6,859 matches
-
de ungherele altui trup, străin de trupul subjugat prin „afinitate“, iubit... E prea puțin ca să îți strălucească în ochi bronzul inteligenței, e prea mult ca să nu adie prostia parfumată, care întotdeauna trezește în femeie mila necunoscută a dezbrăcării. * Nevoia de „confesiune“ este imensă, ce spun eu, este universală, toată specia e atinsă. Toți profesăm „confesiunea“, mai mult sau mai puțin voalat, sub forma lamenta ției sau a bârfei, ca să-l distrugem ori să-l murdărim pe celălalt, lăudându ne sau ca să
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
ca să îți strălucească în ochi bronzul inteligenței, e prea mult ca să nu adie prostia parfumată, care întotdeauna trezește în femeie mila necunoscută a dezbrăcării. * Nevoia de „confesiune“ este imensă, ce spun eu, este universală, toată specia e atinsă. Toți profesăm „confesiunea“, mai mult sau mai puțin voalat, sub forma lamenta ției sau a bârfei, ca să-l distrugem ori să-l murdărim pe celălalt, lăudându ne sau ca să ne aflăm în treabă. Nevoia de a scuipa producția intimă de frustrări ne caracterizează
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
mărturisim ori să facem public, lucruri de maximă importanță intimă. Iată unde era de găsit „misterul“ omenesc. Întâlnirea dintre o umbrelă și o mașină de scris pe masa de operație a lui Lautréamont se petrece astăzi în acest tip de „confesiune“, în delir, între scriitorul de literatură și masa de cititori anonimi care au impresia, ba chiar convingerea, că se „instruiesc“ înghițind ceea ce ar trebui mai degrabă să suporte preoții în confesional. * O fericire colectivă însă va cerși în genunchi suferința
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
și să-și savureze astfel „erotismul“ inconștient. Ba chiar sunt convins că va urma o stare de coit universal. * Ce va mai rămâne din noi după ce vom fi compromis iremediabil literatura, filozofia, muzica și artele? Comentariul belicos, delirul ritualic, isteria confesiunii, manifestări fără precedent ale faptului că o civilizație se prăbușește atunci când individul nu mai suportă anonimatul, existența în afara ficțiunii, a fantasmei. Aș da orice ca să trăiesc în viitorul acela static, înghețat, în care realitatea pe care o cunoaștem astăzi va
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
e un om plin de contradicții și surprize, dar în contextul unei conversații atât de burlești și de neastâmpărate, mi se părea deconcertant faptul că găsise de cuviință să i se destăinuie unui om complet străin. Poate se lega de confesiunea lui anterioară, făcută lui Tom, m-am gândit. Găsise curajul de a-și da arama pe față, dacă pot să mă exprim așa, iar acum, că o făcuse o dată, poate nu-i mai era la fel de greu să o facă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
de la capătul vieții. Dar voi ști oare să o iubesc, să o înțeleg și să o cultiv așa cum trebuie ? Voi reuși oare să mă mîntuiesc ? Cîți reușesc, de fapt, să-și împlinească în acest fel destinul omenesc ?... În colecția eseuri & confesiuni au apărut: Carlo Maria Martini, Umberto Eco - în ce cred cei care nu cred? Alexandru Paleologu - Bunul-simț ca paradox Alexandru Paleologu - Despre lucrurile cu adevărat importante Ion Vianu - Amor intellectualis. Romanul unei educații Mircea Mihăieș - Ultimul Judt Tony Judt - Cabana
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
cum de ai putut trăi până atunci în ignoranță ? Arta nu va muri. Va supraviețui însă ca pedeapsă. Se vor da condamnări de tipul : 5 ore la Operă, doi ani lectură din Beckett, muncă silnică - Joyce. Marile jurnale literare sunt confesiuni pe cord deschis. Arta modernă încorporează în ea și nespusul. Arta înseamnă recuperarea speranței. Cultura nu este pentru toți, cum susțin demagogii, dar nici pentru câțiva, cum a început să fie. Aforismul trebuie să fie scurt și dificil. Nici în
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
răspunsuri surprinzător de elocvente la întrebări sau trăiri contradictorii. Vladimir Radu S.O.S. Iubirea ! este o carte cu un destin mai special și anume o concentrare de filosofie, umor, gândire percutantă transpusă în pagini de pilde, paradoxuri și intime confesiuni. Eugeniu Kuhartz V. Ghica este un veritabil spadasin al vorbelor mustind de spirit. I. Danila În scrisul lui V. Ghica simți gustul cuvântului bine meșteșugit, cu răbdare de artizan. Petre Manolache Capacitatea lui V. Ghica de a închide în câteva
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
fiu femeie de casă. Ar fi suflat și în iaurt, fata. Ce-mi plăcea la ea era sinceritatea. Nu mai întâlnisem niciodată atâta sinceritate pe metrul pătrat. Era și firesc să fie sinceră. Nu mai avea ce pierde, vorba ei. Confesiunea Monei era, pentru ea, ca o ședință de terapeutică. Povestind cu mine, se descărca repede. În tot acel răstimp cât Mona povestea verzi și uscate, aveam din nou senzația că Iozefina ne păzea de undeva, din spate, privindu-ne când
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
Crezi că se poate glumi altfel? - zâmbește el cu privirilei sclipitoare, ca atuncea când profesorul de matematică, dându-i elevului, o problemă dificilă de rezolvat, așteaptă să vadă cum se descurcă acesta, la tablă. Deja se crease terenul propice unor confesiuni mai serioase. Limbut cum eram, recunosc, puteam să scot pe gură orice, fără să triez prea mult. Ar fi fost culmea să-i spun ce se înfiripase între mine și Iozefina, fără însă a da nume. E căsătorită? - aud întrebarea
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
făcea insistent cu mâna; un fel ironic de "bye, bye, stimată doamnă..." Era, neîndoielnic, discretul domn care mă "convocase" la recepția hotelului... Am început și eu să mă rog nonconformist lui Dumnezeu; ca tine și ca bunicul. Uneori strecor în confesiunile mele și un fragment din țicnita ta rugăciune: "... mai știu și ceea ce spune Cioran, că lumea aceasta zămislită de Tine trebuia să fie oricum, numai așa cum este ea nu". Cred că ne-am dorit atât de mult libertatea, încât ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
așteptă la o izbucnire, la o remarcă rea și critică, una care să-l trimită pe omuleț, tremurând, acolo de unde venise. Blândețea replicii o surprinse. Ați spus un preot? — Oh, nu, se scuză omul. Nu știu din ce sectă ori confesiune e. De ce? E cineva pe moarte? Dr. John păru să priceapă temerile ei și i se adresă Încurajator de pe coridor Înainte de a se strecura pe lângă mâna care-i aținea drumul. Omulețul rămase pentru un moment fericitul martor al unei situații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Visam. Am o singură Îndeletnicire. El nu mai spuse nimic și, după un moment, ea Își culese bagajul și plecă. Nimic din ce trăise n-o Îndreptățea să Înțeleagă În câtă singurătate Îl abandonase. „Am o singură ocupație.“ Era o confesiune care Îl Înspăimântase, pentru că nu fusese Întotdeauna așa. Nu crescuse cu ideea de a avea o slujbă singură și nici nu se obișnuise cu așa ceva. Viața lui fusese cândva luminată de multitudinea Îndatoririlor sale. Dacă se născuse cu un spirit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
bine la Belgrad? Pentru că viitorul său avea o limită aproape precisă, Începu să adaste - cum nu fusese obișnuit s-o facă - asupra trecutului. Era o vreme când o conștiință curată putea fi cumpărată cu prețul unei umilințe momentane: „De la ultima confesiune, am făcut asta și aia“. Dacă mi-aș putea regăsi atât de ușor puritatea motivelor, se gândi el cu nostalgie și puțină amărăciune, aș fi un prost să nu profit de o asemenea șansă. Regretul meu pentru ceea ce-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
În cauză Îi scăpa. Presupuse că preotul le folosea oarecum metaforic: „responsabilitatea“, „criză“, „nevoie omenească“, aceste formulări le Înțelegea și ele Îi dădură ocazia de care avea nevoie ca să-și exprime doleanața. Vreau să vă vorbesc, spuse el, cu privire la o confesiune. La auzul propriilor cuvinte, se simți o clipă iarăși un copilandru. E un subiect dificil, spuse domnul Opie, apoi Își examină mâinile pentru un moment și Începu să vorbească repede: Nu sunt un dogmatic În privința asta. Cred că se pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Îndepărtează puterea lor de atracție. Pacientul pleacă de la psihanalist cu capacitatea - dar și cu dorința - de-a o lua de la Început. Ușa de la culoar se deschise și În compartiment intră un bărbat. — Din acest punct de vedere, spuse domnul Opie, confesiunea În fața psihanalistului pare mai eficientă decât confesiunea În fața preotului. — Discutați despre confesiune? Întrebă noul venit. Pot să vin și eu cu o șugestie În discuția dumneavoastră? Există și așpectul literar, care poate fi luat În conșiderare. — Să vă fac cunoștință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
de la psihanalist cu capacitatea - dar și cu dorința - de-a o lua de la Început. Ușa de la culoar se deschise și În compartiment intră un bărbat. — Din acest punct de vedere, spuse domnul Opie, confesiunea În fața psihanalistului pare mai eficientă decât confesiunea În fața preotului. — Discutați despre confesiune? Întrebă noul venit. Pot să vin și eu cu o șugestie În discuția dumneavoastră? Există și așpectul literar, care poate fi luat În conșiderare. — Să vă fac cunoștință, spuse domnul Opie. Dr. Czinner - domnul Q
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
și cu dorința - de-a o lua de la Început. Ușa de la culoar se deschise și În compartiment intră un bărbat. — Din acest punct de vedere, spuse domnul Opie, confesiunea În fața psihanalistului pare mai eficientă decât confesiunea În fața preotului. — Discutați despre confesiune? Întrebă noul venit. Pot să vin și eu cu o șugestie În discuția dumneavoastră? Există și așpectul literar, care poate fi luat În conșiderare. — Să vă fac cunoștință, spuse domnul Opie. Dr. Czinner - domnul Q.C. Savory. Întrunim aici toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Czinner spuse Încet: — Nu ați lăsat pe dinafară penitentul? Voiam să-l aduc eu În discuție, spuse domnul Savory. Dintr-un anumit punct de vedere, evident că eu sunt penitentul. În măsura În care romanul se bazează pe experiența autorului, romancierul face o confesiune În fața publicului. Astfel, publicul e pus În postura preotului și analistului. Domnul Opie Îl Înfruntă cu un zâmbet: — Dar romanul dumneavoastră este o confesiune doar În sensul În care visul este o confesiune. Intervine cenzura freudiană. Cenzura freudiană, se văzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
vedere, evident că eu sunt penitentul. În măsura În care romanul se bazează pe experiența autorului, romancierul face o confesiune În fața publicului. Astfel, publicul e pus În postura preotului și analistului. Domnul Opie Îl Înfruntă cu un zâmbet: — Dar romanul dumneavoastră este o confesiune doar În sensul În care visul este o confesiune. Intervine cenzura freudiană. Cenzura freudiană, se văzu el obligat să repete ceva mai tare, pentru că trenul trecea pe sub un pod. Ce spune despre asta specialistul În medicină? Privirea lor politicoasă, relaxată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
bazează pe experiența autorului, romancierul face o confesiune În fața publicului. Astfel, publicul e pus În postura preotului și analistului. Domnul Opie Îl Înfruntă cu un zâmbet: — Dar romanul dumneavoastră este o confesiune doar În sensul În care visul este o confesiune. Intervine cenzura freudiană. Cenzura freudiană, se văzu el obligat să repete ceva mai tare, pentru că trenul trecea pe sub un pod. Ce spune despre asta specialistul În medicină? Privirea lor politicoasă, relaxată și atentă Îl făcu pe dr. Czinner să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
va ajunge la Belgrad? Și pe urmă, spuse domnul Savory, să nu-l uităm pe Shakespeare. — Cum l-am putea uita? spuse domnul Opie. El străbate lumea asta Îngustă ca un colos. Vrei să spui... Ce atitudine avea el În privința confesiunii? Era, evident, romano-catolic prin naștere. — În Hamlet... Începu domnul Opie, dar dr. Czinner nu mai așteptă. Se ridică și făcu două plecăciuni scurte. — Noapte bună, spuse el. Voia să-și exprime furia și dezamăgirea, dar tot ce a putut spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
am emoționat și mi-a venit să plîng. E moină afara. O vreme de mort. Și eu nu știu cum să fac să mă conectez la o sursă de veselie. Un lamento prelungit e ca o călătorie În deșert. Dacă În această confesiune incontinentă nu apare din cînd În cînd bufonul să-și facă tumbele, cititorul Își va lua fulgarinul și umbrela și va da o raită prin piață. Nimic mai stenic decît o piață bucureșteană toamna. Piramidele de mere, roșiile cărnoase și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
nu invadeze Europa occidentală; nici măcar unul. Un asociat de-al lui mai tânăr a prins ocazia, și-a lansat propria afacere și i-a suflat o mare parte din clientelă folosind sânii de silicon ca produs promoțional.” În momentul acelei confesiuni, tatăl lui Bruno avea șaptezeci de ani și avea să moară În scurt timp de ciroză. „Istoria se repetă, adăuga el pe un ton sumbru, clătinându-și paharul și ascultând clinchetul cuburilor de gheață. Tâmpitul de Poncet (era vorba de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
ne-am fi născut cu un secol mai devreme, am fi Închegat o frumoasă prietenie literară. Așa Însă, clubul ăsta era suficient de stânjenitor. * Ce ne lega? O oarecare sinceritate. Ne spuneam unul celuilalt ce aveam de spus. Ne făceam confesiuni. Literare. Nu era mare lucru, În definitiv, beam destul de mult de fiecare dată când ne Întâlneam. Mi-aduc aminte de o seară de la Început, când Încă puneam la cale, căutam argumente, teoretizam. Leac voia să impună un cod, un decalog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]