64,222 matches
-
operații ce se efectuează în mod curent asupra originalului "f"("t") corespund unor relații și operații mai simplu de efectuat asupra imaginii "F"("s"). Transformata Laplace are multe aplicații importante în matematică, fizică, optică, inginerie electrică, automatică, prelucrarea semnalelor și teoria probabilităților. În matematică, este folosită la rezolvarea ecuațiilor diferențiale și integrale. În fizică, este folosită la analiza sistemelor liniare invariante în timp cum ar fi circuite electrice, oscilatori armonici, dispozitive optice și sisteme mecanice. În aceste analize, transformata Laplace este
Transformată Laplace () [Corola-website/Science/309834_a_311163]
-
procesul analizei comportamentului acelui sistem, sau pe cel de sintetizare a unui sistem pe baza unui set de specificații. Transformata Laplace este numită astfel în onoarea matematicianului și astronomului Pierre-Simon Laplace, care a utilizat această transformare în lucrarea sa despre teoria probabilităților. Transformata Laplace a unei funcții "f"("t"), definită pentru toate numerele reale "t" ≥ 0, este o funcție "F"("s"), definită prin expresia: Limita inferioară 0 este o notație prescurtată care înseamnă Parametrul "s" este în general complex: Această transformare
Transformată Laplace () [Corola-website/Science/309834_a_311163]
-
30 septembrie 1902 și citește abundent din Nietzsche în toată această perioadă. În 1902 "Jurnalul" său se îmbogățește de numeroase lecturi și adnotări (printre care "Cursurile științifice populare de filozofie pozitivistă", ale lui Ernst Mach, reflecțiile lui D'Annunzio și teoria estetică a lui Schiller). Lectura romanului lui Leopold Andrian, "Grădina cunoașterii", îl conduce către o scriitură personală și complezentă, apropiată de romantism. Își consemnează cu minuțiozitate stările sufletești, sentimentele și senzațiile. În luna octombire a aceluiași an, efectuează un voluntariat
Robert Musil () [Corola-website/Science/309812_a_311141]
-
componentele spectrale ale unui semnal de date pe care sistemul le transportă. Seriile Fourier sunt numite după omul de știință și matematicianul francez Joseph Fourier, care le-a folosit în importanta sa lucrare despre conducția termică, "Théorie Analytique de la Chaleur" ("Teoria analitică a căldurii"), publicată în 1822. Dată fiind o funcție cu valori complexe "f" de argument real "t", "f": R → C, unde " f"("t") este continuă și derivabilă pe porțiuni, periodică de perioadă "T", și integrabilă la pătrat pe intervalul
Serie Fourier () [Corola-website/Science/309816_a_311145]
-
Forma pentru perioada "T" poate fi ușor derivată din cea canonică cu schimbarea de variabilă definită de formula 21. De aceea, ambele formulări sunt echivalente. Totuși, forma pentru perioada "T" este preferată în majoritatea cazurilor practice pentru că este direct aplicabilă. Pentru teorie, este preferată forma canonică deoarece este mai elegantă și mai ușor de interpretat matematic. Fie "f" periodică de perioadă formula 22, cu formula 23 pentru "x" între −π și π. Se observă că această funcție este o versiune periodică a funcției identitate
Serie Fourier () [Corola-website/Science/309816_a_311145]
-
Bernoulli și Gauss, Fourier a fost primul care a recunoscut că astfel de serii trigonometrice pot reprezenta funcții "arbitrare", chiar și funcții cu discontinuități. A trebuit să treacă mulți ani pentru a clarifica această idee, care a condus la importante teorii asupra convergenței, spațiilor de funcții, și analizei armonice. Lucrarea lui Fourier a fost atât de originală încât, când a trimis-o în 1807, comisia (compusă din alți mari matematicieni ca Lagrange, Laplace, Malus și Legendre, printre alții) a concluzionat: "...maniera
Serie Fourier () [Corola-website/Science/309816_a_311145]
-
fizicienii teoreticieni să încerce să definească seriile Fourier pe orice grup " G". Avantajul este, de exemplu, definirea seriilor Fourier pentru funcții de mai multe variabile. Seriile Fourier și transformata Fourier folosite în prelucrarea semnalelor devin astfel cazuri speciale ale acestei teorii și sunt mai ușor de interpretat. Dacă "G" grup Abelian local compact și T este cercul unitate, se poate defini dualul lui "G" prin formula 96. Acestea constituie mulțimea rotațiilor pe cercul unitate și elementele sale se numesc caractere. Se poate
Serie Fourier () [Corola-website/Science/309816_a_311145]
-
A încheiat sezonul pe locul doi în clasamentul golgheterilor, cu 21 de goluri, în urma lui Thierry Henry de la Arsenal. Van Nistelrooy nu a fost folosit în finala Cupei Ligii contra Wigan Athletic, alimentând speculațiile unei neînțelegeri între el și Ferguson, teorie pe care van Nistelrooy a respins-o. A fost lăsat pe bancă în 6 meciuri consecutive ale ligii, și totuși s-a reîntors în echipa de start la mecurile cu West Ham United și Bolton Wanderers F.C.. Lipsa de timp
Ruud van Nistelrooy () [Corola-website/Science/309853_a_311182]
-
de Dan Shafran și publicate în antologia româno-suedeză "Noi corespondențe lirice/Ny Lyrisk brevväxling", apărută în 2002. Laureatul Premiului Marin Sorescu în 2014 este John Swedenmark, John Swedenmark (n. 1960) este autorul unui impresionant corp de eseuri de critică literară, teoria traducerii și psihoanaliză. Din 2007 este redactor cultural al ziarului Arbetet, în 2014 fiind desemnat Redactorul anului. Este de asemenea un foarte apreciat traducător. Laureatul Premiului Marin Sorescu în 2015 este Helena Eriksson, Helena Eriksson (n. 1962) este o personalitate
Premiul Marin Sorescu () [Corola-website/Science/309850_a_311179]
-
sa nu acționează alte forțe sau suma forțelor care acționează asupra sa este nulă" (principiul inerției). În mecanica clasică (nerelativistă) toate sistemele de referință inerțiale se mișcă unul față de altul cu viteză constantă (mișcare rectilinie uniformă). C. Vrejoiu "Electrodinamică și teoria relativității", Litografia Universității București, 1987 <br>
Sistem de referință inerțial () [Corola-website/Science/309855_a_311184]
-
unitate, este o funcție discontinuă ale cărei valori sunt zero pentru argumente negative și unu pentru argumente pozitive. Rareori contează ce valoare este folosită pentru "u"(0), deoarece "formula 1" este folosită mai ales ca distribuție. Funcția este folosită în matematica teoriei controlului și a prelucrării semnalelor pentru a reprezenta un semnal care este pornit la un moment dat și rămâne pornit pe termen nedefinit. A fost denumit în cinstea matematicianului englez Oliver Heaviside. Este funcția de distribuție cumulativă a unei variabile
Treapta unitate Heaviside () [Corola-website/Science/309882_a_311211]
-
politică este unul din cei doi termeni antitetici, stânga și dreapta, prin care, de la Revoluția Franceză, este desemnată contradicția dintre ideologia și mișcările în care este scindat domeniul politic, atât în planul practic, al acțiunii, cât și în cel al teoriei. Trăgând învățăminte din prăbușirea comunismului, stânga modernă este reprezentată în mai toate tarile de partide și mișcări care fie au abandonat marxismul, fie au păstrat numai părți ale acestuia. Că una dintre marile orientări politice și ideologice ale epocii contemporane
Politică de stânga () [Corola-website/Science/309875_a_311204]
-
Schnädelbach pune un accent deosebit pe rațiune. Schnädelbach s-a afirmat ca un specialist de marcă în filosofia germană a secolului al XIX-lea. Interesele sale au trecut însă mult dincolo de această sferă și a fost preocupat de dezvoltarea unei teorii a raționalității, de teoria critică și de filosofia analitică anglo-saxonă. Între 1987-1988 Schnädelbach a fost președintele Societății Germane de Filosofie. S-a angajat de asemenea în dezbaterea publică din Germania (a se vedea aici secțiunea despre problema creștinismului). Cartea lui
Herbert Schnädelbach () [Corola-website/Science/309876_a_311205]
-
deosebit pe rațiune. Schnädelbach s-a afirmat ca un specialist de marcă în filosofia germană a secolului al XIX-lea. Interesele sale au trecut însă mult dincolo de această sferă și a fost preocupat de dezvoltarea unei teorii a raționalității, de teoria critică și de filosofia analitică anglo-saxonă. Între 1987-1988 Schnädelbach a fost președintele Societății Germane de Filosofie. S-a angajat de asemenea în dezbaterea publică din Germania (a se vedea aici secțiunea despre problema creștinismului). Cartea lui Herbert Schnädelbach "Introducere în
Herbert Schnädelbach () [Corola-website/Science/309876_a_311205]
-
critică și de filosofia analitică anglo-saxonă. Între 1987-1988 Schnädelbach a fost președintele Societății Germane de Filosofie. S-a angajat de asemenea în dezbaterea publică din Germania (a se vedea aici secțiunea despre problema creștinismului). Cartea lui Herbert Schnädelbach "Introducere în teoria cunoașterii" (v. bibliografia) are cinci capitole. Primul este o trecere în revistă a istoriei atât a teoriei cunoașterii, cât și a contestării teoriei cunoașterii, precum și a preocupărilor de bază din teoria cunoașterii. Al doilea capitol este un eseu în stil
Herbert Schnädelbach () [Corola-website/Science/309876_a_311205]
-
a angajat de asemenea în dezbaterea publică din Germania (a se vedea aici secțiunea despre problema creștinismului). Cartea lui Herbert Schnädelbach "Introducere în teoria cunoașterii" (v. bibliografia) are cinci capitole. Primul este o trecere în revistă a istoriei atât a teoriei cunoașterii, cât și a contestării teoriei cunoașterii, precum și a preocupărilor de bază din teoria cunoașterii. Al doilea capitol este un eseu în stil analitic despre conceptul de cunoaștere. Capitolul masiv este cel de-al treilea, care tratează pe rând despre
Herbert Schnädelbach () [Corola-website/Science/309876_a_311205]
-
publică din Germania (a se vedea aici secțiunea despre problema creștinismului). Cartea lui Herbert Schnädelbach "Introducere în teoria cunoașterii" (v. bibliografia) are cinci capitole. Primul este o trecere în revistă a istoriei atât a teoriei cunoașterii, cât și a contestării teoriei cunoașterii, precum și a preocupărilor de bază din teoria cunoașterii. Al doilea capitol este un eseu în stil analitic despre conceptul de cunoaștere. Capitolul masiv este cel de-al treilea, care tratează pe rând despre reprezentare, percepție, memorie și imaginație, experiență
Herbert Schnädelbach () [Corola-website/Science/309876_a_311205]
-
despre problema creștinismului). Cartea lui Herbert Schnädelbach "Introducere în teoria cunoașterii" (v. bibliografia) are cinci capitole. Primul este o trecere în revistă a istoriei atât a teoriei cunoașterii, cât și a contestării teoriei cunoașterii, precum și a preocupărilor de bază din teoria cunoașterii. Al doilea capitol este un eseu în stil analitic despre conceptul de cunoaștere. Capitolul masiv este cel de-al treilea, care tratează pe rând despre reprezentare, percepție, memorie și imaginație, experiență și știință. Înel de-al patrulea capitol găsim
Herbert Schnädelbach () [Corola-website/Science/309876_a_311205]
-
experiență și știință. Înel de-al patrulea capitol găsim o prezentare a unor concepte-cheie pentru cunoaștere, cum sunt cele de adevăr și întemeiere. Al cincilea, cel care închide paranteza deschisă o dată cu introducerea, este o scurtă incursiune în problematica realității cunoașterii. Teoria cunoașterii are rădăcini adânci în istoria filosofiei europene. Dialogul "Theaitetos" al lui Platon conține substanța multora dintre discuțiile care se poartă și astăzi în teoria cunoașterii. Ca disciplină filosofică, desemnată cu numele de „teoria cunoașterii“, ea nu s-a constituit
Herbert Schnädelbach () [Corola-website/Science/309876_a_311205]
-
cel care închide paranteza deschisă o dată cu introducerea, este o scurtă incursiune în problematica realității cunoașterii. Teoria cunoașterii are rădăcini adânci în istoria filosofiei europene. Dialogul "Theaitetos" al lui Platon conține substanța multora dintre discuțiile care se poartă și astăzi în teoria cunoașterii. Ca disciplină filosofică, desemnată cu numele de „teoria cunoașterii“, ea nu s-a constituit însă decât în cadrul cercurilor kantiene din universitățile germane, în secolul al XIX-lea. Teoria cunoașterii a dobândit însă un loc proeminent printre disciplinele filosofice. În cadrul
Herbert Schnädelbach () [Corola-website/Science/309876_a_311205]
-
scurtă incursiune în problematica realității cunoașterii. Teoria cunoașterii are rădăcini adânci în istoria filosofiei europene. Dialogul "Theaitetos" al lui Platon conține substanța multora dintre discuțiile care se poartă și astăzi în teoria cunoașterii. Ca disciplină filosofică, desemnată cu numele de „teoria cunoașterii“, ea nu s-a constituit însă decât în cadrul cercurilor kantiene din universitățile germane, în secolul al XIX-lea. Teoria cunoașterii a dobândit însă un loc proeminent printre disciplinele filosofice. În cadrul filosofiei teoretice, scrie Schnädelbach, „teoria cunoașterii este acolo, de
Herbert Schnädelbach () [Corola-website/Science/309876_a_311205]
-
conține substanța multora dintre discuțiile care se poartă și astăzi în teoria cunoașterii. Ca disciplină filosofică, desemnată cu numele de „teoria cunoașterii“, ea nu s-a constituit însă decât în cadrul cercurilor kantiene din universitățile germane, în secolul al XIX-lea. Teoria cunoașterii a dobândit însă un loc proeminent printre disciplinele filosofice. În cadrul filosofiei teoretice, scrie Schnädelbach, „teoria cunoașterii este acolo, de regulă, prima disciplină a ramurii, ceea ce scoate în evidență rangul ei deosebit printre disciplinele fundamentale“. „Mai rar se găsește, în
Herbert Schnädelbach () [Corola-website/Science/309876_a_311205]
-
desemnată cu numele de „teoria cunoașterii“, ea nu s-a constituit însă decât în cadrul cercurilor kantiene din universitățile germane, în secolul al XIX-lea. Teoria cunoașterii a dobândit însă un loc proeminent printre disciplinele filosofice. În cadrul filosofiei teoretice, scrie Schnädelbach, „teoria cunoașterii este acolo, de regulă, prima disciplină a ramurii, ceea ce scoate în evidență rangul ei deosebit printre disciplinele fundamentale“. „Mai rar se găsește, în schimb, pe această poziție metafizica, care uneori nici nu este menționată; metafizica pretindea să ocupe, până în
Herbert Schnädelbach () [Corola-website/Science/309876_a_311205]
-
departe, care sunt temeiurile în virtutea cărora o persoană susține că o anume propoziție este adevărată. O astfel de abordare capătă într-o scriere filosofică forma analizei limbajului—o metodă care este bine reprezentată și‑n cartea lui Herbert Schnädelbach despre teoria cunoașterii, îndeosebi în cel de-al doilea capitol. Schnädelbach, în pofida criticilor mai vechi și mai noi, subscrie la o formulă a cunoașterii pe care o găsim încă la Platon. Conform acestei formule, a ști înseamnă a da crezare în baza
Herbert Schnädelbach () [Corola-website/Science/309876_a_311205]
-
baza unor temeiuri unei propoziții adevărate. A da crezare unei propoziții adevărate nu este suficient, pentru că s-ar putea ca în mod întâmplător să dăm crezare unei propoziții adevărate. În capitolul masiv despre formele de a ști din "Introducere în teoria cunoașterii" Schnädelbach se bazează mai degrabă pe filosofia lui Platon, Aristotel, Bacon, Descartes, Locke sau mai ales Kant decât pe filosofia analitică. În finalul capitolului despre formele de a ști, Schnädelbach schițează o istorie a acestor forme. „Crearea unei terminologii
Herbert Schnädelbach () [Corola-website/Science/309876_a_311205]