7,270 matches
-
care poate să perceapă scenele în semnificația lor reală; naratorul nu înțelege ce i se întâmplă, cititorul însă da, pentru că are la dispoziție toate informațiile. Originalitatea prozei lui T. constă în deplasarea accentului de pe personaj pe receptare. Autorul își introduce protagoniștii în scenă direct, dar le arată foarte puțin fața. Câteva caracteristici sunt de ajuns. Recurența - ochiul ațintit mereu către cititor, pentru a-i anticipa reacția, pentru a-l putea lua mereu prin surprindere - provoacă efecte comice autentice. Nu doar umorul
TEODOROVICI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290145_a_291474]
-
se află continuu în așteptarea impulsului sinucigaș, care însă nu vine niciodată. Filosofează pe această temă într-un mod rudimentar, actul în sine este căutat, explicat și experimentat numai în partea lui pregătitoare. Memorabilă e scena în care unul dintre protagoniști încearcă să își ia viața prin ingurgitarea unei cantități uriașe de whisky. Are nevoie de martori care să îl asiste la alunecarea în moarte, dar totul este ratat, până și băutura se varsă pe covor, iar potențialul sinucigaș nu mai
TEODOROVICI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290145_a_291474]
-
erotism, ca în Diana (1969) sau în romanul Frumoasele garnizoanei (1969), reluat în altă variantă sub titlul Nuntă cu sănii (1980). Modelul care se conturează de acum înainte este Eugen Barbu, autorul oprindu-se la lumea interlopă. În Frumoasele garnizoanei protagonistul, un locotenent, este îndrăgostit până la obsesie de o dansatoare de la Alhambra și posibil prostituată, iar intriga se țese între lirism și observație, mediul militar intrând în conflict cu pasiunile indivizilor. Emil Manu vede aici nu doar un roman social și
TEODORU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290147_a_291476]
-
încercând să contureze imaginea unui oraș „plămădit de istorie, taine, vise și legende”, cu episoade extraordinare, figuri simbolice, momente gastronomice și mondene (la Capșa) sau de cultură. Moartea boxerului (1978), volum de povestiri polițiste, ca și Pasagera (1989), are drept protagonist un milițian, fost sportiv de performanță, „căzut la datorie”. Din scrinurile regilor (1979) urmărește destinul familiei de Hohenzollern, cu fapte „secrete”, într-un roman-document despre iubirile ascunse ale reginelor, contraspionaj, aventuri etc., unde episoadele prelucrează materiale din arhive și epistole
TEODORU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290147_a_291476]
-
căreia îi comentează romanele Rădăcini și Logodnicul, remarcă ascuțimea analitică, sondarea zonelor obscure ale sufletului, preocuparea constantă pentru deviațiile naturii omenești. Despre Gib I. Mihăescu afirmă că e un romancier de școală dostoievskiană și îl compară, în alt plan, pe protagonistul din Donna Alba cu Julien Sorel, personajul lui Stendhal. Pe critic îl încântă „poezia de foșnete și mătăsuri” a romanului Adela de G. Ibrăileanu, în care identifică o disimulare romantică, și remarcă influența lui Marcel Proust și a lui Camil
STREINU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289977_a_291306]
-
personajele „cu cheie” (N. Igoițescu, Ilie Mușerean, Dana Ceteraș, H. Băescu, C. T. Pop, Valeriu Tănase ș.a.), apar nume reale ale unor personalități politice (Gh. Gheorghiu-Dej) sau culturale (Mihail Sadoveanu, Mihai Beniuc, Mircea Dinescu, Adrian Păunescu ș.a.) din timpul regimului comunist. Protagonistul, alter ego al lui Ț., este interesat de dezvăluirea unor adevăruri incomode despre scriitorii care au încheiat „pactul cu diavolul”, despre activitatea de azi a foștilor nomenclaturiști și despre evenimentele din 1989. Metaromanul care se desfășoară sub ochii cititorului (Constantin
ŢENE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290135_a_291464]
-
a unui epigramist temut, T., poreclit Țața, a fost o figură memorabilă a boemei bucureștene, ilustrând perfect tipul publicistului literat de la sfârșitul secolului al XIX-lea, funcționar de nevoie, oscilând veșnic între literatură și gazetărie. A murit ca unul dintre protagoniștii boemi ai povestirilor sale melodramatice, sărac și uitat de toți. Primele nuvele și schițe ale lui T. nu depășesc nivelul unei proze foiletonistice. Subiectele sunt ori exotice, cu aventuri galante, ori simple anecdote amplificate. Despre veteranii Războiului pentru Independență imaginează
TELEOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290125_a_291454]
-
în fața sorții (Despărțire, Trezire..., Roșu). Sunt selectate și alte ipostaze, bunăoară existențele maladive sau condamnate la suferință (Mărgelele, Pe maidan, Ispășire, Pe șantier, De ziua lui..., Dolorosa ș.a.). Nuvela titulară a volumului Șovăiri (1921) este interesantă prin analiza psihologică a protagoniștilor, plasați într-un conflict ce se dezvoltă amenințător, viața lor eșuând tragic. În general, nuvelistica lui T.-B. este structurată, naturalist, în jurul unor obsesii, ca în Ochiul de nichel (1927). Povara spaimelor devine de neîndurat, încât singura izbăvire rămâne moartea
TEODORESCU-BRANISTE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290143_a_291472]
-
unde se hrănise cu idei socialiste) și realitatea din țară. Dar romanul se oprește la suprafața acestei realități, deși pune în circulație multe informații, un întreg arsenal documentar. Prințul (1944) este romanul care marchează izbânda epică a lui T.-B. Protagonistul, Jean-Andrei Munteanu, deține un loc aparte în galeria personajelor aparținând boierimii române. La Paris e un etalon de distincție și egolatrie, dar se vede nevoit să pună capăt vieții tumultuoase, petrecută în lux, și se întoarce în țară, la unica
TEODORESCU-BRANISTE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290143_a_291472]
-
matrice ale formării și împlinirii „noii” personalități a omului. Autorul se adresează cu predilecție unei anumite categorii de cititori, similară ca vârstă, psihologie și comportament cu personajele pe care le imaginează, mai toate oameni tineri, intenția fiind adesea vădit didacticistă. Protagoniștii din romanele Ora șase (1960), Anii tineri (1961), Navetiștii (1974) sau din culegerea de nuvele Vântul de seară (1962) ș.a. sunt concepuți ca modele de conduită. Tot în ciclul romanelor formării se poate încadra și Jean, fiul lui Ion (1978
ŢIC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290168_a_291497]
-
să dea o interpretare, parțial validă, din perspectiva contemporaneității. O ruptură mai radicală, vizibilă în abandonarea tematicii impuse de ideologia oficială și în abordarea cu o altă înțelegere a destinelor umane, poate fi detectată în romanul Până la ultima consecință (1988). Protagonistul, Anton Majaru, de fapt un alter ego al autorului, are o biografie similară cu aceea a unor personaje din cărțile precedente, de „strașnic păzitor de legi” (bune sau rele). Abia după pensionare el află răgazul pentru a înțelege că verticalitatea
ŢIC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290168_a_291497]
-
la Berlin, unde are o misiune, Vasile Stancu e arestat, apoi închis la Văcărești, unde își găsește toți comilitonii etc. Introdus pe fondul de reportaj și cronică, senzaționalul, anecdoticul facil, de gust coborât compromit observația socială și în Robul, unde protagonistul, secretar al unui ministru, Obogea, ce îi fusese coleg de gimnaziu e, de fapt, „rob” al demnitarului. Asemenea lui Unanian din Cimitirul Buna-Vestire de Tudor Arghezi, îi prepară discursurile și îi redactează articolele. Nicolin Robul locuiește, la început, într-o
THEODORESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290160_a_291489]
-
Plevna, Vidin, Smârdan. Tot pentru un ideal, Unirea, se va sacrifica și „Vulturul” - Mihai Viteazul, configurat într-o frescă amănunțită, cu personaje istorice reale ori inventate, cu dragoste și „revoluții”, diplomație și bătălii, strategii și intrigi, unde singurul dușman al protagonistului pare a fi timpul scurt în care trebuie să realizeze imposibilul. Tetralogia Vulturul este și cea mai izbutită parte a unui masiv ciclu epic. Ca autor al câtorva piese de teatru, T. eșuează uneori tocmai prin schimbarea mediului său preferat
THEODORU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290165_a_291494]
-
compunerile pe teme religioase, „oarecum factice” și cu „parafraza psalmilor opacă”. Ca ziarist, Ț. a cunoscut îndeaproape momentul 1907 și a scris povestirea Judecata din urmă (1908), dedicată „celor buni și răi, celor întunecați și mulți, țărănimii sărace și osândite”. Protagonistul, un țăran fără pământ, ajunge la disperare, la beție, apoi, în iureșul răzvrătirii, se află în fruntea răsculaților. Cumințit definitiv de gloanțele stăpânirii, își ia zborul spre cer, fiind imaginat într-un periplu prin vămile văzduhului, până la scaunul judecății supreme
ŢIMIRAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290173_a_291502]
-
Caragiale în contextul vremurilor de azi. Și nuvela Fratele meu geamăn vădește aceeași filiație, dar modelul e dat de proza cu o desfășurare dramatică, unde se abordează un conflict (cvasi)fratricid. E mitul lui Cain și Abel în transpunere contemporană: protagoniști sunt doi tineri, frați gemeni, actori ai unei drame cu deznodământ funest. Nuvela poate fi considerată, la limită, eboșa unui roman ultraconcentrat. Și aici tonul este la prima vedere neutru, impersonal, însă întrețesut cu nuanțe contextuale (identificare, compasiune, distanțare), ironia
ŢIRLEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290197_a_291526]
-
mondene, a limbajului prozei despre „obsedantul deceniu” ș.a.m.d. Ca romancier, Ț. se întoarce în Anotimpuri de trecere (1998) la convenția reprezentării, dar cu valorificarea unor „cuceriri” ale predecesorilor imediați în materie de deconstruire și primenire a romanului „cuminte”. Protagoniștii sunt Matei Bucur, fotoreporter la un cotidian de mare tiraj, și Claudia Ioachim, ziaristă la Radio și soție a unui medic, Dinu Ioachim, ajuns demnitar într-unul din primele guverne postdecembriste. În jurul acestui triunghi gravitează câteva personaje de plan secund
ŢIRLEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290197_a_291526]
-
internaționale de-a lungul secolelor, comportamentul uniform al unor unități (de exemplu, statele-națiune) extrem de diverse din punctul de vedere al trăsăturilor interne. Evidența regularității nu le era în nici un caz străină unor teoreticieni precum Morgenthau, după cum nu le scăpase nici protagoniștilor celei de-a doua dezbateri din cadrul disciplinei Relațiilor Internaționale. Utilitatea teoriilor la nivelul sistemului era larg recunoscută, problematic fiind însă faptul că aceste teorii sfârșeau prin a explica funcționarea sistemului făcând apel la variabile de la nivelul unității. Cum în arena
NEOREALISMUL. In: RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1513]
-
sau realist neoclasic, adepții defensivei apreciază că statele pot găsi soluții de cooperare, în condiții de anarhie. Gândire realistă și teorie neorealistă Kenneth Waltz pretinde că demersul său aduce teoriei politicii internaționale acea legitimitate științifică pe care realiștii clasici sau protagoniștii celei de-a doua dezbateri nu încercaseră (sau nu reușiseră) să i-o confere. Lui Hans Morgenthau, sarcina edificării unei teorii raționale a politicii internaționale i se părea necesară, dar imposibilă, iar Raymond Aron contesta ambițiile teoretice dincolo de pragul analizei
NEOREALISMUL. In: RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1513]
-
în comitet, a plăcut mult și a fost primită. Aceasta a fost cea dintâi revistă teatrală în București, a avut în șir un mare număr de reprezentațiuni cu săli foarte pline și a salvat Societatea „Artiștilor asociați“. Millo juca rolul protagonist, adică ceea ce se numește în Franța: „Comperul“, iar Frosa Sarandi, „Compera“. Pe ariile la modă erau cântate numeroase cuplete. Pretutindeni auzeai răsunând cupletul Cișmigiului, al Circului, al Academicienilor etc. Ce petrecere frumoasă E în Cișmigiu pe lac, Barca mică și
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
care îl exilase. Disperarea de a fi părăsit de ai săi, apoi întemnițarea în castelul Pomfret (unde va fi ucis de zelosul Exton) îi inspiră lui Richard viziuni deosebit de îndrăznețe. Tema meditațiilor sale: dezechilibrul pe care-l naște în mintea protagoniștilor și a martorilor actul uzurpării puterii. * Intrat „doar pentru un minut” în biroul meu, A.M. Agripa a ajuns, din vorbă în vorbă, la stratul amintirilor sale de ziarist, evocîndu-mi întîmplări cu Alexei Rudeanu („bun în ceea ce scrie, dar caracter mizerabil
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Bacău al UTC, „Conexiuni”, în care a adus și cîteva semnături importante, una fiind cea a lui D. Mangeron. Crede că e inflație de jurnaliști. L-am contrazis, spunîndu-i că, la o funcționare normală a presei, chiar și unii dintre protagoniștii ei de azi ar fi colaboratori de mîna a doua și a treia. Numele lor e făcut prin repetiție și abuz. Multora din cei aflați acum în redacții le lipsesc calități ca vocația, curajul, cultura. Apoi, unii au talent de
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
cu temerile și apăsătoarea sa captivitate, comparativ cu „reveria” spațiului, ca șansă de evadare compensatoare. Într-adevăr: clipa este, la Sorin Titel, „repede”, iar țara, ca tărâm de situare afectivă, ideală și onirică, este „Îndepărtată”. Călătoria face din neliniștitul ei protagonist un prizonier, dar harta peisajelor ei potențiale este „lungă” nostalgie. Zăpada este efemerul dureros și irevocabil, dar și albul utopiei și basmul din vis... Reînvățăm de la o vreme că până și nedreptatea morții poate să nu mai pară decât doar
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
și cele cu inițiale (I.este și pentru Iorgulescu, și pentru Ivașcu, și pentru Ianoși, deși numele unora dintre ei apare uneori Întreg; N.M., În cazul meu, poate fi confundat, Îndrăznesc a spune, chiar și cu Manolescu, un fel de protagonist al cărții, căci i se scrie numele ba cu inițiale, ba În Întregime). Pentru că veni vorba de mine, aș semnala și o eroare. Spuneți, Într-un loc (p. 190), că societatea Întâlnită la mine, În care evreii dominau, v-ar
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
de ani de la pagina lui Creangă și la ceva mai mult de 50 km de locurile fermecate care au izbândit În inimitabila sa artă, personajul-narator al lui Blecher, pe care nimic În afara, eventual, a vârstei nu-l apropie de solarul protagonist al amintirilor humuleștene, accentuează de la primele cuvinte specificul interogației sale. „Când privesc mult timp un punct fix pe perete, mi se Întâmplă câteodată să nu mai știu cine sunt nici unde mă aflu. Simt atunci lipsa identității mele de departe
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
pansamentele, mănâncă sau scrâșnesc de neputință sau Își apropie, unii de alții, trupurile frânte În corsetele de ghips, dar flămânde de bucurie. Nu este Întâmplător că pe noptiera lui Emanuel se află volumul Leschants de Maldoror de Lautreamont... În care protagonistul Își proiectează, avid, „imprecațiile amare”, adică „tot ce plictiseala, tristețea, visul și frenezia puteau Întruni”... Roman zguduitor, fără a se putea spune cât este „un roman”, Inimi cicatrizate Își amplifică ecourile În jurnalul de sanatoriu, apărut postum, În 1971, prin
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]