7,950 matches
-
populației, crescut consumul și regăsit cultul muncii. Pentru Japonia, toate acestea reclamă o veritabilă revoluție culturală, schimbare de mentalitate, cu toate implicațiile, inclusiv riscurile, ce decurg de aici. O nouă eră Meiji stă să înceapă, ce poate înscrie "țara soarelui răsare" pe traiectoria unui nou ciclu de dezvoltare durabilă. Japonia are nevoie într-adevăr de o nouă eră Meiji pentru a reveni în prim-planul scenei internaționale. Această țară plină de simboluri, cu o cultură extrem de sofisticată, ce îmbină într-o
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
și S.U.A. capătă însă accente noi. Tensiunile comerciale au crescut, americanii vor să-i vadă pe japonezi cheltuind mai mult pentru propria securitate și asumîndu-și mai multe obligații interna-ționale în "războiul împotriva terorismului", ca un veritabil partener, chiar dacă țara soarelui răsare nu are (încă) o armată regulată. Totuși, axa Washington-Tokio rămîne un pilon major al ordinii internaționale. Ea nu mai exprimă de mult o relație de tip protector-protejat, ci evoluează între un parteneriat complex și o concurență mai mult sau mai
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
ar nega existența ta" (niciun hipertext nu este întreg, iar atunci când există un deficit de competență hermeneutică, apare implicit un deficit de hipertextualitate). Totuși, intertextualitatea se manifestă prin fiecare reeditare a hipotextului: "În faptă, însă, omul cel vecinic, din care răsar tot șirul de oameni trecători, îl are fiecare lângă sine, în orice moment îl vezi, deși nu-l poți prinde cu mâna este umbra ta" (Eminescu: 2011, II, 46)18. În pagina hipertextului se ascund "cântări" hipotextuale pe care nu
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
se umilească,/ Punându-se cu noaptea,/ Spate-n spate,/ Să vadă cine-i mai înalt/ Și noaptea gingașă se-apleacă/ Spre a părea/ Egale și surori./ Nu te-apropia,/ Până te cheamă/ Sânge stângaci,/ ca să cobori./ Tu vino numai când răsare/ Înlăcrimatul soare de octombrie,/ din oul văruit cu nouri,/ Clocit în calde veșnicii,/ Pândește cumpăna din care/ Se lasă-n jos cuminte-/ Atunci/ Poți, chip de om purtând,/ Să vii!" (Așteaptă să vină octombrie). Erosul profund este redat în Cuplu
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Adorm, adormi, Dacă vrei să nu te întorci, De ce nu m-aș întoarce printre pomi)"99. Totuși, purificarea prin iubire, chiar dacă este eliminată, carnalitatea "se transformă într-un joc cu accente tulburătoare"100: "Iubitul meu, ești fiul meu./ De-aici răsare totul./ Ce nu se poate distruge/ Alunecă între părinți și copii,/ Nu-ți stinge auzul/ Cu legile lumii acesteia,/ Întreg universul atârnă/ În firul de sânge care ne leagă pe noi/ Ca o taină curată./ Tu apleacă-te doar și
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
sfârșitul lumii. Aceeași opoziție cu conotații tragice apare și în Impudice fructe, unde: "Impudice fructe crăpate,/ Arătându-și sâmburul gol,/ Înalță-n văzduhul pierdut,/Aburi mirați de alcool;// Miros vegetal de iubire,/ Sub soarele picotitor,/ În care plante de aur/ Răsar, dorm o vară și mor;// Lene fierbinte și-adâncă/ Unde se-opresc și albinele,/ Lumină atât de puternică,/ Încât stinge răul și binele// Într-o beatitudine/ Uimită ea însăși de sine;/ Fructe senzuale cu viermi/ În cărnile dulci de rușine
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
și reconstrucția unei noi case, care este însuși trupul poetei, și care, odată cu înaintarea în vârste, pare să nu mai ofere același confort: " Era un timp când mă simțeam/ În trupul meu acasă,/ Știam locul fiecărui lucru -/ Fereastra în care răsare soarele/ Și peretele dinspre nord,/ Nu-mi era niciodată urât,/ Îmi găseam de dimineața/ Până seara de lucru,/ Iar când plecam undeva/ Abia așteptam să mă-ntorc.// Acum, de-atâta ordine mi-e silă/ și de știutulpederost mi-e somn
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
conciliere și de readucere a speranței ar fi însăși moartea: "Poemele trăiau în vraja morții, fascinate de armoniile elementare și de ritualul cosmic"148, când: Treceau clipe mari zdrențuite pe cer,/ Mișcând pe zăpadă umbre abia colorate,/ Le priveam cum răsar, cum vâslesc și cum pier/ În lumina din care izvorâseră toate.// Vinovate de-a fi doar atât se-oglindeau/ Înmulțindu-și în omătul complice,/ Ca și cum s-ar scuza că-s prea gingașe sau/ Ca și cum, uluite, ar cerca să explice// Veșniciei
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
și imposibilele mele. Suntem posibilele și imposibilele noastre. Lumea e formată din posibilele și imposibilele noastre. Pentru lumea kogi, de exemplu, e de neconceput să faci găuri (tuneluri pentru trenuri, galerii de metrou) care rănesc Pămîntul-Mamă. Descoperind acest imposibil kogi, răsare cu și mai mare intensitate unul din imposibilele noastre esențiale, una din evidențele orbitoare: cu prețul scobirii neîncetate a munților și scurmării pămîntului, este imposibil ca noi, oamenii moderni, să nu căutăm să călătorim tot timpul mai repede și mai
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
POSIBILE. În ce lume trăim noi, oamenii moderni? Teza noastră reformulează întrebarea: care sunt posibilele și imposibilele caracteristice lumii moderne? Demersul pe care l-am ales e antropologic. Posibilele și imposibilele care ne țin pe toți prizonieri, evidențele noastre moderne, răsar clar prin comparația cu lumile dispărute, îndepărtate, îngropate: lumea "primitivilor", a grecilor și, în special, a aztecilor. E o cale de cercetare care sparge oglinda în care se contemplă omul modern. III. NEBUNIE POETICĂ. Ce reprezintă această capacitate a oamenilor
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
Căutînd și cercetînd întruna, cu intensitate, mergînd pînă la capătul puterilor fizice și mentale, Vincent van Gogh își inventează, încetul cu încetul, maniera de a picta. Într-o scrisoare din aprilie 1882, îi vorbește fratelui de "aparițiile de culoare care răsar" în mintea sa în timp ce pictează. "De cînd mi-am cumpărat culorile și pensulele am muncit pe brînci, pînă la epuizare totală, după ce am realizat șapte studii. Într-unul e o mică figură, o mamă cu un copil la umbra unui
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
dună luminată de soarele de vară. Efectul e aproape italian. Practic n-am putut să mă împiedic, n-am putut să mă opresc din lucru. Voiam pur și simplu să-ți spun asta, simt că sunt apariții de culoare care răsar în mintea mea cînd pictez, ceea ce nu mi se întîmpla înainte, structuri cuprinzătoare și profunde." Trei ani mai tîrziu, în cursul lui 1885, Vincent îi scrie lui Theo din Nuenen în Olanda, ca să-i vorbească iar despre concepția sa asupra
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
scurt timp, peste curtea părăsită a lagărului se așterne iarăși liniștea. Un dulap metalic, lipit de peretele curții. O mînuță nesigură se strecoară prin fanta asemănătoare cu cea a unei cutii de scrisori. Ușa dulapului se întredeschide cu un scîrțîit. Răsare capul unui băiețel, neîncrezător, ezitant. Iese din dulap și privește în continuare cu luare aminte în jur: "Ai să ieși cînd n-ai să mai vezi pe nimeni și n-ai să mai auzi nimic" insistase tatăl său cînd, încercînd
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
umanitatea să nu dispară cînd îi vine ceasul. Dar mai ales, e posibil ca soarele să se oprească pe cer; în orice moment e posibil ca totul să se întoarcă în neant. E posibil ca mîine soarele să nu mai răsară. Cum să împiedici acest posibil, cum să eviți ca lumea să se oprească? Ca lumea să dureze, ca soarele să răsară în fiecare zi și să-și continue cursa pe cer, trebuie hrănit cu "apa prețioasă" pe care o cere
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
orice moment e posibil ca totul să se întoarcă în neant. E posibil ca mîine soarele să nu mai răsară. Cum să împiedici acest posibil, cum să eviți ca lumea să se oprească? Ca lumea să dureze, ca soarele să răsară în fiecare zi și să-și continue cursa pe cer, trebuie hrănit cu "apa prețioasă" pe care o cere de la bun început: sîngele. Oamenii au o datorie de sînge față de zei. Pentru ca lumea să nu se oprească trebuie ca oamenii
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
Aztecii cred, omul modern știe. Aztecii sunt prizonieri ai miturilor, pe el îl luminează cunoașterea științifică: se sprijină pe calcule astrofizice ca să demonstreze că soarele se va stinge în cîteva miliarde de ani. E posibil ca soarele să nu mai răsară mîine. Această credință îl face pe omul modern să zîmbească. Știința ne spune totuși că există riscul ca pămîntul să fie lovit de asteroizi și de comete. O coliziune gigantică ar putea scufunda planeta între tenebre și umanitatea ar dispărea
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
este imposibil ca poveștile sale explicații raționale, științifice să aibă vreo legătură cu poveștile inventate de alte lumi considerate drept mituri, legende, credințe religioase. Posibilele și imposibilele care fundamentează o lume (de exemplu, e posibil ca soarele mîine să nu răsară, este imposibil să fim vreodată satisfăcuți material) răspund unei necesități specifice? Ce sens au poveștile care constituie o lume? Care e răspunsul cel mai potrivit? Teoria asupra posibilelor-imposibilelor postulează că lumile sunt contingente. Lumea modernă n-are nici un sens, ar
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
decît un mod de justificare? Are vreun sens să spunem că unele din posibilele și imposibilele noastre sunt mai pertinente, mai morale decît cele specifice altei lumi? Să crezi, precum aztecii, că e posibil ca mîine soarele să nu mai răsară, e mai fără sens decît să crezi, precum oamenii moderni, că este imposibil ca ființele umane să fie vreodată satisfăcute material? A compara, care vine din latinescul comparare (compar se traduce prin egal, asemenea) înseamnă să stabilești raporturi de egalitate
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
din Columbia, la peste 2500 de metri altitudine. Așteptăm, întinși pe iarbă, privind pînă la amețeală cerul senin și adînc. Se lasă noaptea peste liniștea de vis a văii care adăpostește un sat de indieni arhuaco din Nabusimaké ("acolo unde răsare soarele"). Un colț pierdut de lume, despre care vorbește cel mai bine, cu sobrietate, un prieten columbian: " Dacă ăsta nu e Paradisul, atunci e o sucursală a lui." Zărim o siluetă care-și croiește drum prin preerie, venind direct spre
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
care a fost alungată de indigeni ea preda limba arhuaco, spaniola, matematica, geografia, istoria etc. În ultima vreme, o comunitate de vreo zece familii dintr-o altă vale, a hotărît să nu-și mai trimită copiii la școala de "unde răsare soarele". Indienii respectivi nu mai acceptă, chiar dacă învățătorii sunt arhuaco, să li se predea copiilor matematica sau geografia Albilor. Dorind să revigoreze Tradiția, au hotărît ca unii copii să învețe doar spaniola, spre a servi mai apoi de interpreți în
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
cauză (pentru omul modern, o lume fără șefi este imposibilă). c) non-imposibilul: pentru lumea în cauză, este un eveniment care nu poate să nu se producă în lume; e un eveniment sigur (pentru noi, este imposibil ca soarele să nu răsară mîine). Posibilele și imposibilele oamenilor nu provin din experiența lor, ci sunt istorii pe care și le povestesc. Inventînd aceste istorii, ei inventează realitatea. Posibilele și imposibilele noastre sunt cele care creează realitatea, cele care produc ceea ce noi numim experiență
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
adus la Iași de Gheorghe Asachi: "S-au întors mașina lumei", constata el, în vădită contradicție cu tendințele încă retrograde ale epocii; S-au întors cu capu-n gios/ Și merg toate dimpotrivă, anapoda și pe dos/. Soarele d-acum răsare dimineața la apus/ Și apune despre sară, cătră răsărit, în sus". Evident, stihurile sale, inspirate, pare-se, de mișcarea eteristă 7 și ilustrând o stare de spirit vădit conservatoare, contrastau cu "principurile moderne" și cu "ideile volteriane", aclimatizate de primii
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]
-
încât să le facă umbră. Iar la locuri de pădure pe care se află tufari sau copaci singuratici, sămănătura să se facă la umbra acelor tufari sau copaci aproape de a<le> lor rădăcini, pentru că în acest chip sămânța mai lesne răsare și mai bine crește. Deși natura, prin sămănarea de la sine, ni dă cea bună povățuire, când are a se face sămănătura, totuși această regulă la sămănarea după meșteșug face oarecare ecsepții (deosebire). Sămânța de crin încolțăște în curând și apoi
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]
-
pământul, iar nu să se acopere și apoi să se netezească bine i apăsat cu un sul, pentru că altmintrele pământul ar rămâne prea înfoiet și nu ar păstra îndestul de mult umezeala, din care pricină nu ar pute da copăceilor răsăriți trebuincioasa hrană; de asemine, iarna lesne ar putea degera și a stirpi răsadul <i>eșit. Colțurile crinilor răsar în 5 sau 6 săptămâni. Mai sigur și mai bine se poate urma cultura crinilor deacă sămânța lor se va sămăna în
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]
-
altmintrele pământul ar rămâne prea înfoiet și nu ar păstra îndestul de mult umezeala, din care pricină nu ar pute da copăceilor răsăriți trebuincioasa hrană; de asemine, iarna lesne ar putea degera și a stirpi răsadul <i>eșit. Colțurile crinilor răsar în 5 sau 6 săptămâni. Mai sigur și mai bine se poate urma cultura crinilor deacă sămânța lor se va sămăna în răsadnițe înadins pregătite, în apropierea locului unde au a se răsădi. Acele răsadnițe sau shoale de copaci, îndată
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]