să greșim o dată. În minte, făceam un calcul filosofic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
nu se mai simtă nevoia de a se mai tipări cuvinte întregi în care se ascunde vanitatea vanităților, sau, în cazurile mai triste, prostia și minciuna. Mă gândisem chiar și la eventualitatea unei absurde împotriviri din partea femeii mele, doamna Zita Gloria Ferdinand Sinidis, născută von Büffelschwein și „de Flantzony”, al cărui simț practic mă uluise în atâtea rânduri. Numai fiindcă îi cunoșteam sensibilitățile amânasem tipărirea cărții, consolat de o nouă hotărâre: Începusem confecționarea unui afiș, în centrul căruia urma să fixez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
frenetic, ciocănindu-le cu entuziasm. „Dar să revin la pricina plecării mele de acasă”, făcu el, după ce băgă în gură cele două mașini infernale. „Într-una din zile, pe când mă credeam încă ceva mai răsărit decât măruntul Bonaparte, femeia mea, Gloria, obosise să mai mintă, și îmi trânti în cap un adevăr atât de trăznitor, încât am amuțit. Spune „A”, îmi porunci medicul chemat în grabă. „Aaaa...” făcui căscând gura ca o știucă trasă pe uscat, și fără să mă solicite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
erau prea sticloși și dădeau de bănuit, căci maica mea, răcnind ca o leoaică lângă puiul nimerit în plin, mi-a descleștat fălcile cu toate cele zece degete ca să mi se uite în gură. „Ai băut otravă?” plânse mama, în vreme ce Gloria nu știa cum să-mi intre în voie. Ca să-mi facă plăcere, spunea că e gata să se despartă de mine, și că dacă vreau, pleacă îndată numai ca să nu mă vadă cum îmi pierd mințile. Sunt opt ani de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
gata să se despartă de mine, și că dacă vreau, pleacă îndată numai ca să nu mă vadă cum îmi pierd mințile. Sunt opt ani de atunci, și ori de câte ori ciocănesc cu degetul făcut cârlig fruntea ei îngustă, îmi întăresc convingerea că Gloria are cap de fier. ...Dar văd că iar m-am îndepărtat de subiect, adică de cauza care mă silește să fug din când în când de acasă, recunoscu el obosit, arătându-mi în același timp o fereastră deschisă în clădirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
de ochiul celălalt închis, trasa o linie neagră și orizontală deasupra unui punct alb, reflectat de sticla bombată a ochelarilor. Ne trântirăm în fotolii, când Ferdinand Sinidis începu să vorbească liniștit, obosit parcă de efortul ce-l depusese până atunci: „Gloria, dormi”, o întrebam noaptea târziu, chinuit de insomnie, în același pat cu dânsa”. Gloria, ca să zică „nu”, își sugea un „ț” cu vârful limbii. Nu dormea, dar zece secunde mai târziu, respira pe nas, ca de obicei, fără să cunoască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
reflectat de sticla bombată a ochelarilor. Ne trântirăm în fotolii, când Ferdinand Sinidis începu să vorbească liniștit, obosit parcă de efortul ce-l depusese până atunci: „Gloria, dormi”, o întrebam noaptea târziu, chinuit de insomnie, în același pat cu dânsa”. Gloria, ca să zică „nu”, își sugea un „ț” cu vârful limbii. Nu dormea, dar zece secunde mai târziu, respira pe nas, ca de obicei, fără să cunoască harababura gândurilor mele. „Vreau să cunosc adevărul!” izbucneam răspicat, și Gloria, speriată din somn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
pat cu dânsa”. Gloria, ca să zică „nu”, își sugea un „ț” cu vârful limbii. Nu dormea, dar zece secunde mai târziu, respira pe nas, ca de obicei, fără să cunoască harababura gândurilor mele. „Vreau să cunosc adevărul!” izbucneam răspicat, și Gloria, speriată din somn, susținea că vrea să moară. Puteam distinge în întuneric obiectele înconjurătoare. Din draperie răzbea un snop risipit de raze cenușii, ca niște sfori de fum întinse, de la fereastră spre tapetul negru. Distingeam în cameră neorânduiala cumplită a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
ca niște sfori de fum întinse, de la fereastră spre tapetul negru. Distingeam în cameră neorânduiala cumplită a vestmintelor mele, aruncat la întâmplare pe covor. Gulerul și vasul de noapte, făceau două pete albe alături de pantofiorii ei minusculi, ca de japoneză. „Gloria... - începeam liniștit, pironindu-mi privirea în colțul plafonului, - dacă vrei să mori, de ce nu te arunci în stradă? Eu nu pot să despic cu securea fruntea ta de fier, fiindcă nu am descoperit între strămoșii mei, nici un pensionar al ocnei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
de fier, fiindcă nu am descoperit între strămoșii mei, nici un pensionar al ocnei. Crapă-ți capul singură, ca să pot citit în creierii tăi risipiți, cruntul adevăr pe care mi-l ascunzi de atâta vreme”. „Să vezi cum a fost”, scâncea Gloria. Atunci răcneam să tacă. Nu vreau să știu la ce se gândește femeia mea, atunci când își freacă buza maxilarului inferior, trecând de-a lungul ei degetul arătător pe toată suprafața lui laterală. Nu mai doream nici de astă dată să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
sufăr îmbrăcate. Îmi place să le văd goale, zburdând ca mânzele, cu tremur în carne, cu icnitul iepelor isterice în fața armăsarului cu nechezat în flageoletă, ce-și bate pe pântec obada pornită din gura desagului negru. Am oprit-o pe Gloria de a se mai preumbla pe câmp în preajma hergheliei, pentru că am văzut odată, cum un soldat băgase mâna până în cot în scobitura dintre pulpele unei iepe, ca să frece apoi palma umezită de nările armăsarului nehotărât să bată. Pintenogul ațâțat, porni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
numai de mine? Nici de surioara ta nu-ți mai aduci aminte? Nici de coșulețul tău cu lăcățel?... - Du-mă acasă, scâncește Adriana. - Unde „acasă”, copil nefericit?... - „Dincolo”. - Nu sunt încă destul de bine pregătit, răspund, îngălbenindu-mă. Numai dacă moare Gloria, spun ca pentru mine, și dinții mi se bat, în clămpănitul unui cioc de barză. - Lasă-mă în pace, - se supără fetița... Și la spital a mai spus „lasă-mă în pace”, atunci când lichidul, săpunat din clismă i-a răzbit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
verde spălăcit”, încheie povestea pe neașteptate domnul Ferdinand Sinidis, aprinzându-și o țigară de mucul celeilalte, și sorbindu-și dintr-o dată cafeaua răcită. „Cred, începu el iarăși vorba, că dacă mâine voi muri, nu va fi nimeni să mă plângă. Gloria înțelege că lumea bună nu plânge un mort în hohote. De aceea, câteodată fug de dânsa, părăsindu-mi casa ca un câine bolnav, care dispare de îndată ce presimte că i se apropie sfârșitul. Asta înseamnă „abandon”, hotărâse Gloria în una din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
să mă plângă. Gloria înțelege că lumea bună nu plânge un mort în hohote. De aceea, câteodată fug de dânsa, părăsindu-mi casa ca un câine bolnav, care dispare de îndată ce presimte că i se apropie sfârșitul. Asta înseamnă „abandon”, hotărâse Gloria în una din absențele mele și ceru despărțirea pentru bătăi și părăsirea domiciliului. De ultimul caz nici nu putea fi vorba, deoarece o informam ori de câte ori treceam prin calmele înălțimi, pe unde îmi plimbam singurătatea. În ceea ce privește „bătăile”, Gloria mințise. Trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
înseamnă „abandon”, hotărâse Gloria în una din absențele mele și ceru despărțirea pentru bătăi și părăsirea domiciliului. De ultimul caz nici nu putea fi vorba, deoarece o informam ori de câte ori treceam prin calmele înălțimi, pe unde îmi plimbam singurătatea. În ceea ce privește „bătăile”, Gloria mințise. Trebuie să recunosc, însă, marele ei talent de a mistifica adevărul, căci de fapt am ologit-o numai o singură dată, cu o bătaie pe care cred că n-o s-o uite până la adânci bătrâneți. Nu atât pentru preacurvie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
pe care îl regret rezultase din vina mea, căci interpretasem fals realitatea. Credeam pe atunci că iarba e iarbă și că femeia de lângă mine trebuie să-mi fie roabă copleșită de har dumnezeiesc. „Abandonul” îl comit brusc și fără explicații. Gloria mă privește întunecată și abia la despărțire, cearta scapără ca scânteile din cremene. „Am să mă răzbun”, strigă Gloria, fără să priceapă că vreau câte odată să trec pe furiș prin lume, cel puțin o săptămână, în care să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
și că femeia de lângă mine trebuie să-mi fie roabă copleșită de har dumnezeiesc. „Abandonul” îl comit brusc și fără explicații. Gloria mă privește întunecată și abia la despărțire, cearta scapără ca scânteile din cremene. „Am să mă răzbun”, strigă Gloria, fără să priceapă că vreau câte odată să trec pe furiș prin lume, cel puțin o săptămână, în care să nu mă vadă și să nu mă audă nimeni. Să schimb macazul ideilor fără să mă concentrez într-una singură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]