65,481 matches
-
suporta prigoana și certurile, bunicul a acceptat în cele din urmă să le dea „în lume”: pe mama la profesorul Talpă din Roșcani, pe mătușa Aneta la „domnul senator Rotică”, în Cernăuți. Ideea de a o duce pe mama de-acasă pînă în cimitir însoțită de muzică i-a aparținut Lucichii. Dezgustat de fanfarele de la oraș, alcătuite din mahalagii sastisiți și ireverențioși, care rîgîie și pîrțîie în timp ce însoțesc cortegiul, am avut anumite rezerve, „estetice”, dar nu m-am opus. Într adevăr
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
străinul. „Cu cine avem onoarea?”, a vrut să știe gospodina. Atunci s-a recomandat: maiorul Cutare („Iaca, face zîmbind A.M., i am uitat numele, uita-m-ar și pe mine relele!”). „Eu - mi-a precizat după o pauză - nu eram acasă; mersesem La Vale (adică la centrul satului - n. m.). Maiorul i-a spus Garafirei că mă invită la Primărie, spre seară. M-am dus. «Dumneata, moșule, ai fost închis», a început maiorul, care era îmbrăcat civil. «Da - i-am răspuns
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
la iveală faptul că nu sîntem pregătiți nici material, nici moral pentru situațiile critice, că n-am învățat nimic din trecutul recent. Continuăm să ne amețim cu vorbe mari, cu eroisme de paradă. *De Duminica Mare (Rusalii) am fost iarăși acasă. Dimineața am mers pe imaș cu Ducu. Am făcut „pedagogie”, povestindu-i cîteva întîmplări din copilăria mea legate de acele locuri. Apoi, de la Lucica, am plecat cu toții la cimitir. Rusaliile sînt, îmi dau seama, o sărbătoare aproape veselă. N-am
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
motiv, frazele acelea comode, idilice și - cu atât mai puțin - imaginile crude, brutale, de care e plină o anume literatură, cînd e vorba de sat, de țărani. O oră, în amurg, cînd ei se întorc, după o zi de muncă, acasă, îmi spune mai mult decît toate aceste narațiuni și descrieri, ce se vor impresionante, la un loc. E de domeniul evidenței că satul a cunoscut prefaceri structurale și în însăși substanța vieții sale: au dispărut bordeiele, coștirețele, analfabeții, asta mai
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
primul oraș pe care l-a văzut în viața sa. Avea, pe atunci, șase sau șapte ani. Îi plac drumurile bune, și ceea ce l-a impresionat a fost faptul că aci, în comparație cu locurile natale, erau drumuri bune. A plecat de-acasă pe-o vreme de toamnă, în carul cu boi, străbătînd cei patruzeci de kilometri de după-amiază pînă a doua zi dimineață. A ajuns istovit de oboseală și de spaima de hoți. Tot atunci, pentru prima dată, a băut ceai într-
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
întreruptă de Sp., care-i întreba nerăbdător pe vecini: „După asta, se dă ceva?” S-a dat, iar el - povestește vesel Sergiu - „s-a făcut tun”, „a coborît scările ca la bob”, fîșcîind și îndemnînd „La muncă!” A fost dus acasă cu mașina de Nanianu, care (de unde atîta voinicie?) l-a „depus ca pe un sac” în fața ușii. Ascultînd „reportajul”, eu am prizat latura comică, în schimb Bălăiță s-a pronunțat compătimitor: „își răzbună și el insuccesele...” În timp ce stăteam de vorbă
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
să urc, dar n-am putut din cauza întunericului, care, mai sus de mezanin, era compact, sinistru, impenetrabil. Am căutat un telefon public: nu funcționa nici unul. După miezul nopții m-a cuprins o dorință irepresibilă de a mă întoarce la Bacău, acasă. Gara de Nord era paralizată. Am revenit lîngă blocul Zuței, în care mai locuiau N. Steinhardt, regizorul Jean Georgescu, o fiică a pictorului Löwendal ș.a. Între timp, numărul celor adunați aci crescuse: persoane care nu mai aveau curajul să se întoarcă în
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
cam au „oroare de spital”. În zilele de vizită, parcul din incintă se umple, mai mult, de „oameni simpli”, unii veniți de departe, familii întregi, inclusiv copiii. Mănîncă împreună, frugal, dar cu plăcere, vorbesc îndelung despre „ce mai e pe acasă”, iar la plecare, cîteodată, mai varsă și cîte o lacrimă. Vizitele oamenilor mai simandicoși sînt scurte, la obiect: „Ți-am adus cutare și cutare lucru; a telefonat X, se interesează de tine; zicea că o să vină și el; dacă n-
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
o frază de autocompătimire: „Nici nu știi ce căldură e în oraș. Te sufoci în troleibuz, nu alta!” Apoi, intelectualul nostru se precipită: „Pa, te pup mult de tot! Vreau să ajung barem cu 5 minute înainte de începerea serialului...” * Revenit acasă, adorm de fiecare dată tîrziu, mult după miezul nopții, invadat de tot felul de gînduri. Număr trenurile, mașinile, tresar la zgomotele străzii. Dimineața am genunchii moi, strîng anevoie pumnii, amețesc cînd mișc brusc capul. Deși s au împlinit două săptămîni
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
dacă nu mi dai o poezie de-a-ntîia!”). „N-ai vrea, totuși, ca acel «compromis» să fie penultimul?”, am reluat eu, aproape convins că are să cedeze. „Numai pentru că ne cunoaștem de-o viață”, mi-a făgăduit că o să vadă „prin hîrtii, acasă, mîine”. La sfîrșitul convorbirii, nu mă mai îndoiam că-mi va „găsi” poemul pe care i l-am cerut. Puteam chiar să pariez că atunci cînd mi-l va trimite îmi va preciza, pentru a nu se dezminți, că e
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
de muncă la colectivă, că el știe ce-a zis Tovarășu’ Ceaușescu... Nu i se dă ulei și zahăr, atunci să i se dea voie să se desfacă de vite, de oi, de tot ce are în gospodărie!... E trimis acasă să se odihnească și să se calmeze, apoi să revină la prînz. După ce pleacă, primarul încearcă să ne convingă că „individul e un guraliv, cu care se lucrează greu”. „Așa ne face mereu. Zice că-i muncitor, dar știm ce
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
asemenea împrejurări, Sporici s-a derobat, primul, de orice răspundere față de „materialele” intrate la secția sa. „Reacția” lui nici nu m-a surprins, nici nu m-a indignat: de la o anume vîrstă, lipsa de caracter e iremediabilă! Dar la întoarcerea acasă m-a cuprins sila și tristețea. Insesizabilă de către cei din afară, dificultatea de a conduce o redacție compusă din inși care au, fiecare, veleități de șefi, mi-apare din ce în ce mai apăsătoare. * În timp ce eram la simpozion („Funcțiile culturii în socialism”, titlu de la
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
totuși că, în afară de noi, mai sînt încă trei perechi de nași. M-am simțit dintr-odată frustrat. „Moda” nepotistă, atît de răspîndită azi, e de vină. Cînd mi-am mărturisit stupefacția, L. s-a scuzat neconvingător. Botezul a avut loc acasă. Preotul era extrem de grăbit. Deși mi i antipatic din cauza știutei lui lăcomii, i-am urmărit atent slujba. Ca trecere de la starea de păgîn la cea de creștin, botezul echivalează - am înțeles - cu un legămînt, girat de nași, de a respecta
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
habar nu are încă. Se spune să oricît de agitat ar fi înainte, după această „lepădare de Satana”, copilul se liniștește. Ce minunat ar fi - mă gîndesc - să se potolească și nervii nașului! Dar ți-ai găsit! M-am întors acasă ieri noaptea, extenuat, iritat. Deși aveam bilete, de primul tren, cel de la ora 23, nici n-am putut să mă apropii, atît era de mare aglomerația. Următorul a venit după două ore. În fine, după ce m-am urcat, distanța pînă
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
să le arătăm oamenilor prin texte inteligente, ce este politica: reacție imediată, inventivitate, expresivitate, articulare fermă de idei noi în sensul unui program. Pentru mine, concediul nu înseamnă o fractură: chiar cînd sînt plecat, continui, cu mici modificări, programul de acasă. De pildă, la Govora, unde mă aflu acum (30 septembrie 1980), nu mă tentează o evadare în exteriorul stațiunii. Nu caut (dimpotrivă, refuz) să mă asociez unor grupuri. Mă abțin să intru în vorbă cu necunoscuții și sînt cît se
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Țeava de apă caldă picură într-un lighean, lipsește un bec. Dar sînt singur! După ce adorm cei trei mîrlani, deschid geamul. Ca și la Udești, aci simt stelele aproape. Le privesc intens pînă îmi obosesc ochii, cum nu fac niciodată acasă, la bloc. Nevăzut, în întuneric, aseară un bărbat cînta plin de năduf: „Cătălină, Cătălină, Mi-ai distrus, tu, viața lină... Într-o noapte de pomină...” Am zîmbit, dar în același timp m-am emoționat de faptul că mai există suflete
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
aveam „costumul civil”), ni se dădeau, gratuit, cu dreptul de a le purta, uniforma de vară (cea cu rubașcă, nu cea cu veston) și cizmele; beneficiam apoi de solda cuvenită gradului pe o lună și de biletul de călătorie pînă acasă. Deși îmi displăceau destule lucruri din viața militară - severă, rigidă și, nu o dată, ilogică -, îmi părea rău că trebuia s-o părăsesc. Fără să mă lamentez, consideram că mi se făcuse o nedreptate. Chiar dacă pe atunci termeni ca „eșec” și
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
riscînd să mă descumpănesc și să cad în apă, am luat-o de-a dreptul peste grinzi, deși alături, mai jos, era o punte. Cei cinci kilometri pînă în sat lipsesc, de asemenea, din memoria mea. Cînd aproape să ajung acasă, din deal cobora o căldărăreasă dintr-acelea cu galbeni în păr și fuste colorate. S-a înfipt în fața mea, musai să-mi ghicească. I-am dat niște mărunțiș, trecînd înainte. Nu s-a mulțumit cu atît, însoțindu mă pînă în dreptul
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
cine știe ce pe seamă!...” Vorbe de om prudent... „Stegarii” tac și ei. Singur Nancu mi-a zis: „Tot răul spre bine”. „Se vede că n-au nevoie de oameni serioși”, m-a consolat doamna B., care știa cele întîmplate „de la Ilie”. Acasă, Ani mi-a spus doar atît: „Asta mi-i necaz, că n-ai și tu cărți!” * Am dat, din întîmplare, peste colecția „Ateneului” de pe anul 1968. Figurez, cu cronici, în 11 din cele 12 numere. A le reciti, după un
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
stabilită prin convocator) a celor două redacții cu N. Buzdugan, secretarul cu probleme economice. După asta am făcut corectura a doua la cîteva pagini de revistă și corectura întîi la o pagină de publicitate. Abia pe la 14:30 am ajuns acasă. O „telegramă de lux” de la Lucica și Radu, alta de la profesorul Cantemir, o scrisoare de la Stețcu, un telefon de la „nenea Jean” și, adineaori, încă unul de la Domnul Ciopraga, plecat spre Tescani împreună cu familia Husar, au mai îndulcit impresia dezagreabilă de la
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
maică-sa pe laviță, pe jumătate uimită, pe jumătate amuzată de ceea ce vede. Coup de foudre! Dansa stîngaci, dar faptul acesta nu m-a împiedicat s-o angajez pentru toate valsurile și tangourile care au urmat. în zori, la întoarcerea acasă, eram exaltat. Am zăbovit îndelung pe podul de peste Suceava ca să privesc „trestiile de lumină”, gata să mă arunc în ele. După cîteva săptămîni i-am făcut o vizită. M-a primit într-o cameră cu multe scoarțe (probabil zestre) și
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
și care i-ar fi spus că și bărbatul și copiii ei vorbesc românește) pulovărul de pe el și a rămas în maieu. Așa s-a prezentat, ca oaspete, în fața guvernului republicii de peste Prut, unde ar fi afirmat: „Am plecat de acasă și am ajuns acasă”. Mi se pare inutil să comentez: legendele au și început să-și ia zborul!... *Aseară (16 decembrie 1983), am vorbit despre curajul lui Al. Husar, în prezența acestuia, ca toast, după lansarea Mitopoeticii sale. Curajul de
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
fi spus că și bărbatul și copiii ei vorbesc românește) pulovărul de pe el și a rămas în maieu. Așa s-a prezentat, ca oaspete, în fața guvernului republicii de peste Prut, unde ar fi afirmat: „Am plecat de acasă și am ajuns acasă”. Mi se pare inutil să comentez: legendele au și început să-și ia zborul!... *Aseară (16 decembrie 1983), am vorbit despre curajul lui Al. Husar, în prezența acestuia, ca toast, după lansarea Mitopoeticii sale. Curajul de a se dedica timp
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
din „Tricolorul” îl costă 1,05 dolari, iar pentru o reclamă (avea una la Liniile Aeriene Canadiene) primește între 400 și 500 dolari. Și-a punctat fraza cu un zîmbet caracteristic, oprind aci „ancheta”. Seara, m-am reîntîlnit cu el acasă la mine. *Zeci de inși îmi încredințează necazurile lor. Mi se pare ciudat însă că nici unuia nu-i trece prin cap că și eu aș putea avea necazuri. Discreția mă obligă să nu mă plîng de nimic, nimănui. Răul celorlalți
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
cu statuete de artizanat. În fața bibliotecii, un birou simplu, plin de manuscrise. Confesîndu-mi-se, Traian Olteanu mi-a spus că, de vreo trei ani (acum are 42), face separație netă între munca de redacție (pe care o expediază) și cea de acasă (căreia îi acordă toată atenția). Își pregătește astfel „cărțile de inimă”, pe care le va publica în anii următori. Deocamdată tipărește prin reviste povestiri (nu dintre cele mai bune) și fragmente din romane (care se anunță a fi mediocre). Ca
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]