KorAP: Find »[drukola/base=cer & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...2402 2403 2404 ...2641 >

66,018 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

balaurul! Ca însuși arhanghelul cu sabia sa de foc! S-o încins o luptă pe viață și pe moarte, de ziceai că-i prăpădenia lumii, nu alta! "Lovește!! Taie!! Împunge!! Ucide!!" Pentru Moldova și Ștefan!!!" răcneam de clocotea văzduhu', până la cer răcneam: "Moldovaaaa!!!" Nu știu de unde am găsit în noi puterea aceea, că doar eram sleiți, vlăguiți, eram sfârșiți cu totul... Și așa, deodată, devenisem zmei! Minune mare! Și-atunci, de prin păduri, s-au revărsat ca turbații glotașii Moldovei, cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Allah! Și Soliman Hadâmbul, cu rămășițele falnicei armii împărătești, dădea dosul să-și mântuiască viața prin fugă: "La Dunăre!! La Dunăre!!" Atunci, am auzit buciumele buciumând vesel: "Izbânda!" Și,răcnete din mii de piepturi, și mii de căciuli aruncate în cer! Izbândă!! Izbândă!! ... Sssst! Vine Domnul! dă alarma Duma. Toți sar, își ridică armele. Ștefan se apropie șchiopătând, ducând calul de dârlogi, însoțit de boier Vlaicu. E cu capul gol, cu pletele năclăite de sudoare, înzăoat, cu platoșa turtită... Se sprijină

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
la care inteligența ține locul spadei nu chiar atât de ascuțită ca peana de gâscă. Ne-au fost și norocul, și soarta prielnice, recunoaște Ștefan. Și-apoi, eram acasă, aveam cu noi tovarăși și codrul, și Dunărea, și Carpații, și Cerul, și pe Iisus Mântuitorul ce ne-a ascultat ruga... Da! Da! A fost o minune dumnezeiască! se repede Preafericitul Mitropolit Teoctist, un bătrân alb, blajin ca un bunic. Și rugăciunile noastre, se împăunează el. Olecuță a fost și omenească, Preafericite

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Ștefan pipăindu-și nasul N-o să mai ajungi la el nici cu prăjina. Hai, să lăsăm gluma! Și... și, vă rog... să nu mai cutezați a-mi da mie meritul biruinței, că n-oi fi vreun arhanghel focos pogorât din Ceruri, continuă el cu voce aspră. Să dăm laudă Domnului: "Acolo, Sus, cineva ne iubește." Dar mai cu seamă moldovenilor! Moldovei! Vouă! Voi ați dus greul! Voi ați fost spada și scutul! Sunt mândru de voi! De moldovenii mei! Și norocul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
să nu ni se răspândească oasele. Ce rămâne după om? Un nume pe-o cruce. Și de ai noroc, un gând bun în amintirea oamenilor. Și-apoi... Uitarea... "Deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciuni!", slujește mitropolitul, "Milostiviți-vă! Agonisiți comori în Ceruri! Acolo unde este comoara voastră, va fi și inima voastră." Boierii clipesc des, se închină, mormăie în barbă, dar tac. Ștefan izbucnește: "Bucurați-vă și veseliți-vă că răsplata voastră mare este în Ceruri!" Cu un petecuț, cu o sforicică

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
mitropolitul, "Milostiviți-vă! Agonisiți comori în Ceruri! Acolo unde este comoara voastră, va fi și inima voastră." Boierii clipesc des, se închină, mormăie în barbă, dar tac. Ștefan izbucnește: "Bucurați-vă și veseliți-vă că răsplata voastră mare este în Ceruri!" Cu un petecuț, cu o sforicică două, vă cumpărați ditai moșie în Grădina Raiului. Un chilipir, zău așa! Haideți! Curaj, boieri dumneavoastră! Care mai dați?! Care?! Eu, strigă Tăutu. Și eu! exclamă Șendrea. Dau! ridică mâna Duma. Dăm! spun într-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
îmbujorat, copleșit de rușine, bolborosește: N-am trebuință... Zău, Măria ta! Ce să fac cu pământul? Mai mare beleaua... Gura! se răstește Ștefan. O să ai muiere, copchii! Știi cum sunt muierile: de nu le dai, te lasă!... Haideți! Haideți! Împărăția Cerurilor e pe voi! Care mai dați?! Om da, de-i poruncă, îndrăznește postelnicul Alexa, înfruntându-l. Să mă ierte Măria ta, de-om da și-om tot da, boierii or sărăci și prostimea s-o boieri... În Moldova, și "prostimea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Domnul.  Luminată!... Luminată!... mormăie boierii, îmbulzindu-se la danie. Tăutu îi însemnează. Tăutule! Repede! Izvodește-i! Pe fiecare: ce și cât dă. Grăbește-te până nu se răzgândesc să dea mai mult. Bucurați-vă! strigă Ștefan. Vă adunați comori în Ceruri! Domnul din Cer și Domnul de pe Pământ, mai mărunțel -, vă mulțămesc, din inimă vă mulțămesc! Acu, iertați-mă și voi, reia el, după o tăcere îndelungată, cu ochii în pământ. Ce să fac? spune și se așează pe treaptă, lângă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
mormăie boierii, îmbulzindu-se la danie. Tăutu îi însemnează. Tăutule! Repede! Izvodește-i! Pe fiecare: ce și cât dă. Grăbește-te până nu se răzgândesc să dea mai mult. Bucurați-vă! strigă Ștefan. Vă adunați comori în Ceruri! Domnul din Cer și Domnul de pe Pământ, mai mărunțel -, vă mulțămesc, din inimă vă mulțămesc! Acu, iertați-mă și voi, reia el, după o tăcere îndelungată, cu ochii în pământ. Ce să fac? spune și se așează pe treaptă, lângă Țamblac. Auzi? "Comori

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Domnul de pe Pământ, mai mărunțel -, vă mulțămesc, din inimă vă mulțămesc! Acu, iertați-mă și voi, reia el, după o tăcere îndelungată, cu ochii în pământ. Ce să fac? spune și se așează pe treaptă, lângă Țamblac. Auzi? "Comori în Ceruri", mormăie el. Dac-ar fi după mine, le-aș pohti mai abitir pe cele pământene. Din păcate, nu se grăbește nimeni să mi le dea... Aaa! se adresează el unui boier înalt, frumos, cu tâmplele argintii, ce stătea tăcut, retras

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
frumos, cu tâmplele argintii, ce stătea tăcut, retras, mai în spate, boier Isaia! Dragul meu! Poftește mai în față! Așa-așa... Ca rudă apropiată a Domnului, s-ar cuveni să stai în față, să fii pildă tuturor că Domnul din Ceruri a fost milostiv cu tine și ți-a dat din belșug. Ei! Îți plouă-n gură, cumnățele? Nu te-nduri? Fulgerător, Isaia scapără o căutătură să-l îngroape, dar când deschide gura, numai miere curge din ea: Dau, Măria-ta

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
înăbușit: În noaptea aceea, am ieșit cu toți ai mei la procesiunea pentru mântuirea orașului de urgia păgânilor. Nu știam ce curând în zori chiar vor muri cu toții... Numai eu am avut nefericirea să supraviețuiesc... Toți sfinții, arhanghelii, Dumnezeu din Ceruri n-ar mai fi putut salva Constantinopolul asediat ce se zbătea în spasmele morții. Noi, pe ziduri, luptam deznădăjduiți, cu ultima fărâmă de putere, după săptămâni și săptămâni de asediu. Prea bine știam că n-avem scăpare, știam că vom

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
ca de înmormântare, cu lumânări aprinse, cu prapure, cu moaștele făcătoare de minuni ale Sfintei Fecioare din Blacherne ocrotitoarea orașului am îngenuncheat în piață. Ne rugam, ne prosternam cu fruntea în țărână, strigam și plângeam în hohote cu sughițuri, cerând Cerului ajutor... Maria... Te rog... Maria! ...Bubuitul tunurilor și răcnetele luptelor de pe metereze se amestecau cu vaietul mulțimii, cu dangătul clopotelor ce parcă înnebuniseră. Fiecare bolborosea sau își striga păcatele, spovedindu-se Cerului, căci moartea era atât de aproape, ne despărțea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
strigam și plângeam în hohote cu sughițuri, cerând Cerului ajutor... Maria... Te rog... Maria! ...Bubuitul tunurilor și răcnetele luptelor de pe metereze se amestecau cu vaietul mulțimii, cu dangătul clopotelor ce parcă înnebuniseră. Fiecare bolborosea sau își striga păcatele, spovedindu-se Cerului, căci moartea era atât de aproape, ne despărțea un zid. Femeile își smulgeau părul, își striveau la sân pruncii ce țipau... Și lacrimile șiroiau pe obraji: "Fecioară!! Nu ne lăsa!! Nu ne părăsi!! Mântuiește-ne!! Apără-ne!! Salvează Orașul Sfânt

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Maria!! Taci!! Taci!! ... S-au năpustit peste mine. Mi-au rupt veșmintele. Mă zbăteam goală în mâinile lor murdare... Eu țipam. Ei râdeau, se prăpădeau de râs. Țipam, țipam, dar nimeni, nimeni nu mă auzea, nici pe Pământ, nici în Ceruri. M-au trântit la pământ, s-au aruncat peste mine... și... și m-au siluit acolo, la pământ, unul după altul... Se băteau care să urmeze la rând. Mă durea cumplit și nu mai aveam putere nici să țip. Dumnezeu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
nu dau ciocârlia din mână pe papagalul de pe gard, cu toate penele lui colorate. "Ce-i în mână, nu-i minciună". Aici, barem, știm ce avem. Avem dragostea... Și mai avem visul, și mai avem speranța... Sunt și copiii, și cerul, și tinerețea, și cântecul, și iarba verde de acasă... Și lacrima chiar... Dumnezeule, câte lucruri bune și frumoase avem!... De te gândești bine, "Raiul" ar putea fi chiar pe pământ. Iadul și Raiul sunt în noi. Toate acestea și câte

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
la curtea padișahului, i-a prezis că zodiile, crugul vremii, conjuncția stelelor îi sunt favorabile, că lui îi e menit a cuceri Constantinopolul, apoi Roma Cetatea Eternă; după care, va subjuga Lumea și va face ca Semiluna să strălucească pe cerul Europei, al Asiei și al Africii, mai abitir ca astrul legitim al nopții. Iată că prima profeție s-a adeverit: Constantinopolul!... Urmează Suceava, Cracovia, Buda, Viena... Dar visul lui cel mai fierbinte este ca "În pristolul Sfântului Petru de la Roma

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
fi totuși singur! Mateiaș și Cazimir mi-au făgăduit ajutor, cu o condiție: să mă închin lor ca vasal. O să mă închin, oftează Ștefan. Ce să fac dacă altfel nu se poate? se împacă el cu gândul și tace privind cerul departe. Țamblac îi face semn Voichiței, mutește: "S-o întindem". O ia de mână și încetișor, pe nesimțite, pleacă. Ștefan urmărește pe cer zborul rândunelelor. Ați observat? întreabă el. S-au întors rândunelele la cuiburile lor din turnul Nebuise... Odată cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Ștefan. Ce să fac dacă altfel nu se poate? se împacă el cu gândul și tace privind cerul departe. Țamblac îi face semn Voichiței, mutește: "S-o întindem". O ia de mână și încetișor, pe nesimțite, pleacă. Ștefan urmărește pe cer zborul rândunelelor. Ați observat? întreabă el. S-au întors rândunelele la cuiburile lor din turnul Nebuise... Odată cu păsările călătoare, vin și turcii, spune și zâmbetul se transformă în încruntare. Turcii!... Turcii!... Mereu turcii!... oftează el și se întoarce spre Maria

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
însemnase o săgeată în zbor... Aici, îi pipăie Voichița fruntea, se mai simte urma... M-ai privit în ochi... Îți amintești ce mi-ai spus? Nu, nu-mi amintesc. Ai spus: "Măi, măi! De unde ai furat ochii aiștea albaștri ca cerul, fătuco? De la frumosul de taica, desigur... Păcat de el, frumos, viteaz și... și vândut turcilor. Păcat! Împreună, am fi făcut lucruri mari la Dunăre! Împreună!"... Chiar așa ai spus! Și ce-ți mai clănțăneau dințișorii de frică... De ură, nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
ce comoară se ascunde în turnul dinspre miază-zi al Cetății... Măria ta, știi, eu am o stea, a mea... Eu mi-am ales-o una mică, mică, o steluță, abia pâlpâie, lângă osia din dreapta a Carului Mare. Măria ta privești Cerul? N-am timp să ridic ochii, Voichițo. Eu mă lupt cu Pământul. Pesemne, undeva, acolo sus, trebuie să fie și steaua mea... N-o cunosc. Și nici nu cred în stele. Stelele-s îndepărtate și-s reci, măcar că strălucesc. N-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
la alune... Da' Măria ta, ce crezi c-ai fost? Ce-am fost?... Iaca, nu m-am gândit niciodată. Știu eu?... Cred că mi-ar fi plăcut să fiu un lăstun. Să zbor... Să zbor... În copilărie, ore întregi priveam cerul, jinduiam zborul rândunelelor. În vis, am zburat chiar... Mult am mai visat și eu, mormăie el. Și eu care gândeam că o să spui că ți-ar fi plăcut să fii un leu... S-au întors lăstunii la cuiburile lor din

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
tare. Au încercat și ei marea cu degetul. Am scăpat ieftin. Le-am tras una zdravănă, de nu mai pridideau să ridice pânzele și să fugă spre Stambul! râde cu mândrie vornicul Bodea. I-a cam scufundat și furtuna ceea... Cerul ține cu noi... Suntem buni la Dumnezău... Când o veni Mahomed în carne și oase, atunci să vedem "bunătate"... Luca Arbure, cu bolovanul său la spinare, dă buzna pe cărare: Vine! Vine!... E cătrănit! Tună și fulgeră! șoptește el gâfâind

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
uită uluiți la Ștefan și nu știu ce să creadă: "Ce face Măria sa? Se roagă? Sărută pământul? Plânge? Să plângă Măria sa?"... Tăcere... Nu se aude decât ghiogârțul lui Gherasim, gemetele, plescăitul de plăcere și mormăitul: Cotnar... Cotnar... Apoi Ștefan se ridică. Arată cerul: Acolo Sus cineva ne iubește... spune el încetișor, apoi izbucnește într-un hohot de râs nervos, nestăpânit: Fantastic!... "Vin turcii!... Vin turcii!"... "Turcii nu mai vin!"... Vă vine să credeți?! Nici în vis... De-acu' la anu'!... Ha! Ha! "La

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Vin turcii!... Vin turcii!"... "Turcii nu mai vin!"... Vă vine să credeți?! Nici în vis... De-acu' la anu'!... Ha! Ha! "La anu' și la mulți ani!"... Știți ce înseamnă un an?!... Un an?!... silabisește el. Aista noroc picat din cer, spune Stanciu cu bucurie. "Acolo Sus, cineva ne iubește!" Îl știu eu! spune Ștefan. Și repede îl îmbrățișează pe Gherasim, care tocmai avea nevoie de o proptea să-și restabilească echilibrul pierdut: Frate să-mi fi fost și nu mi-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]