66,018 matches
-
avut norocul să Învăț din greșeli. Trecerea mea prin Teatrul Național a fost un astfel de noroc. În liniștea cabanei din nordul statului New York, de unde scriu aceste rânduri, mă opresc o clipă să respir aerul proaspăt, să privesc printre copaci cerul de un albastru puternic, ce-mi amintește de Suedia sau de Canada, care nu e prea departe. Regăsesc prin scris nevoia de atenție și de lucru solitar, combinată cu plăcerea de a visa ori, simplu, de a privi În jur
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
și totuși rezultatul e, contrar așteptărilor, un eșec! Dar norocul și muza au vrut ca Hoffmann, ca și Turandot la Londra, să fie un triumf și să continue să figureze În repertoriu până În prezent. Holender a fost În al nouălea cer. În anii ce au urmat, am revenit la Viena să regizez Văduva veselă, pe care am menționat-o deja, apoi Werther. Aceasta a fost o montare mai liniștită decât Hoffmann, mai interiorizată. E și normal, subiectul se pretează la un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
care are nevoie să fie domesticită, educată, ideea fiind că nu putem fi liberi decât prin supunere față de ceva mai Înalt. În spectacolul nostru, În timpul monologului, când actrița spunea „My Lord/stăpânul meu“, ea făcea o pauză lungă, privind spre cer: În acel moment, Înțelegeam că evocarea „stăpânului“ nu are nimic comun cu „lupta dintre sexe“. Kate și Petrucchio erau uniți În recunoașterea unei autorități mai subtile. Dragostea este un cadou ceresc. Avarul la Comedia Franceză Când mi s-a propus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Întărit tonusul vital s-a numit Indiile galante, opera magică În stil baroc a lui Rameau. Călătoria imaginară În căutarea dragostei pe tărâmuri exotice (Persia, Turcia, Peru și Indii, toate descrise ca desene animate miraculoase) Începe cu un prolog În cer, unde zeița Hebe celebrează iubirea, Înconjurată de cupluri de Îndrăgostiți. Totul e miere și senzualitate, până apare Bellone, zeița războiului (interpretată de un bariton, cu fustiță și barbă), care Îi incită pe bărbați să-și caute gloria acolo unde le
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
bunul mers al planetei și Însănătoșirea lumii. Mi-i imaginez pe actorii din Antichitate În serviciul unei surse de energie subtilă, necunoscută nouă, care se manifesta În spectacol când organismul uman era deschis spre cosmos (jucând În aer liber, cu cerul și stelele ca decor, participând astfel, nu doar asistând la drama umană). Ce era un actor? Spre ce tindea? Un actor pe scenă trebuia să Întrupeze potențialul armonios care există În fiecare om, dar care rar este actualizat În viață
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
de levitație. Acolo era expusă, pentru o clipă, silueta tatei În costumul lui alb de vară, umflat de vânt, desfășurându-se superb În văzduh, cu membrele Într-o postură ciudat de degajată și cu fața lui frumoasă, imperturbabilă, Întoarsă spre cer. De trei ori zbura astfel, În strigătele puternice de hei-rup ale bărbaților invizibili care-l aruncau În sus și a doua oară se ridica mai sus decât prima dată și apoi Îl vedeam În ultimul și cel mai Înalt zbor
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
lași restul În mâinile soartei, era singura regulă pe care o respecta mama. „Vot zapomni“ (ține minte)“, spunea ea pe un ton conspirativ când Îmi atrăgea atenția asupra cutărui sau cutărui lucru frumos de la Vira - o ciocârlie avântându-se spre cerul ca laptele covăsit al unei zile mohorâte de primăvară, fulgere fotografiind noaptea, un pâlc de copaci, paleta frunzelor de arțar pe nisipul cafeniu, urmele palmate ale picioarelor unei păsări mici pe zăpada proaspătă. Ca și cum ar fi simțit că peste câțiva
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
care m-a frământat În toți acești ani izvorăște dintr-un sentiment hipertrofiat al copilăriei pierdute, și nu din tristețea de a fi pierdut niște bancnote. Și, În sfârșit: Îmi rezerv dreptul de a tânji după un colțișor ecologic: ...Sub cerul senin Al Americii, suspin După un sat din Rusia. Cititorul obișnuit Își poate relua acum lectura. 6 Mă apropiam de optsprezece ani, apoi am depășit optsprezece ani; Îmi petreceam cea mai mare parte a timpului liber cu legături amoroase și
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
o jupuire proustiană a simțurilor, se debattant parcă, la impactul cu culorile de toamnă (descrise cu propriile lui cuvinte ca o „chapelle ardente de feuilles aux tons violents“), cu glasurile Îndepărtate din vale, cu un stol de porumbei ce brăzda cerul fraged, compusese acea romanță Înaripată (și singura persoană care a memorizat melodia și toate cuvintele a fost fratele meu, Serghei, pe care aproape că nici nu-l băga În seamă, care mai era și bâlbâit, pe deasupra, și care a murit
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Timpul: un punct vag din primul deceniu al acestui secol nepopular. Locul: 59o latitudine la nord de ecuatorul vostru, 100o longitudine la est de mâna mea care scrie. Se vor scurge multe ceasuri până ce ziua se va topi și totul - cer, flori Înalte, apă neclintită - va rămâne Într-o stare de așteptare vesperală, adâncită, și nu risipită de mugetul tânguitor al unei vaci dintr-o poiană Îndepărtată sau de țipătul și mai Înduioșător al unei păsări din josul râului, unde se
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Înghețate - singur, singurel. 3 O văd apoi pe mama ducându-mă În direcția patului prin imensul hol, unde o scară centrală se Înălța tot mai sus, și nimic altceva decât geamuri mari ca de seră Între palierul de sus și cerul verde-pal al serii. Aveam obiceiul să rămân În urmă, târându-mi picioarele și alunecând un pic pe pardoseala lină de piatră a holului, silind mâna blândă așezată pe scobitura spatelui meu să-mi propulseze cu ghionturi mici scheletul recalcitrant. Odată
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
și umbre netede, ascendente, care le făceau să pară că se rotesc veșnic, bunul și bătrânul gentleman se mulțumea să picteze, sub privirile mele vrăjite, micile lui paradisuri umede, variații ale unui singur peisaj: o seară de vară cu un cer portocaliu, o pășune ce se sfârșea la marginea neagră a unei păduri Îndepărtate și un râu luminos ce reflecta cerul și șerpuia tot mai departe. Mai târziu, de prin 1910 până În 1912, locul lui a fost luat de cunoscutul „impresionist
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
picteze, sub privirile mele vrăjite, micile lui paradisuri umede, variații ale unui singur peisaj: o seară de vară cu un cer portocaliu, o pășune ce se sfârșea la marginea neagră a unei păduri Îndepărtate și un râu luminos ce reflecta cerul și șerpuia tot mai departe. Mai târziu, de prin 1910 până În 1912, locul lui a fost luat de cunoscutul „impresionist“ (termen folosit În epocă) Iaremici; o persoană lipsită de umor și de formă, care pleda pentru un stil „Îndrăzneț“, pete
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
În care pensula făcea câte o gropiță; după ce Își culegea astfel mierea, Înceta să se mai balanseze și să lovească și, măturând de două, trei ori, cu vârful ei Încărcat de culoare, hârtia „Vatmanski“, o scălda Într-o baie de cer portocaliu, de-a curmezișul căreia, cât timp cerul era Încă puțin umed, așternea un nor lung, negru-purpuriu. „Asta-i tot, drăguțule“, spunea el, „E foarte simplu.“ Odată l-am rugat să-mi deseneze un tren expres. I-am urmărit creionul
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Își culegea astfel mierea, Înceta să se mai balanseze și să lovească și, măturând de două, trei ori, cu vârful ei Încărcat de culoare, hârtia „Vatmanski“, o scălda Într-o baie de cer portocaliu, de-a curmezișul căreia, cât timp cerul era Încă puțin umed, așternea un nor lung, negru-purpuriu. „Asta-i tot, drăguțule“, spunea el, „E foarte simplu.“ Odată l-am rugat să-mi deseneze un tren expres. I-am urmărit creionul trasând cu Îndemânare apărătoarea și farurile sofisticate ale
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
le chateau - construită de bunicul mamei, care, de teama incendiilor, comandase o scară din fier și astfel, atunci când casa a ars până În temelii, la puțin timp după Revoluția sovietică, acea scară lucrată cu migală, prin a cărei dantelărie se zărea cerul strălucitor, a rămas În picioare, singuratică, dar ducând tot În sus. Îngăduiți, vă rog, alte amănunte despre acel salon. Ornamentele albe, strălucitoare ale mobilelor, trandafirii brodați pe tapiseria lor. Pianul alb. Oglinda ovală. Atârnată de frânghii bine Întinse, cu fruntea
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
un pasaj solid, dificil. 5 Între timp decorul se schimbă. Copacul plin de promoroacă și uriașul troian de zăpadă cu gaura lui gălbuie fuseseră curățate de un servitor tăcut. După-amiaza de vară este Însuflețită de nori repezi care Înfruntă albastrul cerului. Pe cărările grădinii se mișcă umbre cu ochi. Brusc, lecția ia sfârșit și Mademoiselle ne citește pe veranda unde rogojinile și scaunele Împletite degajă un miros tare, de paie, În zăpușeala din aer. Pe policioarele albe de la ferestre și pe
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
lecturi era modelul de arlechin al geamurilor colorate inserate Într-un cadru văruit de ambele părți ale verandei. Privită prin aceste sticle magice, grădina părea ciudat de Încremenită și izolată. Dacă priveai prin sticla albastră, nisipul devenea cenușă, iar pe cerul tropical Înotau copaci ca de cerneală. Galbenul crea o lume de chihlimbar În infuzia de ceai foarte tare a razelor de soare. Roșul făcea frunzișul să picure stropi de Întuneric rubiniu pe o cărare roz. Verdele Îmbiba verdeața Într-un
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
lui, iar pe Învățător Îl auzeai suflându-și nasul În holul rece, unde trecea de la o oglindă la alta cu un buchet mai mult verde, umed, foșnitor, de mărgăritare sau ținând În pumn un buchețel fragil cu albăstrele de culoarea cerului. Dacă Mademoiselle era cumva așezată prea departe, la capătul imensei mese, și mai ales dacă În fața ei avea Întâietate vreo rudă săracă aproape la fel de grasă ca ea („Je suis une sylphide à côté d’elle“ spunea Mademoiselle ridicând din umeri
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
dintre jaluzelele albe dinăuntru. Dacă prin ea se zărea o paloare apoasă, mai bine nu Îi deschideai, fiind astfel cruțat de vederea unei zile posomorâte, pozând pentru a fi fotografiată Într-o băltoacă. Dintr-un fascicol de lumină Întunecată, deduceai cerul plumburiu, nisipul Îmbibat cu apă, terciul de flori maro strivite sub lilieci - și acea frunză turtită, roșcată (prima victimă a anotimpului) lipită de o bancă udă din grădină. Dar dacă prin crăpătură se zărea o dungă lungă sclipind ca roua
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Întreabă mama și apoi cade pe gânduri În timp ce amestecă alene cărțile. Ușa compartimentului era deschisă și prin ea vedeam geamul de pe culoar, prin care sârmele - șase sârme subțiri, negre - se străduiau s-o ia În sus, să se Înalțe spre cer, În ciuda loviturilor fulgerătoare pe care le Încasau de la stâlpii de telegraf ce se Înșiruia unul după altul; dar exact În momentul când toate șase, Într-un elan victorios de patetică Înălțare, erau pe punctul de a atinge partea de sus
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
a lăsa să treacă un alt echilibrist cu o altă tavă plină, surprindeam vagonul În procesul de a fi imprudent Înghițit În peisaj, cu tot cu chelnerii care se Împleticeau, În timp ce peisajul Însuși era supus unui sistem complex de mișcare, luna de pe cerul de zi ținea pasul cu farfuria ta, pajiștile din depărtare se deschideau ca niște evantaie, copacii din apropiere se balansau pe leagăne invizibile spre șine, o șină paralelă se sinucidea brusc prin anastomoză, un mal cu iarbă se ridica Într-
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
aud tot mai aproape, ecoul și vibrația strigătului: Floss! Floss! Floss! Colette se Întorsese la Paris când noi ne-am oprit acolo pentru o zi, Înainte de a ne continua călătoria spre casă; și acolo, Într-un parc brun-roșcat, sub un cer albastru și rece, am văzut-o (cred că printr-o Înțelegere Între mentorii noștri) pentru ultima oară. Avea În mână un cerc și un băț scurt pentru a-l rostogoli și toată Înfățișarea ei era extrem de decentă și elegantă, În
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
este legată de vacanța de Paști din 1915, pe care fratele meu și cu mine am petrecut-o cu tata și un anume Volgin - ultimul și cel mai prost preceptor - schiind pe pământul Îngropat sub zăpadă din jurul moșiei, sub un cer albastru intens, aproape violet. Bătrânul nostru prieten ne invitase În locuința lui din clădirea școlii cu țurțuri atârnați de streșini, la ceea ce el numea o gustare; de fapt a fost o masă În toată regula, plănuită cu dragoste. Parcă văd
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
care erau vârâte Între gingie și limbă pentru bunul mers al operației; pe geamul din fața ochilor mei neputincioși se zărea o transparență, un peisaj marin mohorât sau niște struguri cenușii, tremurând din cauza reverberațiilor seci ale tramvaielor din depărtare, sub un cer sec. „In den Zelten achtzen A“ - adresa aceasta dansează din nou ca un troheu În mintea mea, urmată imediat de deplasarea făcută În șoaptă În taxiul electric bej care ne ducea acolo. Ne așteptam la tot felul de compensații ca
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]