8,611 matches
-
precum am precizat, rezultatul muncii Sfanțului Vasile însuși. Sfanțul Vasile a rânduit și Ceasuri, adevărate ore ale fântânilor cerești, pentru că orice credincios, de atunci, de după el și acum, să poată scoate cu bucurie apă vie, duh și viața din izvoarele mântuirii (Isaia 12, 3){\cîte 99}. De la el ne-au rămas și frumoasele rugăciuni din Pravila Sfanțului Vasile cel Mare și Molitvele ce se citesc de ziua numelui lui{\cîte 100} și la anumite slujbe. {\footnote 94 Pr. Prof. Ene Braniște
Personalitatea Sfântului Vasile cel Mare. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/166_a_478]
-
ar explica nu numai prin certitudinea tardivă și chinuitoare a poetului de a fi iubit o prostituată ci, mai ales, unei crize mistice strecurată insidios de Bulgăran. În timp ce Cibănoiu caută să-l reabiliteze psihic pe Ladima, arătându-i că adevărata mântuire nu o poate găsi decât în credința nestrămutată față de Dumnezeu și viața veșnică, Bulgăran, adept al ateismului, postulează ideea unei existențe unice, care trebuie trăită hic et nunc. În imensitatea sa, care ne înspăimântă, universul s-a ivit din hazard
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
ni se înfățișează ca o făptură care, fiind martor atât la geneza cât și la extincția universului, ratează destinul cristic. Întocmai ca în Duhovniceasca lui Arghezi ("Am fugit de pe Cruce, / Ia-mă-n brațe și ascunde-mă bine. //), poetul ignoră mântuirea prin răstignire "Fășii de lumină caută gândind / Sfârșitul lumii. Rar se sting și se aprind... Așa era... așa era întâiul ceas. / De nu m-ar fi chemat, pe cruce aș fi rămas. // 78 În prima strofă a poeziei Parafă..., el
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
ale credinței Și ale slujirii Lui în iubire. În creștinism, de regulă, se ia aminte la comportarea Mântuitorului: „El nu căuta suferințele, dar când apăreau, nu căuta să scape de ele, nu se răzvrătea contra lor, ci le folosea pentru mântuire și ni le recomandă pentru desăvârșire”<footnote Preot Prof. VASILE FERNEA, Suferințele omenești - cauze, explicații, foloase, Editura Galaxia Gutenberg, TârguLăpuș, 2005, p. 143. footnote>. Crucea lui Hristos trebuie să fie modelul oricărui creștin, amintindu-i cum Dumnezeu a putut dirija un
Suferința și creșterea spirituală. In: Mitropolia Olteniei by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/175_a_169]
-
dumnezeiască. Și el este răsplătit de Hristos cu mângâiere dumnezeiască potrivit cu durerea lui pentru aproapele. De aceea i-a dat Dumnezeu omului cuvânt, mâini, picioare, tărie trupească, minte și pricepere, ca toate acestea să fie nu doar spre trebuința și mântuirea lui proprie, ci și spre folosul aproapelui. Sfinții Părinți conchid că nimeni nu-i atât de bun prieten al lui Dumnezeu ca acela care trăiește spre folosul celor din jurul său. Împărtășirea de slava cerească prin suferință Prin credință, participăm la
Suferința și creșterea spirituală. In: Mitropolia Olteniei by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/175_a_169]
-
ale credinței Și ale slujirii Lui în iubire. În creștinism, de regulă, se ia aminte la comportarea Mântuitorului: „El nu căuta suferințele, dar când apăreau, nu căuta să scape de ele, nu se răzvrătea contra lor, ci le folosea pentru mântuire și ni le recomandă pentru desăvârșire”<footnote Preot Prof. VASILE FERNEA, Suferințele omenești - cauze, explicații, foloase, Editura Galaxia Gutenberg, TârguLăpuș, 2005, p. 143. footnote>. Crucea lui Hristos trebuie să fie modelul oricărui creștin, amintindu-i cum Dumnezeu a putut dirija un
Suferința și creșterea spirituală. In: Mitropolia Olteniei by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/175_a_170]
-
dumnezeiască. Și el este răsplătit de Hristos cu mângâiere dumnezeiască potrivit cu durerea lui pentru aproapele. De aceea i-a dat Dumnezeu omului cuvânt, mâini, picioare, tărie trupească, minte și pricepere, ca toate acestea să fie nu doar spre trebuința și mântuirea lui proprie, ci și spre folosul aproapelui. Sfinții Părinți conchid că nimeni nu-i atât de bun prieten al lui Dumnezeu ca acela care trăiește spre folosul celor din jurul său. Împărtășirea de slava cerească prin suferință Prin credință, participăm la
Suferința și creșterea spirituală. In: Mitropolia Olteniei by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/175_a_170]
-
n-a văzut pe nimeni intrând. Totuși, ca și mai înainte, s-a uitat înăuntru și a văzut iarăși pe acel bărbat. Proclu a spus curteanului să se ducă la casa sa și să se roage singur lui Dumnezeu pentru mântuirea lui, că bărbatul care vine la arhiepiscop este trimis de Dumnezeu, că intră în cameră fără să fie văzut. A doua zi dimineața, Sfântul Ioan și-a adus aminte de curteanul care trebuia să vină la el și l-a
Viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur. In: Viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur1 by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/179_a_161]
-
Regăsindu-și vechea vână poetică, în timp ce se mângâia cu câteva pahare de vin de Burgundia, lăsând la o parte retorica, Petrarca scrie strofe de o dezolantă amărăciune care ajung să nege, spre deosebire de scrierile lui Dante, posibilitatea vieții veșnice și a mântuirii întru Domnul Iisus Cristos. Este un moment de sinceritate și abandon, un testament filosofic și literar, atribuit lui de către autorul romanului. Dar această nevoie de a-și mărturisi propriul crez și de a-și deschide sufletul, nu are darul să
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
tipologii distincte în romanele scriitorului francez: cea care pleacă, autoexilându-se într-o lume prefabricată imaginar sau prin credință, inclusiv religioasă, și cea care rămâne, a învinșilor și resemnaților. Drumul nesfârșit al celor care pleacă este întotdeuana sinonim cu schimbarea, cu mântuirea, este calea dintre Coșmar și Vis. Destinul lui Esther (stea), cel al rătăcirii și al atingerii spațiului râvnit (dinspre Europa postbelică spre Israel care tocmai îți cucerește independența de stat), ca și cel al protagonistei din partea a doua a volumului
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
devin materie primă pentru romanele unor Umberto Eco, Milorad Pavič, Victoria Comnea. Un alt motiv recurent al romanului european este peregrinarea, rătăcirea ca destin, ca lagăr de detenție, drumul nesfârșit al celor care pleacă, odiseea întoarcerii, sinonim cu schimbarea, cu mântuirea, cu calea dintre Coșmarul istoriei și vis (Le Clézio, Magris, Primo Levi, Maurensig). La fel de fertilă d.p.d.v. epic este și revizitarea ironică, tandră, parodică a unor teme delicate, existențiale, dilematice, cum ar fi erosul delirant, viața de cuplu, căutarea propriei identități
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
asta pentru că În om a mai rămas mult vierme. Cătălina are ca toți creștinii și o tehnologie a așteptării unui Mesia. Numai că ea ratează misterul revelației, culmea că atunci cînd Mesia Luceafărul i se arată ea, Cătălina Îi refuză mîntuirea, sfîrșind ca o ultimă chivuță carageliană În brațele slugii. Este aici și o amară desnădejde eminesciană care a Înțeles ca nimeni altul că femeia contemporană lui este incapabilă În a Îmbrățișa și Înțelege mistagogia esențială. Refuzul mîntuirii În mîntuit azur
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
Cătălina Îi refuză mîntuirea, sfîrșind ca o ultimă chivuță carageliană În brațele slugii. Este aici și o amară desnădejde eminesciană care a Înțeles ca nimeni altul că femeia contemporană lui este incapabilă În a Îmbrățișa și Înțelege mistagogia esențială. Refuzul mîntuirii În mîntuit azur va fi urmat de retragerea În comicul și În prozaismul vieții obișnuite. Eroina nu a știut să beneficieze de adevăratul tropheion. Trăind Într-o societate androcrată și dextrocrată eroina nu poate să se Înalțe la eonul superior
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
Timpurile noastre nu mai sunt coapte pentru a relaționa cu misterul revelat sau În curs de revelare. Noi știm să negociem dar acum În cadrul misterului care este pe cale să se Înfăptuiască nu sunt sigur dacă noi nu vom dori o mîntuire cu t.v.a. Manageriatul așteptării Servatorului nu este Încă obiect de studiu la facultățile noastre. Suntem și noi ca și eroina eminesciană Într-o stare efebriatorie și atît. Și astfel ratăm și discursul teologic al Luceafărul eminescian. O interpretare
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
impetuosului său erou, căruia îi întrerupe discursul delirant. Despre partea a doua, în legătură cu posibilele intervenții ale cenzurii, nu avem nici măcar informații colaterale. Oricum, un final în spirit creștin, cum crede Ion Ianoși, era imposibil pentru că, structural, această operă nu prevede mîntuirea. Un semnal în această privință îl găsim în refuzul comparației oamenilor cu niște clape de pian, comparație care se găsește în Convorbirile între d’Alembert și Diderot. Tot în opera lui Diderot se poate găsi un text, cu care Însemnările
[Corola-publishinghouse/Science/2014_a_3339]
-
freatica majorității zdrobitoare a poemelor lui Dan Bogdan Hanu palpită energii dintre cele mai diverse, prin a căror acumulare crește, barocă, această schelărie a semnificantului. Practic, fiecare secvență textuală pare a tematiza nuclee lirice grele: suferința și apocatastaza, ispitirea și mântuirea, tentativa sómei de a depăși stadiul semei, maturizarea și moartea, însingurarea și alienarea, necesitatea, dar și ineficiența visului, raportul Centru margine, dialectica relației vânat vânător transpusă în legătura paradigmatică poet poezie, criza poeziei, a literaturii și, prin extensie, a imaginarului
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
este ființă -/ a toată lumina/ aprinsă vreodată/ mă-ntrup fulguranță -/ a toate cuvintele/ care-au imnic rostit/ în putere-adevărul/ mă știu cunoștință" (mărturie din Cer de cer) Ori: "O, frumusețe-a tot ce-n bucuria/ iubirii-i frumusețe! Legământ/ făcut cu mîntuirea noastră-n via/ întemeiere-a toate câte sunt!// O, împlinire-a tot ce proorocia/ a înstelat în suflete mai sfânt,/ precum de aripi se umbrind, Maria/ primi să fie hrană de Cuvânt!// Se-nalță, iată, toată tinerețea/ în jerbe de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ființe fragile, solitare, supuse pieirii sau, dimpotrivă, ca niște revoltați care propovăduiesc o dogmă a purificării prin păcat: "dar iată că un înger negru îmi taie calea/ vorbele lui cad/ în urechea mea/ ca picăturile de cucută// purificare/ prin rău/ mântuire/ prin păcat" (Despre vid). Indiferent de forma sub care era vizualizat poetic "chip zburător, pasăre-om" sau "chip de-animal" -, Îngerul lui Blaga era înzestrat cu un instinct unic: acela al luminii. Îngerii lui Dan Laurențiu sunt mai degrabă înzestrați
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ca textul/ filosofului de cucută", într-o amărăciune a existentului. De aici, metafora centrală a crucificării, ce apare în diferite secvențe textuale pentru a puncta ideea de sacrificiu, desigur, dar de un sacrificiu trăit cu voluptate, în numele unei altfel de mântuiri; de fapt, în suferință se ghicește, mai mult decât conștiința lucidă a durerii predestinate, intuiția imposibilității de a trăi altfel și implicit de a o schimba. Cu recuzita și simbolistica specifice (pe de o parte, puști și gloanțe, cuie și
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
o frumusețe rafinată, dar veninoasă: "Iisuso, augusta am să te numesc, pentru că mi-ai dat/ viață,/ pentru că tentaculele luminii tale mi s-au strecurat/ în falange/ m-au atras în adâncul unui vârtej de patimi,/ de păcate,/ de miracole,/ de mântuiri./ Miraj/ sau partitură a diavolului/ neprihănire a lanțului/ ferecat la încheietura-mi/ înzidind dimineți lacustre" etc. Cel care îi cade în mreje, călăul (portretizat în ciclul intitulat chiar călăul neființei), nu apare la rândul lui atât ca un sinistru mesager
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ar impune ca factorul dizolvant să devină factor coagulant, unificator; prezența călăului poet pare, așadar, a contrabalansa excesul de zgură existențială, de incongruență și alienare. Echivalența călău-Poet, coborârea măștii și mărturisirea sensului sunt în fine transparente în jurnal de călău (mântuirea prin necredință): "Numai poezia s-a aplecat asupra-mi/ Când mâinile-mi urlau din răsputeri/ Orbite de sânge (...)/ Poezia/ Venită în viața mea o dată cu Iisusa// Poezia / Cea mai albă și mai tăcută/ Biserică din câte am intrat / mi-a țintuit
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
mai frumos decît să te vezi pe tine însuți în Dumnezeu prin celălalt... Paul Evdokimov spunea că "nu cunoașterea limpezește taina, ci aceasta din urmă limpezește cunoașterea. Cunoaștem numai datorită celor pe care nu le vom cunoaște niciodată" (Femeia și mîntuirea lumii, Editura Christiana, București, 2004, p. 11). La inițiativa revistei "Săptămîna financiară", Editura " Litera Internațional" publică (2007) o carte ce poate părea multora surprinzătoare, dacă nu chiar șocantă, o carte preluată de la ziarul "New York Times", care a făcut din ea
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
voinței de a crede 141: „Credința În imoralitate a În mod evident este influențat de lucrarea lui W. James, Voința de a crede. III. Etică și educație Preocupări etice românești cu privire la formarea conștiinței morale creiat imoralitatea timpului nostru, credința În mântuire e singura putere care ne poate mântui.” II. Toate condițiile unei vieți morale, ale unei vieți pure există În străfundurile oricărei conștiințe omenești. Subliniind relația necesară Între conștiințele individuale și conștiința socială, filosoful român afirmă cu Îndreptățire că: „Viața interioară
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
a Octoihului, tălmăcită de pre vorba cea grecească și slovenească pre limba noastră cea Rumânească. Sfințiia sa, ca un bun Păstoriu și ne-adormit, care nu încetează a osteni în toate zilele, cu lucrul, cu cuvântul, și cu învățătura, pentru mântuirea cea de obște a oilor lui celor cuvântătoare, și să nevoiaște și în zi și în noapte pentru ca să facă ciata lui cea Preoțească să fie împodobită cu de tot fealiul de bunătate și iscusenie, cunoscând folosul cel sufletesc.", ori "prea
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
și cu a sa vreadnică de laudă pildă, vă face totdeauna iscusiți la fiește care faptă și învățătură Beserecească, și vă bucurați în Domnul. Amin". O nouă virtute a prototipului uman al epocii se decelează: alături de credință și osteneala pentru mântuirea de sine și de obște, iscusenia. Capacitatea de a se forma, cu ingeniozitate și imaginație, dar și, mai ales, de a înmulți talantul prin împărțirea lui cu aproapele. De altfel, aceasta și este una dintre calitățile esențiale ce revin în
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]