6,663 matches
-
mult de 100 de ani, va fi recuperat întregul parcurs al omenirii). Așadar, preistoria ar corespunde epocii mute ; antichitatea filmului de până la Neorealism ; Evul Mediu modernității (sună comic, nu ?) ; modernitatea anilor 70-80, iar istoria contemporană cinemaului din anii 90 încoace. Cei care ar dori să aibă acces la toate aceste epoci n-ar trebui decât să introducă o casetă sau un DVD și să apese pe buton sau să dea click. Avantajul față de un muzeu ar fi considerabil : exponatele (adică
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
la tâmplă pentru a convinge un tânăr cinefil de ce un Griffith trebuie văzut. Sunt de acord și că este vorba, evident, despre o altă sensibilitate, despre un alt ritm și despre lucruri care, întrucât au fost exprimate altfel de atunci încoace mai aproape de sensibilitatea noastră , par astăzi naive. Dar problema rămâne ; și rămâne pentru că, orice s ar zice și oricâte bune intenții ai avea, nu poți forța un tânăr să-i placă un obiect estetic care lui i se pare leșinat
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
am zis, să rămînă nefolosite așa perle. Atunci s-a jurat că nu mai vorbește cu mine pînă nu mă las de scris și-o repetă ori de cîte ori ne întîlnim. De fapt, răceala dintre noi e de mai încoace și a venit mai mult din partea mea: am început să-l ocolesc din ziua cînd am aflat că s-a purtat urît cu o fată, Silvia. Nu-l ocolesc, ci mai degrabă îl țin la distanță, fără să uit că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
timpul. Un moment! fac eu un gest ferm, să-l opresc pe brunet, apoi iau telefonul, formez numărul combinatului și cer biroul șefului Serviciului administrativ. Vorbiți cu Condurache, spun, întinzînd receptorul spre Fărcășanu. Știu sigur că tabelul a fost trimis încoace. Alo! strigă în receptor șeful Spațiului locativ. Sînt Fărcășanu, de la Consiliu... Aa... salut, tovarășe Condurache !... S-a ivit o problemă neplăcută... A venit tovarășul inginer Vlădeanu să se intereseze de garsoniera ce i-a fost repartizată... Nu, nu, tovarășe Condurache
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
lup? o întreb eu în gînd. Mîine, dacă nu ne întîlneam, i-ai fi trimis Brîndușei rîndurile cerute, cu semnătură și ștampilă de certificare... Păi sigur că da! Afișăm un permanent zîmbet ironic, un fel de "du-te-ncolo, vino-ncoace", aprindem inimi, apoi facem pe ultragiatele și trimitem reclamații secretarului de partid. Tu, Cristina, ghinionul meu de azi!... În sufletul tău, cred că ești sinceră; chiar și cînd i-ai spus Brîndușei de gluma noastră ai fost sinceră și rațională
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Bravo, Mihai! strigă Graur. Felicitări! Meritul e și-al vostru, Petre, altfel... Vă mulțumesc tuturor! le spun. În interfon se aud mai multe voci de răspuns. Tovarășe Vlădeanu, tovarășe Vlad, felicitări! Ați făcut treabă bună, aud vocea prim-secretarului. Veniți încoace? Vă așteaptă cafelele, sînt calde. Mulțumim, tovarășe prim-secretar! îi răspund. Mai avem încă de lucru aici. Atunci, încă o dată: felicitări! Mulțumim! răspund și eu urmat de Vlad. Felicitări! Și dumneavoastră, ca și tuturor celor care au lucrat, auzim vocea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
spună. La instalația de care mă ocup, continuă Dinu, am destul de des probleme de plan și de producție: tot felul de comenzi, contracte, angajamente, muncitorii lucrează în acord global... Toate astea le discut cu o doamnă... Întotdeauna, de cîteva luni încoace, e foarte amabilă cu mine. Mă ține la discuții interminabile, în fața unei cafele, discuții începute cu producția curentă și terminate cu ultimele cărți apărute în librărie și ultimele filme din oraș. Un timp am crezut că-mi face curte, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
plecat, le-am dat un dos de palmă, aruncîndu-le în bazin. Aș vrea, acum, paharele din bazin să fie singura amintire pe care s-o las în casa aceea friguroasă, în care am fost tot timpul o străină. Am plecat încoace din furie și orgoliu; visam să intru aici, în camera ta, să-ți dau palme și să plec. Te-aș fi căutat pînă în zori și, dacă nu te găseam, veneam dimineață la tine în birou și tot îți dădeam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
în iulie-august; cred că încep să prind culoarea arămie care te făcea pe tine așa de straniu de frumoasă. Aici, viața e acceptabilă, restaurantele bine aprovizionate: pește, raci (din nou, astă seară), friptură. Am avut mare noroc că am venit încoace ca să mă mai refac după iarnă. Mihăiță înainte de a pleca la vie s-a dus să aranjeze ce-l rugaseși la Ministerul de Interne dă lecții suplimentare; e adevărat că era în provincie când a trebuit să meargă la minister
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
din bibliotecă și pentru amintirea tatălui tău, pe care am impresia că l-am pierdut a treia oară. Atunci Don Bazil: „De ce ești tristă? Pentru atâta lucru? Dar nu ești tu singura! Nu te așteptai la asta? Eu, de la război încoace, mi-am pierdut de trei ori casa.“ Și pe urmă enumerarea bogățiilor lui: mobile de valoare, covoare persane, argintărie, bijuterii. „Și ce dacă? Ai să pierzi mobilele. Să le fie de bine! O să ți facă fata ta altele; cât despre
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
tău, ca inteligență. II A scornit noi teorii literare despre Renaștere; eram tristă, enervată, ascultam neatent, dar, de fapt, dulcea mea dragă, el avea dreptate. Acum pentru mine nu mai contează decât corespondența; bag de seamă că, de câteva zile încoace, cărțile tale poștale nu mai împodobesc sugativa verde de pe birou. Dar cât timp vom avea cealaltă cale, chiar foarte rară, am să aștept, am să trăiesc. Mouette, dulcea mea porumbiță oacheșă, porumbiță albă a păcii de care se pomenește în
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
în stare de nimic dubios - și, în sfârșit, fără a-i putea convinge în privința serviciului tău, am reușit să-i conving, fără să te reneg, că fiecare răspunde pentru faptele sale, mai ales în situația asta: despărțite, de doi ani încoace. Scumpa mea, dulcea mea copilă mult iubită, le-am mai spus și că, orice ai face, n-am să te reneg niciodată și că ai să rămâi odrasla pântecelui meu, a sângelui meu, a creierului meu, a inimii mele: copilul
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
decât mine. IV Joi, 6 iulie [1950] Ceartă-mă, draga mea, ceartă-mă. Știi ce am făcut astăzi? Cum cactușii și florile mele se ofileau văzând cu ochii, și cum această cumplită Mabell refuză să le schimbe pământul, din martie încoace, cum astăzi mi-am primit salariul, bietul și minusculul meu salariu, cu care nu-mi pot acoperi niciodată cheltuielile, am chemat un grădinar căruia i am dat 500 de lei ca să schimbe pământul, să planteze, să plivească - a venit cu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
carieră, am devenit o persoană ordonată și disciplinată. Deci, ieri curățenie mare, cu zgomotul care a ajuns s-o obsedeze pe d-na C., vecina mea de palier, care tresare speriată, întrebându-se „oare se mută?“ - zgomotul de mobile trase încoace și încolo, ca să pot mătura cum trebuie. Astăzi, o duminică mohorâtă, fără tine, dedicată cu totul gospodăriei; am gătit pentru trei zile, fiindcă mâine aș avea timp doar cât să mă întorc și să plec iarăși, până seara la 8½
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
zi mohorâtă, fără perspective. Sandu L. la înălțime, dar, pe toți sfinții!, [contează doar] „dreptul celui mai tare“. Emoționată ca o biată amărâtă, în picioare mai mult de o jumătate de oră, sprijinindu-mă în baston, gata să izbucnesc. Mica încoace, Mica încolo: a părăsit nu știu pe cine și nu știu ce, trebuia sau nu trebuia s o facă, iar mama ei n-ar fi trebuit să depună nici o contestație împotriva lui Wally. Rezultatul vineri, 27 octombrie. Deloc grozav, deloc plin de
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
gingașă, dar loială și sinceră, mă cuprinde disperarea de a ști că toate acestea pot fi citite, comentate, descifrate, in terpretate... M. 54/1950 I 28 noiembrie [1950] [...] Am băut un ceai cu o chiflă , prima pâine albă de la război încoace, dar chiar albă, albă ca înainte de război. Un eveniment. Lumea se bătea la coadă ca s-o capete; la coafor - coaforul din cartier, acum naționalizat -, o coafeză îi spunea alteia: „Cred că am să plesnesc; am mâncat pâine albă de
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
ca perfecțiune umană și morală. La mulți ani, draga mea. M. c. p. Duminică, 31 decembrie [1950] În graba mare, dulcea mea copilă, ultimele cuvinte din 1950. A fost anul cel mai împovărat de griji până la 15 septembrie; de atunci încoace a fost mai milostiv. Am în fața ochilor telegrama ta. A sosit azi-dimineață la ora 10; aș fi vrut să mai lenevesc în pat, dar treburile gospodărești sunt necruțătoare. Ca să pot bea un biet ceai cu lămâie, de altfel foarte bun
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Dar nu e același lucru ca o casă drăguță, nu? Mai bine o las baltă. N-am nici o șansă. În clipa în care intrăm, la Claridges e plin de oameni eleganți care beau ceai. Chelneri cu jiletci cenușii se vântură încoace și-ncolo cu ceainice verzi cu dungi albe, și toată lumea vorbește cu însuflețire, însă nu-i văd pe Luke și pe Elinor nicăieri. Mă uit în jur, cuprinsă de o speranță subită. Poate n-au ajuns încă. Poate Elinor n-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
decorat, cu dale de marmură și stâlpi enormi, auriți. Exact în fața noastră se află un spațiu cu multă lumină, cu palmieri și mobilier de ratan, unde se bea cafea în sunet de harpă, iar chelneri în uniforme cenușii se vântură încoace și-ncolo cu cafetiere de argint. Dac-ar fi să fiu sinceră pănă la capăt, ar trebui probabil să recunosc că și locul ăsta e destul de impresionant. — Aici, zice Robyn, luându-mă de braț și conducându-ne pe o scară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
bănuiesc că nu are nimic. — Danny!... Nu poți face așa ceva! Nu poți pur și simplu să... îți pui ce vrei tu în raft! Asta fac. — Dar... — N-am de ales, OK? spune el, întorcând capul spre mine. Randall a pornit încoace, și se așteaptă să găsească o linie de colecție Danny Kovitz la Barneys. Mă holbez la el îngrozită. — Parc-ai zis că n-o să te verifice! — Păi, n-ar fi făcut-o! Danny înghesuie alt umeraș pe stativ. Dar tâmpita
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
el. Mersi de întrebare. M-a sunat tipa care-ți organizează nunta să mă invite la repetiția pentru nuntă. Zicea că părinții tăi n-or să poată veni. Nu, zic după o pauză, nu pot să vină. — Păcat. Când vin încoace? — Ăă... Iau o înghițitură de cafea, evitându-i privirea. Nu știu ziua exactă... — Becky? Vocea lui mami răsună veselă în cameră, iar eu sar ca arsă, vărsând cafea pe canapea. Becky, scumpa mea, trebuie să vorbim despre formație. Mi-au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
are de făcut, n-are cum să nu meargă. Trebuie. Mă aflu în fața ferestrei unui apartament de la etajul al doisprezecelea al Hotelului Plaza, și mă uit la Plaza Square de dedesubt. E o zi însorită și caldă. Lumea se vântură încoace și-ncolo în tricou și șort, făcând lucruri normale cum ar fi să închirieze trăsuri trase de cai și să arunce cu monede în fântână. Iar eu, înfășurată într-un prosop, cu părul de nerecunoscut, tapat à la „Frumoasa din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
cai și să arunce cu monede în fântână. Iar eu, înfășurată într-un prosop, cu părul de nerecunoscut, tapat à la „Frumoasa din pădurea adormită“ și cu fața tencuită cu un strat de machiaj gros de un deget, mă plimb încoace și-ncolo cu pantofii de satin cu tocul cel mai înalt pe care l-am purtat vreodată. (Christian Louboutin, de la Barneys. I-am luat cu reducere.) — Ce faci în clipa asta? aud din nou glasul lui Suze. — Mă uit pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
În oraș ca un tunet permanent, Îndepărtat și [care] durează până către miezul nopții” <endnote id="(566, p. 256)"/>. În fine, vizitând Bucureștii În 1884, și romanistul danez Kristoffer Nyrop a fost profund impresionat de „zgomotul numeroaselor trăsuri care goneau Încoace și Încolo, cu o viteză nemaipomenită” <endnote id="(787)"/>. În spațiul lingvistic slav, la est și la nord de Moldova, pentru termenul de „căruțaș” a intrat În lexic cuvântul balagula, care provine din ebraicul ba’al agalah (ad litteram : „stăpân
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
este conștient de fenomenul de erodare a urii populare de care aminteam mai sus. Și intelectualii de extremă dreaptă din anii ’30 erau Îngrijorați de prescrierea vinii evreilor „de atunci” : „Crima săvârșită pe Golgota - scria Nichifor Crainic - e de atunci Încoace substanța otrăvită a Talmudului. Căci talmudismul e cultul urii Împotriva lui Iisus Hristos” (articolul „Rasă și religiune”, 1936). Ura față de „ucigașii lui Isus” trebuie realimentată mereu : „E pofta paranoică de dominare, de subjugare, de șantaj, de ilustrare a primului slogan
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]