6,635 matches
-
pace, Îi spune Solly. — Sal, Solly. Îmi pare rău că ți-am lovit băiatul sub centură. Freedman Îl privește fără să zică nimic. Jack se-ntoarse În colțul său, cu mersul ăla ciudat, smucit, și apoi l-am scos printre corzi, pe lângă masa presei, și pe culoar, printre rânduri. Mulți tipi Încercau să-l bată pe spate. Și el străbate toată mulțimea, cu halatul pe el, mergând spre vestiare. Publicul e mulțumit de victoria lui Walcott. Așa se paria la Garden
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
la sfeclă. A fost nevoit să fugă din oraș. — Gândiți-vă la chestia asta: era cel mai bun chitarist care a trăit vreodată În orașul ăsta. Cel mai bun. — Ce păcat. Cred și eu, spuse grasul. Doamne, cum mai atingea corzile alea. — Și n-au mai rămas chitariști buni? Nici picior de chitarist. — Mai e doar un acordeonist care să fie bun de ceva, spuse slabul. — Și mai sunt câțiva care știu să cânte la mai multe instrumente. Vă place muzica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
auzit comanda locotenentului Făgurel. O singură mișcare armonioasă a fost răspunsul plutonului la comanda dată. Se vedea că este ultima zi de instrucție! Nu se putea să nu răspundă comenzii decât ca un ceasornic. Locotenentul, subțirel și înalt, ca o coardă bine strunită, a luat o poziție de drepți impecabilă și, în pas cadențat, a pornit în întâmpinarea colonelului Chindie. La patru pași s-a oprit într-o poziție demnă de admirat, cu mâna la chipiu: Domnule colonel! Plutonul de cercetași
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
Mărișesci, Uricari și Corobănești” - scria învățătorul și detalia legenda despre originea satului. Se a răta că sub domnia lui Ștefan Vodă, un anume Avram Huiban, care locu ia în munți, fiind rânduit ca soldat dărăban, căuta nuiele de corn pentru coarde de arcuri și, tot căutând, nimeri la o ceată de voinici aflată tocmai unde erau Avrămeștii, unde se ș i gă sea corniș din belșug. Locurile în cauză, acoperite cu păduri și nestăpânite încă de nimeni i au plăcut dorobanțului
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
năuc, dislocat din timpul ceasornicului așezat pe scrin, când depresia de venin o mai ascunde: în nevrozele fără cer adunate în sertarele încuiate demult. Candelabre Enorme, princiare, în cupolele de catedrale se desfășoară sferic cu luminile venite din întuneric. Niște coarde muzicale trec prin cristale de soare. Coboară tot mai aproape de podeaua pe care calc cuminte, umbrele cad în cuvinte spuse în taină; toți purtăm aceeași haină, cea a timpului verde, când ora e mare ca un ecou ce se sparge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
distrus. N-am mai urmat Tonitza. Am urmat realul. Patru ani de cățărat pe abscise. Atunci, poate inaptitudinea fundamentală pentru matematică să mă fi Împins spre scris. Într-a noua am descoperit ghitara. Am cîntat și-am ademenit cu șase corzi o mulțime finită de liceence În sarafan la mare fără sarafan, mari iubitoare de Cohen, Dylan, Baez, Neil Young, Simon & Garfunkel, Doru Stănculescu, Sfinx, Om bun, care pot fi cîntați fără excepție pe șapte acorduri și-un triolet. În scurt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
a aruncat prin toată casa timp de o oră diferite obiecte, un bibelou, motanul, mingea, portretul artistului la bătrînețe, gîndacul sonor și ghitara, care s-a spart. O am de 18 de ani, tocmai Îi cumpărasem un nou set de corzi. I-a crăpat placa din spate, splendidul instrument nu mai emite acum decît sunete alterate. Bemoli. Am recuperat Însă corzile, cu care pot inventa un joc de societate. Un ghem, un joben, o plasă, o spînzurătoare. Așa i se spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
sonor și ghitara, care s-a spart. O am de 18 de ani, tocmai Îi cumpărasem un nou set de corzi. I-a crăpat placa din spate, splendidul instrument nu mai emite acum decît sunete alterate. Bemoli. Am recuperat Însă corzile, cu care pot inventa un joc de societate. Un ghem, un joben, o plasă, o spînzurătoare. Așa i se spune acum În casă lui Andrei, domn’ director, pentru că aruncă. Are un an și jumătate și, după cum se vede, e deosebit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
sutienul? Suspin. Mai ales că „de la o zi la alta se Întîlnesc tot mai rar”. Bănuiesc că-i vorba de femei și bărbați. Nu e bine că se Întîlnesc tot mai rar. Face rău la reîncarnare. CÎntă Doinița, ciupind tandru coarda afumată de amărăciune a lirei sale poetice: „iar atunci cînd nu o fac, dialogul se Încheagă anevoie: Ceva nou? Aș vrea să-ți cumpăr o carte pe care ți-ai dorit-o, dar... nu-mi ajung banii! Dacă te duc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
butoi agățat de-o țeavă, numai că nu ploua, isterizam liceence În minijupe cu Cohen și Bach În re minor, beam șampanie din găleată, am făcut encefalită, drept pentru care am cîntat și prin restaurante, Îmi Înghețau buricele degetelor pe coarde și drăcuiam În alterații și clienții mîncau fasole În ger cu căciulile pe cap, chiar și la nunți, voiau muzică populară, le-o executam pînă se-mbătau și-apoi dansau În cojoace pe adaptările noastre după Coltrane, Mingus și Miles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
auzite tot mai limpede sunetele unei harpe, mă gîndesc că n-au fost tocmai inspirați să ascundă casetofoane aici, Însă nu-i nici un casetofon, Într-o sală rece descoperim, Într-un colț, un muzician Îmbrăcat În costum de epocă ciupind corzile unei harpe, fără să acorde cea mai mică importanță vizitatorilor, e o senzație bizară, cîntă fragmente din Rameau, Croft și din Încă cineva, mă opresc și-l ascult așezat pe o treaptă de piatră. Ajungem În Încăperea contesei, strîmtă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
imaginabilă (supraviețuiesc unui atentat cu bombă asupra rachetei lor). Tau-cetienii au un metabolism rapid și respiră iod și clor. Tinescu e director și șeful lui Roald Vincent (de la BRC) care se ocupă cu supravegherea comerțului de sonate și cvartete de coarde de pe Viridis și are o iubită, Patricia. Indivizii de pe Stellaris vor să ia locul Pămîntului În ce privește supremația galactică și trimit În acest scop o navă de cincisprezece mii de tone cu o delegație de tau-cetieni (cu membre foarte lungi, vorbesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
care o sprijinea într-un chip ciudat, așa cum n-am văzut pe nimeni altcineva, o sprijinea când de sân, când de coapsă, când parcă ar fi ținut-o în aer, dar atunci se mulțumea să-și tremure arcușul pe ultimele coarde. De fapt, nici nu știu dacă era o vioară ca toate celelalte. Pe cât mă pricepeam eu, mi se părea că sunetele seamănă mai degrabă cu cele de violoncel. Și totuși era o vioară mică, dar parcă ar fi avut altfel
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
fapt, nici nu știu dacă era o vioară ca toate celelalte. Pe cât mă pricepeam eu, mi se părea că sunetele seamănă mai degrabă cu cele de violoncel. Și totuși era o vioară mică, dar parcă ar fi avut altfel de coarde, cu sunete joase, grave, melancolice. Și mai ales asta a făcut-o repede celebră la "Floarea-soarelui" - melancolia ei, melancolia cântecelor ei. Nu știu de unde, nici de la cine le învățase, căci erau cântece vechi, mai de nimeni cunoscute. Dar nu era
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
și măsuțelor încărcate cu insectare. Să începem cu Africa Centrală. Pentru coleoptere, Africa Centrală e renumită..." Strângea cutia cu amândouă mâinile, dar nu-și putea lua ochii de la degetele Mariei. Parcă acum le vedea pentru prima dată, așa cum săltau, mângâind coardele sau apăsîndu-le amenințătoare, parcă ar fi încercat să le plesnească. Nu mai ajungeau până la el sunetele. Nu vedea decât degetele, și începuse să-i fie frică: dintr-o clipă într-alta ar fi putut să plesnească una din coarde sau
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
mângâind coardele sau apăsîndu-le amenințătoare, parcă ar fi încercat să le plesnească. Nu mai ajungeau până la el sunetele. Nu vedea decât degetele, și începuse să-i fie frică: dintr-o clipă într-alta ar fi putut să plesnească una din coarde sau să greșească o singură mișcare a arcușului, arcușul acesta pe care-l ținea strâns în pumn, ca o varga, și atunci unul din degete, și mai ales degetul cel mai mic... Nu o putea asculta și, după câteva clipe
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
În picioare, așa. John Își Înfipse buricele degetelor În masă și-și ridică Încheieturile mîinilor, săltîndu-și În același timp umerii și sprîncenele. — E stat În picioare mai Înalt ca mine și se uită În ochi la mine. Eu tras de coardă să mă ridice. — CÎt era de mare, John? Nu pot să zic sigur pentru că ochelarii fac distorsiune puțin. Dar capu’ era mai gros de-un metru, orișicum. Și el era stat pe picioare ca pe vîrfuri și se uita la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
tristă ca cea a unui cal Împușcat În timp ce este călĂrit sau a unei vaci Împușcate-n stomac cînd nimerește Într-un schimb de focuri. Dar cînd Împuști de la distanță mică un bărbat aflat pe o bicicletă, se atinge cumva o coardă mult prea intimă. Și Ăștia erau patru, pe patru biciclete. Era ceva foarte intim - auzeai tragicul sunet subțire pe care-l făceau bicicletele cînd se răsturnau, apoi zgomotul Înfundat al bărbaților căzÎnd și zăngănitul echipamentului. — Luați-i de pe drum, repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
mare sînt poziționate În sus, ca la antiaeriene. Îl urmăream atent, cum se apropia, atît de aglomerat. Era plin de tipi din S.S. - acum puteam să vedem limpede gulerele și chipurile. Trageți funia, strigai către al doilea echipaj și, cînd coarda Începu să se Întindă, minele ieșiră din semicerc și se Întinseră pe toată lățimea drumului arătÎnd, mă gîndeam, ca nimic altceva decît ca minele Teller acoperite cu iarbă verde. Și acum șoferul fie o să le vadă și se va opri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
spicuim câte ceva din ea... Ce zici? -Așa vom face, vere. Dintr-un colț se aud câteva acorduri de voară, dar nu în stil clasic, ci moale și gata să ți se lipească de suflet semănând prea mult cu sunetul unei corzi din intestin de oaie - ca pre vremuri - când “mățarii” colectau intestine de oaie pentru corzi de diblă... Ca un răspuns, țambalul își aruncă notele într-un tril de pasăre măiastră. Nu se lasă așteptat nici murmurul gutural al cobzei... Ne-
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
câteva acorduri de voară, dar nu în stil clasic, ci moale și gata să ți se lipească de suflet semănând prea mult cu sunetul unei corzi din intestin de oaie - ca pre vremuri - când “mățarii” colectau intestine de oaie pentru corzi de diblă... Ca un răspuns, țambalul își aruncă notele într-un tril de pasăre măiastră. Nu se lasă așteptat nici murmurul gutural al cobzei... Ne-am întors privirile într-acolo. Purtând pe chip un zâmbet abia schițat, ieșeanul își duce
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
îi neagră? Din două, una. Că ne-o ajuns inima în gât - s-a milogit Alecu Slobodă. Ia te uită ce bățoși se țin flăcăii! s-a prefăcut a se minuna Pâcu. Se țin, dar nu știu ce îi așteaptă! a întins coarda și mai mult moș Dumitru. Să le spun eu, Dumitre? s-a prefăcut mai cu milă Pâcu. Apoi, ori le spui tu, ori le spun eu, tot atâta-i - a răspuns, conciliant, moș Dumitru. Cei doi,Gheorghe și Alecu, priveau
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
Flăcările iscate din așchiile cobzei s-au mistuit repede, iar lemnele ude tot nu s-au aprins...Lupchii se tot foiau în jurul nostru, de parcă nu-și găseau locul. Uite-așa umblau blestemații! Uite-așa! O nouă trosnitură cu scâncet de corzi m-o trezit parcă dintr-un somn. Jos, la picioarele mele, zăcea țambalul, făcut surcele... „Incearcă și cu astea, bade Costâne, că nu mai avem mult de trăit...Ori ne mănâncă jivinele, ori înghețăm bocnă” - a vorbit vioristul. Am reușit
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
am zis eu în șoaptă. „Poate că le place sunetul de vioară” - a spus Stănică cel mic, smiorcăind încă după cobza lui. Goguță cânta de zor, dar o pocnitură însoțită de un piuit m-o făcut să înțeleg că o coardă o dat ortul popii. „Cântă Goguță! Cântă! Nu te opri!” l-am îndemnat eu. După un ceas bun, Goguță îndruga doar un cântec amărât... „Nu mai pot să cânt, bade Costâne! Am înghețat de tot.” - o scâncit Goguță. „Am să
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
Nu mai pot să cânt, bade Costâne! Am înghețat de tot.” - o scâncit Goguță. „Am să cânt eu până ai să te încălzești.” Am început să cânt ceva tărăgănat...Fiarele nu s-au mișcat din loc. Am cântat răzbit, în timp ce corzile pocneau una după alta. Când mâinile îmi erau înghețate, l-am îndemnat din nou pe Goguță. „Cântă, băiete, pe o coardă, că eu nu mai pot”...O încercat el să îngaime ceva, dar nu ieșea nimic. „Hai să tăcem, să
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]