6,860 matches
-
viață cvasimonahală, o operă de teoretician al artei adunată În peste 30 de volume. Un imens succes de public și venerația lui Proust, atunci când, la scurtă vreme după Începutul noului secol, În 20 ianuarie 1900, profesorul se stinge din viață. „Admirația mea pentru Ruskin dădea o asemenea importanță lucrurilor, Încât m-a făcut să le iubesc pentru că erau Încărcate cu o valoare mai mare decât a vieții Însăși.” Sunt cuvintele lui Marcel Proust, rezumând o doctrină. Arta, frumosul, artificialul - mai presus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
ca nimeni altul În capitolul „Analele războiului” din Pictorul vieții moderne. Comentând lucrările lui Horace Vernet consacrate războiului Crimeii, Baudelaire nu se poate Împiedica să nu remarce aerul dandy al multor ofițeri, ținuta selectă a acestora. După cum paginile copleșite de admirație pentru Constantin Guys, modestul și prolificul desenator, urmăresc predilecția acestuia pentru subiectele „de gen”, inspirate de ceea ce el numește „pompa vieții”, fie ea galantă sau militară. Invariabil Însă elegantă. „Pronunțata Înclinație a d-lui G.” pentru portretizarea militarilor poate deriva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
frac strâmt en velour noir de soie, pantaloni gris perle, cu sous-pied-uri și «sans braguette», pourpoint violet cardinal, floare roșie enormă la butonieră, inele numeroase, masive”1), la cafenea, În saloane, redacții, cenaclu ori la mari sindrofii, Macedonski stârnește și admirație, Însă cel mai adesea apariția sa e prilej de ocheade cu subînțelesuri, persiflări, ridiculizări. Pentru că lumea pe care o cultivă predilect este totuși „subțire” (o protipendadă - uneori pestriță și Îndoielnică, precum cea din jurul lui Bogdan-Pitești, alteori autentică, alcătuită din diplomați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
voluntar la Calais, Brummell nu Încetează să atragă, precum un magnet, protipendada saloanelor Londrei. Modestul oraș Învăluit În cețuri se transformă rapid În loc de pelerinaj al Eleganților. Se perindă timp de câțiva ani prin locuința gloriosului de odinioară, cu aceeași neobosită admirație, ducii de Wellington, de Rutland, de Richmond, de Beaufort, lorzii Sefton, Jersey, Willoughby d’Eresby, Craven. Și câți alții. Chiar și vechiul său curtezan, ajuns rege, trece pe la 1821 prin Calais. „Cu moliciunea unui suflet blazat a aranjat lucrurile astfel Încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
sfâșierea Între extreme. Dar așa trăiește chiar el până În clipa morții. Nimic mai străin de firea unui dandy adevărat. Și atunci? Câteva detalii din felul de a fi al lui Byron poartă Însă inconfundabila amprentă a unui stil dandy. Întâi, admirația pentru mai vârstnicul cu zece ani Brummell. Sunt amândoi copleșiți de faimă. Stau de câteva ori față În față, vorbesc puțin, chiar Își trimit scurte epistole, fără să fie vreodată apropiați. La finele vieții, ruinat, Brummell scoate la vânzare, Între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
faimă. Stau de câteva ori față În față, vorbesc puțin, chiar Își trimit scurte epistole, fără să fie vreodată apropiați. La finele vieții, ruinat, Brummell scoate la vânzare, Între ultimele lucruri de preț, o scrisoare de la Lord Byron. În numele acestei admirații, dar și pentru că e propria lui convingere, Byron are o grijă aproape patologică pentru buna formă a corpului său. Iată ce-și amintește Stendhal În 1830: „Una din ororile lui Byron era să nu se Îngrașe. Asta era ideea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
o lesne de Înțeles invidie pentru bogăția și luxul la care va râvni o viață Întreagă. Iată-l, de pildă, pe Marcel Proust: „Favoarea de care se bucură domnul Robert de Montesquiou nu ar fi deci neapărat o pricină de admirație, dar nu este nici un motiv de a avea ceva Împotriva lui, așa cum au unii. Ea nu are nici o legătură cu talentul său, care este Îndeajuns de puternic pentru a rezista la orice, și chiar până și modei. Dar spirite Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
a-l Întâlni pe Oscar Wilde În timpul șederii acestuia la Paris. d’OrsayAlfred Guillaume Gabriel, conte d’Orsay (1801-1852). Pentru Barbey d’Aurevilly, În cartea despre Brummell, contele nu e un dandy autentic. Iar argumentele sale, venite dintr-o infinită admirație pentru acest bărbat iubit de toți, par să reziste: „Sigur că a existat un d’Orsay, acest leu, În sens de fashion și care nu avea nici măcar o frumusețe de tip Atlas; ei bine, d’Orsay nu era un dandy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Ținuta impunătoare, celebrele mănuși albe, de cele mai multe ori parfumate cu iasomie, gesturile seducătoare Îi cuceresc pe toți. Soții Carlyle sunt pur și simplu vrăjiți de prezența lui. Un „Phebus Apollon al dandysmului”, spune Thomas Carlyle, privindu-l sever, dar cu admirație, pe d’Orsay, „ca pe un scarabeu de aur”, din fotoliul său desfundat. Întors la Paris abia În 1849, protejat al lui Napoleon al III-lea, numit secretar de stat al Artelor Frumoase, strălucitorul conte, sufocat de griji și datorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
colanți, În culori deschise, care, În treacăt fie spus, nu Îi prea avantajau siluetă robustă”1. Oricum, cuvintele lui Jules Lecomte - „Se zvonește că dl Sue ar fi cheltuit pentru mobilier mai bine de o mie de franci” -copleșesc de admirație (dar și de invidie) o lume Întreagă. Prin aceste interioare fastuoase Își poartă Balzac, Edmond de Goncourt, Sue Însuși parte din personajele de viță nobilă, silindu-le să se plimbe, să contemple câte un tablou sau să țină tirade. VachéJacques
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
proces de identificare decisiv În configurarea identității. O vom cita doar pe Karen Horney, pentru Încercarea de sinteză a conceptului: „Fenomenele cunoscute În literatura psihanalitică drept fenomene narcisice au caracteristici foarte diferite. Ele includ orgoliul, infatuarea, râvna după prestigiu și admirație, dorința de a fi iubit, legată de incapacitatea de a-i iubi pe semeni, evitarea celorlalți, stima de sine anormală, viziunile utopice, dorința de a crea, anxietatea cu privire la propria stare de sănătate, particularități intelectuale. Ne-am găsi În mare Încurcătură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Cum să nu ne țuguiem cu ironie buzele văzându-l pe cel care inventase filosofia mobilei, a jiletcii, cel care avea să ne lase moștenire axiome despre pantaloni, despre grație și despre harnașamente? Și cum să nu fim pătrunși de admirație pentru cel mai intim prieten al lui George al IV-lea, pentru acel fashionable care reușise să impună legi Angliei și să-i trezească prințului de Wales gustul pentru ținută și pentru confortabilism, un gust care le-a adus ofițerilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
dandy! Ba chiar despre papucii lor exotici! Începând cu pantofii de lac lustruiți ca oglinda ai lui Baudelaire, Înlocuiți vara de nu mai puțin celebrele ghete albe, și sfârșind cu Încălțările lui Mateiu Caragiale, care au smuls privitorilor exclamații de admirație, iar prietenilor scriitori - câteva bune paragrafe. Dacă am avea suficient răgaz, am descoperi și descrie pălăriile marilor dandy (marca Bandoni), jobenele (de la Delion), meloanele, canotierele sau tot ce poate fi Însemn de eleganță și unicat la capitolul „acoperăminte pentru cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Înaltă, al cărei fund e căptușit cu saten stacojiu, comandă plin de hotărâre două sticle de șampanie și dă pe gât, cu siguranța unui bărbat tânăr, pahar după pahar, În timp ce perorează cu voce ridicată și gesturi ample, spre uluirea și admirația tuturor. Sexul slab tc "Sexul slab " Tema pe care o conturează cele trei cuvinte-cheie - seducție, strategie, corp - se leagă firesc, am spune, de sexualitate, până și În cazul dandy-lor. Uneori direct, alteori oblic. Uneori consumând-o În act, alteori refuzând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
de un creștin puritan - un sibarit jansenist, departe de orice ușurătate -, de sfânt, de eroul stoic, datorită grijii sale de a se depăși mereu, Înlocuind regula de obște cu un soi de tensiune eroică și cu gustul singularității ce stârnește admirația”2. Așadar, un proiect stoic, un „stoicism roz”, opus, după același Jean d’Ormesson, „epicureismului negru” al arivistului. Probă a unei voințe extraordinare, a unei forțe ieșite din comun de a Înfrâna dorințe, simple plăceri sau chiar pasiuni. Și-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
geniului său capricios decât oricare alt fapt al puterii supreme. VII Și totuși, cuvinte precum cele ale lui Byron vor scrie istoria lui Brummell; ciudat, printr-o mistificare unică a destinului, tocmai aceste cuvinte Îi vor face istoria indescifrabilă. Întrucât admirația nu se justifică deloc prin faptele care au pierit cu totul, efemere fiind prin Însăși natura lor, autoritatea celui mai prestigios nume, omagiul celui mai captivant geniu vor face enigma și mai obscură. De fapt, manierele, acele maniere de netransmis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
străfundul unui suflet obez, care fremăta de dorință. De aceea, rarele favoruri pe care un lord Barrymore, G. Hanger și atâția alții le smulgeau prințului s-au revărsat asupra lui Brummell cu tot neprevăzutul capriciului și cu o furie a admirației exaltate. I-a fost prezentat prințului pe faimoasa terasă de la Windsor, În prezența unei lumi elegante, extrem de exigentă. Brummell a etalat În fața acestora tot ceea ce prințul de Wales putea prețui mai mult Între lucrurile omenești: o tinerețe debordantă, sporită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
conții de Westmoreland și de Chatham (fratele lui William Pitt), pe ducele de Rutland, lordul Delamere, deci tot ceea ce era prestigiu politic și social. Femeile, care sunt - ca preoții - Întotdeauna de partea puterii, au fost, cu buzele lor roșii, fanfara admirației, trâmbița gloriei sale. Dar au rămas doar trâmbițe, căci aici s-a dovedit originalitatea lui Brummell, aici s-a deosebit el În mod esențial de Richelieu și de aproape toți bărbații pregătiți să seducă. El nu era ceea ce lumea numea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
variante. Muncind cu toate degetele de la cele două mâini, omul renunță la orice destin; el se transformă Într-o unealtă și trebuie să spunem că, În ciuda compasiunii de care suntem În stare, doar rezultatele sunt de natură a ne trezi admirația. Peste tot unde umblă, omul vede și este În stare să se minuneze În fața unor grămezi de piatră, dar gândindu-se la cei care le-au ridicat nu resimte decât milă; dacă arhitectul Îi mai poate apărea drept o minte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
din belșug aruncați pe o costumație, pe un atelaj, era un lucru ce se Întâmpla o dată În viață. Pe urmă, un nobil de provincie putea să se Îmbrace fără Îngrijire și să vrea să Înalțe una din acele minunate clădiri, admirația noastră de astăzi și disperarea bugetelor moderne, În vreme ce un curtean cu veșminte scumpe ar fi fost deosebit de stânjenit chiar și să fie gazda a două femei. O solniță de Benvenuto Cellini, cumpărată cu prețul răscumpărării unui rege, se regăsea adesea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
se ridică unul dintre cei mai eleganți 1 redactori ai magazinului La Mode și le aruncă o privire triumfătoare colaboratorilor săi: — Acest om există, zise el. Un râs general Întâmpină această introducere, Însă imediat se lăsă o tăcere plină de admirație când el adăugă: — BRUMMELL! Brummell este la Boulogne, izgonit din Anglia de prea numeroșii creditori, cei care au uitat de nenumăratele servicii pe care acest patriarh al modei le-a adus patriei sale!... Și abia atunci publicarea unui tratat privitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Cum să nu ne țuguiem cu ironie buzele văzându-l pe cel care inventase filosofia mobilei, a jiletcii, cel care avea să ne lase moștenire axiome despre pantaloni, despre grație și despre harnașamente? Și cum să nu fim pătrunși de admirație pentru cel mai intim prieten al lui George al IV-lea, pentru acel fashionable care reușise să impună legi Angliei și să Îi trezească prințului de Welles gustul pentru ținută și pentru confortabilism, un gust care le-a adus ofițerilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
nici măcar În datele exterioare ale personajului. Miza lui Balzac, mai apăsat socială și chiar filosofică, e aproape paralelă scopului pur estetic avut În vedere de Wilde.) În Cărbune, creion și otravă, faimosul eseu despre „viața ca artă”, Wilde Își dezvăluie admirația nețărmurită față de romanul A rebours, care devine, de altfel, cartea secretă citită de personajele din Dorian Gray. Însă aceste pariuri teoretice nu trebuie să obtureze imaginea cu adevărat pregnantă oferită de roman. Criticii mai noi au demonstrat că influența efectivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
muri de plăcere În fața Căpeteniei miresmelor suave 3, nevrând să știe că sunt doar niște imbecili și dându-și iluzia că sunt precursori. Favoarea de care se bucură domnul Robert de Montesquiou nu ar fi deci neapărat o pricină de admirație, dar nu este nici un motiv de a avea ceva Împotriva lui, așa cum au unii. Ea nu are nici o legătură cu talentul său, care este Îndeajuns de puternic pentru a rezista la orice, și chiar până și modei. Dar spirite Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
profunde ale lui Dostoievski: „Un paradox este reversul unei prejudecăți și nu-i nici el mai adevărat”, aceste teorii deci au avut, ca să nu ne referim decât la ele, două grave consecințe. Prima a fost aceea de a fi substituit admirației pe care orice spirit nobil ar trebui să i-o consacre lui Baudelaire, celui mai mare poet al secolului al XIX-lea, singurului poet intelectual și clasic, În opoziție deschisă cu romantismul, sentimentele pe care le poate inspira un poet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]