6,670 matches
-
Dobroșești. Știe acest farmec dela un moș bătrân, Dumitrache Țulea, mort demult. Neculai Cercu Cotoi Gheorghe Nucuță Raluca Fănica viermi de matasă. Cum strigă cu glasuri joase și normale pe lac și s-aude cine știe unde. Farmecul Sub o piatră mare-nvoaltă, Șade-un bou negru, urnit, Din bărbie dând, Din limbi scăpărând. Măi Cernate, blestemate! Blestema-te-ar Dumnezeu, Să-ți curgă veninul tău Ca untura slinului. Trei nuiele de alun împleticite, Gura șarpelui împietrită. Herendeu! Berendeu! Grozăvior, stai pe loc! (de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
în amor, omul se înșală pe sine însuși căci în realitate nu urmează decât pornirile oarbe ale instinctului. Unii ar zice demon, alții femeie. În orice caz nu râde decât ca să-și arate dinții și nu plânge decât când îi șade bine ori e-ncurcătură. Scena de mâncare, la Suceava, a lui Măcărescu, povestită de Dr. Schwartz. Insultele sunt argumentele celor care n-au dreptate (I.I.R.) Ce bine samănă între ele aceste două surori! Da. Mai ales cea mică samănă strașnic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
ceva mai mare decât noi. O dată a intrat într-o odaie unde erau femei care vorbeau. Le-a sărutat mâna la toate pe rând și la urmă a sărutat și mâna lui Scarlat Radovici, un băet de sama noastră, care ședea și el acolo pe un scaun. Acuma îl revăd: I-am auzit numele rostit și bag de samă că-i și beteag de picior cum era în copilărie. Are o figură năcăjită, chinuită și îmbătrânită. Parcă ar fi și epileptic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
abat pe la un văcsuitor. Un văcsuitor berlinez e departe de a fi un artist, cum e cel bucureștean. Își face numai placid datoria din câteva lovituri de perie și gata! Nici nu poate sta pe vine pe un scăunaș mititel. Șade sus, pe un scaun nalt pentrucă nu-i deprins cu pozițiile orientale. Când își începe funcția, nu se așează, iarăși pe vine, ci stă strâmb, c-un picior mânat înainte, cu unul întors îndărăt, ca la încărcarea armei în genunchiu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
și furnica" Mihuță caută într-o revistă ilustrată și găsește imaginile fabulei greerele și furnica. Asta-i furnica? Da? Da. Ș-aista-i greerele? Acela-i greerele. Și furnica are mâncare și casă? Da. Greerele n-are? N-are. Uite săracul cum șade aici singur și cântă din chitară. Și furnicii nici nu-i pasă. Momentul înfricoșat când omul în ora morții trece dela conștient la inconștient. Vedea c-o clipă mai nainte lucruri și ființi pe care le-a iubit. Deodată nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
are un prost asupra unui om de talent. Aceștia nu sunt prietini, ci umbre: când e soare apar, când e nour nu se văd. A pus să se strămute soba mai înapoi, pentru că-l dogorea focul în fotoliul în care ședea. Cu pieptul înstelat ca un firmament. Aud umblând moara: dar nu văd curgând făină. Ca și Esop, am făcut dobitoacele să vorbească. Je demande pardon des maux que j'ai souffert. Valul care-l svârle la țărm se întoarce înapoi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
-l scoată, nu mai vede lumina soarelui, îl pușcă!... Mare amărăciune! Și ne gândim noi acù cum să facem să nu se primejduiască omul, că-i om de omenie... El nu vra să știe, nici nu mai ese din casă, șede cu pușca încărcată ș-așteaptă pe cei care-or veni cu legea-n mână să-l zvârlă pe drumuri... Apoi uite, moșule, pământul nu-l poate pierde. Dacă moare bătrânul vânzarea se poate strica. Hei, domnule, zice moșneagul dând din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
boerul pe vătăjel cu țiganii de la curte, care-l legau burduf și-l aduceau. Îl întindeau la scară și-l băteau cu harapnicul. * Cucoana de la L... are un bărbat cu picioarele strâmbe, și-i urât de el. De aceea el șade cu afacerile lui, la Iași, și ea nu se dă dusă de la țară. Îi vine câte-un musafir doi, ea nu șede acasă, se plimbă cu oaspeții toată ziua prin părțile cele mai frumoase ale moșiei și la hapcă. Duminica
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
harapnicul. * Cucoana de la L... are un bărbat cu picioarele strâmbe, și-i urât de el. De aceea el șade cu afacerile lui, la Iași, și ea nu se dă dusă de la țară. Îi vine câte-un musafir doi, ea nu șede acasă, se plimbă cu oaspeții toată ziua prin părțile cele mai frumoase ale moșiei și la hapcă. Duminica chiamă lăutarii și face joc la poarta curții. Se strânge satul la priveală și flăcăii și fetele joacă. Acu într-o Duminică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
pentru al meu, eu însumi cu capul meu și cu boierii mei și cu toată țara mea, ca să-și dobândească baștina sa, Țara Românească, căci îi este baștină dreapta”. Domnul îi îndeamnă pe munteni să vină fiecare pe unde au șezut înainte fără nici o teamă. Răspunsul boierilor munteni este de o rară violență: „Este în tine omenie, ai tu minte, ai tu creieri de-ți strici cerneala și hârtia pentru un copil de curvă, fiul Călțunei, și zici că-ți este
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
martie 1488, Ștefan cel Mare cumpără cu 400 de zloți tătărești jumătate din satul Dvorăște, cu morile de pe Siret și o dăruia mânăstirii Moldovița. În 15 noiembrie 1499, domnul îi întărea Moldoviței satul Vaculinți și un alt sat, unde a șezut Zernă, sub Codru, apoi satul Sașii (Săsciori), pe Costina, satul de pe Moldova, la gura Moldoviței și vama de la Moldovița (așa zis satul Vama). În 26 august 1503, Ștefan cel Mare întărea două sate Moldoviței, în ținutul Sucevii, și anume Provorotie
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
Mare i s-a spus de trei ori împărat. Acest titlu i-a fost acordat lui Ștefan cel Mare cu ocazia cutremurului, care a avut loc la 29 august 1471: “a fost cutremur mare peste tot pământul, în vremea când ședea împăratul la prânz”. Este vorba de cel mai mare cutremur din secolul al XV-lea, care a afectat și alte țări vecine cu Moldova. Fiind un semn, care se adresa în principiu împăratului, monarhului universal, care pentru cronicarul nostru arată
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
pe tătari, a bătut pe unguri, pe ruși și pe poloni”. La curtea domnului Țării Românești a văzut cum atârnă „pe peretele iatacului domnului, un chip zugrăvit pe lemn, după obiceiul vechi, arătându-l pe acest Ștefan, înalt la statură, șezând cu coroana regească pe cap... Din cauza nespusei lui vitejii îl socotesc sfânt”. Biserica Ortodoxă Română nu a făcut altceva decât să îl așeze pe domn acolo unde românii o făcuseră cu cinci secole în urmă. Și un amănunt interesant, pe
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
Vioară îl găsim nu în mișcare, pătrunzând în spațiul sacru, ci în mediul familial, la un ospăț, și în plin refuz al vitalității: „El nici nu bea, nici nu mânca,/ Numai cu ochii se uita;/ Și el, frate, că-mi ședea/ Cu coate dalbe pe masă,/ Cu palmele pe obraze” (Roșiori - Ilfov). Absența comensualității are o pregnantă încărcătură inițiatică, sugerând un tabu, „în perioada de pregătire dintre copilărie și inițiere omului tânăr nu-i este îngăduit să se atingă de alimentele
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
a fi înlocuită de erou. Resuscitarea și revenirea în planul mundan are nevoie însă de mijlocirea eros-ului, ca punct final al elevației ființei. Pustiul este labirintul inițiatic pentru mezina dintre cele trei surori de baladă „Și ea că-mi ședea,/ Frate, și-asculta/ Și ea n-auza/ Nici popă tocând,/ Nici văcari hăind,/ Vacile scoțând,/ La planiște dând,/ Nici cocoși cântând” (Seaca - Olt). Absența activității umane și a cântecului apotropaic semnalează ieșirea din universul ordonat și intrarea pe fâșia limită
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
de natura perisabilă și permite reapariția nemediată de om, din însăși substanța perenă a pământului. Semnalul coborârii sub pământ este dat de paznicul mitic de la intrare: „o cățălușă cu măsălile dă oțăl șî cu dințâi dă fier șî ea nu șede dân lătrat, șî zâua șî noaptea. Când oi auză-o că n-a mai lătrat, ea să culcă. Șî vez’ că-i o găurice mică-n pământ - tu să intri pă gaura aia cu cal cu tot. Ș-acolo dai
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
furcă ș-între vizduri/ Zăcea un tânăr voinicî,/Zace-n tină și-n morcilă/ Șî pă nas venin că-i pică,/ Șî pă gură sânge-i cură...”, „Între furcă și-ntre puț/ D-un voinic, cu chip drăguț,/ Lung îmi șade tolănit/ Cu fața spre răsărit,/ Tot cu haine verzi pe trup,/ Tot cu nasturi mici la pept,/ (...) - D-alei, neică, neiculiță,/ Cu ochii mici de șarpe criță,/ Voinicel cu chip drăguț,/ Dintre furcă, dintre puț,/ Ce-mi stai, neică, tolănit
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
o fo zmău, fecior d’e zmău”. Buzduganul - simbol al puterii inimaginabile de profani se asociază uneori cu un trup policefal formând ipostaza hiperbolică a răului: „Iel avș um buzdugan d’e noăză șî noă d’e măj. Ș-o șezut iel acolo, o mn’iruit tri țări le-o bătut iel, zmău, c-o fo tare, nu șt’iu cît’e, douăză șî patru d’e capuri o avut zmău, douăză șî patru d’e capuri” (Mara - Maramureș). Buzduganul zmeului-balaur
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
în baladă: „Țipă-m’ nene, țipă-m’ dragă,/ Țipă-m’ dragă,/ Țipă-m’ tinerel voinic,/ Să vezi, din gură de șearpe/ Că l-a-nghițit pe jiumătate,/ Jiumătate nu-l mai poate/ To’ de arme ferecate,/ De cuțâte iatagane,/ Dă rânza pintenului;/ Ședea-n gușea șearpelui,/ Niji nu poate la-n- nghiți,/ Niji, frate, de-l lepăda” (Giurgiu). Cel dintâi care părăsește spațiul ordonat este șarpele, crescut sub casă în mod fabulos, parcă drept urmare directă a „emanației celei mai pure a magiei cuvântului, de
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
prezență, statică și acvatică prin decor, controlează revărsarea neantului. Atrage atenția cromatica prin care se conturează imaginea fecioarei: între negru și alb. Toate colindele consultate vorbesc despre eroine cu ochi negri, aflate în leagăn de mătase: „Dar în leagăn cine șade?/ Șade Silvia doi ochi negri” (Sâmbăta-de-Sus - Făgăraș), „Maria, ochi negri”(București), „Dar în leagăn cine șade?/ Șade-și (cutare), d-ochi-și negri” (GrădișteaIalomița), „Șade de doi ochi negri” (SomovaTulcea). Uneori și numele calului pe care trebuie să îl încalece feciorul, încercare
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
statică și acvatică prin decor, controlează revărsarea neantului. Atrage atenția cromatica prin care se conturează imaginea fecioarei: între negru și alb. Toate colindele consultate vorbesc despre eroine cu ochi negri, aflate în leagăn de mătase: „Dar în leagăn cine șade?/ Șade Silvia doi ochi negri” (Sâmbăta-de-Sus - Făgăraș), „Maria, ochi negri”(București), „Dar în leagăn cine șade?/ Șade-și (cutare), d-ochi-și negri” (GrădișteaIalomița), „Șade de doi ochi negri” (SomovaTulcea). Uneori și numele calului pe care trebuie să îl încalece feciorul, încercare cu
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
imaginea fecioarei: între negru și alb. Toate colindele consultate vorbesc despre eroine cu ochi negri, aflate în leagăn de mătase: „Dar în leagăn cine șade?/ Șade Silvia doi ochi negri” (Sâmbăta-de-Sus - Făgăraș), „Maria, ochi negri”(București), „Dar în leagăn cine șade?/ Șade-și (cutare), d-ochi-și negri” (GrădișteaIalomița), „Șade de doi ochi negri” (SomovaTulcea). Uneori și numele calului pe care trebuie să îl încalece feciorul, încercare cu vădit sens premarital, este Negru. Am putea identifica în prezența acestei culori apartenența la htonian
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
fecioarei: între negru și alb. Toate colindele consultate vorbesc despre eroine cu ochi negri, aflate în leagăn de mătase: „Dar în leagăn cine șade?/ Șade Silvia doi ochi negri” (Sâmbăta-de-Sus - Făgăraș), „Maria, ochi negri”(București), „Dar în leagăn cine șade?/ Șade-și (cutare), d-ochi-și negri” (GrădișteaIalomița), „Șade de doi ochi negri” (SomovaTulcea). Uneori și numele calului pe care trebuie să îl încalece feciorul, încercare cu vădit sens premarital, este Negru. Am putea identifica în prezența acestei culori apartenența la htonian ca
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
colindele consultate vorbesc despre eroine cu ochi negri, aflate în leagăn de mătase: „Dar în leagăn cine șade?/ Șade Silvia doi ochi negri” (Sâmbăta-de-Sus - Făgăraș), „Maria, ochi negri”(București), „Dar în leagăn cine șade?/ Șade-și (cutare), d-ochi-și negri” (GrădișteaIalomița), „Șade de doi ochi negri” (SomovaTulcea). Uneori și numele calului pe care trebuie să îl încalece feciorul, încercare cu vădit sens premarital, este Negru. Am putea identifica în prezența acestei culori apartenența la htonian ca element primordial. Implicația vine în consonanță
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
folcloric: „Ochi-și negri ca și mura”; dincolo de conotația telurică, imaginea câștigă și o sugestie a vegetalului și a rodului. Cea de-a doua notă cromatică, mai puțin răspândită, exprimă statutul de neofit: „Numai Lina, fată dalbă” (Mada - Hunedoara), „Ea ședea și chindisea/ Cu mâini dalbe zugrăvea” (Porumbacude-Sus - Făgăraș). Așa cum s-a remarcat, epitetul „dalb”, atât de frecvent în colinde, se aplică și mortului (dalbul călător, dalbul de pribeag) și tărâmului de dincolo (lumea dalbă), albul reprezentând „atributul invizibilității și morții
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]