8,674 matches
-
deveni un alt acces de tuse. Doug se lăsase pe spate pe vraful de perne tari de spital, respirând greu. Așa că l-am bătut de l-a luat naiba. Chiar acolo În cameră. Apoi apare bastardu’ de frate-su ăla delicat din dormitor, jelind, Învelit tot În halatu’ lui roz. Și io n-aveam nici o părere. Știi, mă gândesc că se duce să facă vreo baie cu spumă sau ceva d-astea. Doar că aud ceva, ca un copil care bocește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Scutură din cap amintindu-și. Ticălosu’ stă acolo și țipă la mine: „Nu poți să intri aici! Nu poți face așa ceva!“. De parcă pe mine mă-nteresează. Și-acu’ mai aud bocetu’. Așa că mă duc să văd ce e, doar că băiatu’ delicat nu se dă din drum. „N-ai nici un drept...“ Își lovi palma cu pumnul strâns. Bang. În dormitor e fetița asta. N-ar nimica pe ea În afară de-o afuristită de pălărie cu Mickey Mouse. Știi, d-aia cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
batjocură. — Apoi a amenințat că mă ucide dacă mai spun cuiva ce s-a-ntâmplat. Și asta a fost ultima dată când l-am văzut pe el, pe fratele meu și pe fetiță. Când Cameron termină, rămaseră tăcuți, doar derularea delicată a benzii reportofonului tulburând liniștea. — Dacă ești fratele lui Geordie, spuse Logan, cum de aveți nume de familie diferite? Cameron se foi deranjat pe scaun. — Mame diferite. El era din prima căsătorie a tatălui meu. Au divorțat, așa că Geordie a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
aceeași grimasă Încruntată. — Normal că-i mort, zise Insch. Cineva l-a făcut ciur. Un zâmbet amar contorsiona fața cu urme de lacrimi a lui Lumley. — Al naibii mod de a scăpa de el. Afară, fulgii micuți de un alb delicat cădeau ușor din cerul portocaliu Întunecat. Nori cenușii luminați din jos de luminile de pe străzile orașului. Logan și Insch priviră cum Jim Lumley e băgat pe bancheta din spate a unei mașini de patrulă și dus de acolo. — Bine, zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
chestia asta! Nu! Nu! Trebuia să localizeze numărul și să trimită ajutor! Linia se Închise. Furioasă, lăsă la o parte telefonul și se târî Încă o dată Înainte, apucând dispozitivul de mână ca să formeze din nou 999. Lovitura, când veni, fu delicată și udă. Își luă ochii de pe telefon și privi În camera de zi. Doamna Strichen se clătina Înspre canapea, cu fața la fel de albă ca zăpada de afară. În spatele ei stătea Martin, cu fierul de călat În mână, cu o expresie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Martin, neînțelegând salva de abuzuri pe care tocmai o trimisese asupra lui. Bine. Se ridică În picioare și se Întoarse cu spatele spre ea, aplecându-se peste valiza cea mare pe care o văzuse În bucătărie, și, cu o voce delicată, șoptită, Începu să cânte „Picnicul Ursuleților“. Mângâia pe cineva din valiză. Ochii lui Watson scrutară mica Încăpere, căutând o armă. Locul fusese la un moment dat un soi de birou. Un raft de metal pentru fișe de pontaj era Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
pereții acoperiți cu graffiti și podeaua rece de beton. Un nou tremur o cuprinse. Cum naiba de putea să fie atât de frig? Privi În jos, descoperind alarmată că fusese dezbrăcată. — Nu trebuie să-ți faci griji, micuțule, spuse Martin delicat. Un geamăt ușor, ca un plâns, veni dinăuntrul valizei și sângele lui Jackie Îngheță. Jamie McCreath era Încă În viață. Va fi nevoită să-l vadă pe ticălosul cel bolnav omorând un copil! Încordându-și toți mușchii, se luptă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
și Martin Strichen dispăru. Drept În jos. Apa neagră Îi Înghiți țipătul. De cealaltă parte a găurii, Jamie se târî Înainte și privi În jos, În Întunericul de cerneală. Martin nu mai ieși. 39 Logan stătea În zăpada care cădea delicat, privind luminile ambulanțelor sclipind În depărtare. O luaseră pe Watson: contuzii, hipotermie, câtva vânătăi urâte și vreo două coaste fisurate. Urma să i se facă un vaccin antitetanos pentru mușcături. Nu era cazul să-și facă griji, așa spusese medicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
în sufletul lui ca niște pietre. Căutând să se liniștească, o apucă pe drumul bine cunoscut ce ducea la grajdurile cailor pe care-i îndrăgea atât. Incitatus cel iute, un mannulus de rasă galică, de culoarea mierii și cu osatura delicată, tipică vârstei sale fragede, îl recunoscu de departe și necheză; sforăia, nerăbdător să i se dea drumul. Grăjdarii îl ținură însă înăuntru, spunând că urma să plouă din nou. Micuțul îl îmbrățișă, ascunzându-și fața în coama lui. Îngrozitoarea taină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Astura, la câteva mile de Antium. „Să fie închiși acolo, numai ei doi, fără alte distracții“, se gândise Tiberius; iar Silanus, după ce duse acolo toate bogățiile posibile, o trimise pe doica miresei copile să stea cu ei în zilele acelea delicate. Tânăra mireasă era cam prostuță și fragilă, nici măcar foarte frumoasă. Doica ei îi făcuse nenumărate recomandări. Iar când ușile fură închise solemn, mulți făcură glume pe seama primei nopți de dragoste a fetei de paisprezece ani, speriată și lipsită de experiență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Helikon. — N-ai dormit nici în noaptea asta, spuse blând, după ce-l privi. Se ridică în capul oaselor, fără să-i răspundă. Era cu adevărat obosit. Helikon aduse un vas ce conținea un lichid parfumat și începu să-i maseze delicat ceafa și umerii. Șopti: — Preotul de la Sais zicea că dorința de a simți parfumul florilor care au înflorit vara trecută aduce numai durere. Alte flori renasc. El se ridică și spuse: — Vreau să merg pe malul mării, acum. Helikon se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
mării petice de cer senin. La un moment dat, privind marea, râse. Simțea cum discursul i se imprima în minte. Singurătatea îndelungată dăduse rezultate extraordinare. Se gândea că, la urma urmei, creierul unui om e un pumn de substanță moale, delicată, încrețită și cenușie, cu striații de vene subțiri; pe primul îl văzuse când avea șase ani: era creierul dezvelit al unui cherusc ucis. Iar acum, în masa lui cenușie - moștenire de la Julius Caesar, Marcus Antonius, Augustus, Germanicus, care depozitaseră în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
adolescent nu primea nimic, iar scena politică era pustie. Acum, cei șase sute de senatori, cei mai de seamă paznici ai Republicii, trebuiau să-l aleagă pe cel care - așa cum se întâmplase cu Augustus și Tiberius - avea să aibă în mână delicata putere a guvernării: princeps civitatis, imperator-ul. Însă adunarea era împărțită fără speranță de vechile uri și de grupurile adverse: optimates și populares - o divizare care avea să marcheze încă multă vreme, cam în același fel, toate adunările politice ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Mătasea ajungea, pe căi necunoscute, în porturile egiptene de la Marea Roșie și era vopsită în Aegyptus, asemenea inului, în cele mai strălucitoare culori. Împăratul purta mantii spectaculoase de mătase purpurie, țesute uniform în cele mai rafinate textrinae de meșteșugari cu mâini delicate. În serile de vară purta tunici de mătase - o eleganță esențială și plăcută, comparativ cu exasperantele drapaje ale togii; era ca și cum ai purta, în ziua de azi, o cămașă de mătase croită de un expert, în loc de o haină banală din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
o banderolă roșie, cum se obișnuiește, nici ordonate pe mărime, culori, limbi, țări, orașe etc.); el le-a apucat pe toate câte erau În acea casetă (iată, n-am mai zis „cutie“, era prea inelegant pentru o asemenea situație, oricum delicată), e drept, le-a apucat cu un gest brusc, cam repezit; (cineva ar spune chiar cu grosolănie, dacă ar vrea să fie răutăcios); unele dintre ele s-au Îndoit, parcă se simțea văicăreala hârtiei; strânsoarea aceea Îi da o senzație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
scuze mă poate duce la concluzia irevocabilă că a fost un răspuns negativ, tacit din partea lui??? El este asistent, iar eu doar o biată studentă. I-a convenit mai mult această tăcere, decât divulgarea unui refuz, dureros pentru mine și delicat pentru el? Crezi că va mai evoca acel moment? Și dacă el tace, eu ce să fac? Crezi că aș putea eu avea norocul de a mă iubi pe mine, un om de rând care n-am făcut nimic grozav
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
dintre azilurile alea? - Dacă așa se pune problema, atunci misiunea ta e să găsești unul care să vă placă amândurora. Îmi pare rău că sunt așa tranșant. Dar ți-am spus de la început că nu prea mă pricep să fiu delicat. Ea clătinase din cap. - Uite ce e, Lincoln, chiar și dacă aș decide să fac asta, tu știi câți oameni ar da orice pentru un post la Cirque Fantastique? Primesc o sută de CV-uri în fiecare săptămână. În cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
nici un fel, fizic vorbind; până și rujul roz sclipitor cu care se dăduse, în loc să îi accentueze gura- presupunând că aceasta fusese intenția -, părea să-i accentueze lipsa dimensiunilor în raport cu fundalul enorm al feței. Nasul îi era și el mic și delicat, aproape comic disproporționat față de rest. Am bănuit că are cam douăzeci de ani - poate și mai puțin. În vreme ce deschidea casa, le-am privit pe celelalte patru fete aflate în spatele ei de-a lungul șirului de case din magazin: celelalte casiere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
Afectează felul în care privesc lucrurile chiar și la nivel mundan. Ca atunci când mama și tata devin atât de dificili unul cu celălalt: niciodată nu pot ști cât anume se datorează faptului că eu îi privesc. Oare chiar erau mai delicați unul cu celălalt atunci când Sally și cu mine eram mici sau asta se întâmpla pentru că eu nu eram conștient că îi judec pe vremea aceea? Acum ceva vreme, aș fi vorbit cu mama despre faptul că mă simt așa ciudat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
de plăcere și mulțumire de sine, trimițându-mă direct în brațele lui. Cât mă mai distram alegând cămăși de noapte sau lenjerie care știam că îi vor plăcea; mă îmbrăcam în cadou, pentru ca el să mă dezambaleze încet în lumina delicată a dormitorului nostru. Cât de dor îmi e de asta. * Ben s-a închis la el în cameră azi după școală și când am ciocănit mi-a spus să nu intru pentru că lucra. Nu-i stă în fire - sper că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
mă trezesc de-a binelea și să îmi cobor picioarele din pat pe bucata de mochetă uzată, gândul căpătase trăsăturile unui vis interesant, vag amuzant. Mă gândeam ușurat la viziunea pe care o avusesem ca fiind un soi de halucinație delicată, cel mai probabil provocată de oboseala și plictiseala din cadrul cazului pe care îl apărasem. Ușurarea mea nu dură mult. Când picioarele mi-au ajuns jos, am tresărit instinctiv și le-am privit, conștient într-o clipă că era ceva cu-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
care mă făcea să mă gândesc tânjind la obrajii ei și la sugestiile sânilor ei enormi care răzbeau mereu afară din bluza uniformei sale. Trandafirii din obrajii ei, m-am gândit eu, în vreme ce o priveam emoționat: dar expresia evoca roșeața delicată de pe pielea catifelată a vreunei eroine victoriene. Nu - obrajii fetei mele aveau loc cât pentru o vază-ntreagă. Plus câteva crizanteme gigantice. Iubirea mea e ca o sofa roșie-roșie, am meditat eu. Și da, desigur - proaspăt izvorâtă. Cât de potrivit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
o vreme a mirosit surprinzător de puternic, așa că am încercat să șterg din el cu un șervețel, apoi m-am ridicat și m-am privit scurt în oglinda lungă de pe ușa șifonierului. Anoste, m-am gândit eu. Fusta maronie, bluza delicată și puloverul erau extrem de anoste. Așa. Chiar îmi plăcea ce făceam. Poate că fiascoul cu felicitarea fusese un lucru bun: un mic semn de alarmă pentru cum luam eu de bună viața familiei mele. Am deschis ușa șifonierului și-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
aveam impresia că sunt chiar amuzantă, când, la câțiva pași de ușa de la intrare, s-a întors și m-a privit. —Taci, mi-a spus el încet, dar oribil de serios. N-am visat niciodată că o astfel de insultă delicată și adesea folosită poate fi într-atât de șocantă. Pentru o clipă nu am știut cum să reacționez, oscilând între a râde cu voce tare și a-l plesni. Glumești, am zis eu în cele din urmă. Probabil că glumești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
m-a observat și s-a oprit o clipă din manevră. Corpul îi era întors într-o parte în încercarea de a trece prin ușă, dar fața drăguță îi era întoarsă direct spre mine. Părea speriată, iar eu îi zâmbeam delicat și liniștitor apropiindu-mă. Am văzut cum ochii îi privesc în lături, surprinzându-l pe Chipstead, iar eu am strigat înapoi un „Noapte bună, Warren“, peste umăr, sperând nu doar să potolesc îndoielile lui Stacey, legându-mă de o figură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]