65,481 matches
-
dormeză... Și Îmi spune: „Domne, iei doi-trei oameni și Îmi faci”... Că el avea nevoie pentru plan și eu eram vechi acolo... Și când se dă maistrul pe lângă mine și Îmi spune: „Vezi că pleci acasă”. „Păi cum să plec acasă?” Eu cu cinșpe ani condamnare... și ăștia cu cinci-șase stau aici... Când am ajuns În cameră, hainele erau la ușă... Nu le mai văzusem de când m-au arestat. Mi-a spus: „Dezbracă-te!”. Mi-a dat haina, m-am bărbierit
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
cameră cu un politruc. Mi-o dat să fumez o țigară... „Eu nu fumez de atât timp”... Și mi-o spus că nu am voie să spun pe unde am fost, nici cu cine am stat, nimic. Când am venit acasă am spus la toți! Și cum ați venit Înapoi acasă de la Gherla? Ne-o dat bani de tren la fiecare, până unde mergem... Eu nu mai știam nimic de părinți. Ultimul pachet l-am primit de la sora mea de la Iași
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
țigară... „Eu nu fumez de atât timp”... Și mi-o spus că nu am voie să spun pe unde am fost, nici cu cine am stat, nimic. Când am venit acasă am spus la toți! Și cum ați venit Înapoi acasă de la Gherla? Ne-o dat bani de tren la fiecare, până unde mergem... Eu nu mai știam nimic de părinți. Ultimul pachet l-am primit de la sora mea de la Iași. Am zis că vreau să mă duc la Iași și
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
mea de la Iași. Am zis că vreau să mă duc la Iași și mi-a dat bani până acolo. Am plecat direct de la Gherla la Iași. Cumnată-meu era controlor de tren și am venit cu el cu trenu’ până acasă. M-am dus la soră-mea și a doua zi am venit acasă... Era o zi de Înviere. Când am venit În sat, am zis că am Înviat... Părinții nu știau nimica... După eliberare ați mai avut probleme cu Miliția
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
mi-a dat bani până acolo. Am plecat direct de la Gherla la Iași. Cumnată-meu era controlor de tren și am venit cu el cu trenu’ până acasă. M-am dus la soră-mea și a doua zi am venit acasă... Era o zi de Înviere. Când am venit În sat, am zis că am Înviat... Părinții nu știau nimica... După eliberare ați mai avut probleme cu Miliția sau Securitatea? După ce am venit acasă, n-a durat o săptămână, două, și
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
-mea și a doua zi am venit acasă... Era o zi de Înviere. Când am venit În sat, am zis că am Înviat... Părinții nu știau nimica... După eliberare ați mai avut probleme cu Miliția sau Securitatea? După ce am venit acasă, n-a durat o săptămână, două, și o Început În fiecare săptămână să mă caute. Mă scula din somn și mă anchetau: „Ce fac? Ce gândesc?”. Veneau de la Focșani, politruci de ăștia, mama mamii lor, că ce gândesc eu, ce
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
am luat de treabă... de prășit. M-am Însurat, am patru copii... Ce s-a Întâmplat cu familia cât timp ați fost Închis? Păi, veneau ăștia, primaru’ de pe aici, și le-a spus să treacă la colectiv că „vine băiatul acasă”. Tata era mai slab de fire, da’ mama spunea: „Să vină băiatul să semneze el”. Fratele a fost și el arestat, pe urmă i-a dat drumul. El o avut de suferit și după, fiindcă nu au putut să Învețe
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
pe umeri, cu căciula pe cap și mănușile pe mâini. Custodița de la catedră, mai fericită, își așeza la picioare un reșou, cu riscul să fie demascată pentru sabotarea economiei naționale (la Editura Minerva, o dactilografă mai inventivă își adusese de acasă o pereche de mănuși de lână, cărora le tăiase vârful degetelor și astfel putea să dactilografieze fără să-i degere mâinile). Seara, în jurul orei 22:00, când biblioteca se închidea, ieșeam cu bunul meu amic Z. Ornea în curtea spațioasă
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
voce răstită: „Tovarăși, intrați în curte și stați cu spatele“. La ora aceea se întorceau în trombă de la Comitetul Cen tral, unde osteniseră pentru fericirea poporului, „tovarășa“ și „tova ră șul“, fiecare într-o altă mașină și la oarecare interval. Acasă, dar mai ales la Si naia-Cumpătul, la Bușteni sau la Bran, unde lucram toamna la ediție, se întrerupea seara curentul electric, pauzele intermitente putând uneori să dureze și ore întregi. Recurgeam atunci la „armele secrete“ - lan terna chi nezească sau
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
de bucate. Era, de pildă, cartofi cu carne, ne uitam pe listă și găseam că acest fel de mâncare nu place lui Vasilescu. Ei bine, Vasilescu primea bila la prânzul acela. Apoi erau elevii bucureșteni pe care părinții îi luau acasă sâmbătă seara și-i aduceau înapoi luni dimineața. Întotdeauna bila era la unul din elevii care plecau acasă. Bineînțeles că, nemaifiind bila în pensionat, toată lumea vorbea românește. Însă niciodată direcțiunea institutului nu s-a gândit că e păcălită, deși sistematic
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
mâncare nu place lui Vasilescu. Ei bine, Vasilescu primea bila la prânzul acela. Apoi erau elevii bucureșteni pe care părinții îi luau acasă sâmbătă seara și-i aduceau înapoi luni dimineața. Întotdeauna bila era la unul din elevii care plecau acasă. Bineînțeles că, nemaifiind bila în pensionat, toată lumea vorbea românește. Însă niciodată direcțiunea institutului nu s-a gândit că e păcălită, deși sistematic bila era întotdeauna la un elev care pleca acasă sâmbătă seara. Și astfel toată lumea vorbea acum românește fără
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
Întotdeauna bila era la unul din elevii care plecau acasă. Bineînțeles că, nemaifiind bila în pensionat, toată lumea vorbea românește. Însă niciodată direcțiunea institutului nu s-a gândit că e păcălită, deși sistematic bila era întotdeauna la un elev care pleca acasă sâmbătă seara. Și astfel toată lumea vorbea acum românește fără nici o sfială. Cu toate acestea însă, între elevi era mare solidaritate și multă bună-cre dință. Niciodată complotul n-a fost trădat și niciodată un elev, surprins că vorbește românește, nu a
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
spuneam adevărul, fiindcă ideea nu era a mea, ci fusesem îndemnat. — Carevasăzică tu ești capul bucatelor, tu faci revoluție în pension: până a fi venit tu toți erau mulțumiți de mâncare și acuma ție îți pute. Dar la tat-tu acasă ce-ai mâncat? Zici că nu aveți pâine destulă, dar pâinea multă nu e bună, face scrofule, întreabă pe doftor! Fiindcă tu ești capul bucatelor și îndemni pe ăilalți la revoluție, n-ai să ieși patru duminici! Amin. M-am
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
dintâi, sunt, de cele mai multe ori, instrumentele. 52 bucureștii de altădată în bucurești 53 Moralitatea acestui tineret lăsa foarte mult de dorit. De altfel vina venea și de la desăvârșita incapacitate și nepăsare morală a direcțiunii. Într-o zi îmi vine de-acasă o ladă cu de-ale mâncării, mai ales lucruri dulci. Elevii au simțit și i-au pus gând rău. Alături de sala de meditație unde ne preparam lecțiunile era odaia cuferelor. În această cameră erau așezate toate cuferele elevilor și tot
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
golită, nu mi se lăsase nici de poftă. Bineînțeles, am reclamat imediat, însă domnul subdirector Radu mi-a răs puns că: — Ce vrei să le fac? Păzește-ți lucrurile mai bine altă dată! Aceasta era a doua decepție. Venisem de acasă cu alte principii, cu ideea că orice faptă rea, că, mai ales furtul, trebuie aspru pedepsit; dar aci, într-un institut de educațiune, furtul nu era nici măcar urmărit. Aveam printre colegi chiar hoți de profesie. Îmi aduc aminte de unul
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
1871?! Vârsta de atunci îl aștepta cu nerăbdare. De pe la ceasurile 10 din seară începea să răsune Bucureștiul de strigătele ascuțite ale colindătorilor în noaptea Ajunului. Pe vremea aceea, colindătorii erau copiii din mahalale, copiii oamenilor săraci cari ieșeau ca să aducă acasă, acolo unde erau vetrele mai reci și inimile mai pustii, tot ce puteau aduna ca mere, nuci și covrigi. 150 bucureștii de altădată lucrări. Constantin Bosianu și Gh. Costa-Foru erau, într-adevăr, mai în vârstă, fiind născuți în 1815 și
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
pe o doamnă din societate care era acuzată de bărbatul ei pentru adulter. Decât doamna era tânără și frumoasă, iar bărbatul cam trecut. Care a fost pledoaria lui Crețeanu? — Domnilor judecători, onorat tribunal. Închipuiți-vă fiecare din dumneavoastră că aveți acasă o glastră cu o floare de endrușaim 312 tânără și frumoasă. Pentru ca floarea asta să crească, să trăiască și să se facă tot mai frumoasă, nu-i așa că trebuie să fie udată în fiecare zi măcar o dată? Dacă floarea nu
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
eminent și un mare partizan al drepturilor evreilor. Unii spuneau că are în ascendența lui origina semită. Locuia în strada Scaune, în casa care a trecut apoi în proprietatea lui Nicolae Filipescu. Am asistat la ceremonia funebră și la înmormântare. Acasă, cuvântarea funebră a rostit-o Vasile Boerescu. Până la carul funebru l-am dus pe umeri patru studenți de-ai lui. Eu eram unul din cei patru. Gheorghe Costa-Foru a murit de uremie. Știrile de peste Dunăre sunt rele pentru insurgenții bosniaci
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
tare gimnastic, scoborî în Muzău. După ce luă toate piesele Cloștii, se urcă din nou cu puterea brațelor, introduse piesele în ambii pantaloni, pe care îi legă jos, iar a doua zi, dis-de-dimineață, ieși din Palat. Lucrurile furate le-a dus acasă la dânsul și le-a ascuns în piano. Locuia în strada Italiană, într-o mică și veche căsuță, care a făcut loc mai târziu casei doctorului Nicolae Tomescu. Una din piesele Cloștii a vândut-o unui bijutier-ceasornicar din strada Șerban-Vodă
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
urmate de lăutarii cari zdrăngăneau se îndreptau în șiraguri lungi către ieșire. Noaptea aduce liniște și întunerec, fiindcă Bordeiul nu era luminat. Dar pocniturile! Ce era cu ele? Iată ce era. La Bordei nu se găteau mâncări. Fiecare venea de acasă cu ce putea. La Bordei se vindeau numai: mititei, cașcaval, pâine, rachiu și vin. De îndată ce intra ceata în grădină trebuia să-și aleagă locul; după ce și-l alegea, unii se așezau jos pentru ca să nu-l ia alții, după aceea restul
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
precaritatea mijloacelor, cîtorva și vacuitatea (căci nu o dată m-am „luptat” cu textele lor ca să le fac publicabile), i-am ascultat ori de cîte ori dădeau spectacole sur place, în redacție, și i-am citit fără afinitate, detașat, sceptic, iar acasă, cronicar autorizat doar de propria-mi conștiință, le-am consemnat imposturile în pagini care luau de la sine formă de anecdote. Surprinse pe viu și încadrate la locul potrivit, anecdotele te scutesc de explicații suplimentare. Cînd cele două operații reușesc pe
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
de un omonim al său, mai vîrstnic, și ar fi de ajuns! A zăcut în „cele mai grele închisori”. De aci întărîtarea sa. E agitat, răzvrătit, nu și află locul. „Am (îmi arată carnetul) o pensie frumoasă; alții ar sta acasă, eu însă nu pot. Cunosc (a fost plutonier sanitar în armată) aproape toate medicamentele, dar pentru starea mea nu-i nici unul”. Nu suportă prostia, iar antipatiile lui sînt adînci și incurabile. „Prostul chiar ajuns în vîrful proțapului nu poate spune
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
rău, dragul tatei”, mi-a spus. Discuția cu el a fost scurtă și amară. îi simțeam nemulțumirea de starea sa, plînsul abia stăpînit care i se insinua în voce, un plîns vechi, ascuns luni de zile. „Cînd mai vii pe acasă?”, a schimbat el vorba, fără a mi cere s-o fac urgent. „Momentan am de descurcat niște treburi, dar dacă e nevoie le las”, i-am răspuns. Voiam mai întîi să aud ce părere are soră-mea. Acum, cînd îmi
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
mai rezistat și i-a răspuns în locul meu, cu disperare în glas: „A murit mama, tată!” Atunci el a prins să plîngă cu capul în mîini, zguduit, jelind-o și jelindu-se pe sine. Au început pregătirile pentru aducerea mamei acasă. S-au numărat mai întîi ștergarele, apoi celelalte lucruri trebuitoare. Spre seară, împreună cu Lucica, am cumpărat mamei o broboadă frumoasă „cum nu cred că a mai purtat în viața ei”, lumînări, pantofi, prosoape pentru preoți. Casa ni-i mereu plină
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
amiază, dintr-odată i-a venit rău: comă diabetică. În octombrie trecuse prin aceeași stare și scăpase numai cu spaima. Atunci ceruse să fie spitalizată; acum - mi se spune - n-ar mai fi vrut. Dorea, mai întîi, să vin eu acasă. în grabă, mama s-a dus la spital îmbrăcată în costumul de catifea neagră pe care și-l făcuse „să fie pentru înmormîntare”. Nu poate rămîne într-însul. „Totul trebuie să fie nou, ca la botez și la nuntă”, insistă
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]