7,946 matches
-
fragilă, are tenul ca de porțelan, uneori ești uimit cât de mică e. Îți vine s-o iei în brațe și să i faci ceva, ceva ce nu știi cum se face. Și atunci o strângi tare în brațe; ea țipă scurt, este afectată de ceea ce faci și spune: „Vrei să mă omori ?“, iar ție îți convine asta. Recomandarea mea este să încerci s-o ridici de la pământ și s-o porți în brațe. În limbajul nonverbal al bărbaților, acest gest
Lecții particulare : cum sã iei în serios viața sexuală by dr. Cristian Andrei () [Corola-publishinghouse/Science/1331_a_2697]
-
întrebări decât răspunsuri. Marea dezamăgire: nu era virgină După cum reiese de mai sus, băiatul aflat la un prim contact sexual cu o fată poate să creadă că nu a avut de a face cu o virgină, căci Ea nu a țipat prea tare, nu a curs sânge sau nu s-a simțit ruperea. Iată câteva considerente pe care simt nevoia să le listez pentru că aș vrea ca tu, băiatule, să ții cont de ele: O fată este virgină în felul ei
Lecții particulare : cum sã iei în serios viața sexuală by dr. Cristian Andrei () [Corola-publishinghouse/Science/1331_a_2697]
-
comportamentale. Gândindu-mă la temperament, îmi vine în minte imaginea a doi nou născuți înfășați, așa cum era prezentată într-un tratat de psihologie: unul din tribul de indieni navajo, care stătea liniștit, părând că suportă orice; celălalt, din Caucaz, care țipa de mama focului ca să scape din strânsoarea scutecelor. La rândul lui, caracterul este acea parte a personalității care poate fi ușor influențată de evenimentele din jur și, ca atare, și prin educație (v. Motivul sexual). Nu e de mirare că
Lecții particulare : cum sã iei în serios viața sexuală by dr. Cristian Andrei () [Corola-publishinghouse/Science/1331_a_2697]
-
durerea (cauzată de muncă sau de naștere de prunci) este o pedeapsă a păcatului originar omenesc, ar fi cu totul nedrept ca animalul să sufere. Nici vorbă de milă, deci, față de animale, să nu ne emoționăm auzindu-le țipetele: animalele țipă fără să simtă durerea. Prin urmare, putem practica fără remușcări fără să ne temem că L-am putea supăra pe Dumnezeu, cu toate că și animalele sunt creaturile Sale vivisecția (o ocupație la modă în secolul al XVII-lea) și, pe viitor
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
pântecele, apoi să străpungă pielea; sunt șapte sau opt sute de kilograme de mușchi și oase în fiecare din ele, iar acestea se izbesc, se îmbrâncesc cu o violență incredibilă și înspăimântătoare. Tot ce poți face e să păstrezi distanța, să țipi, să urli, să ameninți de departe cu ciomagul, însă fără folos. Coarnele nu aveau doar un rol estetic: de data asta "Bruna" a avut câștig de cauză. Printr-un atac mai crunt decât celelalte, și-a aruncat adversara într-un
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
prolifică, neliniștitoare, inumană. Inumană, în sensul că nu ar putea găzdui, așa cum este ea acum, nicio ramură a industriei. Plecată să arunce resturile menajere în hățișurile de pe malul râului, soția lui Chumpi (gazda lui Descola) s-a întors în sat țipând de groază. O mușcase un șarpe: "Șarpele-lance, șarpele-lance, o să mor, o să mor!". După ce francezul i-a injectat un antidot, ea a rămas în cocioaba ei, în timp ce soțul, copleșit, se gândea că atacul unui șarpe veninos nu era o pură întâmplare
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
tremura de tare, de parcă-l zghihuia dracul. Și dac-ar fi tremurat numai el, ce ți-ar fi fost? Dar toată suflarea și făptura de primprejur îi țineau hangul: vântul gemea ca un nebun, copacii din pădure se văicărau, petrele țipau, vreascurile țiuiau și chiar lemnele de pe foc pocneau de ger. Iară veverițele, găvozdite una peste alta în scorburi de copaci, suflau în unghii și plângeau în pumni blestemându-și ceasul în care s-au născut. Mă rog, foc de ger
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
tipare de comportament sunt reacții însușite din anumite situații concrete, cu care copilul s-a întâlnit de-a lungul timpului. De pildă, dacă un copil mic dorește ca părinții să îi îndeplinească o dorință, iar aceștia refuză, acesta începe să țipe, să se agite nervos sau refuză să mai comunice. Dacă toate aceste manifestări presupun pentru copil obținerea unui rezultatului scontat, atunci acesta învață foarte repede că astfel trebuie să procedeze și în viitor pentru a i se îndeplini parte din
Managementul problemelor de disciplină la şcolarii mici by Rodica Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Science/1651_a_3058]
-
fratelui său, Monseniorul, Ludovic al XIII-lea era de-a dreptul dezgustat de copil. Astfel, în 1640, când Delfinul avea doar doi ani, tatăl său nota în jurnal:,,Sunt total nemulțumit de fiul meu. Imediat cum mă vede, începe să țipe ca și cum l-ar fi văzut pe diavol și strigă după mama sa“. Regele avea o soluție mai mult decât ciudată pentru acest inconvenient: să-i ia pe ambii copii de lângă mama lor și să îi dea in grija tutorilor. Regina
Ludovic al XIV-lea, memorii oficiale și apocrife by Andreea Irina Chirculescu () [Corola-publishinghouse/Science/1669_a_2963]
-
pentru a pronunța solicitarea de mărire a taxelor, aflat în convalescență, a uitat discursul pe care trebuia să-l rostească și a izbucnit în plâns 28 Tot în aceeași lucrare apocrifă se relatează cum, în timp ce la porțile palatului mulțimea striga, țipa, se împingea sau arunca cu pietre, Monsieur, vizibil speriat, a început să plângă. Ludovic și-a scos spada încercând să-l liniștească, promițându-i că îl va apăra cu prețul vieții. Anna de Austria și Mazarin se confruntau cu lipsa
Ludovic al XIV-lea, memorii oficiale și apocrife by Andreea Irina Chirculescu () [Corola-publishinghouse/Science/1669_a_2963]
-
frustrare, ci este reorientată, redirecționată (displacement către o țintă mai sigură, În sensul că este foarte puțin probabil ca ea sa se răzbune. Un exemplu Îl constituie anecdota privind omul care, fiind umilit de șef, Își mustruluiește zdravăn soția, care țipă puternic la copil, acesta lovește câinele, care mușcă poștașul. Teoria lui Dollard a fost supusă ulterior unei revizii. Astfel, Leonard Berkowitz, considerând că teoria lui Dollard exagerează legatura dintre frustrare și agresivitate, susține că frustrarea produce supărare, o stare de
MODALITĂŢI DE PREVENIRE A CONDUITEI AGRESIVE by LIDIA CRAMARIUC () [Corola-publishinghouse/Science/1629_a_2944]
-
durere sau gemetele. Referindu-se la modul cum învață o ființă omenească folosirea cuvântului „durere“, Wittgenstein scrie: „Iată o posibilitate: cuvintele vor fi legate cu expresia originară, naturală, a senzației și puse în locul ei. Un copil s-a lovit, el țipă; iar acum adulții îi vorbesc și îl învață exclamații și, mai târziu, propoziții. Ei îl învață pe copil o nouă comportare pentru durere. «Tu spui, așadar, că termenul „durere“ desemnează, de fapt, țipătul?» - Dimpotrivă: expresia verbală a durerii înlocuiește țipătul
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
plieze talentul pe game gândiriste, cerchiste ori neomoderne. Iată-l bunăoară pe baladistul Doinaș, trecut mai pregnant prin experiența poetică argheziană: "Tocmai când nu te aștepți/ vin bursucii// mai întâi plânge iarba încet/ se presimte o vagă ninsoare/ nimeni nu țipă/ nici măcar nu tresare/ apoi vine o liniște grea/ ca o noapte bătrână și rece/ peste care se zbate cerul/ proaspăt ucis// și deodată o spaimă nebună/ cade urlând în pământ dinspre lună/ vin ei/ lumină neagră/ trec prin acoperiș prin
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
manifestare la miracolele firii nu lipsesc, desigur, beția senzorială, uneori împărtășită ("și ne întrebam după iubire/ dacă totuși neantul/ nu începe cu sarea din ochiul tău/ cu bezna din vintrele mele"; "sănii cu ochi de beții") și mai ales țipătul ("țipă vraja-n ochiul greu/ Doamne-i țipăt ochiul meu"; Doamne țipă apa-n unde/ Ochiul țipăt mi-i niciunde"; "Bolnav sunt de experiențe vândute/ de poleiala cuvântului/ de țipătul în pustiu" etc.). Tot de sorginte blagiană este obsesia încorporării lumii
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
și ne întrebam după iubire/ dacă totuși neantul/ nu începe cu sarea din ochiul tău/ cu bezna din vintrele mele"; "sănii cu ochi de beții") și mai ales țipătul ("țipă vraja-n ochiul greu/ Doamne-i țipăt ochiul meu"; Doamne țipă apa-n unde/ Ochiul țipăt mi-i niciunde"; "Bolnav sunt de experiențe vândute/ de poleiala cuvântului/ de țipătul în pustiu" etc.). Tot de sorginte blagiană este obsesia încorporării lumii prin cuvântul capabil să o transfigureze și să o modeleze. Ei
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
să o circumscrie altfel decât trunchiind-o, așadar agresând-o. Și mai direct este țipătul aruncat mulțimii care îi asaltează universul lăuntric tradus în cheie lirică: "Am tras cu creta un cerc și încă unul/ am scrijelit mii de cercuri/ țipându-le noli me tangere/ noli me tangere/ Ei atunci au scos chei franceze, clești,/ patente, răngi și alte delicate unelte ale muncii/ strângând cu voioșie cercurile/ în jurul meu/ Ca să-i îmbun/ m-am gândit că e bine să le dau
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
însemnase aservirea și obediența, necondiționată, la preceptele ideologiei, cu renunțarea, de consecință, la orice finalitate estetică și la liricitate, ca adevărata esență a poeziei"61. Firește, Ana Blandiana aparține altei categorii: a intelectualilor care se revoltă, dar care nu își țipă revolta, ci și-o interiorizează, într-o altfel de metaforă, cea a sugestiei. Cuvintele devin intelectualizate, aproape ermetice, subversive prin ele însele și prin rafinamentul expresiei. Fără să renunțe, însă, la haina, mai puțin nobilă, poate, dar vulnerabilă, a emoției
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
nu atât de vizibil, precum titanii Nichita Stănescu sau Marin Sorescu -, raportându-se, în mod real, principiilor promovate de Generația 60. Să nu uităm că poeta aparține autorilor subversivi, nu celor disidenți, adică le aparține celor care preferă să își țipe nemulțumirile în spatele metaforelor, instaurându-și astfel o lume proprie, aflată undeva, înăuntrul sau dincolo de realitatea exterioară propriu-zisă. Deconstrucția canonului la Ana Blandiana devine, astfel, o deconstrucție a realității exterioare, în schimbul creării alteia, de refugiu, transpusă prin proprii ochi, din prisma
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
pește oceanic, Cântarea României,/ totul."32, și alta interioară realitatea interioară marcată de spațiul intim al ființei sale, cald și confortabil, în care ea încearcă să se ascundă: cu alte cuvinte, alături de versurile de factură anticomunistă, prin intermediul cărora autoarea își țipă revolta sau o manifestă în mod tacit, prin metaforele specifice, sunt versurile de căutare a propriei ființe, a propriei identități, versuri autobiografice aproape 33. De altfel, la nivelul textelor care se opun ideologiei, deconstructivismul își găsește cel mai bine funcționalitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
încă/ Dar condamnat la naștere,/ Foetus lângă foetus,/ Un întreg popor,/ Care n-aude,/ Nu vede,/ Nu înțelege,/ Dar înaintează/ Prin trupuri zvârcolite de femei,/ Prin sânge de mame/ Neîntrebate". Devenind necesitate, scrisul este refugiu și armă, totodată, contra cenzurii. Țipându-și tăcut durerea, prin intermediul literei, Ana Blandiana devine vocea lirică a îndoielilor, a suferințelor și a nesiguranțelor ascunse ale unei lumi învăluită în teroare. Neputința revoltei este, însă, condamnată de către aceasta: "Eu cred că suntem un popor vegetal,/ De unde altfel
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
bilabiale m și a nazalei alveolare sau dentale n, ambele fără perechi surde, precedate de vocala mijlocie posterioară o, somnul presupune și o "descătușare a cuvântului", omul putându-se exprima liber numai în somn: "În somn,/ Mi se întâmplă să țip,/ Numai în somn,/ Și-nspăimântată de-ndrăzneală/ Mă trezesc -/ În liniștea disciplinată a nopții,/ Încerc să aud/ Țipete-n somnul vecin./ Dar vecinii-nțelepți/ Nu țipă decât când sunt siguri/ Că visează că dorm,/ În somnul din somn,/ Unde nimeni
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
omul putându-se exprima liber numai în somn: "În somn,/ Mi se întâmplă să țip,/ Numai în somn,/ Și-nspăimântată de-ndrăzneală/ Mă trezesc -/ În liniștea disciplinată a nopții,/ Încerc să aud/ Țipete-n somnul vecin./ Dar vecinii-nțelepți/ Nu țipă decât când sunt siguri/ Că visează că dorm,/ În somnul din somn,/ Unde nimeni n-aude/ Își dau drumul la gură./ Ce liber vacarm/ Trebuie să fie acolo,/ În somnul din somn". (În somn) Țipătul produce vacarmul, care poate fi
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
cu primul volum este una simetrică și, în același timp, antitetică. Somnul, poate ultima mare metaforă care mai amintește de libertatea vieții, instaurând, totodată, libertatea morții, înlocuiește cadrul protector al vârstei fericitei copilării, în care poeta dansa nestingherită în ploaie, țipând și jucându-se de-a și cu viața, cu cel al morții, în care țipătul reinstaurează, de fapt, tăcerea, el nefiind auzit de nimeni, pentru că se petrece în interior. Și cum infiltrația blagiană se simte pretutindeni, acest mare poet modernist
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
la Derrida, este absolut necesară în realizarea corectă a dialogului scriitor-cititor, referirea la context constituind, de fapt, cheia oricărei interpretări, nu doar aceleia de tip deconstructivist. Realitatea exterioară devine sufocantă pentru scriitor, în consecință el simte nevoia acută să își țipe durerea. Ca într-un haos apocaliptic, acest țipăt este redat prin utilizarea unui vocabular cosmopolit, menit să reflecte, ca într-o oglindă, sufletul zdruncinat al omului, părtaș al unei astfel de realități. Prin urmare, s-ar putea spune că varietatea
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Clădirea unde locuia cu soția și cu copiii e o ruină abandonată. Își regăsește soția, o femeie fără vlagă, care nu-l recunoaște. Cînd i se adresează, o cuprinde teama. Cînd vrea s-o ia în brațe, se zbate și țipă după ajutor. Apare un polițist, trage cu pistolul, George Bailey fuge, fuge, fuge... pînă ajunge iar pe pod. Mai disperat ca niciodată, își recheamă îngerul păzitor, rugîndu-l: "Fie-ți milă, vreau să trăiesc din nou!" Se apropie un polițist. Pe
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]