7,442 matches
-
și cinci dispăruți. 33 de soldați sud-vietnamezi au fost uciși și 187 răniți. Estimările pierderilor APV se cifrează la 1.100 de morți și 13 căzuți prizonieri. Colonelul Lownds și Regimentul 26 Marină a plecat, lăsând apărarea bazei în sarcina Regimentului 1 Marină. Generalul Westmoreland a continuat să ceară ca baza să rămână ocupată și așa a și rămas până când el a plecat din Vietnam la 11 iunie. Succesorul său, generalul Creighton W. Abrams a lăsat să treacă o săptămână, după
Bătălia de la Khe Sanh () [Corola-website/Science/320576_a_321905]
-
evacuarea bazei de la Khe Sanh, operațiune încheiată la 6 iulie. Colonelul Lownds și-a făcut ultima sa apariție în istoria Khe Sanh-ului la 23 mai, când a primit, împreună cu sergentul său major, din partea Perședintelui Johnson distincția Presidential Unit Citation în numele Regimentului 26 Marină. După anunțarea veștii închiderii KSCB, media americană a ridicat imediat chestiunea motivațiilor abandonării ei. S-a pus întrebarea ce s-a schimbat în cele șase luni încât comandanții americani au hotărât abandonarea Khe Sanh-ului în iulie. Explicațiile date
Bătălia de la Khe Sanh () [Corola-website/Science/320576_a_321905]
-
Tet au demonstrat aceasta. El se sprijină pe argumentul că ar fi durat mai mult să disloce nord-vietnamezii la Huế dacă APV ar fi angajat cele trei divizii de la Khe Sanh în bătălia de acolo (deși PAVN a angajat trei regimente în luptele din sectorul Khe Sanh), în loc să le împartă în două. O altă interpretare a fost aceea că nord-vietnamezii plănuiau să lucreze la două capete. Dacă puteau lua Khe Sanh, atunci era bine pentru APV; iar dacă nu, atunci cel
Bătălia de la Khe Sanh () [Corola-website/Science/320576_a_321905]
-
serioasă de a cuceri baza arătând că nici resursele de apă și nici liniile de comunicații nu au fost tăiate de nord-vietnamezi. Un argument ridicat de Westmoreland la acea vreme (și citat de istoricii bătăliei) a fost că doar două regimente de pușcași marini se aflau blocate la Khe Sanh față de mai multe divizii ale APV. Dar la momentul când Hanoiul a luat decizia de a înconjura baza, Khe Sanh era ocupat de doar două (sau chiar unul) batalioane americane. Rămâne
Bătălia de la Khe Sanh () [Corola-website/Science/320576_a_321905]
-
folosit pentru prima dată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, iar în prezent este folosit de către forțele armate ale Austriei, Germaniei și Elveției. Termenul nu a fost folosit până în 1942. Trupele de infanterie din cadrul diviziilor Panzer au fost denumite regimente "Schützen" începând cu anul 1939 și purtau aceleași însemne militare ca cele ale tanchiștilor (roz). Soldații unităților speciale motorizate aveau însemnele infanteriei (alb). În 1942, trupele de infanterie au fost denumite regimente Grenadier din ordinul lui Hitler, ca un omagiu
Panzergrenadier () [Corola-website/Science/320658_a_321987]
-
de infanterie din cadrul diviziilor Panzer au fost denumite regimente "Schützen" începând cu anul 1939 și purtau aceleași însemne militare ca cele ale tanchiștilor (roz). Soldații unităților speciale motorizate aveau însemnele infanteriei (alb). În 1942, trupele de infanterie au fost denumite regimente Grenadier din ordinul lui Hitler, ca un omagiu istoric adus armatei lui Frederic cel Mare. Din același ordin, trupele (și soldații din cadrul lor) "Schützen" și cele motorizate au fost redenumite regimente Panzergrenadier. Însemnele militare au fost schimbate, fiind acum de
Panzergrenadier () [Corola-website/Science/320658_a_321987]
-
alb). În 1942, trupele de infanterie au fost denumite regimente Grenadier din ordinul lui Hitler, ca un omagiu istoric adus armatei lui Frederic cel Mare. Din același ordin, trupele (și soldații din cadrul lor) "Schützen" și cele motorizate au fost redenumite regimente Panzergrenadier. Însemnele militare au fost schimbate, fiind acum de culoarea verde deschis, asemănătoare cu cele purtate anterior de trupele de motocicliști ale Wehrmachtului. Multe unități nu au trecut la noile însemne militare până în anul 1943, iar unii veterani ai unităților
Panzergrenadier () [Corola-website/Science/320658_a_321987]
-
noile divizii Panzergrenadier. Majoritatea acestor divizii "PzGren" ale armatei germane au evoluat din divizii de infanterie în divizii de infanterie motorizată, apoi în divizii Panzergrenadier. Alte divizii, precum divizia "Großdeutschland" ("Germania Mare"), au fost create prin întărirea (augmentarea) batalioanelor și regimentelor de elită. Diviziile Panzergrenadier ale Waffen SS au fost create în mod similar. Câteva divizii Panzergrenadier ale Wehrmachtului și ale Waffen SS au fost transformate în divizii Panzer spre sfârșitul războiului. Diviziile Panzergrenadier aveau de obicei șase batalioane de infanterie
Panzergrenadier () [Corola-website/Science/320658_a_321987]
-
au fost create în mod similar. Câteva divizii Panzergrenadier ale Wehrmachtului și ale Waffen SS au fost transformate în divizii Panzer spre sfârșitul războiului. Diviziile Panzergrenadier aveau de obicei șase batalioane de infanterie motorizată (camioane) organizate în două sau trei regimente, un batalion de tancuri, precum și trupele auxiliare obișnuite ale unei divizii germane: artilerie, trupe de recunoaștere, pionieri, artilerie antitanc și antiaeriană, transmisiuni etc. Toate trupele auxiliare trebuiau să fie la rândul lor mecanizate, dar adesea erau folosite camioane pentru a
Panzergrenadier () [Corola-website/Science/320658_a_321987]
-
instrucție (precum cele despre războiul urban și cele despre războiul din zonele împădurite), sunt ținute la "Infanterieschule" ("Școala de Infanterie") din Hammelburg. Utilizarea transportoarelor blindate semișenilate era foarte rară în cadrul Wehrmachtului. Chiar și divizia de elită "Großdeutschland", care avea două regimente Panzergrenadier, nu avea decât câteva companii dotate cu semișenilate (în general, modelul SdKfz 251). Majoritatea soldaților din cadrul unităților Schützen/Panzergrenadier aveau ca mijloc de transport camioanele. Principalul sistem de arme al formațiunilor de infanterie din armata germană este mașina de
Panzergrenadier () [Corola-website/Science/320658_a_321987]
-
încredere în Noul Wales de Sud și "Van Diemen’s Land", numele inițial dat Tasmaniei. La originea neajunsurilor a stat Rebeliunea Romului, o lovitură de stat încercată în anul 1808 de către ofițeri ai acestei unități. În consecință, în ianuarie 1810, Regimentul 73 Infanterie (Perthshire) a sosit în Australia. Până în 1870, 25 de regimente de infanterie britanice au servit în Australia având un număr redus de unități de artilerie și geniști. Deși principalul rol al Armatei Britanice a fost protecția coloniilor împotriva
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
inițial dat Tasmaniei. La originea neajunsurilor a stat Rebeliunea Romului, o lovitură de stat încercată în anul 1808 de către ofițeri ai acestei unități. În consecință, în ianuarie 1810, Regimentul 73 Infanterie (Perthshire) a sosit în Australia. Până în 1870, 25 de regimente de infanterie britanice au servit în Australia având un număr redus de unități de artilerie și geniști. Deși principalul rol al Armatei Britanice a fost protecția coloniilor împotriva atacurilor externe, nicio amenințare reală nu s-a materializat. În schimb a
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
1954, singura rebeliune armată din istoria Australiei. În această rebeliune au fost implicați căutatorii de aur de la Filonul Eureka din Ballarat, Victoria iar violenta confruntare s-a soldat cu moartea a 28 de persoane, 6 fiind soldați britanici. Membri ai regimentelor britanice din Australia au mai activat de asemenea în India, Afganistan, Noua Zeelandă și Sudan. În perioada colonizării timpurii, defensiva navală a Australiei a fost oferită de vase ale Marinei Regale detașate din Flota Indiilor de Est, cu baza la Sydney
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
solicitat trupe care să ajute la invazia provinciei Waikato. Promițând voluntarilor permisiunea de a coloniza pământurile confiscate, mai mult de 2500 de australieni (mai bine de jumătate dintre aceștia erau din Victoria) au fost recrutați pentru a a forma patru regimente Waikato. Alți australieni au devenit cercetași în cadrul "Company of Forest Rangers", Compania Pădurarilor. În ciuda condițiilor dificile, australienii nu s-au confruntat cu lupte grele și au fost folosiți, în principal, în misiuni de patrulare și ca membri ai garnizoanelor. Au
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
ca membri ai garnizoanelor. Au fost implicați în acțiunile de la Matarikoriko, Pukekohe East, Titi Hill, Orakau și Te Ranga. Se crede că mai puțin de 20 au fost uciși în acțiunile militare. Conflictul s-a încheiat în anul următor iar regimentele Waikato Regiments desființate în 1867. Deși o mare parte a soldaților au decis să solicite terenurile agricole la încetarea ostilităților, majoritatea s-au retras în orașe în timp ce alții s-au întors în Australia. Din 1870 până în 1901, fiecare din cele
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
10-17 decembrie 1899, dar nicio unitate australiană nu a fost implicată în aceste evenimente. Primele contingente de infanterie din Victoria, Australia de Sud, Australia de Vest și Tasmania au sosit în Cape Town la 26 noiembrie și au fost desemnate drept "Regimentul Australian" și puse sub comanda colonelului John Charles Hoad. Din rațiuni de sporire a mobilității, ele au fost convertite curând în infanterie călare. Restul unităților din Queensland și Noul Wales de Sud au sosit în decembrie și au fost trimise
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
australienilor s-au alăturat ulterior unităților neregulate locale din Africa de Sud în locul lăsării la vatră și întoarcerii în țară. Acești soldați au devenit parte a Armatei Britanice și au fost supuși disciplinei militare britanice. Astfel de unități au inclus Bushveldt Carbineers, regiment de infanterie călare multinațional al Armatei Britanice care și-a căpătat notorietatea ca fiind cel în care au servit Harry "Breaker" Morant și Peter Handcock înainte de condamnarea în fața Curtea Marțială și executarea lor pentru crime de război. Pentru că trupele de
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
Alte acțiuni notabile australiene includ misiunile de la Slingersfontein, Pink Hill, Rhenosterkop și Haartebeestefontein. Activitatea militară australiană din timpul războiului nu a fost mereu încununată de succes suferind pierderi masive uneori în finalul războiului. La 12 iunie 1901, pușcașii călare ai regimentului 5 Victoria au pierdut 19 soldați alți 42 au fost răniți la Wilmansrust, lângă Middleburg, în urma unei organizări de securitate slabe care a permis atacului unui detașament de 150 de buri să îi surprindă. La 30 octombrie 1901, soldații Regimentului
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
regimentului 5 Victoria au pierdut 19 soldați alți 42 au fost răniți la Wilmansrust, lângă Middleburg, în urma unei organizări de securitate slabe care a permis atacului unui detașament de 150 de buri să îi surprindă. La 30 octombrie 1901, soldații Regimentului de Cavalerie Scoțian au suferit de asemenea pierderi grele la Gun Hill, deși 60 de inamici au fost uciși în confruntare, în timp ce la 4 ianuarie 1902, la Onverwacht, contingentul din Queensland pierdea 13 soldați iar 17 erau răniți. În cele
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
iși ofereau sprijinul Coreei de Sud. În răspuns, Consiliul de Securitate al ONU a cerut membrilor să ofere asistență pentru respingerea atacului nord coreean. Inițial, Australia a contribuit cu bombardiere P-51 Mustang din Escadrila 77 RAAF și infanteriștii Batalionului 3 al Regimentului Regal Australian (3 RAR), ambele fiind staționate în Japonia ca parte a "Forțelor de Ocupație Britanice ale Commonwealthului" (BCOF). În plus, Australia a furnizat majoritatea aprovizionării și a personalului auxiliar pentru "Forțele Britanice ale Commonwealthului din Coreea". Fregata "Shoalhaven" a
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
în conjuncție cu trupele terestre și RAF. Trupele terestre australiene au fost desfășurate în Malaya în octombrie 1955 ca parte a Rezervei Strategice din Orientul Îndepărtat. În ianuarie 1956, au ajuns în peninsulă primele unități constând în Batalionul 2 al Regimentului Regal Australian. 2 RAR a praticipat în principal la operațiuni de "curățire" în următoarele 20 de luni, efectuând misiuni de patrulare intensive în apropierea bazelor CT din junglă ca parte a Brigăzii 28 a Commonwealthului. Contactele cu inamicul au fost
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
operând de ambele părți ale frontierei. Batalionul a avut patru contacte majore cu trupele indoneziene și multe altele mai mici - incluzând bătăliile de Sungei Koemba, Kindau și Babang — precum și pierderi în urma a două incidente cu mine terestre. Batalionul 4 al Regimentului Regal Australian (4 RAR) a servit în perioada mai slabă în evenimente militare dintre aprilie și august 1966, operând de asemenea peste graniță și ciconindu-se cu trupele indoneziene în câteva ocazii. Un escadron al Regimentului Serviciului Special Aerian (SASR) a
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
mine terestre. Batalionul 4 al Regimentului Regal Australian (4 RAR) a servit în perioada mai slabă în evenimente militare dintre aprilie și august 1966, operând de asemenea peste graniță și ciconindu-se cu trupele indoneziene în câteva ocazii. Un escadron al Regimentului Serviciului Special Aerian (SASR) a fost desfășurat în 1965 și apoi în 1966, luând parte la operațiunile transfrontaliere și provocând pierderi semnificative indonezienilor, chiar daca acest escadron a fost folosit în principal pentru misiuni de recunoaștere sub acoperire. Alte unități au
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
în timpul Invaziei Irakului din 2003. Contribuția inițială a fost una modestă constând în doar 2.058 de cadre militare — nume de cod "Operațiunea Falconer". Elementele majore ale forței includeau trupe speciale, elemente de aviație și unități navale. Trupele proveneau din Regimentul Serviciului Special Aerian Australian (SASR) și 4 RAR, un detasament echipat cu elicoptere CH-47 Chinook și un număr de alte unități speciale. RAN a deplasat vasul amfibie HMAS Kanimbla și fregatele HMAS Darwin și HMAS Anzac iar RAAF a desfășurat
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
ca cioban în satul Turov, gubernia Iaroslav (1905 - 1910) și muncitor pietrar în construcții în Moscova (1910 -1915). În 1915 a fost mobilizat în armata țaristă și a luptat în Primul Război Mondial, ajungând la gradul de subofițer într-un regimente de infanterie. În 1918 s-a alăturat Armatei Roșii. Aici a ocupat funcția de comandant de pluton și de adjunct al Statului major de companie. În același an, a devenit membru al Partidului Comunist. În martie 1921 a fost selectat
Vasili Blohin () [Corola-website/Science/320723_a_322052]