6,669 matches
-
vom fi prieteni. Dacă însă nu mă vei lăsa să intru cu pace și o să-mi fac intrarea prin luptă, pe toți marii tăi dregători și pe tine vă voi trece prin sabie, iar întreg poporul celălalt îl voi lăsa pradă oricui vrea din armata mea; mie mi-i de ajuns gol". Constantin nu s-a ostenit să răspundă. Pentru el, ideea abandonării Constantinopolului era de neînchipuit. Câteva zile mai târziu, a venit un sol al sultanului să-i sfătuiască pe
Constantin al XI-lea Paleologul () [Corola-website/Science/309799_a_311128]
-
panică și au fugit, apucând drumul spre mare, în speranța de a găsi o corabie cu care să se salveze. Au dat însă peste un detașament de marinariturci, schimbați în uniformă de ieniceri, ca să poată lua parte și ei la pradă, care se pierduseră pe străzile dosnice ale orașului. Împăratul, în șaua calului, l-a atacat pe unul dintre ei și l-a trântit la pământ. Turcul, deși mort pe jumătate, s-a apărat și i-a tăiat împăratului capul. Tovarășii
Constantin al XI-lea Paleologul () [Corola-website/Science/309799_a_311128]
-
indicate în figurile de mai jos. Calliphoridele sunt diptere erante, antofile, saprofile și creofile, rareori coprofile și zoofile în stadiul de imago. Sub această formă numai Bengaliidele se cunosc a fi zoofage (mirmecofile și termitofile), având trompa specializată pentru dilacerarea pradei. În stadiile larvare însă ele sunt saprofage, coprofage (în lipsa altor substanțe nutritive), zoofage sau creofage, predatoare sau parazite. Parazitismul calliphoridelor este de tip "monoxen", fiind atrase de o singură gazdă definitivă, gazdele intermediare lipsind sau nefiind necesare dezvoltării larvare. Ele
Calliphoridae () [Corola-website/Science/309280_a_310609]
-
că fondatorii orașului sunt turcii și tătarii din Bugeac. Cetatea a primit denumirea actuala în secolul al XVI-lea, atunci când tătarii crimeeni au cucerit satul. Datorită poziției sale geografice avantajoase, tătarii au transformat cetatea într-un loc de depozitare a prăzilor. Tatar-Bunarul a fost devastat în mod repetat. În apropierea orașului se termină valul lui Traian. La mijlocul secolului al XVII-lea (mai precis între anii 1656-1666), călătorul și etnograful turc Evliya Çelebi (1611-1682) a călătorit la Marea Neagră. El indică faptul că
Tatarbunar () [Corola-website/Science/309330_a_310659]
-
de șah, pentru a-și prelungi astfel viață cu câteva zile. Jocul se desfășoară în cursul a diverse întâlniri dintre cavaler și Moarte. În timp ce partida de șah continuă, Antonius și pajul sau Jons, traversând Scandinavia, întâlnesc multe persoane care, în pradă fricii de moarte se supun unor practici violente pentru a se purifica de păcate, dar și persoane care vor să își satisfacă plăcerile personale înainte de a muri. Cavalerul întâlnește astfel o familie de acrobați, care par a nu-și da
A șaptea pecete () [Corola-website/Science/309368_a_310697]
-
Acvila de munte (Aquila chrysaetos) este una dintre păsările de pradă cele mai cunoscute și mai răspândite pe pământ. La fel ca și alte specii de acvilă, aparține genului "Aquila" și familiei Accipitridae. Aria de răspândire cuprinde mare parte din America de Nord, Eurasia și nordul Africii. Menține populații chiar și în mai
Acvilă de munte () [Corola-website/Science/309458_a_310787]
-
America de Nord se observă deasemenea un regres al speciei, dar mai puțin grav decât în Europa, în rest distribuția rămâne stabilă. Acvila de munte este una dintre păsările cele mai folosite la vânătoare, în Asia Centrală. La fel ca majoritatea pasărilor de pradă, femelele sunt mai mari decât masculii, putând ajunge la un metru lungime de la cioc până la coadă și doi metri anvergura aripilor. Penajul este castaniu închis, schimbându-se în auriu pe cap și gât, alb pe umeri și la extremitatea cozii
Acvilă de munte () [Corola-website/Science/309458_a_310787]
-
ca majoritatea acvilelor. Acvila de munte vânează din aer, pentru a reuși este echipată cu arme tipice de pasăre răpitoare: puternice picioare terminate cu gheare bine dezvoltate, cioc încovoiat, mare forță, viteză și o ascuțită percepție vizuală pentru a localiza prada la sute de metri distanță. Prăzile pe care le poate prinde sunt de toate mărimile: șoareci, iepuri, marmote, păsări terestre și zburătoare, vulpi, pisici, chiar iezi și indivizi batrâni sau bolnavi a căprilor sălbatice, cerbilor, mistreților, lupilor. În Alpi chiar
Acvilă de munte () [Corola-website/Science/309458_a_310787]
-
vânează din aer, pentru a reuși este echipată cu arme tipice de pasăre răpitoare: puternice picioare terminate cu gheare bine dezvoltate, cioc încovoiat, mare forță, viteză și o ascuțită percepție vizuală pentru a localiza prada la sute de metri distanță. Prăzile pe care le poate prinde sunt de toate mărimile: șoareci, iepuri, marmote, păsări terestre și zburătoare, vulpi, pisici, chiar iezi și indivizi batrâni sau bolnavi a căprilor sălbatice, cerbilor, mistreților, lupilor. În Alpi chiar circulau istorii vechi de atacuri de
Acvilă de munte () [Corola-website/Science/309458_a_310787]
-
variază între 1,9 și 2,2 m. Trăiesc în păduri de stejar de pluta ("Quercus suber") și stejar de stâncă ("Quercus ilex") cu câmpuri deschise în apropiere. Alimentația este formată din: iepuri, vulpi, rozătoare, porumbei, corbi și alte păsări. Prăzile sunt mai mici decât la vulturul auriu. Spre deosebire de acvila imperiala din Eurasia și Africa orientala, specia iberica nu migrează. Fiecare pereche își apără teritoriul (cca. 2000 hectare) în tot timpul anului. Acvila imperiala iberica este monogama. Epoca de împerechere este
Aquila adalberti () [Corola-website/Science/309468_a_310797]
-
acvila imperiala iberica nu practică "cainismul". Când părinții pleacă în căutarea alimentelor, acoperă ouăle sau puii cu frunze și ramuri pentru a evita să fie descoperiți de alti răpitori. Uneori însă acest lucru nu este suficient și puii pot cădea pradă vulturului auriu sau, daca cuibul este în ramuri joase, intrusul poate fi o vulpe sau alt mamifer carnivor de mărime medie. Tinerii indivizi abandonează cuibul după 65-78 zile de la ecloziune, dar continuă să trăiască în apropiere și sunt alimentați de
Aquila adalberti () [Corola-website/Science/309468_a_310797]
-
Mahler „acel evreu rahitic și degenerat”, nedemn de o asemenea fată frumoasă, de familie bună. Pe de altă parte, familia lui Mahler o considerau pe Alma ca fiind cochetă, nedemnă de încredere și prea preocupată să vadă bărbații tineri căzând pradă farmecelor sale. Mahler era de la natură schimbător și autoritar - Natalie Bauer-Lechner, partenera sa precedentă, spunea că viața cu el era „ca și când ai fi într-o barcă ce este balansată neîncetat de valuri”. Alma a devenit iritată de faptul că, la
Gustav Mahler () [Corola-website/Science/304936_a_306265]
-
cu Astrahanul și Kazanul. Până la sfârșitul secolului al XVI-lea, Siberia devenise o provincie a Rusiei, iar descendenții hanilor au intrat în servicul țărilor. Hanatul Crimeii a devenit în 1475 vasal al Imperiului Otoman. Tătarii crimeeni au continuat raidurile de pradă în sudul Rusiei de-a lungul secolului al XVI-lea și începutului secolului al XVII-lea, dar nu au mai fost în stare să învingă Rusia sau să mai cucerească Moscova. Bucurându-se de protecția otomană, Hanatul Crimeii și-a
Hoarda de Aur () [Corola-website/Science/305022_a_306351]
-
În timp ce frontierele din regiunea renana erau neglijate, amenințarea sasanida de la estul imperiului îi determinau pe împărați să-și îndrepte atenția spre aceștia. Profitând de situație, francii și alamanii au pătruns temporar în imperiu. De la relațiile de tip schimb/incursiune și pradă specifice sec. III-IV, s-au trecut la raporturi radicale, migratorii străpungând liniile fortificate române de le Rin și cursurile superior și inferior ale Dunării. Germanicii s-au stabilit în urmă războaielor și pe baza unor tratate ""foedus"" care le permitea
Migrația popoarelor () [Corola-website/Science/305010_a_306339]
-
a marcat începutul trecerii lor lente spre Pannonia, încheindu-se în [[420]]-[[425]]. Hunii erau conduși de mai mulți regi, abia în [[410]] fiind înregistrată o ierarhie internă strictă, regii mici recunoscând autoritatea unui rege superior. Campaniile și incursiunile de pradă s-au intensificat în estul și vestul Europei în secolul V. În [[408]], Uldin, un conducător hun, a organizat o incursiune în sudul Dunării, având succes limitat . În vest, în [[425]]-[[434]], hunii au colaborat cu Aetius în Galia pentru
Migrația popoarelor () [Corola-website/Science/305010_a_306339]
-
sarmați, alani și slavi, precum și populația daco-romană din Dacia și cea romanizata din Pannonia. Hunii și-au stabilit în Pannonia centrul confederației Europa centrală oferise surse reduse de hrană, fapt ce i-a determinat să recurgă la expediții facile de pradă. Hunii s-au specializat în atacarea și extorcarea orașelor și provinciilor, obligându-i pe români să le plătească tribut. Attila, de exemplu, primea de la români, între [[447]]-[[450]], 2100 de livre de aur, plus 6000 de livre restante din anii
Migrația popoarelor () [Corola-website/Science/305010_a_306339]
-
moșia localitații arheologii menționează o movilă funerară rămasă de pe urma nomazilor veniți cu turmele de vite din stepele asiatice sute de ani în urmă, hoinărind din loc în loc, în căutare de pășuni mănoase pentru animale, și localități bogate pentru a căpăta pradă de război. În mormînt au fost găsite cîteva dovezi ale existenței pămîntești ale nomazilor, decedați de moarte normal pe aceste meleaguri sau căzuți în luptă cu băștinașii. Guvernul Marelui Imperiu Rus care dispunea de imense terenuri necultivate în Rusia, Serbia
Basarabeasca () [Corola-website/Science/305082_a_306411]
-
tot lupte cu sabia, Ștefan Vodă a scos din carâmbul cizmei biciul său cu mâner lucrat în aur și cu limbă de vână de bou împletită în opt. Prădătorii, încolăciți de limba biciului domnesc, se prăbușeau ca spicele la pământ. Prada hoților fusese adunată și restituită păgubașilor. Oamenii domniei se retraseră într-o minunată poiană, pentru a se odihni după luptă. Ștefan se sprijini de tulpina unui stejar bătrân. Scoase din nou biciul și-l atârnă de un ram al stejarului
Bravicea, Călărași () [Corola-website/Science/305149_a_306478]
-
câteva companii din regimentul 131 infanterie Tiraspol. A urmat apoi ciuma teribilă din 1877, când pe o movilă din coasta satului răsăriră două cimitire proaspete. Întrucât satul era înconjurat din trei părți de lacuri, bălti și stufării, el cădea adesea pradă epidemiilor de malarie. În 1899 autoritățile țariste s-au văzut nevoite să deschidă aici un punct medical cu 6 paturi.
Sărătenii Vechi, Telenești () [Corola-website/Science/305219_a_306548]
-
familii.Boierului nu-i erau destul bogățiile sale și punea mîna pe bogățiile boierilor vecini, ba chiar și pe a țăranilor nevoiași.Cel mai rușinos a fost observat de ochiul neadormit al sătenilor și prin întunericul de la cotiturile drumurilor așteptindu-și prada.Această patimă ia mai adăugat un nume pe lînga cel dăruit de părinți și de preot în urmă sfîntului botez și pe lînga cel dat de sat și feciori, astfel el a fost numit „vor” adică hoț, iar dacă cineva
Voroteț, Orhei () [Corola-website/Science/305237_a_306566]
-
80% din regim. Rozătoarele și alte mamifere mici, reptilele și ouăle lor, amfibienii, păsările și ouăle lor, precum și toate tipurile de insecte și de materie vegetală, frunze sălbatice, frunze, tuberculi și rădăcini de ierburi sunt hrană pentru manguste. Ele preferă prada proaspăt răpusă, dar ocazional consumă și stârvuri. Mangusta de baltă este una dintre cele mia specializate animale în ceea ce privește hrana, aceasta prinde pești, jefuiește cuiburile crocodililor pentru ouă și în apele mici răstoarnă pietri pentru a găsi crabi, moluște sau amfibieni
Mangustă () [Corola-website/Science/306079_a_307408]
-
cuiburile crocodililor pentru ouă și în apele mici răstoarnă pietri pentru a găsi crabi, moluște sau amfibieni. Când vânează insecte, mangustele adulmecă solul și scormonesc în stratul de frunze căzute și în crăpăturile în care ar putea să se ascundă prada; ele mai și sapă cu ghearele labelor inferioare dupa scorpioni, păianjeni, larve și diverse insecte. Majoritatea mangustelor își caută hrană individual, neangajându-se în tehnici de vânare în grup, dar uneori mangustele pitice cooperează pentru a răpune o pradă mai
Mangustă () [Corola-website/Science/306079_a_307408]
-
ascundă prada; ele mai și sapă cu ghearele labelor inferioare dupa scorpioni, păianjeni, larve și diverse insecte. Majoritatea mangustelor își caută hrană individual, neangajându-se în tehnici de vânare în grup, dar uneori mangustele pitice cooperează pentru a răpune o pradă mai mare. Culoarea blănii mangustelor se contopește în general cu mediul înconjurător, indicând faptul că principala lor apărare este camuflajul. În general ele scapă de pericole luând-o la goană. Ele sunt totuși curajoase, și când sunt alertate, unele specii
Mangustă () [Corola-website/Science/306079_a_307408]
-
cruciați vor jefui Niceea și o vor distruge, a aceeptat în secret predarea orașului; cruciații s-au trezit în dimineața de 19 iunie, 1097 și au văzut stindardele bizantine fluturând pe zidurile cetății. Nu li s-a permis să ia pradă din oraș, și accesul în oraș era redus la mici cete escortate. Această situație a dus la o creștere a tensiunilor dintre cruciați și bizantini. Cruciații au pornit apoi către Ierusalim. Cruciații, însoțiți în continuare de trupe bizantine sub comanda
Prima cruciadă () [Corola-website/Science/304708_a_306037]
-
cronicii "Gesta Francorum", ""...măcelul a fost atât de mare, încât oamenii noștri înaintau prin sânge până la glezne..."". Alte mărturii amintind de nivelul sângelui până la frâiele cailor amintesc de un pasaj din Apocalipsa lui Ioan (14:20). Tancred a pretins ca pradă de război cartierul Templului și a oferit aici protecție mai multor musumani, dar nu a reușit să împiedice uciderea lor de către cruciații scăpați de sub control. Fulcher de Chartres afirma: ""Cu adevărat, dacă ai fost acolo ai fi văzut picioarele noastre
Prima cruciadă () [Corola-website/Science/304708_a_306037]