KorAP: Find »[drukola/base=cer & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...2404 2405 2406 ...2641 >

66,018 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

căzut în cur de admirație! Să ne întrebe pe noi! A căpătuit prostimea!... "Dați!... Dați boieri dumneavoastră"... îl maimuțărește Isaia în batjocură, cu ochii la cer. "De bunăvoie și nesiliți de nimeni... Dați, că mare va fi răsplata voastră în Ceruri"... Procletu'! Mișelu'! Fariseu'! răbufnește el cu ură. De haram ni s-o alege agoniseala de-o viață! La sapă de lemn om ajunge! Cum îl rabdă inima?! se vaicăre Cupcici scobindu-se în nas. Uite că-l rabdă! Colac peste

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Altfel nu pot face... De vă surâde pacea în genunchi, liberi sunteți să alegeți. Dar cătați-vă alt domn. Eu, pâș-pâș, mă duc la Putna să mă culc... Sunt ostenit, tare ostenit, adaugă, apoi se duce la fereastră și privește cerul însângerat de ultimele raze ale apusului ce coboară dincolo de coline. Mă gândesc la cei douăsprezece mii de oșteni juruiți de Cazimir. Mi-i dă?... Nu mi-i dă?... Să-și miște fundul de vor să salvăm "Creștinătatea"! Avem doar tractat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
și tace. Și ce dacă vin?!?! strigă și râd boierii.. Ha! Ha! Ha! Au venit!... Și cum au venit, s-au cărăbănit!! râd ei cu mare poftă, prinși în joc. Ha! Ha! Ha!... Vin!! Chiar vin!! strigă, căzut ca din cer, Gherasim, iscoada de la Stambul, în strai de călugăr, dând buzna în spătărie, clătinându-se, gâfâind... Chiar vin?!?!... exclamă Ștefan întunecându-se și se repede să-l susțină îmbrățișându-l să nu cadă. S-au pornit?!?! Vi... vin?... gângăvesc gurile boierilor

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
e bine, spune Gherasim încetișor, vin și cu "Monștrii lui Orban"... Și cu "Monștrii"? rânjește Ștefan. Minunat! "Monstrul lui Orban"? E... e cel cu care Mahomed a surpat zidurile Constantinopolului, lămurește Țamblac. Când se slobozea o dată, bubuia de și Catapeteasma Cerului crăpa! Treizeci de boi abia de-l urnesc... Fantastic! Ce s-o alege de cetățile noastre? le căinează Vlaicu. Numai să apuce, zâmbește Ștefan mefistofelic și își freacă palmele. Aferim Mahomede! Aferim!... "Bine!... Minunat!... Fantastic!... Aferim!" îl atacă Stanciu. Nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
avem scăpare... "Stârvuri! Jaf! Robie! Sânge! O Dunăre de sânge!", își face apariția silueta Sfântului, propovăduind halucinante blesteme. E grozav "Sfântul" aista cu Apocalipsa lui. O fi Vocea Destinului, șoptește Ștefan. Sfântul cade în genunchi, cu ochii, cu brațele implorând Cerul. "Doamne!! Aruncă-i în întunericul unde-i plânsul și scrâșnirea dinților! Trâmbițele înfricoșatei Judecăți de Apoi!!..." Ia, hușuiți pe Habacuc aista, că-mi sparie oștirea cu Apocalipsa lui! Șendrea se apleacă cu smerenie înaintea Sfântului: Binecuvântează părințele... și îl ia

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
lui Allah; să-și blesteme zilele când au călcat pe pământul spurcat al afurisiților de ghiauri moldoveni... "Din muntele de scârnă ce aburește miasme de molimă, îndură-te Doamne, blagoslovește-i cu o boleșniță cinstită!" spune Ștefan cu ochii spre cer, batjocoritor, implorând Pronia Divină. De-ar bântui o drăgălașă de ciumă neagră. M-aș mulțumi și c-o lingoare leșinată, n-aș zice ba și măcar de-o pârdalnică de pântecariță cufurită cu sânge, că bieții turcaleți mai mult pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
nu poate cuceri o țară cu oameni care n-au nimic alta de pierdut decât viața... Poate greșesc. Numai la sfârșit poți spune de-ai făcut bine, de-ai făcut rău. O să vină vremea când vom da socoteală... Ștefan privește cerul... Își face o cruce mare și rostește încet, rar, solemn, ca un jurământ: Iau asupra mea toate greșelile, păcatele toate! Asupra mea să cadă toată osânda și blăstămul poporului aiesta! Eu am ales! Eu plătesc! Măcar istoria n-o să ne

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
și mă ocrotește la pas. La Orhei... își frânge Alexandru încă un căscat. Mă, tu ai tras la măsea! Numa' ce-i aruncasem peste Nistru, se slobozește în sfârșit Alexandru, că o sută de tătari obraznici, c-o falcă-n cer și alta-n pământ, s-au înfățișat cu aur și daruri scumpe, înaintea Măriei sale... Nu te-ai lăsat! îi reproșează Ștefan. Eram... eram din cale-afară de mâniat, se dezvinovățește el. Trebuiau să plătească pentru tot sângele și batjocura țării! Gata

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
să le arunce câinilor. Alexandru a adormit cu capul pe masă. Ștefan face semn străjerilor: La culcare cu el! Mă țineam să spun Măriei tale... începe Luca Arbore. Starețul de la Mănăstirea Humorului cu toți călugării săi au lepădat sutanele și cer Măriei tale să le dai săbii, că vor să lupte și ei împotriva necredincioșilor. Călugării?!... Cu sabia?!... Aiasta nu s-a mai pomenit! spune Ștefan și inima în el crește. Moldovenii mei!... A dat strechea în popi. Și Sfântul Gheorghe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Vă... vă mulțumesc pentru credință! Și... și vă rog să mă iertați de v-am chinuit... Și v-am greșit! Iertați-mă! Nu... nu vă pot răsplăti credința, cu nimic nu vă pot răsplăti... Eu nu vă pot făgădui Împărăția Cerurilor... Cel mult poate... "cămeșa morții"... Iertați-mă... Să ne ierte Dumnăzău, grăiesc boierii și ochii lor licăresc ciudat. Iată Termopile al neamului românesc, îngână Țamblac, ștergându-și pe furiș o lacrimă. Ai spus ceva, Ioane? întreabă Ștefan. Mă gândeam și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
privește în noapte luminile Sucevei... Ștefane, șoptește Vlaicu, cu teamă să nu-i tulbure șirul gândurilor, dar Ștefan nu-i răspunde. Ștefane, ești ostenit-ostenit... Odihnește-te... Era o noapte cu lună și stele, măcar că erau puzderie, degeaba scânteiau acolo în cer. Coboară privirea pe pământ. Acolo, jos, altă puzderie de luminițe, ca la Paști era ultima rugăciune, cu bocete, cu lacrimi, înainte de plecare în bejenie, purtau și racla, să apere Sfântul Mucenic Suceava, să le apere căsuțele de urgie. O să mă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Nu vreau să mor!!! Sora plânge în hohote, dar tace, tace... Isaia varsă fiere. Se îneacă... Scuipă fiere...Sarcastic, cu ură, izbucnește: "Dragoste"! O... o scârnă împuțită! O viperă! Viperă! aruncă el vorba grea și scuipă. Ștefan ridică ochii spre cer: Doamne!... "Izbăvește-mă de cel viclean"... Să terminăm comèdia! poruncește brusc. Lipsiți dinaintea ochilor mei! E plata cu care plătesc vânzătorilor de țară! Să fie tăiați!! Și el arată spre Isaia. El, capul răutăților, pentru "înaltă trădare", să fie ridicat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Nu eu, el singur s-a osândit... În țeapă, acolo sus -, poate, îl va străfulgera gândul asupra celei mai cumplite mârșăvii ce-a săvârșit: "vânzarea de țară". Pentru aiastă faptă, nu încape milă și iertare, nici pe pământ, nici în Ceruri... Iartă-mă, soră, dar altfel nu se poate! Țamblac o sprijină de subțiori și, încet, încet, o conduce spre ieșire. Isaia, schimonosit de ură, răcnește: Tiranule!! Călăule!! Ucigașule!! și îl scuipă în față, dar oștenii se reped, îl frâng, îl

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
din poveste... Și noi la mijloc. Vai de noi! Ștefan se oprește în prag. Respiră cu nesaț aerul proaspăt cu aromă de brad, după ploaie. Ciocârlia din arin cu trilul ei trezește păsările pădurii ce-i țin isonul. Ștefan privește cerul albastru, spălat de ploaie și începe încetișor: Părinte... mi-i greu... mă aflu la o răspântie; de ți-aș asculta povața, mi-aș ușura povara... Că nu cer iertare, ci ispășirea o caut... Daniil stinge o lumânare. Suflă deasupra alteia

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
cu degetul: "Nu eu! Ea! Ea e de vină! Soarta!"... Ba, încă, îl amestecăm și pe Dumnezeu cu "Voia Sa" în ciorba afacerilor noastre, de parcă El, acolo Sus, n-ar avea altă treabă decât să ne caute în creștet... Între cer și pământ, suntem singuri, Sihastre! Destinul este alegerea ta! Ce alegi! Ce refuzi! "Soarta, Destinul sunt eu!" De aceea suntem și răspunzători: "Eu am ales! Eu am greșit! Eu răspund! Eu plătesc!" Fiule, îl sfătuiește Daniil, resemnat, părintește, te răzvrătești

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
pământ, suntem singuri, Sihastre! Destinul este alegerea ta! Ce alegi! Ce refuzi! "Soarta, Destinul sunt eu!" De aceea suntem și răspunzători: "Eu am ales! Eu am greșit! Eu răspund! Eu plătesc!" Fiule, îl sfătuiește Daniil, resemnat, părintește, te răzvrătești împotriva Cerului... Îți vinzi "Veșnicia"! Nu te temi că te bate Dumnezeu? Ștefan pufnește pe nas: M-a și bătut. Că mult îmi pasă mie de "Veșnicie"! Am vândut-o! De mult am vândut-o... Vorbești cu păcat, de te răzvrătești împotriva

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
și Codrul ne-a ascuns și ne-a ocrotit în Cetatea lui de frunze... Și... și Carpații ce ne-au ținut ca o șiră a spinării să nu ne risipim... Da, suntem acasă! Cu noi a fost și pământul, și cerul a fost... Și mai spui că suntem singuri... Ștefan tace. Daniil tușește, își drege glasul, se pregătește să rostească ceva important, grav, solemn: Ți-am ascultat spovada... Ți-am cântărit cugetul și fapta... Eu judec omul mai mult după cât se

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
voie; că și de-ai greșit, cu inimă curată ai greșit, cu gândul la țară, să faci mai bine, ai greșit... "Și iartă-ne nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri"... rostește Daniil și împreunează palmele, ridică ochii spre cer și cu glas tremurat, se roagă fierbinte. "Cu harul ce mi-a fost dat... Câte au fost iertate pe pământ, iertate să fie și în Ceruri. Te dezleg pe tine, Ștefan al Moldovei, te dezleg de păcat! Iertat să fii

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri"... rostește Daniil și împreunează palmele, ridică ochii spre cer și cu glas tremurat, se roagă fierbinte. "Cu harul ce mi-a fost dat... Câte au fost iertate pe pământ, iertate să fie și în Ceruri. Te dezleg pe tine, Ștefan al Moldovei, te dezleg de păcat! Iertat să fii! Dumnezeu să te ierte!" Ștefan, tulburat, ascultă cu privirile plecate, în tăcere, apoi, spune încetișor: Mă speli de păcate, părinte? Te spăl. Ai tu puterea aiasta

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
de sânge și-am strigat către Tine: "Ajută-mă!!... Dragul meu!! Iubitul meu Iisus! Dumnezeul meu!! Nu mă lăsa Mântuitorule!! Fă o minune!! Pentru numele lui Dumnezeu, fă ceva!!"... Dar minunea nu s-a arătat. Ai rămas surd și mut. Cerul era prea departe să-mi audă plânsul. Și noi muream... muream pentru libertatea noastră, dar și pentru Crucea ta muream... Unde-i dreptatea?! Unde-i iubirea?! Unde-i adevărul?! Cum îngădui ca "ura să fie strajă vieții pe pământ"? Tu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Ștefan pe un ton fierbinte, dar apoi tace, respiră adânc și se reculege. Fii pe pace!... Nu-ți mai cer nimic! Nu mai bat mătănii pe la icoane... Nu mă mai milogesc la nimeni!! La nimeni, nici de pe Pământ, nici din Ceruri! Nimeni nu mă poate salva decât numai eu pe mine însumi! "Sunt un om singur! Deci sunt un om liber!" Ce?? Numai Tu poți muri?! Da! Dar Tu știai că a treia zi vei învia! Ți-au spus-o Scripturile

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
te temi?! Ștefan îi zâmbește cu blândețe: Fii pe pace, Părinte... Daniil se descarcă: O! Doamne! Trufie, numele tău e Ștefan! Nu cumva, gândurile tale umblă pe "Cărările Veșniciei" cu sabia în mână cum șade bine unui viteaz voievod? În Ceruri, nimeni n-are nevoie de Ștefan Vodă... Moldova cui o lași? Ștefan tace... Îl privește pe Iisus, coroana sa de spini... Încet, își încinge spada... Când am fost uns domn, am îmbrăcat cămeșa morții... Am știut că e croită dintr-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
chiliei, râzând, strigând: Buciumă!!! Am spus eu?!?!... Se împiedică în anteriu:... Vezi, Măria ta?!?! Buciumă!!! Pleznește palmă de palmă și hohotește cu bucurie mare... Își șterge obrajii uzi de lacrimi... Cade în genunchi spre nevăzutul altar, ridică ochii, brațele spre Cer: "Tatăl Nostru carele ești în Ceruri"!... Tu auzi, Doamne?! Ajută-l Iisuse!! Ajută-l!! Apoi, aleargă în prag, dă ușa de perete și strigă de hăulește pădurea: "Oameni buni!! Auziți?!?!... Voi auziți?!?!".... Se adresează Cerului, Pământului, Moldovei, Lumii, strigând: Și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
eu?!?!... Se împiedică în anteriu:... Vezi, Măria ta?!?! Buciumă!!! Pleznește palmă de palmă și hohotește cu bucurie mare... Își șterge obrajii uzi de lacrimi... Cade în genunchi spre nevăzutul altar, ridică ochii, brațele spre Cer: "Tatăl Nostru carele ești în Ceruri"!... Tu auzi, Doamne?! Ajută-l Iisuse!! Ajută-l!! Apoi, aleargă în prag, dă ușa de perete și strigă de hăulește pădurea: "Oameni buni!! Auziți?!?!... Voi auziți?!?!".... Se adresează Cerului, Pământului, Moldovei, Lumii, strigând: Și voi?!?! Voi ce păziți?!?!... Ce stați

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
altar, ridică ochii, brațele spre Cer: "Tatăl Nostru carele ești în Ceruri"!... Tu auzi, Doamne?! Ajută-l Iisuse!! Ajută-l!! Apoi, aleargă în prag, dă ușa de perete și strigă de hăulește pădurea: "Oameni buni!! Auziți?!?!... Voi auziți?!?!".... Se adresează Cerului, Pământului, Moldovei, Lumii, strigând: Și voi?!?! Voi ce păziți?!?!... Ce stați?!?!... Stați ca niște momâi!! Suntem puțini?!?! Și ce dacă suntem puțini?!?!... Mișcați-vă!! Săriți!! Să-l ajutăm!!... Cu toții!! Să nu-l lăsăm singur!!... Cu toții!! Împreună!!... Să luptăm!!... Ridică dalta

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]