6,868 matches
-
ridicării de la sol, toate astea îi păreau periculoase lui Henry. Și nu doar periculoase. Nenaturale. Ca și cum această mare bucată de metal era făcută să plutească în aer, sfidând gravitația, dacă nu chiar și voința Celui de Sus. Nu era de mirare că aveau loc atâtea accidente: era maniera lui Dumnezeu de a ne cere să ne știm locul, să rămânem cu picioarele pe pământ. Să ne amintim de Icar... Henry recita în minte acest discurs de fiecare dată când se vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
drept al acelui lucru. Asta însemna că un obiect adus din Elveția era automat socotit legitim, fără să se pună întrebări. Nu conta cum ajunsese în Elveția. Odată ce plecase spre această destinație, proveniența lui era considerată curată. Nu e de mirare că în ultimii ani capitala Elveției devenise un fel de spălătorie pentru piața mondială a comorilor antice furate. Kishon cumpără un bilet online și duminică seara se afla deja acolo. Majoritatea ziariștilor, se gândi Kishon cu viclenie, s-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
orienteze. Acest loc i se păruse aproape sufocant de intens imediat ce sosise, dar aici, în Orașul Vechi, senzația era mai acută, ca și cum toată fervoarea Ierusalimului, toată istoria lui tensionată, era închisă în acești pereți masivi de nisip. Nu e de mirare că oamenii vorbeau despre Ierusalim ca și cum ar fi vorbit despre o formă de boală mintală. Opri un bărbat cu o cameră foarte mare la gât, care purta sandale și șosete, și îi ceru să o îndrume spre Zidul de Vest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
era posibil ca Shimon Guttman să fi fost ghidul lui Ahmed Nour, arătându-i cele mai îndepărtate colțuri ale Zidului de Vest? Oare Nour făcuse același lucru pentru Guttman, conducându-l prin locurile uitate ale trecutului palestinian? Nu e de mirare că Guttman voise să discute cu Nour despre tăbliță. Se poate ca ei să fi fost singurii doi oameni din acest ținut divizat care să poată citi ce spunea - și să-i înțeleagă adevărata semnificație. Mai lăsă tăcerea să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
și cutia în groapă.) BRUNO: Brrr! Ce acritură! GRUBI: Nu-s mai ca alt’ dată. BRUNO: S-au împuțit de tot. (Pauză; cei doi fumează; apare FETIȘCANA CU GĂLEATA CU LĂTURI.) FETIȘCANA: Ha! Vi s-a-nverzit burta! BRUNO (Cu mirare.): Pendefunda! GRUBI (La fel.): Pendefunda! FETIȘCANA: Stați aici și trageți fumul. O să vi se-ncurce mațele. GRUBI: Ce s-aude, Pendefunda? BRUNO: S-a terminat cu bine? FETIȘCANA (Râzând.): Ce vă pasă? GRUBI (Rugător.): Zău... FETIȘCANA: A ieșit. Acum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Înăuntru, holul s-a luminat brusc. Ne-am oprit În fața liftului. Eram contrariat: văzută din afară, chiar așa, pe Întuneric, casa nu părea să aibă mai mult de un nivel, maximum două; la ce putea servi un ascensor? Iar pentru ca mirarea mea să devină și mai consistentă, când am pătruns În cabină și mi-am aruncat rapid privirea către tabloul de comandă, am observat că avea cel puțin șase-șapte butoane. Cam multe pentru doar două etaje... Tovarășul meu de drum a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
stropită din belșug cu vin tare, dintr-o vorbă aruncată de bunul său camarad Kleitos cel Negru, sângele i s-a urcat În cap și și-a străpuns prietenul cu lancea. Alexandru a poruncit să fie adus mesagerul și, spre mirarea celor aflați de față, a băut o cupă de vin În cinstea lui, numindu-l binefăcător al lumii și invitându-l să-i stea alături până la sfârșitul petrecerii. Aceluia nu i-a fost greu să-i strecoare În băutură o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
El Într-o primă instanță, atunci când le acordase exuberant calificativul maxim? Adică, se Înșelase În aprecieri? Sau certificatul de garanție al lucrării avea termen limitat? Un Dumnezeu atât de nesigur și de oscilant ne face să ridicăm oleacă sprânceana a mirare. Niște oameni care reacționează astfel Însă - despre Ceilalți vorbesc - nu ne miră deloc, sunt firești, naturali și credibili. În altă ordine de argumente - ordinea ideilor rămâne aceeași - aș vrea să vă mai Întreb ceva: pe scurt, de ce credeți că L-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
decât așa nu se putea. Și nici mai neașteptat, dacă te gândești că soluția apărea explicit În textul lui Noel Corbu: „Cheia este Alexandru cel Mare”. Grozav Îi mai plăcea individului să joace pe muchie de cuțit! Nu e de mirare c-a sfârșit așa cum a sfârșit. - Eva, am o nedumerire: cum de n-au găsit rezolvarea marii specialiști În criptografie la care ai apelat? - N-aveau cum, nu erau În posesia tuturor datelor. Doar nu-ți Închipui că față de ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
spațiului cosmic. Construcția rituală a spațiului este subliniată de un triplu simbolism: cele patru uși, cele patru ferestre și cele patru culori trimit la cele patru puncte cardinale. Construcția colibei sacre repetă așadar cosmogonia.18 Întâlnim, și nu este de mirare, o concepție asemănătoare în Italia antică și la vechii germani. Este vorba de fapt de o idee arhaică și foarte răspîndită: cele patru zări sânt proiectate, pornind de la un Centru, în cele patru puncte cardinale. Mundus era, la romani, o
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
a fi o durată precară și evanescentă, la capătul căreia se află moartea. CAPITOLUL III SACRALITATEA NATURII ȘI RELIGIA COSMICĂ Natura nu este niciodată pentru omul religios exclusiv "naturală", ci încărcată cu o valoare religioasă. Nu este un lucru de mirare, de vreme ce Cosmosul este o creație divină: Lumea, fiind o lucrare a zeilor, rămâne mereu impregnată de sacralitate. Și nu este vorba doar de o sacralitate dată de către zei, ca de pildă aceea a unui loc ori a unui obiect consacrat
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Cristos. Pentru Tertulian (De Baptismo, III-V), apa a fost prima în care "s-a aflat Duhul Sfânt, care o socotea pe atunci mai presus de celelalte elemente... Din această apă dintâi s-a născut viul, așa că nu este de mirare că la botez apele dau naștere vieții... Toate felurile de apă, datorită vechii însușiri pe care au avut-o încă de la început, iau așadar parte la taina sanctificării noastre, o dată ce numele lui Dumnezeu a fost rostit deasupra lor. Îndată ce acest
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
se întemeiază deci pe inițiere, și s-ar putea spune chiar că, în măsura în care ajunge să se împlinească, existența umană este ea însăși o inițiere. În general, majoritatea celor "fără religie" mai împărtășesc pseudoreligii și mitologii degradate, ceea ce nu este de mirare, de vreme ce omul profan este urmașul lui homo religiosus și nu-și poate anula propria istorie, altfel spus comportamentele strămoșilor săi religioși, datorită cărora este ceea ce este. Cu atât mai mult cu cât o mare parte a existenței sale se hrănește
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Braga. Ultimele pregătiri au loc în casa fruntașului integralist Manuel Murias, unul din puținii complotiști care înțelegeau adevăratul sens al revoluției. Murias hotărăște în cea mai mare taină itinerariul generalului Gomes da Costa până la Porto. Care nu-i fu însă mirarea când, o jumătate de ceas în urmă, primul cunoscut care-i iese înainte la cafenea îi șoptește la ureche ora și stația la care trebuia să ia trenul generalul da Costa ca să proclame revoluția în Nordul țării! De abia are
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
10 iulie 1927 i se îngăduie reîntoarcerea în patrie. Și, ținând seama de marile sale merite militare, e înălțat la gradul de mareșal, titlu pe care nu-1 mai dobândise nimeni după căderea Monarhiei. Îmbătrânit, pocăit, înțelegîndu-și greșelile și asistând cu mirare la încercările de refacere a mitului său din 1917 și 1926 - Gomes da Costa moare în 1929 și este înmormîntat cu funerarii naționale... În după amiaza zilei de 9 iulie generalul Oscar Carmona dădea publicității lista noului guvern prezidat de
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Încercarea deliberată de a o Împiedica pe ea să Îndrume și să ornamenteze conversația. Sărmana de ea, era atât de nervoasă și de grăbită să domine conversația inteligibilă de la masă Înainte de a se reveni la rusă, Încât nu era de mirare că rata replicile. „Dar Parlamentul dumneavoastră, domnule, cum se mai descurcă?“ izbucnea ea deodată vioaie din capătul de masă unde ședea, provocându-l pe tata, care, după o zi de hărțuială, nu era prea dornic să comenteze probleme de stat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
ușurință și o rapiditate fenomenale (stând incomod la un pupitru de copil În sala de clasă a unui palat lugubru) textul abdicării marelui duce Mihail (următorul succesor după ce țarul renunțase la tronul lui și al fiului lui). Nu-i de mirare că era În același timp și un vorbitor admirabil, un orator calm, „În stil englezesc“, evitând gestul cu care se tranșează carnea și lătratul retoric al demagogului, dar, nici În această privință, bâlbâit ridicol ce sunt atunci când n-am În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
Crăciun care atingea cu steaua lui tavanul verde-pal al frumosului nostru salon - și o săptămână de vacanță de Paști, În timpul căreia micul dejun era Înveselit de ouă Încondeiate. Întrucât zăpada și gerul țineau din octombrie până În aprilie, nu e de mirare că tonalitatea amintirilor mele din școală este hibernală. Când Ivan Întâi (care a dispărut Într-o bună zi) sau Ivan al doilea (care va apuca ziua când Îl voi trimite cu mesaje romantice) venea să mă trezească pe la 8 dimineața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
o pornise În jos pe o cărare abruptă, cu un pas ciudat de hotărât, ca o persoană care părăsește jignit o petrecere. Mai văzusem cai fugind dintr-un loc, dar nu mai văzusem niciodată unul ștergând-o la pas și mirarea mea a crescut În mod plăcut când am recunoscut În nefericitul călăreț pe Mojuhin, pe care Tamara și cu mine Îl admirasem de atâtea ori pe ecran. Filmul Hadji Murad (după povestirea lui Tolstoi despre acea căpetenie vitează care hălăduia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
că ignoră psihanaliza - o Întreagă generație ar putea fi ușor coruptă În acest fel!). Creșterea rapidă, gândirea cu viteză cuantică, sistemul circulator, năvalnic ca o navă de coastă - toate formele de vitalitate sunt forme de velocitate și nu-i de mirare că un copil În creștere dorește să Întreacă natura dorind să se bucure cât mai mult de spațiu Într-o perioadă de timp cât mai scurtă. Înlăuntrul sufletului omenesc există plăcerea spirituală pe care i-o furnizează posibilitățile de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
de banii ăștia nici nu m-aș da jos din pat, că poate gândești că sunt prea pretențios. Zău, cum suporți mizeria asta? Ce-ai făcut, profesore, cu tot avântul tău de la „Geamandura?“ Ketty mă studia intrigată, cu sclipiri între mirare și scârbă. — Adică, susură ea speriată, se poate spune pe tot sensul, oricum ai lua-o, că un intelectual la Arhiva Cinematografiei belește de-adevăratelea mâța? N-aș fi crezut! Acolo e doar știință, artă, talent. Toate pastilele astea acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
volănașe, cu pălărioare de pai cu multe panglici și dantele, cu eșarfe lungi, vișinii sau roșii, spânzurându-i pe umeri. Fardată gros, tencuită, cu buze intens rujate în tonuri maronii. Vorbea subțire, pisicit, alintându-se parcă, cu multe interjecții și mirări din te miri ce. Venea, de obicei, la „Spicul“, unde, rezemată de perete, în dreptul câte unei măsuțe cu picior, aștepta să i se ofere câte o chiflă și un iaurt. Nu cerea, dar te privea atât de galeș încât aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
În piele și făcea ca, odată ajuns pe uscat, nici măcar cele mai respingătoare și mai mizerabile prostituate să nu vrea să aibă de-a face cu el. Monstruos, diform, zdrențăros și duhnind a grăsime de balenă, nu era deloc de mirare că nici măcar În cel mai Împuțit bordel din portul cel mai uitat o femeie nu ar fi acceptat să facă amor cu primul harponier de pe Old Lady II, fiindcă, pentru a pune capac la toate, cînd punea piciorul pe pămînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
și cuțitul său lung, coborî mai tîrziu pînă pe plajă, se ascunse În hățișul de buruieni și așteptă, răbdător, ca echipajul de pe Virgen Blanca să debarce. De data asta fură lansate la apă trei bărci, și nu mică Îi fu mirarea văzînd umbrelele de soare și rochiile multicolore a două femei care tocmai coborau pe scară. Ajunseră pe pămînt Însoțite de un cavaler cu Înfățișare nobilă și veșminte elegante și deodată, văzîndu-le cum treceau atît de aproape de apă, deduse că era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
observe cum, dintr-odată, fata amuți, Înfiorîndu-se ca și cum ar fi luat-o cu răcori și tot trupul i-ar fi fost scuturat de friguri, din cap pînă În picioare, și, privind țintă la locul unde se acunsese el, exclamă, spre mirarea tuturor: - Cineva ne privește! Toți se Întoarseră la unison, nu văzură nimic altceva decît bezna adîncă, iar bătrînul cavaler, tatăl său, răspunse supărat: - Haide, haide! Nu Începe iarăși cu prostiile tale... SÎnt numai păsările și broaștele-țestoase... Insula e nelocuită. Ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]