6,028 matches
-
la poarta unei case tip fortăreață și că s-a obținut un ordin ca să fie închis acolo. Cum este curajos, s-a oprit pe loc; își duce mâna la garda sabiei; și, uitându-se înspre mine cu niște ochi indignați, exclamă, pe un ton plin de furie și dispreț totodată: Ah mon ami! Am înțeles. L-am liniștit; și veți fi de acord că eroarea-i nu era deplasată." Teatrul, care stârnește atât de mult entuziasm în epoca Luminilor, are totuși
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de dorință, teatrul este cel pe care Rousseau îl condamnă, în însăși esența lui. Numai în întâlnirea specială dintre actori și spectatori care se recunosc ca atare există el. Atunci când bariera care îi separă este nimicită, fenomenul teatral dispare. "Cum, exclamă el, să nu fie de trebuință niciun spectacol în Republică? Dimpotrivă, este nevoie de multe. Ele s-au născut în Republici, în sânul lor sunt văzute strălucind cu un adevărat aer de sărbătoare. Căror popoare li se potrivește mai bine
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cele mai secrete ascunzișuri ale inimii, și care-l scot la iveală fără ca omul să-și dea seama, este adevărat. Pentru că el arată fața reală a omului și niciodată caricaturizarea lui, nu stârnește nicidecum râsul. Nu veți auzi niciun tată exclamând pe un ton glumeț dureros: Dar ce naiba căuta el pe galera aceea? Și niciunul nu va intra în camera fiului său rupt de oboseală, adormit și sforăind pe un pat nenorocit: jelania acestui tată nu va fi întreruptă nicicum prin
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sunt nobile de la natură. Trebuie numai să îndrăznești să te încrezi în acest frumos firesc; îndrăznesc să afirm că vei fi mai tragică"." Voltaire, pentru care ea a creat în Electra rolul-titlu, a fost uluit de îndrăzneala ei. El a exclamat, după cum povestește puțin mai încolo Marmontel, scăldat în lacrimi și plin de admirație: Acest lucru nu-i creat de mine, ci de ea; ea și-a creat rolul." Un nou tip de joc se năștea datorită ei pe scenele franceze
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
o mare plăcere. Cinicul Demetrius atribuia întregul efect instrumentelor, vocilor, decorului, în fața unui mim care îi răspunse: Privește-mă jucând de unul singur; și spune, după aceea, ce vei vrea despre arta mea. Flautele tac. Mimul joacă, și filosoful, uluit, exclamă: Nu numai că te văd; te aud. Îmi vorbești cu mâinile."37 "Ce efect, arta aceasta, adăugată discursului, nu ar produce? De ce am separat noi ceea ce natura a unit? În fiece moment, gestul nu răspunde vorbirii?" De aceea Diderot atribuie
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
adera. Pentru ei, acest "model ideal" nu este, ca pentru Antici, etern și imuabil, ci istoric și temporal. El se constituie, după părerea lui Diderot, "cu timpul, printr-o înaintare lentă și curajoasă, printr-o tatonare lungă și grea". "Prietene, exclamă omul cu paradoxul, există trei modele, omul din natură, omul poetului, omul actorului. Cel din natură este mai puțin mare decât cel al poetului, iar acesta și mai puțin mare decât cel al marelui comediant, cel mai exagerat din toți
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
îi trasează canevasul în cinci acte. De când s-a prăbușit Vechiul Regim, transformările sociale care au zguduit Franța în mai puțin de două generații, Revoluția, Directoratul, Imperiul, Restaurația, i-au modificat în profunzime gustul. "Ce schimbare de la 1785 la 1824! exclamă Stendhal, în Racine și Shakespeare. De două mii de ani de când cunoaștem istoria lumii, o revoluție atât de bruscă în obișnuințe, idei, credințe, poate că nu s-a mai întâmplat." Cât despre Hugo, în 1830, în Prefața la Hernani, clamează: "La
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în teatru, unde nu este decât un "cache-sottise"86, un josnic artificiu. El scrie, sub formă de notă: "Gândul și sentimentul" trebuie să fie înainte de toate enunțate clar în genul dramatic, opus în asta poemului epic. The table is full, exclamă Macbeth tremurând de groază când vede umbra acelui Banco, a cărui asasinare a ordonat-o acum o oră, luând la masa regală locul ce-i este rezervat lui, regelui Macbeth. Care vers, ce cuvânt poate completa cu ceva frumusețea unei
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
viciul. Dacă se străduiește să descrie mizeria și nebunia umană sub toate formele sale, o face în scopul moral de a descoperi cauzele răului social, cu speranța de a le eradica. În Prefața la Cârciuma (L'Assommoir), în 1877, el exclamă: "Cârciuma este cu siguranță cea mai castă dintre cărțile mele. Este o operă plină de adevăr, primul roman despre popor care nu minte și care are mirosul poporului. Și nu trebuie să tragem concluzia că întreg poporul este rău; căci
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
egiptenii nu vor să mănânce cu străinii (Gn 43,32) sau că a mânca cu străinii este un lucru abominabil (Gn 46,34). Istoria lui Iosif conține și un cuvânt care ar putea fi egiptean (41,13: „abrek”, un cuvânt exclamat în fața carului lui Iosif). Traducerea este însă incertă și originea cuvântului foarte discutabilă. În concluzie, cunoașterea Egiptului pe care o presupune istoria lui Iosif este foarte aproximativă. Autorii Gn 37-50 cunosc despre Egipt ceea ce orice locuitor, cât de cât cultivat
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
populație, iar numărul lor era în continuă creștere. Mai erau greci, armeni, țigani, tătari, rusoucraineni și cîțiva polonezi, nemți, ba chiar și lipoveni 39. Nu este deci de mirare că celălalt mare fiu al Botoșanilor, Mihai Eminescu, marele poet națioal, exclama: "De la Nistru pîn' la Tisa Tot românul plînsu-mi-s-a Că nu mai poate răzbate De-atîta străinătate". Este oare un accident faptul că doi mari români, Iorga și Eminescu (naționalismul lui Eminescu va constitui un important izvor de inspirație pentru Iorga), provin
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
naționalismului românesc. Era totodată supărat, pentru că văzuse că pînă și după unirea României cu Transilvania, evreii susțineau menținerea școlilor cu limba de predare maghiară, respingînd oferta guvernului român de a înființa școli cu limba de predare idiș sau chiar ebraică. Exclama iritat: "De ce nu urmează evreii români exemplul evreilor unguri din Transilvania și nu manifestă aceeași loialitate față de România ca și față de Ungaria chiar și după retragerea administrației maghiare?"36. Să nu fi înțeles Iorga motivele loialității evreilor? Le-a înțeles
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
lor; și toate forțele pe care le avem acum nu sînt nimic altceva decît emanația sacrificiilor lor transformată în energie". Iorga și-a amintit că, atunci cînd Domnitorul Gheorghe Ștefan a fost sfătuit să fugă din țara sa amenințată, a exclamat: "Mai degrabă mă las mîncat de cîinii acestei țări decît să o părăsesc!"61 Pe măsură ce situația se înrăutățea, s-a iscat o mișcare puternică în Cameră: "să mergem la Odessa!" Dr. Constantin Angelescu l-a întrebat pe Iorga cum să
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
și I. Flondor, amîndoi naționaliști români bucovineni și prieteni ai lui Iorga, au preluat conducerea la Cernăuți, contrabalansînd cîteva slabe inițiative ucrainene autonomiste. Au lansat o invitație armatei române, iar la 16 noiembrie 1918 Bucovina se unea cu România. Iorga exclama într-un editorial: "Moldova lui Ștefan cel Mare s-a ridicat din nou"118. Apoi, brusc, prima pagină a "Neamului românesc" era acoperită de fotografia lui Woodrow Wilson, prezentat de Iorga drept "speranța omenirii". Continua (poate un pic prea idealist
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
facultățile de drept și filosofie, acestea fiind domeniile destinate funcțiilor administrative sau sinecurilor. Evreii încercau să se specializeze în diferite profesii, dar economia românească nu oferea suficiente posibilități. Numărul foarte mare de studenți evrei l-a făcut pe Codreanu să exclame îngrozit: Vom avea oare o intelectualitate alcătuită din asemenea elemente?" (referindu-se la evrei)105. În anii '20, nu numărul de studenți evrei a fost factorul care a declanșat procesul radicalizării în rîndul studenților, ci creșterea generală, haotică și neplanificată
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
evident al lui Iorga. Iorga a beneficiat și de o altă satisfacție în Elveția. Făcînd o oarecare cumpărătură într-un magazin, proprietarul magazinului respectiv l-a întrebat de unde vine. Iorga a răspuns că vine din România, la care patronul a exclamat: "Ah! Asta-i țara profesorului Iorga!"216. Dar Sistemul Versailles se năruia. Nu mult după Conferința Mondială de Istorie a urmat vînzarea Cehoslovaciei la München, după care revizionismul maghiar s-a dezlănțuit. "Lupta cu absurdul revizionism maghiar"217 era consecvent
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
de acord cu această recomandare, considerînd că acțiunea radicală respectivă trebuie luată sub un oarecare "pretext legal", după care legionarii puteau fi internați "în lagărele de concentrare de la Dobrovăț, Miercurea-Ciuc sau altele". "La Dobrovăț și la MiercureaCiuc cu ei!"62 exclama Iorga entuziast. Cu toate că însemnările din jurnalul lui Călinescu par să fie autentice, autorul cărții de față nu poate fi sigur că ele sînt complete. În vara anului 1985, autorul acestei cărți a avut o discuție îndelungată cu inginerul Traian Boeru
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
era semnat de Pál Szvatkó, care, cu evidenta sa lipsă de principialitate, se putea mîndri că era omologul budapestan al lui I. P. Prundeni și Ilie Rădulescu. Dl Szvatkó scria: "În ultima clipă a vieții sale, Iorga ar fi trebuit să exclame: "În polemicile mele cu Ungaria am ieșit pe locul doi", și cuvintele acestea ar trebui să fie încrustate ca un epitaf pe mormîntul lui, ca o pedeapsă pentru cei care vor răspîndi pe viitor minciuni de-a lungul și de-
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
văzut, consecința cea mai evidentă a războiului În perioada imediat postbelică - În Germania Federală și Marea Britanie, criza de locuințe avea să dureze până la jumătatea anilor ’50. Ieșind de la o Expoziție a Locuințelor Postbelice din Londra, o femeie de condiție medie exclama: „Sunt atât de disperată, Încât mi-ar conveni orice. Patru pereți și un tavan - nu-mi doresc mai mult”3. Din a doua categorie de pagube evidente făcea parte transportul: flote comerciale, linii de cale ferată, parcuri feroviare, poduri, șosele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cale de mijloc. Experiența noastră unică ne-a inoculat astfel ideea că victoria concepției corecte Însemna pur și simplu lichidarea, distrugerea celeilalte”2. Entuziasmul inocent cu care unii tineri est-europeni s-au aruncat În brațele comunismului („Am chef de revoluție!” exclama scriitorul Ludvík Vaculík În fața prietenei lui când s-a Înscris În partid) nu micșorează cu nimic responsabilitatea Moscovei pentru ceea ce era, până la urmă, anexarea acelor țări de către URSS. Dar ne ajută să Înțelegem amploarea deziluziei care a urmat. Comuniștii puțin
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Salazar, un economist care predase un timp la Universitatea din Coimbra, nu era doar indiferent la Înapoierea Portugaliei, ci vedea În ea chiar secretul stabilității: informat că pe teritoriul portughez al Angolei s-au descoperit zăcăminte de petrol, el a exclamat: „Ce păcat!”. Ca și Ceaușescu, Salazar era obsedat de evitarea datoriei naționale și echilibra conștiincios fiecare buget anual. Mercantilist fanatic, el a adunat rezerve de aur neobișnuit de mari la care nu a apelat nici pentru investiții, nici pentru importuri
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
an al președinției lui de Gaulle. și nu numai pentru autorități: când filmul a fost În sfârșit difuzat În 1971, nu pe postul național de televiziune, ci Într-un cinematograf micuț din Cartierul Latin, o femeie Între două vârste a exclamat la ieșirea din sală: „Rușinos, dar la ce să te aștepți? Ophuls e evreu, nu-i așa?”. Merită remarcat că Franța este unica țară În care abordarea mai onestă a istoriei războiului a Început cu opera unor istorici străini. Germanul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
duce mintea” și nu-l duce de vreme ce vine cu caii sub salcâm, neînțelegând că ar fi trebuit să se oprească mai departe cu ei. Nilă este mereu cu Întrebarea pe buze, iar Moromete nu mai are ce să răspundă și exclamă calm: „Adică da, treci Încoa‘ să cadă salcâmul peste ei” ca și cum acesta ar fi fost scopul aducerii cailor la locul tăierii copacului. Asistăm În același timp la un monolog interior al eroului, el Își pune probleme, gândește, ceea ce nu face
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
-l ancoreze și să-l tragă spre partea liberă a grădinii. Nilă vine cu caii până lângă copac, iar Moromete strigă la fecior: „Unde vii mă cu ei?” „Cum adică unde vin?”. Văzând că feciorul nu pricepe, zice: „Adică da! exclamă... liniștit deodată. Treci cu ei Încoa’ să cadă salcâmul peste ei.” În felul acesta răspunde el celui lipsit de judecată. Când Cocoșilă se arată neliniștit În legătură cu legionarii, Moromete dă același răspuns, reflexiv și ironic. „Fugi, măi, de aici! Dă-i
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
apărea amintirea iubitei de la Charlotenburg, un leitmotiv al nuvelei. Semnele schimbării apar În finalul acestui episod, gestul personajului având semnificații premonitorii. „Aproape ajunsese când auzi tramvaiul gemând metalic În urma lui. Se opri și Îl salută lung cu pălăria. Prea târziu! - exclamă. Prea târziu.” Astfel se pregătește trecerea spre spațiul irealului. Episodul al doilea, cel mai lung dintre toate, dezvoltă planul secund și sporește ambiguitatea textului. Grădina „țigăncilor” se constituie În contrast cu lumea din care vine Gavrilescu, „neașteptată, nefirească răcoare”, provocându-i un
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]