66,018 matches
-
sâmbete din vacanța de Crăciun a anului 1916. Priveam de pe peronul tăcut, Înveșmântat În zăpadă, al micii gări Siverski de pe traseul trenului de Varșovia (era cea mai apropiată de moșia noastră) un crâng argintiu din depărtare care devenea plumburiu sub cerul serii și așteptam să apară dâra de fum violet-Închis a trenului ce urma să mă ducă la St. Petersburg, după o zi de schi. Dâra de fum a apărut la timp și, În același moment, Polenka a trecut Împreună cu altă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
vorbesc acum cu glasul Polenkăi. Pe un drum dintre câmpuri, În locul unde se Întâlnea cu șoseaua pustie, mă dădeam jos și-mi rezemam bicicleta de un stâlp de telegraf. Un apus de soare, aproape unic În splendoarea lui, Întârzia pe cerul expus total luminii. Printre splendorile pe care le Îngrămădea acel apus și care se modificau imperceptibil, se deslușeau detalii de structură cu pete luminoase ale unor organisme cerești, maluri Întunecate cu fisuri sclipitoare sau plaje netede, eterice, ce păreau mirajele
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
orizontului, Într-un spațiu limpede, turcoaz, sub un strat negru, ochiul descoperea o priveliște pe care doar un neghiob ar fi confundat-o cu piesele de rezervă ale unui alt apus de soare. Aceasta ocupa o porțiune foarte mică din cerul imens și avea acea claritate specifică a unui lucru văzut prin capătul nefolosit al unui telescop. Stătea acolo așteptând, o familie de nori senini În miniatură, o acumulare de circumvoluțiuni sclipitoare, anacronice În paloarea lor și extrem de Îndepărtate; Îndepărtate dar
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
nervii Încordați din cauza Întunericului care se lăsase asupra pământului - pe care nu-l observasem coborând - și a goliciunii boltei cerești, a cărei despuiere - tot așa - n-o observasem. Deasupra mea, Între copacii fără formă ce mărgineau poteca tot mai neclară, cerul pălise din cauza stelelor. În anii aceia, minunata aglomerare de constelații, nebuloasele, golurile interstelare și tot ce mai alcătuia acel spectacol impresionant Îmi produceau o stare indescriptibilă de greață, de panică totală, de parcă aș fi stat atârnat de pământ cu susul
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
niște tuburi de sticlă umplute cu alcool roz sau cu nuanțe liliachii, imitându-i pe americanii adevărați (deși epitetul avea noțiunea de „străin“) din cuștile de ascensor ale zgârie-norilor transparenți surprinși În momentul când luminile din birouri se topesc În cerul verzui. Agitația de pe străzi te Îmbăta de dorul pădurilor și al câmpiilor. Tamara și cu mine eram nerăbdători să ne Întoarcem În vechile noastre refugii, dar toată luna aprilie mama ei a oscilat Între alternativa de a Închiria aceeași vilă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Îmbina cu focul mocnit al epavei unui imens apus de soare chihlimbariu. Cred că se poate dovedi prin consemnările publicate că Aleksandr Blok descria chiar atunci În jurnalul lui fumul de turbă pe care l-am văzut eu și epava cerului. A existat ulterior În viața mea o perioadă când aș fi considerat poate că toate acestea au fost relevante pentru ultima privire aruncată Tamarei, când s-a Întors pe scară, privindu-mă peste umăr, Înainte de a coborî În mica gară
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
la Gaspra, lângă satul Koreiz. Totul mi se părea complet străin; mirosurile nu erau rusești, sunetele nu erau rusești, răgetul de măgar al muezinului care psalmodia În fiecare seară din minaretul satului (un turn zvelt, albastru, care se profila pe cerul de culoarea piersicii) era categoric un sunet al Bagdadului. Și iată-mă stând pe un drum de călăreți calcaros lângă albia calcaroasă a unui râu, În care peste pietrele ovale șerpuiau niște firișoare de apă - iată-mă acolo, ținând În
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
apă - iată-mă acolo, ținând În mână o scrisoare de la Tamara. Priveam abrupții munți Iaila, acoperiți până la culmile stâncoase cu pini taurini Întunecați ca o blană de karakul; priveam fâșia de vegetație perenă, de maquis, dintre munte și mare; priveam cerul roz translucid, pe care strălucea un sfios crai nou, alături de care era o singură stea jilavă; și toată această scenă artificială mi s-a părut desprinsă dintr-o ediție frumos ilustrată, dar din păcate prescurtată, a Celor o mie și
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
fluentă. Această nefericită dezvăluire a mărcii stiloului a fost prompt reflectată În ziarele londoneze printr-o reclamă „Mabie, Todd and Co., Ltd.,“ care cita traducerea pasajului și Îl Înfățișa pe tata Înmânând produsul firmei comandantului-șef al marii flote, sub cerul haotic al unei bătălii navale. Dar acum nu mai erau nici banchete, nici discursuri și nici măcar partide de „fives“ cu Wells, care s-a dovedit că nu poate fi convins că bolșevismul nu este altceva decât o formă extrem de brutală
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
interuniversitare driblând tot mai aproape de mine cu mingea cafenie nou-nouță În bombeul lui strălucitor, apoi șutul vijelios, norocul de a-l apăra, senzația de fericire prelungită... Dar mai erau alte zile, mai ușor de ținut minte, mai esoterice, sub un cer mohorât, când zona din jurul porții era o masă de mocirlă neagră, mingea era lipicioasă ca o budincă de prune și capul Îmi crăpa de durere după o noapte de nesomn În care scrisesem versuri. Nu reușeam să prind mingea - și
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
parte Într-alta mânerul umbreluței de soare viu colorate ca un păun, În timp ce ea se lăsa pe pernele bărcii la care eu vâsleam visător. Castanii cu conuri roz erau ca niște evantaie deschise; alcătuiau o rețea care acoperea malurile, alunga cerul din râu, și modelul special alcătuit din florile și frunzele lor produceau un fel de efect en escalier, o ornamentație colțuroasă a unei splendide tapiserii verzi și roz intens. Era la fel de cald ca În Crimeea și În aer plutea aceeași
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
dintr-odată să spună o poveste; E. Harrison dăruindu-mi din senin Flăcăul din Shropshire, un mic volum de versuri despre tineri și moarte. Ziua aceea mohorâtă Începea să se micșoreze, din ea rămânând doar o dungă galbenă palidă pe cerul cenușiu, la apus, când, acționând la primul imbold, m-am hotărât să-l vizitez pe vechiul meu Îndrumător. Am urcat ca un somnambul scara familiară și automat am bătut la ușa Întredeschisă pe care era scris numele lui. Cu un
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
pentru o eventuală folosință) mi-a relatat, mai degrabă trist decât furios, cum a pierdut odată o noapte Întreagă privind răbdător un bun prieten care se hotărâse să se Împuște și consimțise s-o facă, trăgându-și un glonte În cerul gurii, cu fața spre colecționarul nostru, Într-o lumină bună, dar fiindcă era lipsit de ambiție și de simțul onoarei, În loc să se Împuște, s-a Îmbătat criță. Deși i-am pierdut de mult urma lui Dietrich, Îmi pot imagina perfect
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Berlin pronunțau cuvântul „business“ În așa fel Încât să rimeze cu „dizziness“; și ca o mașinărie perfectă serveam minge după minge peste plasă, fiicelor lor bronzate, tunse băiețește, pe terenuri pline de praf, sub norii ce se deplasau lent pe cerul unei lungi zile de vară. Am căpătat cinci dolari (o sumă frumușică În perioada inflației din Germania) pe Alice În Țara Minunilor În limba rusă. Am colaborat la compilarea unei gramatici a limbii ruse pentru străini, În care primul exercițiu
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
faptul că realitatea din cărțile lui se revărsa În figurile lui de stil, pe care un critic le-a comparat cu „ferestre ce dau spre o lume Învecinată, un corolar continuu, umbra unui șir de idei“. Sirin a trecut pe cerul Întunecat al exilului - ca să folosim o comparație mai conservatoare - ca un meteor, și a dispărut, nelăsând În urma lui decât o vagă senzație de neliniște. 3 În decursul celor douăzeci de ani de exil mi-am dedicat o imensă parte din
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
care Împrejmuiau o peluză cu iarbă, unde copilul nostru a descoperit pentru prima oară o broască vie, pătrundeau Într-un labirint de gard viu, artistic tuns, și tu ai spus că o să plouă. Într-o etapă mai Îndepărtată, sub alte ceruri mai puțin plumburii, era o măreață paradă de mici văi cu trandafiri și cu alei pe sub crengi Împletite, grătare de lemn care-și legănau plantele agățătoare, gata să se transforme În vița cățărătoare a pergolelor cu coloane, dacă li s-
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
oprește, tot așa se Îndepărta tot mai mult cutare sau cutare paznic al unui parc cenușiu, În timp ce parcul continua să curgă mai departe, purtându-ne spre sud, spre portocali și arbuști, spre mimozele ca puful de pe obraz și spre un cer impecabil, ca un pâte tendre. Grădini suspendate pe dealuri, o succesiune de terase, cu trepte de piatră de pe care țâșneau cosași plin de ostentație, coborau trepte spre mare, În timp ce măslinii și leandrii lor se Învălmășeau unii peste alții În graba
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
codrii măreți (În fr. În orig.). . Zbătându-se (În fr. În orig.). . Ca un rug de frunze În tonuri care ard (În fr. În orig.). . Aerul pur se Înalță din câmpie (În fr. În orig.). . Un stol de turturele brăzdează cerul blând / Crizantemele se-mpodobesc pentru Sărbătoarea tuturor sfinților (În fr. În orig.). . Punct pe linia mediană a frunții, imediat deasupra sprâncenelor. . Un... ndee, un... de pleci (În rusă În orig.). . Castelul (În fr. În orig.). . Sunt o silfidă În comparație cu ea
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
porunca Măriei sale... Să buciume!!! Ștefan, rătăcit, orbit, cu ochii în gol... Și pe obrajii mânjiți se preling dâre de sânge îndoit cu apă... "Plânge Măria sa?" "Aiaia Allah!!!Allaaah!!!"... Buciumă... B SIHASTRUL DANIIL ȘI SPOVADA 30 iulie 1476 Fulgeră... Tunetul despică cerul rostogolindu-se în hău, departe... mai departe... O lumânare ce pâlpâie aruncă lumini și umbre pe pereții chiliei, pe trupul unui Christ pironit pe cruce, pe spinarea încovoiată a unui bătrân călugăr îngenuncheat la picioarele Lui. Mugetul furtunii, ploaia, freamătul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
taman pentru sănătatea Măriei tale... pentru moldoveni mă rugam... Șovăie câteva clipe, apoi mărturisește vinovat: Și pentru turci mă rugam... Fără lumânare... fără lacrimă vai de ei... Pentru pace mă rugam... Pace... rostește Ștefan cu nostalgie. Singur între pământ și cer... Sihastre, mă bate un gând, zâmbește el sarcastic, tot am pus-o de mămăligă cu "Scaunul cela de la Suceava"... Ce-ar fi să mă pustnicesc? îl întreabă pe bătrân, dar acum zâmbetul său e mai mult rânjet. Mă curăț de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
un nevrednic de sihastru, să judec, să osândesc pe Măritul Domn? Cum aș putea să... Ștefan izbucnește într-un hohot schimonosit: De "magnific" ce-i, "Domnul" aista-i fără țară... Se cheamă că nici nu există! Daniil ridică ochii spre cer: Doamne! Iartă-l pre el, că nu știe ce vorbește! Câteva clipe mai cumpănește, apoi, își drege glasul și grăiește cu gravitate: Nevrednic sunt de cinste, dar, de crezi că aiasta îți aduce un strop de alinare... Facă-se voia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
sufletul. Și totuși...totuși, trebuie să fac ceva! Și... și diavolului m-aș vinde, și sufletul mi l-aș vinde pentru o mână de ajutor!... Nu lua numele Domnului Dumnezeului tău în deșert! se oțărăște Daniil și ridică ochii spre cer cu mâinile împreunate a rugă. Iartă-l, Doamne! Iartă-l că-i e sufletul bolnav și mintea-i e rătăcită... Iartă-l! Ștefan, schingiuit, adresându-se unor fantome pe care numai el le vede, strigă: Voi! Voi ce-ați 'nălbit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
la ușile străluciților crai, cerșind umil un culcuș și-un codru de pâine udat cu lacrimi?! Îl vezi pe Ștefan Voievod în surghiun, oploșit la căldurică, putrezind, plângându-și de milă, blestemându-și vitregia ticăloasei sale sorți?! Un trăsnet despică cerul și-apoi tunetul bubuie pierzându-se printre nouri. Doamne, șoptește Daniil înfiorat... Sau îl vezi pe Ștefan Voievod "Sabia lui Hristos", "Izbăvitorul Creștinătății!" continuă Ștefan înfierbântat, ironic, hohotind sarcastic, îl vezi în patru labe, lingând papucii Slăvitului Padișah, cerșind îndurare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Am fost o stea... Din păcate, a fost căzătoare... Comèdia s-a sfârșit. Nu se prăpădește lumea din aiasta... Mă chinuiește gândul: oare... oare chinul nostru, lupta, jertfa noastră, morții noștri, totul... totul a fost zadarnic?! Ar fi strigător la cer! Să nu se piardă țara! Țara să nu se piardă! Își acoperă un căscat. Ștefan, toropit, luptă cu somnul ce-l copleșește. Ce naiba mi-ai dat să beau? Se clatină... Se așează pe scaun... Daniil zâmbește în barbă... Ce mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de șiac, neagră, ruptă, murdară, cu o cruce din două bețe încrucișate bălăngănindu-se pe piept. Cine-i arătarea aiasta? se crucește Gheorghiță. Cum, nu știi? se închină Toader. E "Sfântu". Propovăduiește... Sfântul, îngenunchiat, cu ochi pierduți, cu brațele către cer, în extaz, cu glas de tunet: Vai! Vai vouă! Sânge! Hoituri! Jaf! Moarte! Puterea și setea vărsătorilor de sânge nu mai are margini nici rușâne! Și-aveau putere de la diavol, să ia pacea de pe pământ și să pună în loc, moartea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]