KorAP: Find »[drukola/base=apuca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...240 241 242 ...1055 >

26,366 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241

de o fâșie roasă din bumbac, se ascundea una dintre cele mai mari puteri economice din cetate și, poate, din Întreg Imperiul. Poetul Își aduna forțele ca să intre când, dindărătul ușii, auzi cuvintele unei conversații care se apropia. Înainte să apuce să se dea la o parte, Îl văzu apărând pe Veniero, care ieșea În compania schimbătorului de valute. Între cei doi părea să existe o frumoasă armonie. Messer Domenico Îl Însoțea afară cu o grație neobișnuită, atingându-i cotul, pe când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Veniero venise să ofere, mai curând decât să ceară. — Însă, chiar dacă scrinul rămâne Închis, căile apelor poartă către Împărățiile bogăției. Și cine altcineva dacă nu un marinar ca domnia ta le-a putut străbate și culege roadele? stărui. Veniero se opri, apucându-l de un braț. Poetul simțea strânsoarea fermă prin mânecă. — Pentru Dumnezeu, priorule! Nu neg că aș fi luat cu asalt câteva bogate corăbii sarazine, la vremea mea, și chiar și genovezii m-au primit nu o dată În vizită, Înainte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
auzi zarvă undeva În spate. Un al doilea cerșetor se apropiase de primul și părea că Între cei doi izbucnise o ceartă. Parcă recunoștea glasul lui Giannetto care Îl insulta pe celălalt pentru că Îi cotropise teritoriul. Apoi cei doi se apucară să se păruiască, Într-o devălmășie de mâini și de picioare. Dar primul Învinse repede: cu un răget, se aruncă asupra noului sosit, lovindu-l cu un șut puternic Într-o parte. Acesta strigă de durere, În timp ce aluneca la pământ

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
semnalul de recunoaștere al Artei spițerilor. — Auxilium peto, exclamă dânsul. Era formula prin care un confrate Îi cerea ajutor altuia. Dante repetă mecanic acest gest, silit să respecte jurământul care Îl lega: — Auxilium fero, răspunse. Acum, Sprovieri părea Îmbărbătat. Îl apucă de un braț, strângându-l cu putere. — Pe bună dreptate considerăm important acest secret. Dar nu e singurul, sub bolta cerească. Există altele mai mari și poate că e bine ca un confrate să le cunoască. — Ce vrei să spui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
nucă. — Privește. Ai mai văzut vreodată așa ceva? Dante observă obiectul cu luare aminte. — E aramă? — Merele Hesperidelor, răspunse Flavio pe un ton misterios. Da, e aramă. Cât se poate de pură. — Și poate fi preschimbată În aur? — Poate. Genovezul se apucă din nou să Învârtă pipeta Între degete. — Arama se găsește În natură sub forma unor subțiri filamente amestecate cu mase impunătoare de rocă și de pământ. N-am văzut niciodată... — Dar cum Îți explici această ciudățenie? Îl Întrerupse poetul. — Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
cel puțin alte două, foarte asemănătoare cu acesta. — Ce Îmi poți spune despre metal? E aur? Vreau să spun aur natural... Flavio Îi azvârli o privire ironică, În timp ce apropia inelul de o lamelă de jasp negru aflată pe prichici și apucându-se să Îl frece de piatră lovindu-l ușurel. Parcă certitudinile domniei tale nu mai sunt atât de neclintite, priorule... Da, e aur, zise el apoi, privind cu luare aminte striațiile pe care metalul le lăsase pe lamelă. Cu totul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
ia Înaintea limbii. Era o senzație pe care o mai Încercase, mai cu seamă În tinerețe, când, Împreună cu grupul său de cântăreți ai dragostei, la calendele lui mai, se lăsau În voia celebrării Venerei și a lui Bacchus. De când se apucase de cariera politică, Însă, fusese mereu foarte atent să se manifeste sobru, cel puțin În public. Poate că era doar o surescitare momentană pe care Încă o Înghițitură de vin avea să o potolească, ajutându-l să Își recapete echilibrul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
respira mai bine? Cu siguranță, greața aceea era cauzată de vasele de jeratic. Încercă din nou să se ridice, În timp ce mâna dinapoia lui parcă voia să Îl ajute. Se propti În masă pentru a se ridica În picioare și o apucă spre ieșire. Apoi se opri, Înșfăcând iarăși cupa. Voia să o golească, Înainte să plece. Dar părea lipită de masă și nu izbuti să o ridice nici măcar ajutându-se cu cealaltă mână. Trebuia să fi fost Încă o glumă a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
din păr și fibre. Florentini afurisiți, cu străzile lor de noroi. Acum, slobod să se miște, izbuti să vadă omul care Îl Însoțea. Sigur că Îl cunoștea. Celălalt i-o luase binișor Înainte. Clătinându-se, Dante Îl ajunse din urmă, apucându-l de braț. — Acum, sensul văzutei forme Îmi este limpede. Cu siguranță, așa e. Quod erat demonstrandum. Continuă să strângă brațul omului, pe al cărui chip trecu o umbră de dezgust, În timp ce Încerca, fie și cu politețe, să se elibereze

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
că doar Angiolieri este expert În aceste locuri. Dintr-o dată poetul se reînsuflețise, ca și când ar fi conceput o nouă idee. O rupse la fugă, lăsându-și stupefiat Însoțitorul, care după o clipă se zori să Îl ajungă din urmă. Îl apucă ușor de cot, abătându-i mersul către o străduță laterală. — De ce Încolo? Întrebă Dante, care continua să se simtă dezorientat. Pentru Paradis trebuie să mergem În partea opusă. — Cercul zidurilor vechi: acesta este ceea ce leagă casele... Un cerc. Iar un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
să răscolească toate paturile, să se uite Îndărătul tuturor perdelelor. Dar simțea că pe femeie nu avea să o mai găsească. Așa cum i se Întâmplase și În prăvălia lui Teofilo, de unde dispăruse fără să lase nici o urmă. Se ridică anevoie, apucând-o spre portal. Se mai Întoarse o dată pentru a arunca o ultimă privire spre ferestre, iar apoi ieși În stradă. Dinaintea lui stătea un bărbat. Mușchii poetului se contractară instinctiv, În timp ce se punea În gardă. Apoi, de Îndată ce recunoscu trăsăturile ironice

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
poate, pentru Întreaga Italie. Gândește-te la dumneata, messer Alighieri, dacă vrei sau nu să Înșfaci chica Fortunei trecătoare. Se duse și trecu de pragul galeriei. De cum ajunse afară, Dante Îl văzu cum se Îndrepta spre Porta Carraia și o apucă, la rândul lui, pe același drum. Pășea Încet, tot gândindu-se la cele auzite. Să Înșface chica Fortunei... Nu reușise Încă, În prima jumătate a vieții sale. Și nici acum zeița cea legată la ochi nu părea să Îi acorde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
aici! Poate că era numai fantezia lui, dar i se păru că deslușește o mișcare dincolo de peretele din lemn. Era sigur că pe undeva exista un mecanism care să Îl deschidă, dar nu avea vreme să-l caute. Polițaii se apucară să izbească În scânduri cu spadele. Stejarul Învechit rezista, descompunându-se Încetul cu Încetul Într-un nor de așchii. Apoi, trosnetele sporite semnalară că structura era pe cale să cedeze. Îndepărtând oamenii cu un gest, Dante Începu să Împingă mobila din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
E un număr... mare, zise unul dintre cei șase, un bărbat scund și descărnat ce mai că părea să dispară În jilț. Poate... Mâna În care ținea pergamentul avu un ușor tremur. Omul Își dădu seama, Întrucât se grăbi să apuce foaia și cu cealaltă, de parcă ar fi vrut să se asigure că nu va cădea. — Trebuie să fim gata pentru orice. — Dar atât de mulți... Și apoi, numele lor... Mulți sunt În grațiile lui Bonifaciu. Credeți că sunt prea mulți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
acces era perfect recognoscibilă. Și trebuie să fi fost impunătoare, judecând după numărul sălilor care se deschideau dinspre ea. Poate că mai exista o speranță pentru acest oraș. Doar În Franța mai văzuse așa ceva. Acolo, de ceva vreme, regii se apucaseră să Își expună tezaurele, colecțiile de bijuterii și de tablouri de la curte, pentru a-și preamări propria cârmuire. Iar Florența nu era, cu siguranță, mai prejos, În privința ingeniozității și a iscusinței propriilor artiști. Aici, cetățenii privați puteau fi cei care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
era să se pomenească, odată cu bestiile acelea, dinaintea unei paiațării de saltimbanci. Încercă să se strecoare spre una din prăvăliile deschise În dreptul zidurilor de-a lungul străzii, Însă toate ușile erau Închise, la Încheierea zilei de lucru. Înainte să mai apuce să se gândească la o alternativă, se trezi În spatele carului. — Messere, chiar e un mare spectacol! strigă cineva lângă el, scuturându-i brațul ca să-i atragă atenția. Probabil că omul Îl recunoscuse și părea fericit că un prior Împărtășea cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
păcătui. Poate că era nevoie să exploreze toate locurile crimei, să le rezume Într-un plan comprehensibil, să schițeze harta cetății păcatului și sulfului, hotarele lui Dite. În jur, lumea continua să se Îmbulzească, râzând de nenorocirile fantoșei. Preacurvia se apucase să Îl gâdile obscen În părțile de jos, În timp ce Lăcomia se prefăcea să se Îndoapă fără măsură În fața ei. Dante privi În jur, parcurgând cu privirea fețele din acea mulțime urlătoare. Ce deosebire exista Între chipurile acelea și fața impasibilă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
ranchiuna personală sub pretextul rivalității politice. Avea senzația că omul acela ascuns fusese ucis În mod deliberat, pentru a ascunde ceva mai grav. — Cine a stârnit răscoala? Îl Întrebă pe Bargello, care gâfâia lângă el. Dar, Înainte ca acesta să apuce să spună ceva, știa cât de inutil ar fi fost orice răspuns. Tensiunea dintre cele două facțiuni ajunsese de mult la punctul culminant. — Exilarea căpeteniilor de facțiuni... o acțiune imprudentă... Cum o să ieșim din nenorocirea asta? scânci șeful gărzilor. — Ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
făcându-i scut cu trupurile lor Împotriva durității pietrelor. Ajuns la capăt, Dante reuși să se ridice primul și să o zbughească spre moara plutitoare de pe partea dinspre Ponte di Carraia, păstrându-și un mic avantaj asupra urmăritorilor care o apucaseră pe același traseu, atenți să nu alunece și să nu se Încurce Între ei cu sulițele. — Ticăloși blestemați! strigă el spre oamenii Înarmați care se apropiaseră de capătul treptelor. Ticăloși blestemați, feciori de scroafe ciumate! strigă cu Întreaga mânie pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
faptului că era posedat? Ea Îl privise, la cârciumă. Oare nu cu privirea Își Îngheață prada vasiliscul? Oare mai putea scăpa de ritul acelei preotese infernale cu chipul de aramă? Își afundă față În mănunchiul de veșminte pe care Îl apucase, respirând adânc acea mireasmă. Poate că veșmintele erau Îmbibate cu cine știe ce poțiune magică, Își zise el cu ceea ce-i mai rămăsese din conștiință. Simți cum simțurile pierdeau bătălia cu mirajul. Apoi, dintr-o dată, ceva Îl readuse brusc la realitate, dându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
zid, În jurul zonei mozaicului. Probabil că Ambrogio aranjase totul astfel Încât să poată lucra și pe timp de noapte, ca și când ar fi trebuit să se grăbească să Își ducă lucrarea până la capăt, parcă urmărit de câinii iadului. Dezlegă mantia și se apucă să scotocească printre planșe, În căutarea unui punct de plecare pentru reconstituirea desenului. Găsi repede cartonul cu capul bătrânului și Îl suprapuse peste mozaic. Pe schelă erau un ciocan de lemn și o găletușă plină ochi de cuie ruginite. Fixă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
asemenea unei regine. Între cei doi Îndrăgostiți era apă, niște valuri curbate și crestate, pe deasupra cărora pluteau păsări ciudate și În care Înotau blânzii delfini și cumplitul Leviatan. Peste această barieră, brațul femeii atingea ușor mâna bărbatului, Întinsă ca să Îl apuce, iar Împreună alcătuiau un semicerc. Existau și niște semne gradate și niște cifre arabe, care aminteau de un orologiu solar. În partea de jos, Într-un cartuș, era scris: DECLINATIONIS MAGNETICAE GRADUUS. Apăruse pe neașteptate, ieșind din tenebre. Trebuie că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
și din nou lama rată, deviind dinspre inima spre care se Îndrepta și afundându-se În mușchiul umărului. Simți cum forța adversarului său cedă pe neașteptate, ca și când spiritele vitale l-ar fi abandonat. Ridică Încă o dată mâna, dar ceva Îl apucă de braț, Încercând să Îl oprească. Se Întoarse din instinct, ca să lovească noul adversar care Îl amenința din spate, În timp ce cu stânga continua să strângă gâtul lui Veniero. Antilia era aplecată asupra lui. Ceva din atitudinea ei Îl reținu: nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
să ucizi ca să ascunzi o dezvăluire prețioasă pentru Întreaga omenire? Veniero lăsă să se scurgă câteva clipe Înainte să răspundă. Când vorbi, În tonul său era o nuanță ironică, de parcă ar fi vrut să-și râdă de naivitatea poetului. O apucă pe femeie cu blândețe de Încheietura mâinii, pe care o ridică până În dreptul ochilor lui Dante, arătându-i brățara. — Există atât de mult Încât s-ar putea umple burta a o sută de galere de-ale noastre. Și Într-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
potrivi soarta oamenilor după cuvântul Evangheliei. Să-l pedepsească pe Bonifaciu. — Un răgaz de o oră În schimbul a ceea ce știi, zise Într-un târziu. Veniero Încuviință Încet. Pentru o clipă, mâna lui se Întinse către hartă ca pentru a o apuca, Însă Își Înfrână gestul. — Îți mulțumesc, messer Alighieri. Învoiala e echitabilă. Însă, dacă păstrezi harta, vei lăsa deschise gurile iadului. Inteligența dumitale știe asta, zise el, după care scrise un număr, cu un deget Înmuiat În propriul sânge. Dante strânse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]