7,208 matches
-
copii. Colectiv, adică toți au misiunile lor. Dar, Anica, părinții vor să aibă copilul lîngă ei. Care părinți? Oamenii nu se vor mai însura. Dar cum? La colectiv, n-am spus? Adică... se vor iubi așa... care cu care are chef? Sigur că da. Nu vor mai fi case pentru o pereche. Dar ce va fi, Anico? Dormitoare mari, cantine, ce mai, toți la un loc. Cei prezenți chicotesc și la unele muieri le lucesc ochii a interes. Vor face amor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
la față, ca un om muncitor după o zi de coasă. Nu fi lacom, dragul mamei, că viața este lungă. Lasă-l, muiere, în pace, acu' cît îl țin puterile. Părinții băiatului observau că Natașa crapă de sănătate și de chef de viață, pe cînd Dorel obosea văzînd cu ochii. Treabă multă la avere multă. Zorii te prindeau la o mulțime de îndatoriri și cînd răsărea Soarele erai deja sleit de puteri. Cînd Soarele era sus, cocoțat pe dealul dinspre Răsărit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
la vorbă cu cei mai puțin savanți. Mai cu gingășie, Musolin Camionul se tîra ca un gîndac uriaș pe costișa golașă, cu iarba arsă de secetă și de căldura lunii cuptor. În urmă lăsa o dîră de praf cam fără chef de poluat văzduhul, căci se lăsa iute la loc, în tihna drumului de țară. Camionul era lăsat într-o parte nu din cauza costișei, ci din pricină că pe acea parte era mai beteag pe la arcuri și șuruburi. Prin praful ridicat în trecere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
plin de damigene, butelci, boccele și bocceluțe. Bătrînul îi căuta privirea cu insistență și, cînd prinde momentul potrivit, intervine cu remarca: Tot de pe la noi, de la părinți, săracii. Moșul privea bagajele îngăduitor și continuă: Mata de-al cui ești? Cam fără chef, orășeanul răspunde mormăit: Al lui Cătărău. Cel de peste deal? Nu, cel de lîngă Prut. A, a lui Vasile. Tu trebuie să fii Georgică, nu? Da. Eu te-am dus cu căruța cînd mamă-ta a vrut să deșarte sacul. Ai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
jos și, cu mișcări încete, ia banii. Lumea este înduioșată. Se plînge abundent, pe săturate. S-a mutat Bumbărează? întreb a doua zi. Da. Dar ieri a venit cu cartușe de Kent, cu lăzi de bere Pilsen. A tras un chef toată noaptea. I-ai dat de lucru? Da, dar nu vrea. Trimite-l la mine. Primarul începe să înțeleagă trucul și devine puțin nervos. De ce nu lucrezi? Eu trebuie să am grijă de copil... Dar am vorbit la creșă. Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
și ies pe un cîmp mare cu iarbă verde. Respir adînc și privesc zona Păcurari, intrarea în Iași, cîmpii, case, clădiri pentru firme și bănuiesc eforul celor implicați în schimbarea peisajului. Un cîine mă atenționează că există. Latră fără nici un chef și mă urmărește de după un gard. În fond, de ce n-aș intra în vorbă și cu el? Cu ce ți-am greșit, bre? Ham, ham. N-avem nimic de împărțit. Sincer, îmi ești simpatic rău. Auzind cuvîntul simpatic, cîinele nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
vorbă și cu el? Cu ce ți-am greșit, bre? Ham, ham. N-avem nimic de împărțit. Sincer, îmi ești simpatic rău. Auzind cuvîntul simpatic, cîinele nu mai latră. Dă bucuros din coadă și mă face să înțeleg că are chef de joacă. Te plictisești, da? Dacă ai ști ce mi-a făcut o babă, mă rog, o doamnă! Cîinele mă face să înțeleg că este interesat de su biect. N-am riscat "zăngănitul de cătușe" ca să-i bag în buzunar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
spunea cu puțin sadism. Noi postim, Doamne ferește, replicau călugării. Atunci să vezi cu ce poftă mînca gazda mîncarea de frupt și cum mai mesteca ostentativ și zgomotos! Eu am ficatul în pioneze și nu pot ține post, se scuza fără chef. În timp ce vorbea, mai dădea cîte un pahar cu rachiu peste cap. Călugării înghițeau în sec și mestecau agale, fără tragere de inimă ca și cu gura altuia, mîncarea de post. Dacă dorești, părințele... Ferească Dumnezeu... era mereu același răspuns. Alte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
este debusolat și se crede undeva, prin Africa. Lucrătorii așează dale în Piața Națiunii. Oameni buni, rezistați, nu vă este rău? Rezistăm, ce să facem? răspund ei copleșiți de cuptorul care îi arde nemilos. Telefonul sună și îl deschid fără chef de vorbă. Domnule primar, sînteți așteptat, tot programul este pregătit în amănunt. Cuum? Dimitrie, dar aici la noi este un infern, 35o la umbră, ce-o fi pe la voi, prin Grecia? Tot așa, dar aici este marea, e mai suportabil
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
mai gîndește și ripostează: Eu stau aici, duceți-vă dumneavoastră acolo. Bătrînul renunță, o așează pe soție în locul unui nordic și el eliberează locul de lîngă mine. Se așează și apoi mi se adresează: De unde ești? Din România, răspund fără chef. Îmi ia ecusonul, își scoate ochelarii și-și pune alții. Citește, citește și apoi dă să bage ecusonul în buzunar. Pardon, spun eu. Întind mîna hotărît, iau ecusonul și-l privesc acru. Bătrînul se ridică nemulțumit și face schimb de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Anafura mamei lui de latino-american! Ce-ai spus? "To be or not to be", nevastă. Parcă am auzit "anafura"... O lua Hamlet săracu', cam știa că i-a sunat ceasul. Îmi măcinam nervii cînd un cubanez mă tampona din cauză că avea chef să meargă înapoi cu rabla lui. Și ce tablă de tanc avea! De ce ai dat înapoi? (mă nătărăule, adaug în românește). S-a blocat și... Mă uit la mașină. Nu sînt pagube prea mari, dar să-l las așa, fără
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Totuși, domnia sa nu a... Nu-i prea habotnică. Dar dumneavoastră păstrați postul ortodocșilor? Numai în Vinerea Mare. Nu prea înțeleg... Este o poveste mai lungă... Nu insist, dar observ că ambasadorul cere încă un coniac Curvoisier și trag concluzia că are chef de vorbă. Știam că făcuse studiile la Kiev, că s-a căsătorit cu o frumoasă ucraineancă și că are o droaie de copii, din care unul este mai alb decît albii. Este o poveste mai lungă, cum am mai spus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
familia lui nu știau să ciocnească ouă roșii. Nu mai vorbesc de înțelegerea semnificației "Hristos a Înviat!" Departe de a fi un ateu, grădinarul meu nu avea însă nici cele mai vagi cunoștințe despre credință în general. Trîntește cam fără chef toporul și nu se străduiește să aplice lovituri precise, care să cumuleze eforturile succesive. Muncă de om dezinteresat de productivitatea muncii și, mai ales, de om pentru care timpul este infinit și nu grăbește nicicum efemerele existențe umane. Ce aștept
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
antrenează chiar în dispute teologice, după ce au acumulat atîtea cunoștințe... Îmi amintesc, vădit deranjat, că m-am documentat în vederea acestei vizite și a unor tablete, din ghidul turistic Routard, editura Hachette și Ulisse, editat de Stephane Marceau. Îmi piere orice chef s-o fac pe cunoscătorul în domeniu. Face o pauză și continuă. Un monolog monoton. La dumneavoastră au rămas divinități și obiceiuri păgîne pe care lumea nici nu le observă. În noaptea care marchează echinocțiul de primăvară se aprind focuri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
cum a fost, că nu le prea ardea de asta. A fost, pentru ei , mai mult o lună de distracție. Eu aveam treabă. Însă, uneori, mă alăturam lor. Așa se face că într-o seară să facem un fel de chef, dar nu prea aveam bani. Am poposit totuși la un bufet al cooperativei pe care o patronam ca, contabil șef. Eram șapte inși - cei cinci practicanți eu și un coleg de-al meu de serviciu. Toți în vârstă de douăzeci
Amprentele unor timpuri by ?tefan Boboc ? Punge?teanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84040_a_85365]
-
bine, să te bucuri, să te distrezi. Pentru asta îți trebuie, în mod normal, mijloace, drept care e inevitabil să te ocupi nițeluș și de câștig. Lucrezi atât cât să-ți asiguri răgazurile. Te definești prin gașcă, escapadă, mici driblinguri erotice, chef. Vrei „trăiri“. Multe și nu prea problematice. Dacă ai noroc, nici nu-ți dai seama când ți-a trecut vremea. Dacă n-ai, te încurci, de timpuriu, în propriile tale plăceri. Tipul B are și subtipuri: consumului frivol i se
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
și dominator. Arăți că ești „mare“, super-influent, invulnerabil și capricios. Nu ți se poate refuza nimic, știi, poți și faci. Ai mereu în preajmă o curte slugarnică. Plătești pe cine vrei, cu ce sumă vrei, când vrei, pentru orice ai chef. Întrucât ești solvabil, te socotești o autoritate. Dar banii, chiar dacă pot aduce o formă de putere, nu presupun, în mod necesar, o formă de autoritate. În mod frecvent, bogătașii de azi au o anumită putere, dar le lipsește, de regulă
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
serii, iarba, pădurea, vitele, orizontul tulbure al câmpiei, colina cordială și muntele ascetic nu mai fac de mult parte din peisajul meu cotidian, din echilibrul igienic al vieții mele lăuntrice. Nu mai am timp pentru prietenie, pentru taclaua voioasă, pentru cheful așezat. Sunt ocupat. Sunt grăbit. Sunt iritat, hărțuit, copleșit de lehamite. Am o existență de ghișeu: mi se cer servicii, mi se fac comenzi, mi se solicită intervenții, sfaturi și complicități. Am devenit mizantrop. Două treimi din metabolismul meu mental
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
a fi atent la aburul cald al respirației tale, în care se amestecă, ritmic, respirația vitelor cu respira ția lui Dumnezeu. Două feluri de necredință Și de Crăciun, și de Paște se găsesc destui care să veștejească transformarea sărbătorii în chef. E necreștinește, se spune, să convertești evenimente atât de nelumești cum sunt Nașterea Domnului și Învierea Lui în simple prilejuri de îmbuibare și petrecere. În ce mă privește, înclin să fiu mai puțin riguros. Cheful autohton are, totuși, câteva merite
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
să veștejească transformarea sărbătorii în chef. E necreștinește, se spune, să convertești evenimente atât de nelumești cum sunt Nașterea Domnului și Învierea Lui în simple prilejuri de îmbuibare și petrecere. În ce mă privește, înclin să fiu mai puțin riguros. Cheful autohton are, totuși, câteva merite deloc neglijabile: mai întâi, el semnalează euforic prezența însăși a sărbătorii. Oamenii se înscriu, benign, în alt ritm al timpului, și o fac altfel decât în fiecare duminică sau la câte o onomastică. Dimensiunea comunitară
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
mai întâi, el semnalează euforic prezența însăși a sărbătorii. Oamenii se înscriu, benign, în alt ritm al timpului, și o fac altfel decât în fiecare duminică sau la câte o onomastică. Dimensiunea comunitară e sporită, jubilația are prestigiu cosmic. Apoi, cheful e o specie a cordialității, fie ea și pasageră sau superficială. Bucuria împă rtășită, „comesenia“, ospitalitatea, circulația darurilor sunt de natură să provoace modeste, dar semnificative „schimbări la față“. Pentru câteva zile, participăm cu toții - ceea ce ni se întâmplă tot mai
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
schimbări la față“. Pentru câteva zile, participăm cu toții - ceea ce ni se întâmplă tot mai rar - la un crez comun, dincolo de opțiunile de conjunctură ale fiecăruia. Pe scurt, bine că se face și atât! E păcat, desigur, că, în intervalul dintre chefuri, lucrurile recad în monotonie lucrativă. Dar, decât zilnic „fără chef“, mai bine cu chef, măcar de două ori pe an. Altele sunt, din punctul meu de vedere, tipurile de comportament cu adevărat reprobabile. Cel dintâi e ireligiozitatea totală, purtată cu
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
se întâmplă tot mai rar - la un crez comun, dincolo de opțiunile de conjunctură ale fiecăruia. Pe scurt, bine că se face și atât! E păcat, desigur, că, în intervalul dintre chefuri, lucrurile recad în monotonie lucrativă. Dar, decât zilnic „fără chef“, mai bine cu chef, măcar de două ori pe an. Altele sunt, din punctul meu de vedere, tipurile de comportament cu adevărat reprobabile. Cel dintâi e ireligiozitatea totală, purtată cu panaș, alergică la orice mențiune a sacrului, mereu dispusă să
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
rar - la un crez comun, dincolo de opțiunile de conjunctură ale fiecăruia. Pe scurt, bine că se face și atât! E păcat, desigur, că, în intervalul dintre chefuri, lucrurile recad în monotonie lucrativă. Dar, decât zilnic „fără chef“, mai bine cu chef, măcar de două ori pe an. Altele sunt, din punctul meu de vedere, tipurile de comportament cu adevărat reprobabile. Cel dintâi e ireligiozitatea totală, purtată cu panaș, alergică la orice mențiune a sacrului, mereu dispusă să polemizeze, să batjocorească, să
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
desăvârșire din acest tip de vorbire. Vorbitorul nu „crede“. Știe. Se ascultă pe sine cu plăcere, se pune în scenă, ridică mereu în sus un deget pedagogic, e ales de îngeri să ne dea curaj și înțelepciune. Nu e preferabil cheful cinstit al cetățeanului „de rând“? Educația religioasă Până la un punct, educația religioasă se suprapune cu educația pur și simplu. Cu buna creștere. În noaptea Învierii, lucrul acesta se verifică an de an. Curțile bisericilor se umplu de tot soiul de
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]