7,219 matches
-
derivă, și o aruncă mai sus pe stînci. Îl strigă și mai tare pe Lucas În direcția grotei care se umplea deja de apă. CÎt putu mai repede, Împinsă de curentul care o purta, trecu pe sub ogiva stîncilor și dispăru Înăuntru. Grota făcea un cot pe care-l depăși, Îl desluși În sfîrșit pe Fersen care, cocoțat tocmai În fundul grotei, cerceta tavanul cu o lanternă, aparent fără să pară conștient de primejdie. - Marea urcă, trebuie să ieșim! Repede! Ai Înnebunit sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ca să țipe, să-i țipe lui Lucas să nu cumva să facă asta... El nu auzi decît un suflu sugrumat, aproape imperceptibil. - Nu... Lucas... Se Întoarse la timp ca s-o vadă pe Marie clătinîndu-se, cu privirea Întoarsă parcă spre Înăuntru, fără urmă de sînge În obraji. Uluit, nici măcar n-avu vreme s-o prindă Înainte ca ea să se prăbușească peste tumulus, unde se chirci În poziție fetală. - Marie! Marie, deschide ochii! Uită-te la mine! Nu răspundea comenzilor lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
fratele meu Loïc! argumentă ea. - Dar fratele dumneavoastră e bine, sănătos! A venit să vă facă o vizită chiar Înaintea mamei... - Loïc? SÎnteți sigură? - Sigură, am stat de vorbă, voia să-i fac rost de un plic pentru a pune Înăuntru scrisoarea pe care v-a scris-o... - Ce scrisoare? - Erau multe pagini, e tot ce vă pot spune, i-am dat multe foi și un plic cu antetul spitalului, vi l-a lăsat acolo... Arătă spre măsuța de la căpătîiul patului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
metri de podul de piatră. Îl văzu pe Ryan care arunca un sac În micul cockpit, apoi coborî Într-o barcă pe care o Îndreptă spre piciorul farului. Ascunsă privirii lui, tînăra femeie reflectă o clipă, apoi se Întoarse iute Înăuntru. Coborî scara În viteză pînă la ușa de intrare la farului și se ascunse acolo la țanc pentru a-l lua pe Ryan prin surprindere. - Ne părăsești deja? Scriitorul Înălță sprîncenele, abia surprins, și Îi zîmbi liniștit. - Plec pentru cîteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
și se trase Îndărăt cînd văzu reliefîndu-se În prag Înalta siluetă stranie și aproape Înfricoșătoare a lui Arthus de Kersaint. O fixă fără să clipească din ochii rotunzi ca ai unei păsări de pradă. - Ei bine, Jeanne, nu mă inviți Înăuntru? - Ba da, domnule, firește, bîigui ea dîndu-se la o parte. - Am trecut după vești despre scumpa noastră fată, declară venerabilul bătrîn. Cum se mai simte? - Păi... bine. Doarme. Jeanne aruncă o privire spre scara care ducea sus, spre camerele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
mai apoi. Dar nu, profitaseră de banii nelegiuirii lor. M-am gîndit la aceea care Își sfîrșise viața acolo, cu treizeci și cinci de ani În urmă. Am deschis medalionul pe care Îl recuperasem odată cu dosarul necunoscutei din Molène și am strecurat Înăuntru o minusculă fotografie care nu mă părăsise vreme de treizeci și cinci de ani. O poză făcută de Sean. Belfast, 1967. Am contemplat chipul acelei femei pe care o iubisem mai mult decît orice pe lume. Fusese suficientă o singură privire Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ochii Îngroziți și arătă, chiar deasupra ușii, spre blazonul de piatră al familiei Kersaint. Acesta șiroia de sînge. Armelle se clătină, Marie avu reflexul de a Întinde brațul pentru ca ea să nu se prăbușească la pămînt. Cu ajutorul grădinarului, o duseră Înăuntru și izbutiră s-o facă să-și revină În simțiri, În vreme ce Lucas urca la mansardă ca să examineze frontonul plin de sînge. - SÎnt sigură că i s-a Întîmplat o nenorocire lui PM! gemu Armelle, revenindu-și În fire. Fersen intră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
-i mai încapă în gură printre cuvinte. Apoi, își îndreaptă ochii șerpești spre masă, unde zace un ou lucios verde, asemănător oului de bibilică, cu coaja lipită, pusă cap la cap ca un puzzle. Întinde degetul arătător cu unghia întoarsă înăuntru și arată către ou: Este oul de cocoș bătrân, clocit de o broască țestoasă, din care s-a zămislit strămoșul meu, primul Vasilisc. Aripile lui erau adevărate, ale mele nu mai servesc decât ca podoabă explică el efectul imprevizibil al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
privirea mea înfiptă în cocul ei. Aproape de fiecare dată evitam cu măiestrie lăcașul Aspidei, ce ne urmărea cum trecem, cu ochiul ei verde, de la geam. Dacă ni se întâlneau privirile, ne făcea semn cu mâna ei solzoasă și ne poftea înăuntru. De câteva ori am acceptat invitația. Iată cea mai bizară dintre povestirile Aspidei. Povestea de iubire a Aspidei Eram foarte tânără pe atunci și încrezătoare în puterile iubirii. Stăteam toată ziua lungită pe pietre în soare și priveam cu jind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
de profilul său vulturesc, cu ciocul întors ca un pu mnal. Un gând nebunesc îmi fulgeră pentru o clipă imaginația. Tocmai dau să plec, când Hipogriful se îndreaptă în galop spre gard, îmi deschide poarta cu ciocul și mă poftește înăuntru. Dacă nu mă înșel, ți-ai dori o plimbare prin văzduh??? Fac o plecăciune cu reverență, căci Hipogriful trebuie mereu întâmpinat cu respect, și mirarea înflorește nestingherită pe fața mea. Cum de mi-ai aflat gândul? Gândurile sunt lucrul cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
la proces. O să spun că a fost alegerea mea, ca să evit o catastrofă. Desigur că tu ai determinat tot ce s-a întâmplat, dar a fost opțiunea mea să țin în mine, să somatizez. Furia mea crescuse atât de mult înăuntru, încât nu știu ce s-ar fi întâmplat, dacă aș fi eliberat-o în afară. O să iau totul asupra mea... Nu avea grijă.... Cât despre iubitul tău, nu vom sufla o vorbă... Patru soți ar complica mult prea mult lucrurile.... (Se retrage
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
disting forma mesei mele triunghiulare de praznic, cu cele douăzeci și unu de scaune, pe care se agită frenetic oglinzile ca niște evantaie... Rămasă singură în fața cupelor goale, ochii mi s-au uscat, și-au pierdut strălucirea. Pieptul mi s-a răsucit înăuntru, într-o scobitură. Deschid ușa. Pe prag, zace, sfâșiat, cel mai tânăr dintre sentimentele mele. Cel mai jalnic și mai mic. Îl recompun bucată cu bucată și-l reașez la locul lui, în scobitura pieptului, rotundă ca o lingură. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
aceștia nefericiți veniseră ei să se confrunte. Lupino avea de descoperit ascunzătoarea mamei sale; iar el, conducătorul, avea o răfuială mai veche de dus la capăt... Îndepărtară împletitura de crengi uscate care acoperea intrarea adăpostului. Înaintară, precaut. Era beznă acolo, înăuntru. Le trebui cîteva secunde să descifreze umbrele. Și ceea ce văzură îi șocă. Încăperea le păru, la început, goală. Apoi observară că, în cel mai întunecat colț, așezate pe o blană de urs, stăteau ghemuite două făpturi. Una era un lup
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
câteva zeci de coți depărtare, unul din posturile de observație se cutremurase, ca și când s-ar fi găsit pe punctul de a se prăbuși la rândul său. — Au folosit din nou drăcia aia, frate! zise unul din cei doi bărbați aflați Înăuntru, ridicându-se anevoie de la pământ și dând fuga să iscodească, prin deschidere, la proporțiile dezastrului. Zidul nu va mai ține multă vreme. Celălalt rezistase zguduirii apucându-se de greoaia masă de stejar pe care se pregătise să scrie ceva. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
În stele, frate. Dar poate că ai dreptate, să mai aruncăm o dată zarurile... răspunse bărbatul așezat la masă, arătând spre o casetă Întărită cu balamale de fier, care se afla deschisă pe podea. Grăbit, cu ajutorul tovarășului său, Își depuse scrierea Înăuntru, după care o Închise cu o curea din piele. Pe masă era o spadă lungă, cu garda după modelul cruciat, vârâtă În teacă. O luă și dădu să și-o Încingă la șold. Dar mai apoi se răzgândi și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
strângea În brațe, apropiindu-se de bord. Se Întinse În jos și izbuti să Înșface caseta din mâinile tânărului. — Ce trebuie să fac cu ea? Întrebă. — La Templu. Să ajungă acolo, răspunse bărbatul, arătând spre stindardul de la pupa. — Ce-i Înăuntru? Se pare că nobilul se pregătea să adauge ceva, Însă glasul său fu Înăbușit de un sunet neașteptat. Cu o trosnitură, coca galerei se urnise, ridicată de valurile suitoare. Apoi, se lăsă din nou pe fund, scârțâind din toate Încheieturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Încă o dată chila navei din mâl. Tânărul izbuti să revină cu capul la suprafață, trăgând anevoie aer În piept. Își căută cu disperare tovarășul, dar nu se zărea nici urmă de el printre trupurile ce se zbăteau Împrejur. — Ce-i Înăuntru? strigă Încă o dată bărbatul de pe galeră. În jurul său, marinarii se apucaseră să facă pârghie cu vâslele pe fundul mării, Începând să Împingă ambarcațiunea spre larg. — Adevărul! mai avu timp să murmure tânărul, În vreme ce un al doilea șuierat străbătea văzduhul pe deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
se Întorceau de dincolo de mare. Cineva, În trecut, Încercase să blocheze accesul printr-o palisadă, care Însă, În mai multe locuri, apărea ridicată sau smulsă. De dincolo de poarta larg deschisă se apropia lucirea tremurătoare a unor torțe În mișcare. — Acolo, Înăuntru, a fost găsit trupul, zise Bargello, cu nările dilatate de mirosul unui pericol neașteptat. Dante văzuse o expresie asemănătoare la vitele duse la tăiere. Nu Îl considera un laș. În bătălia de la Campaldino, cu unsprezece ani În urmă, Îl văzuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Încă o dată privirile În jur, absorbit. Durerea de cap se Întețea la loc. Junghiurile dinapoia ochiului erau străpungătoare. Amețelile reîncepuseră și ele să se facă simțite. Avea nevoie de aer și de odihnă. Nu mai era nimic de făcut acolo, Înăuntru, Își zise. Dă poruncă oamenilor dumitale să aibă grijă să desprindă trupul și să Îl transporte În camera celor morți În singurătate, de la Ospedale della Misericordia. Folosește carul cu care am venit. Eu mă voi Întoarce pe jos. Lăsați la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
o parte a piațetei și recunoscu de departe poarta cu ușorul pe care fuseseră Încrustate Însemnele Artei. Străbătu ultima bucată de drum parcă prin vis. În ciuda orei, prăvălia era deja deschisă. Pe ușă răzbătea În afară o lumină pâlpâitoare, ca și când Înăuntru cineva s-ar fi deplasat purtând o lampă. Locul avea Înfățișarea aparte a unei biblioteci. De-a lungul tuturor pereților erau rânduite niște rafturi Înalte, ocupate cu șiruri ordonate de vase și recipiente din sticlă și din ceramică pictată. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
În loc să Îi răspundă, Dante se uită În jur. Exista, În mediul acela, un plăcut sentiment de linearitate și de ordine, de echilibru al formelor și de logică În Întrebuințarea spațiilor. Se simți Îmbărbătat. Nu nimerise În văgăuna unui impostor. Acolo, Înăuntru, străluceau lumina intelectului și amprenta Înțelepciunii noii științe. Locul acela părea, cu adevărat, un simbol al vremurilor noi, al limpezimii gândirii susținute de rațiune, potrivit școlii de la Paris. Locul acela era... da, modern. Rădăcină de aconit și praf de măceș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
că nu se mai termina nicicând. Până la urmă, cu o pocnitură, dintele ascuns al Încuietorii slobozi arcul de oțel al lacătului, iar Teofilo deschise larg ușița cea grea a lădoiului. De unde se afla, poetul nu vedea limpede ce se găsea Înăuntru. Avu senzația că celălalt Îi făcea anume paravan cu propriul trup. Izbuti să zărească doar un teanc de scrisori legate printr-o panglică, În fund, și, pe o poliță din lemn, un flacon cam de mărimea unei măsuri de vin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
o bute a căzut și s-a spart. Poetul Înaintă spre om, Îndreptându-și umerii ostentativ. — Dorești un ajutor pentru curățenia din pivnițe? — Nu, firește. Bargello roșise. Îi Întinse mâna pe care, până În clipa aceea, o ținuse ascunsă la spate. — Înăuntru, chiar În vin, era asta. Dante Înșfăcă obiectul, aproape smulgându-i-l din mână. Părea un săculeț din pânză, căptușit cu ceva moale. Țesătura era Încă Îmbibată de vin și un miros puternic invadase chilia. După ce examină scurt exteriorul, luă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
minte misterioasa dispariție a Antiliei, chiar din acea prăvălie. Cine a descoperit crima? Îl Întrebă pe Bargello. — Au fost oamenii mei, răspunse celălalt cu un accent prostesc de mândrie În glas. Patrulau pe dinaintea porții și au auzit o vânzoleală suspectă Înăuntru. Au intrat Îndată... — Vânzoleală? Așadar, l-au prins pe vinovat asupra faptului? Unde e? Dante aproape că strigase. — Nu era nimeni Înăuntru. Dar asasinul trebuie că fugise de puțin timp, fiindcă trupul victimei Încă se zvârcolea În spasmele agoniei, mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
celălalt cu un accent prostesc de mândrie În glas. Patrulau pe dinaintea porții și au auzit o vânzoleală suspectă Înăuntru. Au intrat Îndată... — Vânzoleală? Așadar, l-au prins pe vinovat asupra faptului? Unde e? Dante aproape că strigase. — Nu era nimeni Înăuntru. Dar asasinul trebuie că fugise de puțin timp, fiindcă trupul victimei Încă se zvârcolea În spasmele agoniei, mi s-a spus. — A fugit? Pe unde? Prăvălia are o singură ieșire, spre stradă. Cum de nu l-a văzut nimeni, dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]