6,583 matches
-
să facem și încotro să ne îndreptăm. În rândurile țăranilor s-a produs o oarecare agitație. Ce-i cu ăștia, bre, de unde-au apărut? S-au ridicat de pe saci renunțând pentru moment la procesul decorticării semințelor de floarea-soarelui și extrem de curioși au făcut cerc în jurul nostru. De unde sunteți, măi copii? Întrebarea a fost adresată întregului grup, dar noi, știind cine este liderul nostru, ne-am uitat toți trei la Mircea. Din comuna Bumbăcari. Sunteți deportați? Da. Li s-au lungit fețele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
pe nou-născutul apărut pe lume ca pe o victorie zdrobitoare a vieții asupra morții. Oamenii din moară priveau la omul cu pâinea în mână și la copiii stând în picioare completamente aiuriți, pierduți. Cei de pe verandă se îmbulzeau uitându-se curioși pe geam ca la un spectacol nemaivăzut și răscolitor. Morarul-șef s-a uitat mai atent la noi și a înțeles că treceam printr-un moment cu totul special. Te văd cel mai răsărit dintre voi. Cum te cheamă? Mircea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
de frică, de strigătele mamei, uitându-ne la tata care continua s-o țină pe mama lângă pieptul lui în timp ce ea plângea cu hohote, neputându-se opri. Deodată grăjdulețul s-a luminat și proprietarul cu lampa în mână se uita curios și alarmat la noi. Ce-i oameni buni? Ce-ați pățit? Ce s-a-ntâmplat? Tata a aprins lumânarea din cana spartă; bătrânul s-a apropiat cu lampa ceva mai mult de locul incidentului și au constatat ce se întâmplase
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
mamei era ud și îi atârna pe față sub formă de lațe scălâmbăiate și lipicioase; urechile îi erau astupate, gâtul, umerii, pieptul erau năclăite de un lichid cu un miros dubios; într-un cuvânt, era udă până la jumătatea corpului. Eram curioși ce se va întâmpla, ce va urma. Oarba care era principalul vinovat de cele întâmplate și care produsese întreaga tevatură, harababură și vânzoleală -, cu botul în ieslea ademenitoare, tăcea chitic, văzându-și liniștită de treabă, absentă la frământarea de care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
de artă (pictori români) de la editura Meridiane, grele ca niște cărămizi de hârtie, și dicționare românești. Tot ceea ce a însemnat țară și limbă pentru acel necunoscut în lungii ani de exil. Cele trei lăzi semănau cu trei morminte, în care curioșii scurmau nepăsători și avizi, în același timp, fără să înțeleagă nimic din trista soartă a limbii române închise acolo. Lăzile și cărțile miroseau puternic a fum de țigară și a bătrânețe închisă în rafturi. Nu vreau să mor aici, iar
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
mai semăna... În plus, părea că amușinează aerul ca un câine de vânătoare, văzând lucruri pe care alții nu le văd. Poet. Avea chiar și un stilou în buzunarul de la piept, cu care lua note din când în când, jumătate curios, jumătate preocupat. Chiar dacă omul acela nu era Cărtărescu, prezența sa mi-a făcut în mod paradoxal bine, a personalizat spațiul acela supraîncărcat de omenire. El a fost my personal Cărtărescu pentru trei sferturi de oră. Îmi aduc aminte, din vremea
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
cufundat, în baloane speciale, la adâncimi acvatice tot mai mari, punându-le să respire un amestec de oxigen și heliu, pentru a vedea limitele biologice ale acestui cocteil (care urmează a fi inhalat și de scafandrii bipezi). Cercetătorii erau tare curioși să ajungă în punctul la care animalele, tot coborând și coborând, „vor suferi tulburări ireversibile și necontrolate”. Atunci, se gândeau domniile lor, îi tragem la suprafață, îi „dezumflăm”, cum se zice, și îi studiem psihic și chimic. Țapii n-au
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
noile valuri de tineri scriitori, actorii, artiștii, muzicienii, dar și valurile de impostori, de mediocri și politruci sunt toți parte dintr-un proces ce va degenera în odiosul cult al lui Ceaușescu. Această generalizare a servilismului este cu atât mai curioasă cu cât spectrul închisorii și al Canalului nu mai plana asupra intelectualului român. Dacă în unele cazuri din „obsedantul deceniu“ derapajele pot fi explicate și prin prisma fricii generalizate, după 1965 nu se poate găsi altă explicație decât dorința de
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
a ruinelor castelului Apaffy din grădina Imbrii, oferită de administratorul grofului Teleky pentru școlarizarea fiilor administratorului Boer Oliver, a birișilor săi, precum și a copiilor din familiile romano-catolice și reformate din Streza. Primul învățător numit la această școală a fost, lucru curios, un învățător român, Gheorghe Socol din Berivoi, lui i-a urmat Bekker Ianoși, iar după acesta a venit Fedak Ianoș, învățători care vorbind românește, sfătuiau pe săteni să-și trimită pruncii la școala de stat unde au posibilitatea să învețe
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
puteam stăpîni. Mi-i amin tesc doar pe Andreea Deciu, pe Romanița Constantinescu, pe Svetlana Cârstean, pe un băiat din Bîrlad al cărui nume îmi scapă și, last but not least, pe viitorul Daniel A., purtînd pe-atunci doar numele curios de Cezar Paul-Bădescu, dar aproape toți ceilalți erau foarte buni. Ce puteau să-mi facă ! Aproape că nu mă lăsau să vorbesc, mă contraziceau la tot pasul (mai ales Andreea, care era de-o obrăznicie deve nită apoi pro verbială
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
liniștită, valurile îi atingeau uneori gleznele sau ștergeu urmele pe care tălpile lui le lăsau pe nisip. Deodată băiatul a ridicat privirea și a descoperit la cîțiva pași în fața lui un grup de oameni care nu știu ce făceau. S-a apropiat curios și mare i-a fost mirarea cînd a descoperit jos, pe nisip, un pește uriaș. Oamenii vorbeau că îl adusese apa și se întrebau unul pe altul ce fel de pește era. Unii ziceau că ar fi delfin. Orice ar
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
decît să deschidă de cîteva ori gura, fără nici un sunet. Tremura tot, iar cînd simți că se sufocă, cu privirea împăienjenită de-a binelea, văzu ca prin vis niște oameni care se strîng în jurul lui, se apleacă și îl cercetează curioși. Fălci Visul ăsta cu mine transformat în delfin este foarte curios, cu atît mai mult cu cît acum, cînd sînt mare, am probleme cu rechinii (nu știu cît ține de legendă, dar în copilărie auzeam de cazuri în care delfinii
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
obicei. O mîngîia pe cap, se juca apoi cu bărbițele sau cu creasta aceea roză, care - cum o dădeai - venea mereu pe aceeași parte. Alteori, Dănuț se ducea-n baie pur și simplu să-și facă nevoile. Găina îl privea curioasă și băiatul se cam rușina. Nu știa cum de părinții nu se gîndiseră la asta : că ea e găină și nu trebuie lăsată să se uite la el - un băiat - în anumite momente. Pînă la urmă, găina asta îi vedea
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
despre ce era vorba, apoi, deși în continuare nu știau ce se întîmpla, cîteva femei s-au pornit să țipe. Una dintre ele își ferea disperată picioarele, ca în prezența unor șobolani. O mamă a acoperit, cu poșeta, privi rea curioasă a puș tiu lui de lîngă ea. Un domn cu părul grizonat și-a scos ochelarii din buzunarul de la piept și și i-a potrivit strîmb pe nas. O doamnă a spus că trebuie să sune cineva la 911. Domnul
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
răspunsului timpul se scurgea cu încetineală și nerăbdarea devenea tot mai mare pe măsură ce se apropia sorocul. Cu inima palpitându-i de bucurie, citea scrisoarea iubitei de mai multe ori pentru a-i savura conținutul, într-un loc ferit de ochii curioși și invidioși ai colegilor. Scrisorile Mărioarei le păstra ca pe niște prețioase bijuterii, învelite într-o hârtie de ziar, așezate pe fundul cufărului. Desele mutări și neatenția au făcut ca valorosul pachet, cu toate răvașele Mărioarei, să se piardă. Și
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
lucru, și nu l-aș mai fi amintit acum, dacă n-aș fi avut adesea intuiția că surprind, în atitudinea și în privirea unora dintre copiii pe care i-am putut urmări și observa, o stare la fel, vagă și curioasă, un fel de decepție, de plictiseală că bucuria, care a trecut, a fost numai ce a fost și a durat numai cât a durat. Natural, spunând aceste lucruri, nu m-am gândit nici un moment la toate acele cauze de amărăciune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
atmosferă, un spirit, o vioiciune pe care nu le poate avea decât un oraș mare, dacă nu o capitală. Puțin mai departe, în colțul dintre Golia și Alecsandri, e librăria Daniel. Bună librărie; mare... Cu ce plăcere intram în ea, curios și lacom! Vom da mai departe peste "Frații Șaraga", apoi peste "Maximovici și Alexa" și în fine peste "Petru Popovici". Când ne vom reîntoarce la timpul nostru, nu le vom mai găsi; vor fi dispărut de demult. Un singur nume
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
a așezat lângă băieții săi, în Capitală. Sst! Ascultați... Ați auzit! "Apă, apăă!...." Priviți colo, pe strada Alecsandri, pe lângă tipografia Națională, unde peste câțiva ani se va așeza redacția ziarului "Era Nouă", înaintând pe lângă grilajul bisericii Sfântului Ilie umbra aceea curioasă, care pășește încet, legănându-se și strigând, monoton, "apă, apă...". E un apar. Un vânzător de apă... Ați crezut că numai la Constantinopol apa se vinde în detaliu? Ei bine, nu. La Iași, până la 1900, când s-au terminat lucrările
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
toate generațiile, în perioada în care se ridică) se desemna încă de pe atunci, la timpul acela, în care ne găseam, adică chiar de pe băncile școalei. Nu. În păcatul acesta n-am căzut. Și sunt fericit că n-am căzut. * Ce curioasă întâmplare! Și ce fericită în același timp... Căutând într-o seară o carte, despre soarta căreia aveam oarecare temeri, am descoperit într-un raft mai retras al bibliotecei, pe o altă carte, la care nu mă gândeam deloc și pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
Calognomo. Nici pe foștii mei profesori, Burlă, Filipide, Brandia, Castano, Paul, Lucescu, Hogaș, părintele Stiubei. Pe marele Xenopol, pe H. Tiktin, pe Petre Negulescu, pe strălucitul său urmaș Ioan Petrovici, pe Const. Meissner, pe Tanoviceanu, pe Longinescu. Apoi pe acea curioasă, originală, unică figură, care a tentat pe atâția scriitori și artiști (Ionel Teodoreanu, C. Stere, O. Băncilă...) fără totuși ca portretele acestora să-l fi egalat vreodată: Leopold Hax. Pe numeroșii publiciști de altădată (unii încă în activitate, puțini însă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
cincisprezecelea. Ea exista în orice caz pe timpul lui Vasile Lupu, iar arhidiaconul Paul de Allepo îi consacră o minuțioasă și înțelegătoare descriere; și atribuie planurile ei unui artist originar din Constantinopole, arhitect oficial pe lângă curtea principelui Moldovei. E cea mai curioasă și originală construcție bisericească, nu numai din Iași ci din întreaga țară, prin forma sa, prin elementele și spiritul cărora își datorește forma aceasta, orientală, bizantină, turcească, în nimic asemănătoare cu tot ce s-a construit la noi. Din nefericire
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
gard pe toate pentru a fi expuse și trecătorilor. Așezându-le cu grijă pe locul ce îmi fusese indicat, imediat am simțit în preajma mea noi persoane ce îmi admirau lucrările. Primii au fost artiști ce expuneau deja în parc, fiind curioși să vadă de ce sunt în stare să realizez. Au urmat cunoștințele de rigoare, astfel am cunoscut pe: sculptorii Gavril Nichiteanu, Nicolae Popa, alături de pictorii Ioan Bălan, Gheorghe Boancă, Gheorghe Bălăceanu, Adrian Pascaru și alții. Din discuțiile purtate aflasem de existența
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
străzi o siderase, ca o sabie îi pătrunse interiorul, făcându-l ferfeniță. De fapt, ce-i lipsea? Un braț de care să se sprijine, să-și pună capul când îi este greu, să nu fie singură, să o privească toți curioși și cu invidie. Carlina avea puterea să se poată descurca singură, dar ca orice om, tânjea după dragoste. Simțea în ceafă ace fierbinți care-i sfredeleau capul, transmițându-i emoții ce-i invadau inima și întreg trupul. Ochii îi ardeau
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
pe rând la baie, dar mai întâi fusese ea. Se spălă cu mult săpun, apoi se șterse cu un prosop alb imaculat din lenjeria lui. Se cercetă într-o oglindă și părea o mașină abandonată după un accident, expusă privirilor curioase. Valentin procedase la fel. Când se privise în oglindă, observă că arăta mototolit și nici un fir de păr nu era la locul lui. După ce ieșise din baie stinse cu grijă lumina, apoi puse în două pahare câteva cuburi de gheață
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
care îi cunoștea, văzându-i atât de des împreună îi porecliseră “țapii logodiți”. Nu erau deloc deranjați de acest lucru, ba chiar erau încântați și se amuzau pe seama asta. Când se apropiau de un grup, toți se uitau la ei curioși văzându-i atât de des împreună. Bârfitorii nu țineau cont că sunt colegi de serviciu dar orgoliul lor nu se simțea rănit. Erau foarte familiari și foarte intimi ca să- i mai deranzeje bârfa lumii și nu se mai uitau
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]