9,375 matches
-
jos, din cafenea, ajung până la mine frânturile orchestrei, cu vocea contrabasului pe două tonuri diferite. Mâine voi pleca mai departe, să mă izbesc de mine însumi la răspântie. Ce să mai încep cu trupul și cu sufletul ăsta? Răspunde-mi Gloria! Spune tu, care mi-ai surprins de două ori durerea dezbrăcată. Trebuie să mă reîntorc să te văd cât mai grabnic. Mi-e dor... ... „Mâine voi porni mai departe și mai sus, căci în vale mă pândește moartea. Când ajung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
ficțiune, așa cum e lăsat, ca un fond ultramarin în filigrama de argint a brazilor eșalonați pe un singur front rărit. Și deodată îmi simt dorința confiscată, împreună cu durerea aceea, ca de dinte găunos. A rămas undeva, departe, și chinul și Gloria”. O clipă mai târziu, Ferdinand Sinidis își prezentă toate scuzele, mărturisind că visase cu ochii deschiși. „Țineam să spun cu totul altceva”, făcu el oarecum încurcat, după ce se înghesui în fundul fotoliului. Pe chip i se citea suferința, o crampă stomacală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
și pe buze avea un zâmbet pricinuit de o nostimă aducere aminte: ...Într-o noapte cu zăpadă multă, povesti el mai departe, cineva bătu la ușa odăiței mele de lângă scara de serviciu. Deși abia întors acasă după o lipsă prelungită, Gloria dormea în salon pe un pat improvizat, așteptând prilejul explicațiilor. Era noaptea, târziu. Frigul din cameră mă hotărî tocmai să cercetez fereastra și să împing un butuc pe jarul din sobă, când cineva cu pasul greu își scutură bocancii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
gardianul mă crede vânător de muște. Mi-a plăcut, de când mă știu, să prind muștele. Le desprind doar gămălia neagră a capului și după ce le smulg aripile, le fac scăpate. Prin acest procedeu simplu, le constrâng să nu mai zbârnâie. Gloria zbârnâie din aripile ei de libelulă, din prima zi a traiului nostru comun, de când neamurile ei cu limbile încărcate de ultima glumă trivială, ne-au lăsat, o noapte întreagă singuri”. Cartea despre carne „Trebuie să povestesc cu de-amănuntul întâmplarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
vezi, - reîncepu Ferdinand Sinidis, luând cuvântul în chestie personală: duhul n-are nici un preț. Nu poți cere negustorului să-ți vândă suflet, așa precum îl rogi să-ți cântărească un kilogram de carne. ...„N-am de vânzare!”, strig necăjit, ori de câte ori Gloria îmi cere cheia sufletului, fără să-și dea seama, cât îi suflu duh în chip. Crede că-mi lipsește o doagă, în timp ce eu sunt de părere că nebune sunt scroafele care, după porcărie, îmi sărută mâna cu recunoștință. „Ce fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
evadat din camera infernală, în curtea cu miros de amoniac. De-acolo pornesc în neștire, târșâindu-mi picioarele grele ca de plumb. Abia noaptea târziu, mă înghite gangul de piatră al locuinței mele cu pereții muți. „Unde-ai fost?”, întreabă Gloria, răsucită în patul meu ca o plantă strâmb crescută. „Să murim, Gloria”, îi răspund întunecându-mă. Mă culc lângă dânsa, dar trupurile ne rămân despărțite, chiar atunci când mâinile ni se întâlnesc în atingeri șovăielnice. „Să mor, sau să scap”, strigă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
pornesc în neștire, târșâindu-mi picioarele grele ca de plumb. Abia noaptea târziu, mă înghite gangul de piatră al locuinței mele cu pereții muți. „Unde-ai fost?”, întreabă Gloria, răsucită în patul meu ca o plantă strâmb crescută. „Să murim, Gloria”, îi răspund întunecându-mă. Mă culc lângă dânsa, dar trupurile ne rămân despărțite, chiar atunci când mâinile ni se întâlnesc în atingeri șovăielnice. „Să mor, sau să scap”, strigă Gloria. „Tu ești vinovată”, urlu eu și sar din pat, să trag
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
răsucită în patul meu ca o plantă strâmb crescută. „Să murim, Gloria”, îi răspund întunecându-mă. Mă culc lângă dânsa, dar trupurile ne rămân despărțite, chiar atunci când mâinile ni se întâlnesc în atingeri șovăielnice. „Să mor, sau să scap”, strigă Gloria. „Tu ești vinovată”, urlu eu și sar din pat, să trag afară și să răstorn sertarul scrinului; caut o rașpă cu care să-i răzuiesc mitra stearpă și ovarele stricate, și așa cum scormonesc prin mlaștini, avid să cunosc odiosul adevăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
mi s-a întâmplat nicicând, visez de-a pururi: În noaptea în care câțiva oameni m-au trezit din somn, deschisei ușa cuprins de o emoție legitimă. Oamenii îngenuncheați îmi sărutară marginea halatului și exclamară cu toții deodată „Bravo, Ferdinand!”. ... „Vezi, Gloria?”, mă adresai iubitei. Îmi simțea gâtlejul strâns de surpriza fericirii ce mă copleșise. Gloria trezită din somn, pricepuse, în sfârșit, că Ferdinand Sinidis devenise, peste noapte, om celebru. „În numele domnului Președinte...”, începu unul dintre musafiri, agățându-mi un fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
oameni m-au trezit din somn, deschisei ușa cuprins de o emoție legitimă. Oamenii îngenuncheați îmi sărutară marginea halatului și exclamară cu toții deodată „Bravo, Ferdinand!”. ... „Vezi, Gloria?”, mă adresai iubitei. Îmi simțea gâtlejul strâns de surpriza fericirii ce mă copleșise. Gloria trezită din somn, pricepuse, în sfârșit, că Ferdinand Sinidis devenise, peste noapte, om celebru. „În numele domnului Președinte...”, începu unul dintre musafiri, agățându-mi un fel de gologan cu panglică scurtă, de poala halatului. ... „Vezi, Gloria, mai putui să articulez, mișcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
surpriza fericirii ce mă copleșise. Gloria trezită din somn, pricepuse, în sfârșit, că Ferdinand Sinidis devenise, peste noapte, om celebru. „În numele domnului Președinte...”, începu unul dintre musafiri, agățându-mi un fel de gologan cu panglică scurtă, de poala halatului. ... „Vezi, Gloria, mai putui să articulez, mișcat de realitatea faptului, în vreme ce iubita mea îmi șopti să trecem dincolo, ca să-și pună camizonul de mătase. „Vanitatea vanităților, domnule Sinidis!”. Intervenisem de astă dată atât de categoric, încât îl amuțisem pentru treizeci de secunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
moment, nici o altă dorință decât aceea de a fi salvat de oameni. Mă amestec printre ei, mândru de a cunoaște graiul lor, cu putința să-mi împărtășesc bătăile mai grăbite sau mai obosite ale inimii. Împăcat cu oamenii, alerg spre Gloria. Iată-mă, în sfârșit, ajuns în fața gangului de piatră. Îl traversez în goană, suind câte două, scările de lemn. Sprinteneala trupului mă bucură. Numai mânerul de alamă îmi pare rece, sau mâna ce-l cuprinde și-l apasă e înfierbântată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
sfârșit, ajuns în fața gangului de piatră. Îl traversez în goană, suind câte două, scările de lemn. Sprinteneala trupului mă bucură. Numai mânerul de alamă îmi pare rece, sau mâna ce-l cuprinde și-l apasă e înfierbântată de nerăbdarea revederii. Gloria nu-i acasă. Trec prin coridor în dormitorul nostru. Sertarele scrinului și ușile dulapului sunt deschise. Patul, nefăcut. Săpunul pe jos, lângă un ceainic și un lighean cu apă întrebuințată. O singurătate de cavou. Pe masa mea de scris, regăsesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
cu atât mai încet cu cât sunt mai triste. Și când cuget astfel, conștient de soarta oribilă și de finalul absurd și dramatic la care vom asista cu toții, îmi vine să cred că imensa durere ce-mi surpă existența, din pricina Gloriei se datorește panicii provenite numai din singurătate. Căci unde este omul de care să mă pot sprijini prin panorama searbădă a existenței, cu același spectacol mereu repetat? Unde este omul care să mă înțeleagă și să ierte? Să mă primească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
cunună duminică și laudă virtuțile logodnicului ei. „Ce cauți aici?” o întreb dezolat. Trec apoi în camera de baie, îmi pun halatul și strig prin ușa întredeschisă: „Vreau să știu de ce râzi de bunătatea celuilalt?” Gândurile mi se duc spre Gloria, însă, de care mă leagă o sârmă subțire și roșie, un fir electric supraîncărcat, din pricina căruia voi muri odată trăsnit. Recunosc că am fost un câine rău față de dânsa, și totuși nu o voi ierta. „Curvă”, zic liniștit cu gândul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
ei nu poate să însemne un proces de conștiință, dacă ținem seama de cauzele absurde, născocite de amândouă fetele, dornice de liniște și grăbite să ne părăsească. Cartea despre vin „...Dacă mi s-ar putea șterge cu un burete imaginea Gloriei din gând și din suflet”, izbucni violent Ferdinand Sinidis. Făcu apoi un gest cu mâinile amândouă, ca pentru apărare și continuă cu vădită dorință de a se liniști: Astăzi se împlinesc douăzeci de zile de când s-a petrecut ultimul abandon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
leac mă turbă. Abur și ceață îmi suie din trup în creier. Atunci galopez pe șoseaua mocirloasă, hurducând sacaua până când rup șleaurile. Încep să zbor, lăsând în urmă lut crăpat de secetă, bălți pestilențiale, munți de gunoi. Între toate acestea, Gloria rămâne un punct de pământ. Iapă cuminte, sau izbită de isterie, atunci când primește armăsar în loc. Iar eu, ridicat pe deasupra păcatului și al visului urât, privesc de sus trecerea carelor hodorogite, din care blestemă oamenii mici. ...Gloria, te iubesc, îi spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
gunoi. Între toate acestea, Gloria rămâne un punct de pământ. Iapă cuminte, sau izbită de isterie, atunci când primește armăsar în loc. Iar eu, ridicat pe deasupra păcatului și al visului urât, privesc de sus trecerea carelor hodorogite, din care blestemă oamenii mici. ...Gloria, te iubesc, îi spun la reîntoarcere, arătându-i o secundă, chipul meu adevărat. „Ce fel de iubire este asta?”, întreabă dânsa, înfruntându-mă cu semeție și dispreț: „mâna îți este grea la mângâiat, mă săruți cu buze reci și vorbele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
fel de iubire este asta?”, întreabă dânsa, înfruntându-mă cu semeție și dispreț: „mâna îți este grea la mângâiat, mă săruți cu buze reci și vorbele îți sunt aspre și crăpate ca piatra!” Și trebuie să mărturisesc că țin la Gloria ca la mâna mea cea dreaptă, fără de care nu m-aș putea descoperi cuviincios în fața morții. O iubesc deși mă simt singur în preajma ei, singur fără dânsa, singur, singur, singur. „Ar fi interesantă o carte despre vin, cu toate că s-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Dacă se pot extrage nervi din măsele, desigur că printr-o intervenție chirurgicală făcută „convenabil”, operația ar putea să izbutească și la inimă. Fiindcă îi simt bătaia la ureche și nu mai pot să beau alcool, în nopțile în care Gloria doarme. Nu mai sunt dispus să număr bătăile inimii. Din pricina ei cobor din pat și umblu noaptea ca un strigoi alb, prin camerele întunecoase. Sau încremenesc la fereastra deschisă, privind în afară. În umbrele pliurilor din pietrele de pe caldarâm, văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
lădița de noapte câteva bancnote, lângă nota de plată a pensiunii. ... „Oricât de distonant ți s-ar părea”, - mormăi el indispus, dar trebuie să-ți vorbesc și despre borș. Bunăoară despre borșul de sfeclă. - „Eu vreau să împart borșul”, zice Gloria, la masă, și scufundă lingura mare în castronul cu zeama roșie ca sângele. - „E borșul meu!”, răspund scuturându-mi capul ca după o palmă zdravănă și primită pe neașteptate: „eu l-am pus să fermenteze și nu trebuie să uiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
ca după o palmă zdravănă și primită pe neașteptate: „eu l-am pus să fermenteze și nu trebuie să uiți, îi spun, că sfecla e semănată și crescută în grădinăriile mele”. - „Eu trec pe la bucătărie, ca să-i dau gustul”, țâșnește Gloria printre dinți, în legitimă apărare. Așezați la masă, sunt pornit pe ceartă. Borșul mi se pare acru și trezit. „E acru și trezit”, zice Gloria, posomorâtă, la un gând cu mine, și vorbim apoi, nepăsători, de alte lucruri, cu toate că îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
semănată și crescută în grădinăriile mele”. - „Eu trec pe la bucătărie, ca să-i dau gustul”, țâșnește Gloria printre dinți, în legitimă apărare. Așezați la masă, sunt pornit pe ceartă. Borșul mi se pare acru și trezit. „E acru și trezit”, zice Gloria, posomorâtă, la un gând cu mine, și vorbim apoi, nepăsători, de alte lucruri, cu toate că îmi simt creierii apăsați de borșul care-mi strânge inima. Gloria ronțăie un pesmete și discută iarăși despre borș. Zice că s-a săturat de el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
pornit pe ceartă. Borșul mi se pare acru și trezit. „E acru și trezit”, zice Gloria, posomorâtă, la un gând cu mine, și vorbim apoi, nepăsători, de alte lucruri, cu toate că îmi simt creierii apăsați de borșul care-mi strânge inima. Gloria ronțăie un pesmete și discută iarăși despre borș. Zice că s-a săturat de el până în gât și plânge cu lacrimi. Plânsul este unul dintre instrumentele teribile ale vastului ei arsenal, cu care își apără borșul. O spun fără nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
spun fără nici un pic de răutate, trăncănesc numai așa... ca să nu tac din gură. ... „Să nu te mai prind că scoți cepul și răstorni butoiul”, mă răstesc la dânsa: „canaua are doar o răsucelniță: servește-te de ea cu socoteală”. Gloria pleacă de la masă și-mi zice că se pișă borșul meu. Expresia aceasta nu există în vocabularul iubitei mele. Trebuie să fiu cinstit până la urmă și să recunosc că iubita mea este prea bine educată, și că nu întrebuințează asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]