64,222 matches
-
este cel care-și are izvorul în cuvântul vechi grecesc "krineîn": delimitarea, evaluarea și judecarea pretențiilor de adevăr și de valoare, care se îngemănează cu o pragmatică a argumentării, ce înglobează critica și întemeierea într-un tot“. În "Introducerea în teoria cunoașterii" Kant este un punct de referință constant. Pentru Schnädelbach, Kant este autorul ale cărui soluții au o valoare paradigmatică. De pildă, pasajul despre legătura dintre critică și întemeiere reprodus în secțiunea despre teoria cunoașterii se continuă cu o referire
Herbert Schnädelbach () [Corola-website/Science/309876_a_311205]
-
într-un tot“. În "Introducerea în teoria cunoașterii" Kant este un punct de referință constant. Pentru Schnädelbach, Kant este autorul ale cărui soluții au o valoare paradigmatică. De pildă, pasajul despre legătura dintre critică și întemeiere reprodus în secțiunea despre teoria cunoașterii se continuă cu o referire la concepția lui Kant: „Conexiunea pragmatică dintre critică și întemeiere ține de structura de bază a rațiunii în genere, așa cum ne-a arătat Kant. Rațiunea are realitate numai ca rațiune critică - inclusiv în teoria
Herbert Schnädelbach () [Corola-website/Science/309876_a_311205]
-
teoria cunoașterii se continuă cu o referire la concepția lui Kant: „Conexiunea pragmatică dintre critică și întemeiere ține de structura de bază a rațiunii în genere, așa cum ne-a arătat Kant. Rațiunea are realitate numai ca rațiune critică - inclusiv în teoria cunoașterii“. Schnädelbach subscrie la distincția dintre discursul descriptiv, cel explicativ și cel normativ. De pildă, în cazul unui concept precum cel de cunoaștere, filosofii încearcă să analizeze "înțelesul" conceptului respectiv. Caută, de pildă, criterii care diferențiază cunoașterea de ceea ce nu
Herbert Schnädelbach () [Corola-website/Science/309876_a_311205]
-
nu neagă și amprenta pozitivă lăsată de creștinism asupra culturii europene. Atâta doar că el crede că energiile care au dus la contribuții pozitive s-au epuizat. Dintre cărțile lui Herbert Schnädelbach se remarcă: "Erkenntnistheorie zur Einführung" [O introducere în teoria cunoașterii] a apărut în germană în 2002, chiar în anul în care profesorul Schnädelbach s-a pensionat. Cărțile lui Herbert Schnädelbach au fost traduse în română, franceză, italiană, japoneză, spaniolă și polonă. Pentru o listă mai amplă se poate consulta
Herbert Schnädelbach () [Corola-website/Science/309876_a_311205]
-
000 de membri în toată lumea care activează în calitate de cercetători în domeniul lingvisticii aplicate. Lingvistică aplicată este un domeniu de cercetare intredisciplinar care se ocupă cu problemele practice ale limbii și comunicării ce pot fi identificate, analizate și rezolvate prin aplicarea teoriilor, metodelor și rezultatelor lingvistice existente sau prin dezvoltarea unor noi teorii și metode. Lingvistică aplicată diferă de lingvistică în general analizarea problemelor practice legate de limbă și comunicare care pot fi găsite în viața de zi cu zi. Lingvistică aplicată
Asociația Internațională de Lingvistică Aplicată () [Corola-website/Science/309832_a_311161]
-
lingvisticii aplicate. Lingvistică aplicată este un domeniu de cercetare intredisciplinar care se ocupă cu problemele practice ale limbii și comunicării ce pot fi identificate, analizate și rezolvate prin aplicarea teoriilor, metodelor și rezultatelor lingvistice existente sau prin dezvoltarea unor noi teorii și metode. Lingvistică aplicată diferă de lingvistică în general analizarea problemelor practice legate de limbă și comunicare care pot fi găsite în viața de zi cu zi. Lingvistică aplicată are de a face cu compenența comunicativa a indivizilor în timpul învățării
Asociația Internațională de Lingvistică Aplicată () [Corola-website/Science/309832_a_311161]
-
numiți unul "Projective Determinacy" ("PD") și celălalt "Woodin's Martin's Maximum" ("WMM"). Conform acestora se pare că ipoteza continuului este falsă, deci ar exista o cardinalitate, probabil chiar una singură, situată între formula 26 și formula 33. Kazimierz Kuratowski, "Introducere în teoria mulțimilor și în topologie." Traducere, Editura Tehnică, București, 1969.
Număr cardinal () [Corola-website/Science/309894_a_311223]
-
descris conform ecuației unde "Q" este o matrice 3x3, "P" un vector tridimensional iar "c" și "R" sunt constante. În jurul anului 1880, Darboux a descoperit că există funcții continue care nu admit derivată, fapt care produs o criză în domeniul teoriei funcțiilor, a cărei rezolvare a fost adusă de către Georg Cantor prin descoperirea teoriei mulțimilor. Între 1887 și 1896 a scris patru volume de geometrie infinitezimală, cu titlul "Leçons sur la théorie général des surfaces et les applications géométriques du calcul
Jean Gaston Darboux () [Corola-website/Science/309923_a_311252]
-
iar "c" și "R" sunt constante. În jurul anului 1880, Darboux a descoperit că există funcții continue care nu admit derivată, fapt care produs o criză în domeniul teoriei funcțiilor, a cărei rezolvare a fost adusă de către Georg Cantor prin descoperirea teoriei mulțimilor. Între 1887 și 1896 a scris patru volume de geometrie infinitezimală, cu titlul "Leçons sur la théorie général des surfaces et les applications géométriques du calcul infinitésimal", în care a inclus majoritatea lucrărilor sale din tinerețe. În volumul patru
Jean Gaston Darboux () [Corola-website/Science/309923_a_311252]
-
suprafață, punând accent pe configurațiile geometrice create de puncte și linii fixate pe suprafața care se rostogolește. A introdus invarianții matriceali, coordonatele pentasferice în spațiul neeuclidian. De asemenea a introdus metoda reperului mobil în geometria suprafețelor și a stabilit noi teorii în legătură cu studiul familiilor de suprafețe. Astfel a studiat și problema găsirii drumului celui mai scurt între două puncte de pe o suprafață. Cam în aceeași vreme, subiectul era studiat și de Adolf Kneser (1862 - 1930) și de Ernst Zermelo (1871 - 1953
Jean Gaston Darboux () [Corola-website/Science/309923_a_311252]
-
muzicologilor din RSS Moldovenească. El a făcut parte din Comitetul executiv al Consiliului Muzical Internațional UNESCO între anii 1978-1990. A îndeplinit funcția de director al Teatrului de operă și balet din Chișinău, apoi pe cea de profesor la Catedra de Teoria muzicii și Compoziție și prorector al Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice "Gavriil Musicescu" din Chișinău. A devenit membru al Uniunii Cineaștilor, al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din Moldova. În anul 1965, debutează la Studioul "Moldova-film", compunând muzica la
Vasile Zagorschi () [Corola-website/Science/309970_a_311299]
-
În chimie, bazele sau "alcalii" ("grec. βάση, - bază, fundament") sunt compuși anorganici sau organici care în soluții apoase disociază sau ionizează formând ioni de hidroxil -OH. Conform teoriei protolitice a lui Brönstead, bazele sunt acele specii chimice care acceptă protoni (H sau ioni pozitivi de hidrogen), ridicând astfel valoarea pH-ului soluției respective. Ionii hidroxilici sunt ioni capabili de a capta protonii eliberați de un acid determinând neutralizarea
Bază (chimie) () [Corola-website/Science/309973_a_311302]
-
lui Brönstead, bazele sunt acele specii chimice care acceptă protoni (H sau ioni pozitivi de hidrogen), ridicând astfel valoarea pH-ului soluției respective. Ionii hidroxilici sunt ioni capabili de a capta protonii eliberați de un acid determinând neutralizarea amestecului. Conform teoriei electronice a acizilor și bazelor a lui Lewis, acizii sunt speciile chimice care acceptă electroni, iar bazele sunt speciile chimice care accepta electroni. Conform acestei teorii, bazele Brönstead sunt acizi Lewis, iar acizii Brönstead sunt baze Lewis. Cu cât un
Bază (chimie) () [Corola-website/Science/309973_a_311302]
-
ioni capabili de a capta protonii eliberați de un acid determinând neutralizarea amestecului. Conform teoriei electronice a acizilor și bazelor a lui Lewis, acizii sunt speciile chimice care acceptă electroni, iar bazele sunt speciile chimice care accepta electroni. Conform acestei teorii, bazele Brönstead sunt acizi Lewis, iar acizii Brönstead sunt baze Lewis. Cu cât un acid Brönstead este mai slab, cu atât el este o bază Lewis mai puternică, respectiv cu cât o bază Brönstead este mai slabă, cu atât ea
Bază (chimie) () [Corola-website/Science/309973_a_311302]
-
Gabrielescu. Comisia s-a concentrat pe audierea persoanelor cu funcții de răspundere din fosta guvernare ceaușistă, efectuînd și cîteva deplasări în teritoriu. În martie 1993 Asociația "17 Decembrie" din Timișoara a cerut comisiei Gabrielescu "adoptarea unei declarații de respingere a teoriei legitimității reprimării revoluției", cît și "analiza gravelor dezinformări făcute de dl. Sergiu Nicolaescu" în lucrările date deja publicității în calitatea sa de fost șef al Comisiei Senatoriale. Se cerea o dezmințire publică prin toate mijloacele de informare în masă care
Comisia Senatorială de cercetare a evenimentelor din 1989 () [Corola-website/Science/309991_a_311320]
-
ideilor economice. În anul 2003 a fost avansat la gradul didactic de conferențiar universitar. Prin Dispoziția Consiliului Național pentru Acreditare și Atestare din 28 octombrie 2005, Ion Ustian a devenit conducător științific de doctorat. Monografii: Broșuri: Economistul Ion Ustian în teorie este un adept militant al analizei economice moderne și al implementării în economia reală a metodelor și pîrghiilor pur economice de dirijare managerială modernă, bazate pe calculele optimizaționale și pe modelele economico-matematice. Conceptele economice ale lui I. Ustian s-au
Ion Ustian () [Corola-website/Science/309962_a_311291]
-
de piață. Cele mai notorii articole au fost: „Economia de piață și protecția socială a populației”, „Libertatea economică și relațiile economice (de producție)”, „Principiul economico-ecologic de producție”, „Etica economică”, „Keynesismul - doctrină a economiei de piață dirijată”, „N. D. Kondratiev - creatorul teoriei ciclurilor lungi ale dinamicii economice”, V. V. Leontiev, creatorul unei noi metode de analiză economică sub titlul „Balanța interramurală” etc. Începînd din anul 1990 I. Ustian a publicat mai multe monografii, broșuri și articole despre tranziția la economia de piață. O
Ion Ustian () [Corola-website/Science/309962_a_311291]
-
Georg Friedrich (; 17 septembrie 1826 - 20 iulie, 1866) a fost un matematician german cu importante contribuții în analiza matematică și geometria diferențială, unele dintre ele deschizând drumul ulterior spre teoria relativității generalizate. Riemann s-a născut în Breselenz, un sat de lângă Dannenberg din Regatul Hanovra în ceea ce este astăzi Germania. Tatăl său, "Friedrich ", era un pastor luteran sărac din Breselenz care luptase în războaiele napoleoniene. Mama sa murise când copiii
Bernhard Riemann () [Corola-website/Science/309980_a_311309]
-
murit de tuberculoză în a treia lui călătorie în Italia, la Selasca (un sat de lângă Lacul Maggiore). Lucrările publicate de Riemann au deschis drumul cercetărilor în domenii care combină analiza matematică cu geometria. Acestea au devenit ulterior componente majore ale teoriilor din geometria riemanniană, geometria algebrică, și teoria varietăților complexe. Teoria suprafețelor Riemann a fost elaborată de Felix Klein și in mod deosebit de Adolf Hurwitz. Această ramură a matematicii face parte din fundamentele topologiei, și încă i se descoperă noi aplicații
Bernhard Riemann () [Corola-website/Science/309980_a_311309]
-
călătorie în Italia, la Selasca (un sat de lângă Lacul Maggiore). Lucrările publicate de Riemann au deschis drumul cercetărilor în domenii care combină analiza matematică cu geometria. Acestea au devenit ulterior componente majore ale teoriilor din geometria riemanniană, geometria algebrică, și teoria varietăților complexe. Teoria suprafețelor Riemann a fost elaborată de Felix Klein și in mod deosebit de Adolf Hurwitz. Această ramură a matematicii face parte din fundamentele topologiei, și încă i se descoperă noi aplicații în fizica matematică. Riemann a avut contribuții
Bernhard Riemann () [Corola-website/Science/309980_a_311309]
-
la Selasca (un sat de lângă Lacul Maggiore). Lucrările publicate de Riemann au deschis drumul cercetărilor în domenii care combină analiza matematică cu geometria. Acestea au devenit ulterior componente majore ale teoriilor din geometria riemanniană, geometria algebrică, și teoria varietăților complexe. Teoria suprafețelor Riemann a fost elaborată de Felix Klein și in mod deosebit de Adolf Hurwitz. Această ramură a matematicii face parte din fundamentele topologiei, și încă i se descoperă noi aplicații în fizica matematică. Riemann a avut contribuții majore în analiza
Bernhard Riemann () [Corola-website/Science/309980_a_311309]
-
deosebit de Adolf Hurwitz. Această ramură a matematicii face parte din fundamentele topologiei, și încă i se descoperă noi aplicații în fizica matematică. Riemann a avut contribuții majore în analiza reală. A definit integrala Riemann prin intermediul sumelor Riemann, a dezvoltat o teorie a seriilor trigonometrice care nu sunt serii Fourier—un prim pas în teoria funcțiilor generalizate. A avut câteva contribuții celebre la teoria modernă analitică a numerelor. Într-o lucrare scurtă (singura pe care a publicat-o privind domeniul teoriei numerelor
Bernhard Riemann () [Corola-website/Science/309980_a_311309]
-
încă i se descoperă noi aplicații în fizica matematică. Riemann a avut contribuții majore în analiza reală. A definit integrala Riemann prin intermediul sumelor Riemann, a dezvoltat o teorie a seriilor trigonometrice care nu sunt serii Fourier—un prim pas în teoria funcțiilor generalizate. A avut câteva contribuții celebre la teoria modernă analitică a numerelor. Într-o lucrare scurtă (singura pe care a publicat-o privind domeniul teoriei numerelor), a introdus funcția zeta Riemann și i-a stabilit importanța în înțelegerea distribuției
Bernhard Riemann () [Corola-website/Science/309980_a_311309]
-
Riemann a avut contribuții majore în analiza reală. A definit integrala Riemann prin intermediul sumelor Riemann, a dezvoltat o teorie a seriilor trigonometrice care nu sunt serii Fourier—un prim pas în teoria funcțiilor generalizate. A avut câteva contribuții celebre la teoria modernă analitică a numerelor. Într-o lucrare scurtă (singura pe care a publicat-o privind domeniul teoriei numerelor), a introdus funcția zeta Riemann și i-a stabilit importanța în înțelegerea distribuției numerelor prime. A făcut o serie de conjecturi privind
Bernhard Riemann () [Corola-website/Science/309980_a_311309]
-
o teorie a seriilor trigonometrice care nu sunt serii Fourier—un prim pas în teoria funcțiilor generalizate. A avut câteva contribuții celebre la teoria modernă analitică a numerelor. Într-o lucrare scurtă (singura pe care a publicat-o privind domeniul teoriei numerelor), a introdus funcția zeta Riemann și i-a stabilit importanța în înțelegerea distribuției numerelor prime. A făcut o serie de conjecturi privind proprietățile funcției zeta, una dintre le fiind cunoscută sub numele de ipoteza Riemann. A aplicat principiul Dirichlet
Bernhard Riemann () [Corola-website/Science/309980_a_311309]