6,505 matches
-
Harold Wilson, președintele Franței, Charles de Gaulle, și cel al Statelor Unite, Richard Nixon. După o vizită în China și Coreea de Nord, Ceaușescu pune capăt în iulie 1971, prin celebrele teze, perioadei de liberalizare, trecând la o restalinizare a României cu totul singulară printre țările din Est. (Informații selectate din lucrările : K. Treptow [ed.], A History of Romania, The Center for Romanian Studies, Iași, 1997 ; Florin Constantiniu, O istorie sin‑ ceră a poporului român, Editura Univers Enciclopedic, București, 2002 ; Dennis Deletant, România sub
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
asigure în primul rând fluența naturală a întâmplărilor care întruchipează declinul societății ceaușiste. Nu există mișcări gratuite de aparat, efecte speciale de amorul artei, coloană sonoră sofisticată - singurul element nondiegetic în Croaziera este cântecul auzit sporadic al Violetei Ciomârtan, cu singulara ei voce copilărească. Pița, în schimb, intervine vizibil și masiv în fluxul narativ. Tot felul de „simboale” tarkovskistoide cutreieră ecranul, calul mergând liber pe șosea, poarta barocă în plin câmp, tunelul acvatic înecat în vegetație în care se refugiază, exasperat
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
sugestiva și densă i-au creat o durabilă notorietate de incomprehensibilitate - "este cea mai ermetica; în comparație cu el, celelalte proze barbiene sunt simple picături figurative"1. Calitatea eufonica a expresiei, strălucirea stilistica fac din cele câteva rânduri ale "Veghii" o creație singulară, chiar printre operele autorului Jocului secund. Și, ca și cum toate acestea nu ar fi fost de ajuns, textura ei complexă și fastuoasa pare să tăinuiască, după propria-i mărturisire, o realitate mai adâncă, de maximă însemnătate pentru autor: Cea mai bună
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
seară [s.n.], / Când sufletul meu a căzut"44 ("Aură") - , liber de constrângerile vieții cotidiene, în care autorul se scufundă, heraclitian, ca într-un râu, pentru a recupera lumină (amintirile), care să confere sens experienței prezente. De altminteri, imaginea nu este singulară, ea revenind, în înfățișări ușor diferite, în poemele barbiene din ultima perioadă de creației: apare drept "lăudată seară"45 în "Steaua imnului", este "certă se(a)ra animală"46 invocată, într-un ritual expiator, în "Legendă". Printre amintiri, există unele
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
fapt, reziduurile unui proces activ de percepție, iar dacă este vorba de percepție artistică, vorbim de procesul cel mai rafinat, măi pătrunzător din toate, adesea simbolizat, în textele poetice și în proza de idei barbiene, prin "ardere", ori "combustie albă". Singularele amintiri-imagini (souvenir-images), de la bază conului memoriei, spune Jean Hippolyte 103, sunt doar cunoștințe (savoir), au, deci, o existență pur spirituală, virtuală, sau, cum spune Barbu, "gunoiul tras în conuri[le]104 (memoriei)", "cenușă" ce anunață o nouă zi, începutul unui
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
harfe răsfirate / Ce-n zbor invers le pierzi / Și cântec istovește, ascuns cum numai marea / Meduzele când plimba sub clopotele verzi"59 ("Din ceas dedus"). Artistul percepe întotdeauna realul, dar nu realul în general, ci întotdeauna o realitate sensibilă și singulară. Printr-un fel de grație acordată lui de natură, el depășește condiția percepției cotidiene, împărtășind apoi creația să cu alți oameni, fără a putea însă furniza altora cheia reușitei sale. În teoria romantică, geniul este persoana în care percepția, intelectul
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
după ce le contemplam opera, devine propria noastră viziune. Acest lucru este posibil pentru că ceea ce ei comunica este o emoție unică ("alternanta mărturisire"), prin intermediul căreia intrăm în relație cu adevărată realitate, cu alte cuvinte, prin actul artistic, i.e., operă de artă singulară, artiștii relevă plenar vocația creatoare a omului.: "L'art" [Artă], spune F. Worms, comentând un pasaj din "Leș deux sources" (1932) de H. Bergson, "serait très précisément et tout à la fois émotion créatrice et création d'émotion [s.n.]" [ar
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
la ființă [s.n.] și își exercită efectul cel mai puternic asupra noastra, pentru că datorită ei revenim la virtualitatea creației pe care o simțim în propria noastră viața 91. Marii artiști ne fac să descoperim în noi sentimente de o intensitate singulară și imprevizibilă, inseparabile de operă ce o generează, dar care reînnoiesc fundamental trăirile noastre. Artă aduce la lumină afectele noastre cele mai profunde, prin mijloace estetice și ritmice, printr-o creație liberă, ce reanima și dezvăluie o istorie personală, deschisă
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
și de o nevoie de rigoare tehnică, profund diferite de această căutare modernă a unui "catharsis liric" [s.n.]. Soluția idealista pe care o dă Poe problemei spațiului poetic, într-un anume suflet total ne apare astăzi naivă și provizorie. [...] Poziția singulară a lui Edgar Poe printre poeți se datoreaza credem, tocmai acestei facultăți de a-si apropria o problemă născânda de critică generală, de-a o traduce în termeni de prozodii și de-a o rezolvă în felul lui11. Deși comentariul
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
În "Filozofia compoziției", Poe afirmă că moartea unei femei tinere și frumoase reprezintă cea mai bună tema poetica 31. Totuși, observă Claude Richard, "tentația conștientă a lui Poe a fost de a ajunge la această coincidență ritmica a pulsațiilor conștiinței singulare și a universului, înaintea morții [s.n.], de a nu utiliza forță morții asupra cunoașterii [...]"32. În schimb, la Ion Barbu, feminitatea are doar dimensiune cosmică, iar erosul este văzut numai din perspectiva "ticluirii și aventurii ființei"33. Eroinele poești - Madeleine
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
totdeauna temporal și unic, imaginile, în varietatea și tensiunea lor internă, ne permit să ni-l apropriem. Pentru a exprima experiență simplă și intuiția schimbătoarea a duratei, pentru a contrabalansa, staticul conceptelor opuse și separate, arta are nevoie de mijloace singulare de expresie, care să se întoarcă împotriva expresiei generale. Imaginea reprezintă "o anumita existența"47, pe care Bergson o plasează între obiectul în sine (percepție pură) și reprezentarea acestuia (percepția obișnuită, conștientă) este, altfel spus, o metaforă poetica. Descriind universul
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
realului până la ceva mai semnificativ, prin absorbirea stărilor sau a ființelor imaginare în neîmplinirea caracteristică a acestor existente chiar, se cuvine să vedem rezultatul unei uimitoare metode savante. La fel, geometrul, în cursul investigărilor lui, se-nedreaptă instinctiv către punctele singulare ale curbelor particulare pentru a deduce din ele adevăruri care-l informează tocmai asupra normei 69. (italice în original) Să observăm tonalitatea clar bergsoniana a unui enunț, precum acesta: "Extinderea realului până la ceva mai semnificativ, prin absorbirea stărilor sau a
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
câteva creații noi, un fel de "cântec de lebădă" a celui care avea să renunțe aproape definitiv la chemarea muzelor, și pare să încheie, astfel, o mirabila decadă de creație literară. Gestul este desigur, dramatic, dar nu chiar atat de singular, printre cei de la a caror tradiție poetica se revendică: să nu uităm abandonul, subit și fără întoarcere, al muzei poeziei, de către Arthur Rimbaud, ori tăcerea de aproape două decenii, autoimpusa și riguros respectată, a lui Paul Valéry, ambele de neînțeles
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
Comunist. Autoritatea lui dovedește nu atât că românii ar fi naivi, cât că, fără a adera la ideologia comunistă, ei sfârșiseră prin a accepta regimul comunist ca legitim și întru câtva firesc. Asta explică și una dintre caracteristicile cele mai singulare ale personajului Iliescu, și anume faptul că discursul său, examinat în sine, este caracterizat de absența oricărei inovații ideatice sau măcar verbale, a oricărei tentative de a da formă unor idei și formulări generoase sau îndrăznețe. Este un discurs incolor
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
de curând UDMR; dintre actorii politici, Emil Constantinescu l-a învins pe Ion Iliescu și fiindcă a înlocuit stilul propagandistului experimentat cu o adevărată comunicare empatică cu cetățenii; în cu totul alt registru, Traian Băsescu a dat impresia unei disponibilități singulare pentru comunicarea directă cu "poporul". 46 Ediție electronică, Raport CPADCR, http://cpcadcr.presidency.ro 47 Exemplul cel mai flagrant e cel al Departamentului de Stat: v . David B. Funderburk, Un ambasador american între Departamentul de Stat și dictatura comunistă din
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
de dragoste și prețuire; - autorul are o anumită atitudine față de noțiunea evocată, preamărită (om, eveniment, etc.); - folosește un ton solemn; - dă glas unor tulburătoare sentimente de atașament și admirație; - predomină adresarea directă, prin folosirea pronumelor de persoana a II-a singular, a formelor verbale corespunzătoare; - uneori, chiar titlul conține cuvântul „odă, de regulă dezvăluind intenția poetului de a defini liric, subiectivat, noțiunea supusă admirației;modalități artistice: evocarea, invocația artistică, adresarea directă, descrierea, monologul liric, etc. Teme: a. apărarea patriei; b. salvarea
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]
-
caz explicative sunt folosite pentru a face investigații cauzale, să stabilească elementele, factorii și mecanismele care sunt responsabile pentru producerea stării fenomenului social sau a regularităților acestuia. Toate tipurile de studii de caz menționate pot fi aplicate fie unui caz singular, fie unui caz multiplu. Partea a II-a DINAMICA SOCIETĂȚII Perspective teoretice asupra societății și interacțiunii umane Cultura și structura socială Socializarea Grupuri și organizații Devianța, crima și controlul social În partea a doua a lucrării examinăm dinamica societății. Pornim
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1071_a_2579]
-
perspectivele trebuiesc considerate ca "unelte" diferite care fiecare în parte este folositoare în analiza unui fenomen social particular. Cele trei perspective nu sunt utile în mod egal pentru examinarea fiecărei probleme sociale, după cum nici numai oricare din perspective în mod singular ar putea explica toate aspectele comportamentului ființei umane și a desfășurării proceselor sociale. După cum știm, fenomenele sociale sunt foarte complexe și, de aceea, perspectivele teoretice sunt "instrumentele" pe care sociologii le-au dezvoltat în timp pentru a înțelege comportamentul uman
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1071_a_2579]
-
și vânători s-au schimbat în alte tipuri de societăți. Într-un fel aceasta se aseamănă destul de mult cu teoria multiliniară. Aici este folositor să ne amintim de discuția din capitolul 1 despre diferența dintre pattern-urile generale și evenimentele singulare. (mile Durkhiem a putut să facă predicția ratei generale ale suicidului cu acuratețe, dar nu a putut să facă predicția care anume indivizi vor încerca să se sinucidă. Evoluția socioculturală urmărește același principiu: ea furnizează un număr de pattern-uri
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1071_a_2579]
-
Elita românească, unită și neunită, strâng rândurile confesionale în jurul unui front unitar al națiunii române - categorie ale cărei granițe se fixează acum pentru a cuprinde românitatea în întregul ei, dincolo de diviziunile confesionale. Această fuzionare a celor două confesiuni în categoria singulară a națiunii române este sesizabilă și în Suplicile în care națiunea valahă din Transilvania își revendica egalitatea de drepturi cu celelalte trei națiuni politice în contextul restaurărilor demarate după moartea lui Iosif al II-lea. Eșecul acestor demersuri petiționare ale
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
clarificarea schemei de mai sus. În ceea ce privește axa verticală text-context, diferența constă în gradul de focalizare a investigației pe texte individuale vs. centrarea mai pregnantă pe contextul societal înăuntrul căreia textele studiate capătă semnificație. Analizele textuale (orientate mai degrabă înspre texte singulare) țin și ele cont de contextul social, însă fac referire la "contextul proximal", din imediata apropiere a respectivului text. În schimb, analizele contextuale investighează corpuri de texte luate ca blocuri de cunoaștere produse într-un "context distal", mult mai amplu
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
dificultăți de clasare disciplinară, sociologia continuă să se inspire și să fie fertilizată de ideile foucauldiene, dar și pe plan metodologic, analiza discursului (sub forma metodei genealogice/arheologice) fiind contribuția fundamentală a acestuia. Pentru M. Foucault (1999) nu există discursuri singulare disparate, ci cheaguri interrelaționate de formațiuni discursive. Aceste blocuri discursive sunt alcătuite din întregi corpusuri de cunoaștere care creează obiectul în numele căruia vorbesc. Mai exact, între formațiunile discursive și realitatea socială există o relație dialectică: realitatea socială stimulează constituirea unor corpusuri
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
în raport cu popoarele migratoare care au ajuns să încercuiască "insula de latinitate" românească. Sistemul triptic de periodizare dezvoltat de Laurian în jurul acestor evenimente cardinale stabilește balamalele romano-bizantine ale istoriei poporului român. Opțiunea lui A.T. Laurian nu este nici pe departe singulară, ori deviantă, în discursul secretat de istoriografia și manualistica timpului. După cum arată analiza migăloasă realizată de M.-L. Murgeanu (1999, pp. 128-130), acesta era consensul vremii. Multiple manuale de istorie publicate până la proclamarea Independenței României (1877) fixează startul istoriei naționale
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
națiunii. 3.2.4. Memoria colectivă: naționalizarea trecutului românesc Asamblarea statului național român prin unirea principatelor din 1859 a produs restructurarea majoră a coordonatelor principale ale memoriei colective. Gestiunile anterior separate ale trecutului românesc au fost înlocuite de un cadru singular în interiorul căruia trecuturile principatelor au fost contopite într-o unică memorie națională. Odată cu ștergerea granițelor politice dintre principatele danubiene au fost dizolvate și liniile de separație ale istoriilor provinciale. Procesul poate fi descris ca unul de naționalizare a trecutului românesc
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
statului până astăzi (Giurescu, 1942, p. 4). În acest succint paragraf este concentrată chintesența identitară românească. Cele câteva rânduri degajă elementele structurale ale conștiinței naționale românești într-o serie de superlative istorice: vechimea, prioritatea, nobilitatea originară, creștinismul genetic, continuitatea politică singulară etc. În baza acestor caracteristici istorice, "sentimentul de mândrie națională și de absolută încredere în viitorul poporului și statului nostru e cu totul natural" (Giurescu, 1942, p. 4). Aceeași pedagogie a superlativului românesc este predată și de către I. Lupaș (1931
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]