8,290 matches
-
teatrului no, răspântie a trei memorii" Dacă în no fantoma se întoarce să bântuie prin anumite locuri, asta se întâmplă, așa cum am văzut, pentru că amintirile nu îi dau pace: amintirea unei suferințe ce nu și-a găsit alinarea, amintirea unor patimi nedomolite. Dar pentru ca să-și facă apariția, mai trebuie ca memoria ei să întâlnească o altă memorie, cea a oamenilor vii, o memorie care nu se va putea limita însă la zestrea de amintiri a tradiției populare, colective, la acele „spuse
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de a mai crede - fenomene specifice epocii noastre - sunt, alături de procesul intentat mimesis-ului realist, pricipalele acuzații aduse de Craig teatrului modern. „Ne-am pierdut credința”1, constată el cu amărăciune. Vechii maeștri, vechii profeți erau cuprinși de „acea înflăcărare, acea patimă numită odinioară extaz”2. Ei bine, înflăcărarea asta și patima asta trebuie regăsite astăzi, căci teatrul nu există fără exaltare. În „Note scrise ca o continuare la «Actorul și supramarioneta»”, redactate în 1915 la Florența și incluse în volumul Teatrul
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
procesul intentat mimesis-ului realist, pricipalele acuzații aduse de Craig teatrului modern. „Ne-am pierdut credința”1, constată el cu amărăciune. Vechii maeștri, vechii profeți erau cuprinși de „acea înflăcărare, acea patimă numită odinioară extaz”2. Ei bine, înflăcărarea asta și patima asta trebuie regăsite astăzi, căci teatrul nu există fără exaltare. În „Note scrise ca o continuare la «Actorul și supramarioneta»”, redactate în 1915 la Florența și incluse în volumul Teatrul în mers sub titlul „Credință și prefăcătorie”, Craig evocă originile
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
servească la ceea ce sunt destinați: să te scutească de necazuri - o lecție hedonistă despre evitarea neplăcerilor... 6 Recuzarea tuturor legăturilor. Fondul etic al lui Aristip se vădește în raporturile sale cu banii: trebuie refuzat orice ne leagă, constrânge și îngrădește. Patima banilor, la fel ca afectarea sărăciei, ocupă mintea cu treburi inutile. Aceste preocupări vane consumă o energie utilă pentru înfăptuirea altor țeluri. Aristip îndepărtează tot ce nu duce la acest proiect: ca etician integrist, el nu se încurcă cu activități
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
bătut de vântul tăios al lucidității nu suportă aglomerația și, din înaltul acestei fortărețe intelectuale, poți vedea jos, asemenea unui zeu epicurian, ceea ce-i preocupă pe oamenii împotmoliți în eroare: polemicile verbale, revendicarea nobleții, căutarea cu orice preț a onorurilor, patima înavuțirii, tot atâtea rătăciri vinovate deoarece te îndepărtează de adevărata plăcere. Ce rost au interioarele burgheze pline de obiecte inutile și sclipitoare, costisitoare și ridicole - ca, de exemplu, sculpturile reprezentând efebi purtători de torțe? Pentru ce atâția muzicieni lâncezind lângă
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
prin tensiuni mari cu descărcări impetuase. Faptele de viață arată că atunci când, dimpotrivă, sentimentul este controlat și trăit la nivel normal de intensitate, el ne oferă posibilitatea de a releva calități, sau de a descoperi defecte reale; transformate, însă, în „patimă”, sentimentul ia o formă halucinantă, denaturând realitatea și creând astfel ocazii de conflict cu semenii, de remușcări, decepții și chiar grave depresiuni. Persoana care reprezintă, de exemplu, o tendință exagerată de a domina pe ceilalți, de a se impune cu
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
poate găsi căile redresării ei morale, decât în „lumina conștiinței”: posibilitatea oamenilor de a se regenera sub raport moral este strâns legată de „patosul recuceririi sensului înalt și pur al vieții”; numai sub zbaterile chinuitoare ale „conștiinței” asaltate de „remușcare”, patimile cele mai încordate slăbesc, omul se umanizează, trăind ideea reconstrucției morale a propriei personalități. Că este așa o demonstrează nu numai existențele zbuciumate ale lui Mitea Karamazov, sau Raskolnikov, dar și strigătul de durere al lui Richard al III-lea
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
vasta pictură la care lucra acum. Când Încerca să rezolve ceva pe peretele circular, el era la antipodul a ceea ce lumea comună numea artă. Ori poate că, odată ce lăsase În urmă cine știe ce punct ambiguu și fără Întoarcere, unde, deja fără patimă, lâncezeau etica și estetica, arta devenea - poate că vorbele adecvate erau „din nou” - o formulă rece și probabil eficace. O unealtă impasibilă de contemplat viața. Și-a dat seama târziu că celălalt Îi aștepta răspunsul. S-a străduit să-și
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
când se cunoscuseră. O zi lungă, plăcută, cu plimbare și sporovăială, cu afinități profesionale descoperite Într-un gest, o frază, o clipire. Era tânără și atât de frumoasă, că părea ireală. Faulques observase acest lucru În muzeu, privind-o fără patimă; dar, până n-au pășit pe sub frescele lui Rivera din Palatul Național și n-a privit-o rezemată de balustradă, fotografiind efectele luminii și umbrei În galerie, printre niște copii de școală care treceau ținându-se de mână, nu observase
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
te adăpostești”. Ceea ce nu-i împiedică totuși pe oameni să caute un refugiu, chiar și cu prețul celor mai amare înfrângeri, cum se întâmplă în celebrul roman al lui Orwell. Supravegherea ucide acțiunea, dar nu și gustul libertății, nu și patima îndrăgostiților. Împotriva virusului fricii încolțesc germenii rezistenței. Ierarhiile supravegheriitc "Ierarhiile supravegherii" Supravegherea este o activitate aproape întotdeauna deliberată, consecință a unei decizii luate altundeva, de obicei în cele mai înalte sfere ale puterii. Într-adevăr, puterea în exercițiu recurge la
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
sex sau de statut social. Ne aflăm, încă o dată, în situația spectatorului suprainformat, invitat să urmărească elaborarea supravegherii, de data aceasta la nivelul agenților însărcinați cu astfel de misiuni. Supravegherea nu e niciodată strict operațională, ea provoacă uneori confuzii, stârnește patimi, înnoadă și deznoadă legături între oameni. În teatru, tocmai această „corupere” a bipolarității supraveghetor/supravegheat constituie o materie pe care scriitorii o explorează cu predilecție: claritatea inițială se convertește treptat în ambiguitate și revine, în cele din urmă, mai ales
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
ideea că lumea e rea, antisomatismul, adică ideea că trupul e rău, encratismul, adică ascetismul Împins pînă la condamnarea căsătoriei și procreației. Se distingeau adesea la aceste mișcări și alte trăsături, chiar dacă nu universale, cum ar fi: docetismul (credința că patimile și moartea pe cruce a lui Cristos fuseseră iluzorii, după cum iluzoriu fusese și trupul său, deși rămîneau negociabile dimensiunile iluziei și ale scenariului după care aceasta se manifesta) și vegetarianismul complet sau parțial. De asemenea, din perspectiva tuturor sistemelor morale
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Dodecada, ridicînd la treizeci numărul eonilor. Ultimul eon al Dodecadei este Sophia-Înțelepciunea; din motive, după cum vom vedea, diferite de la sistem la sistem, dar care pot fi definite și ca delir autoerotic și ca Încălcare a legilor Pleromei, Sophia cade pradă patimii. Ea este salvată prin intervenția eonului Limită (Horos) sau Cruce, care este Salvatorul, și reintegrată astfel În Pleroma. Corespondentul ei rău, numit Ahamot, rămîne În afara Pleromei și dă naștere Demiurgului lumii de aici de jos, care este Dumnezeul Vechiului Testament
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
celor inferioare trebuie să fie căutată pe o treaptă ierarhic superioară a scării. Prin urmare, o dată cu neliniștea Sophiei, ia ființă Neliniștea care nu exista pînă atunci, căci mai Înainte nu exista În Pleromă decît spiritul pur. Orice altceva - respectiv, orice patimă a sufletului și orice realități de ordin fizic (care vin la urmă) - trebuie să fie cumva explicate ca luînd ființă, Însă nu prin Ființa Însăși - Pleroma - ci printr-o imperfecțiune a Ființei. Pentru prima oară are loc pe tărîm mitic
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Îngerului Naas-Sarpele. Printre Îngerii lui Eden, Elohim Îl trimite pe Baruh, pentru a-i avertiza pe oameni să nu mănînce din Arborele Cunoașterii care este Naas, căci Naas conține În el nedreptatea, În vreme ce Îngerii ceilalți ai lui Eden conțin numai patimi. Dar Naas o seduce pe Eva și păcătuiește cu ca. Nu se mulțumește doar cu acest adulter, Îl mai seduce și pe Adam, cu care are un raport homosexual: aceste două acțiuni sînt prototipul tuturor actelor de adulter și de
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
mitului 29. Cu riscul de a repeta unele lucruri, le vom examina una cîte una. Potrivit versiunii lui Irineu, Sophia este ultimul eon al Dodecadei. Deși are un soț, pe Theletos, ea acționează de una singură; de aceea păcatul și patima ei, În aparență erotice, sînt mai degrabă rezultatul nesăbuirii sale30. Cuprinsă de dorința de a-l cunoaște pe Tatăl ascuns, Sophia Încearcă să urce pînă la el, fiind Însă oprită de Horos - Limita care separă eonii superiori de cei din
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
degrabă rezultatul nesăbuirii sale30. Cuprinsă de dorința de a-l cunoaște pe Tatăl ascuns, Sophia Încearcă să urce pînă la el, fiind Însă oprită de Horos - Limita care separă eonii superiori de cei din straturile de jos. Intenția (enthymesis) și Patima Sophiei se prefac Într-un produs mizer, pe care ea Îl zămislește de una singură, un produs a cărui neașteptată Întrupare Îi provoacă mamei Suferința, Zbuciumul, Stupoarea și Îndoiala. Această Tetradă a relelor, a căror identitate este stabilită altundeva mai
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
mamei Suferința, Zbuciumul, Stupoarea și Îndoiala. Această Tetradă a relelor, a căror identitate este stabilită altundeva mai precis drept Ignoranța, Durerea, Neliniștea și Stupoarea 31, se află la originea materiei. Prin intervenția eonilor, Sophia este expurgată de Intenție și de Patimă, care rămîn În afara Pleromei, În vreme ce Sophia este readusă printre semenii ei32. Intenția-Patimă, numită Ahamot, Încearcă zadarnic să pătrundă În Pleromă, la ale cărei lumini rîvnește, deoarece chiar inferioară fiind, mai păstrează totuși o anumită „aromă de nemurire”33. Oprită de
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
de formă și de perfecție”36, un avorton (ektroma), la vederea căruia Mama și Întreaga Pleromă suferă 37. Eonul Limită-Cruce (Horos-Stauros) este emis de Tatăl pentru a o alunga pe Sophia din Pleromă 38. Părăsită afară, Sophia cade pradă unei patimi Împătrite: Neliniște, Durere, Confuzie și Rugă (Deesis), aceasta din urmă fiind pozitivă și reprezentînd echivalentul Conversiunii din textul lui Irineu. Eonul Rod (Karpos), emis laolaltă de Întreaga Pleromă, vine s-o elibereze pe Sophia de pasiuni, care sînt transformate În
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
alianțe Neliniște-Spaimă-Greșeală-Uitare. În sistemul expus de Irineu, cele patru elemente materiale sînt componente solidificate ale pasiunii Sophiei: pămîntul este Neliniștea ei, apa este Spaima ei, aerul - Durerea, iar focul mistuitor este Ignoranța ei, din care s-au zămislit celelalte trei patimi 53. 4. Crearea omului După crearea Puterilor cerești, narațiunile pe care le-am urmărit pînă acum introduc crearea omului. În AJ acest episod se leagă de pocăința Sophiei; În celelalte narațiuni, el urmează laudei de sine a Arhontelui. Secvențele se
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
gnostică 230. Însă pe baza aceleiași „hermeneutici a suspiciunii”, creatoarea greșeală de interpretare a gnosticilor va da naștere și unui mare număr de topoi anticreștini 231. Nu putem afirma nici că examenul critic al Bibliei este săvîrșit de gnostici fără patimă. Dimpotrivă, interpretarea eronată le garantează gnosticilor rolul tragic al unor rebeli prinși și striviți Între roțile mecanismului tradiției. Asemenea exegeți nu sînt deloc agreabili. Însă revolta lor, oricît ar degenera ea la contactul direct cu adversarii (În special creștini), este
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
resurecția lui Cristos, În vreme ce pentru Marcion important este mesajul lui Cristos privind suferința deschizătoare de acces nemeritat la Împărăția cerurilor pentru apostoli și pentru toți adevărații credincioși Însemnați pe frunte cu litera tau (simbol al crucii), care vor reedita individual patimile suferite de Cristos din iubire față de Dumnezeul cel bun21. În vreme ce Cristos a venit pentru a-l revela pe Dumnezeul ascuns, Mesia va veni din partea Demiurgului, Dumnezeul cunoscut, și va fi un războinic 22 care Îi va salva numai pe cei
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Omul Nou” Îi devine astfel frate 109. Isus Însuși, pe lîngă aspectul său cosmic de Dumnezeu-Lună, mai apare și În ipostaza de Jesus patibilis, de Isus care pătimește „răstignit pe oricare lemn” (omni suspensus a ligno)110, expunînd vederii stigmatele Patimilor pe care le Îndură orice suflet care izbutește să se desprindă de Întuneric 111. Astfel, Întreaga lume este „Crucea de Lumină” pe care se află răstignit Isus112. Pe lîngă aceste două ipostaze, deopotrivă cosmice și soteriologice, Isus mai este și
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
băut oțetul și fierea din care s-a crezut că a băut Domnul. Tot ce s-a părut că a suferit Domnul au suferit #În realitate## Puterile Întunericului. Și tot pe ele le-au străpuns cuiele și sulița 114. Trăind Patimile cosmice ale lui Isus omni suspensus a ligno, Omul cel Vechi se preschimbă Într-un Om Nou, sufletul devenindu-i „viu” și Înfrățit cu al eonului Isus; tot astfel, adeptul trebuia să exercite un proces continuu de discriminare, atît asupra
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Ioan de Lugio acceptă Biblia În Întregimea ei drept un document istoric autentic, Însă un document care se referă nu la universul nostru, ci la un univers paralel. Tot În acest univers paralel s-au petrecut și nașterea lui Cristos, Patimile, moartea și Învierea lui. În fine, Ioan de Lugio afirmă că sufletele omenești trec dintr-un corp În altul pînă cînd se mîntuiesc, În cele din urmă - o teorie pe care ne vedem siliți s-o interpretăm drept origenism. Din
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]