6,110 matches
-
rituri, incantații, rugăciuni, imnuri, dedicații și oracole. Astfel de tradiții religioase sunt deosebit de importante și pentru că reprezintă un patrimoniu cultural care trebuie să fi fost răspândit În toată regiunea siro-palestiniană. Mai mult, personajele și Întâmplările povestite de miturile locale - unica mitologie a lumii semitico-occidentale cunoscută direct - constituie un punct de referință care nu poate fi ignorat nici În cadrul studiului evenimentelor străvechi ale zonei și nici În ceea ce privește analiza dezvoltării regiunii În epocile următoare, În timpul epocii fierului. Textele ugaritice reprezintă, de asemenea, un
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
lumii clasice. Oricât de multe ar fi divinitățile cărora li se aplică epitete care le leagă de regnul animal (de multe ori cele două sfere nu sunt diferențiate clar: un mit vorbește despre cuplarea lui Baalxe "Baal" cu o vițică), mitologia ugaritică Îi descrie În termeni clar antropomorfi. Cea mai evidentă caracteristică a panteonului ugaritic este constituită probabil de absența unei singure divinități care să le domine fără echivoc pe toate celelalte. În vârful panteonului se află doi zei, bătrânul zeu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
răzbună pe un vânător ce se făcuse vinovat de uciderea unui număr impresionant de animale sălbatice sau de faptul că nu a cinstit prescripțiile ritului, ofensând divinitatea patroană a lumii animale. O astfel de temă arhaică, atestată În multe alte mitologii trebuie să fi fost reelaborată În funcție de tematica viață/moarte și de ideologia curții regale. În orice caz, Într-o analogie deloc Întâmplătoare cu legenda lui Baalxe "Baal", și moartea lui Aqhat provoacă Încetarea fenomenelor din natură, iar tatăl său Danil
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pentru istoria diferitelor divinități și pentru aspectele cultului. În ceea ce privește religia feniciană, trebuie considerate pertinente mai ales Însemnările și polemicile biblice referitoare la zeii și tradițiile religioase ale canaaneenilor, În ciuda schematizării care lasă totuși să transpară o realitate cultuală destul de clară. Mitologia feniciană și punică este destul de puțin cunoscută din cauza lipsei de mărturii directe; se cunosc doar episoade fragmentare sau scurte Însemnări risipite În izvoarele grecești și latinești. Singura excepție este materialul care ne-a ajuns de la Filon din Biblos; acesta a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
că a fructificat moștenirea unui preot fenician legendar, Sanchuniaton, care a trăit În epoca războiului troian. În materialele sale, În care sunt expuse credințele privitoare la cosmogonie, la originile culturii și la teogonie, se poate Întrezări un veritabil nucleu de mitologie feniciană, chiar dacă reelaborat de tradiție și transformat de mode culturale precum euhemenismul. În panteonul cetăților feniciene se individualizează câteva elemente structurale comune și caracteristice. În vârful panteonului se află o pereche alcătuită dintr-un zeu (numit ba‘al sau ’ad½n
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
din substrat, decât a creat sau a inovat. Alături de considerentele asupra structurii socioreligioase a regatelor aramaice, se mai pot delimita câteva figuri divine și se poate schița structura câtorva panteonuri locale. Nimic sau aproape nimic nu ne este cunoscut despre mitologie, În timp ce din inscripții pot fi desprinse puține date despre cult sau alte aspecte ale vieții religioase. Admițând deci că zeul Hadad - care Încă din epoca bronzului avea un vestit centru de cult În Alep - apare În vârful panteonului aproape pretutindeni
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
rapidă a marcat Începutul perioadei neopalatine, În care civilizația cretană a cunoscut maxima ei strălucire. În această perioadă, controlul politic al insulei se concentrează În mâinile stăpânului din Cnossos și ar fi sugestiv să Îl identificăm cu Minosxe "Minos" din mitologia greacă. Cretanii se răspândesc În Mareaxe "Marea" Egee, la Melos, Kithira, Chios, Rodos, dar mai ales În Thera, astăzi Santorini; stabilesc raporturi comerciale cu Egiptul și Asia Mică și exercită o influență puternică și asupra Greciei continentale. Erupția și explozia
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cuțitele măcelarilor pe oasele animalelor, face să se ridice concreta bănuială a unui act de canibalism ritual care nu mai este, oricum, Întâlnit În restul insulei 1 și evocă, În același timp, spectrul Minotaurului devorator al adolescenților atenieni, situat de mitologia chiar greacă În „labirintul” cretan. Libațiile completau sacrificiile, dar, cu siguranță, puteau exista și independent de acestea. Mari „mese pentru libații”, din piatră sau lut ars, cu o deschizătură În centru, prin care să se scurgă lichidele, sunt obiecte frecvente
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fecundității naturii și oamenilor, căreia i se alătura o pereche masculină. Din această zeiță ar fi derivat eroine ca Dictynnaxe "Dictynna", Britomartisxe "Britomartis", Pasifaexe "Pasifae", Fedraxe "Fedra", Ariadnaxe "Ariadna", rezultat al unui proces de „decădere” al vechilor divinități pe care mitologia greacă ulterioară le-a situat tot În Creta. Dar orice interpretare rămâne ipotetică și nu putem decât să recunoaștem spațiul mare atribuit figurilor feminine. Este posibilă doar o descriere tipologică ce permite clasificarea unei „Stăpâne a palatului”, a unei „Stăpâne
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
generare, așa cum va fi mai târziu În Grecia, dacă este corectă lectura unei tăblițe din Pilos (PY Tn 316), unde, după Zeus și Hera, destinatarul ofrandelor ar fi „Drimiosxe "Drimios", fiul lui Zeus”. Dar ne scapă Încă posibilitatea reconstruirii unei mitologii pe care micenienii o aveau cu siguranță. Ea ar putea lămuri ariile funcționale ale panteonului redat de tăblițe. a) Personalul și forme ale cultului Ceea ce s-a Întâmplat cu lectura teonimelor, martori ai unui panteon deja grecesc, s-a repetat
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În zeu este, oricum, rar. În afară de Herakles, care devine zeu după ce a murit ars, numit heros theòs, „erou zeu”, de Pindar (Nemeene, III, 22), și de bălaiul Diomedexe "Diomede", făcut nemuritor și theòs de către Atenaxe "Atena" (Pindar, Nemeene, X, 7-9), mitologia greacă nu pare să cunoască alte episoade analoage. Paralel, un singur zeu, Dionysosxe "Dionysos", este invocat ca heros 1 Într-un imn. Dar Dionysos, care avea și un mormânt la Delfi, a fost primit În Olimpxe "Olimp", În timp ce eroii Își
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În care trăiește omul grec (subcapitolul 1.4). În cea mai mare parte, faptele eroice ocupă spațiul geografic al unei Grecii arhaice și interesează cetățile care aparțin istoriei civilizației miceniene, În care poate fi recunoscut și nucleul istoric al acestei mitologii. De altminteri, cronografia elaborată de greci situa vârsta eroică Între secolele al XVI-lea și al XIII-lea Î.Hr., o perioadă ce coincide cu Înflorirea micenienilor, În timp ce arheologia a arătat În ce fel, În jurul veacului al VIII-lea, unele
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
constant de iconografie, rod ale unor versiuni originare imposibil de găsit, miturile reprezentau limbajul comun al Întregii Grecii, element al coeziunii culturale și religioase În fragmentarea politică a cetăților. Dacă povestirile cosmogonice și teogonice propuneau sistematizarea lumii, marea și multiforma mitologie eroică avea drept referent universul variat și compozit al cetăților. Coordonatele lumii mitice erau constituite de centrele geografiei politice și religioase grecești. În interiorul acestui scenariu cu trăsături arhaice se desfășurau faptele eroilor, iar faptele, praxeis, erau adevăratele protagoniste formale ale
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
va apropia de ritualul inaugurat de zeița Demetraxe "Demetra" (subcapitolul 3.4a). Neunificată niciodată Într-un text canonic unitar, liberă de condiționările unei ortodoxii, condiționări care să nu se identifica cu alegerile ideologice și politice ale fiecărei cetăți În parte, mitologia eroică În special a reprezentat fundamentul societății aristocratice În epoca arhaică. Cu toate acestea, odată cu afirmarea polisurilor și a democrațiilor, ea pare să sufere o deviere de orientare antinobiliară, devenind, prin intermediul reprezentării tragice (subcapitolul 2.3e), un fel de exorcism
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
mai rele pasiuni și vicii ale oamenilor. La Xenofan se Întrezărește deja o critică a universului ideologico-religios al cetății, critică prezentă la Pitagora și Heraclit și care va reapărea cu Empedocle, Socrate și Platon. Nu este Însă vorba de abjurarea mitologiei, ci de necesitatea regândirii și reinterpretării ei. Nu este pusă În discuție atât funcția povestirilor mitice, cât lipsa de actualitate a conținuturilor lor, supuse revizuirii Întrucât ele nu mai pot reprezenta un pol eficace de orientare. În Încercarea de a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
aspirație spre depășirea condiției umane și o tendință care se poate numi generic mistică. Refuzul lor lovea universul mitologic și cosmologia lui, Înlocuite de principii abstracte, ca nèikos și philìa, la Empedocle, sau ca monadele pitagoreicilor. Sau se construia o mitologie alternativă, așa cum au făcut orficii, unde pentru prima dată o cosmogonie nouă era unită cu o antropogonie. Nu au fost cruțate nici codurile cultuale ale cetății, Împotriva cărora, de altfel, se exprimase și Heraclit, care condamnase sacrificiile sângeroase ca și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
o serie de norme publice precise reglementau viața unui confrerii religioase statale care celebra „orgii publice” pentru cetate. Recuperarea dionisismului În orientarea mistică va fi, țn schimb, rodul medierii orfice care Îl Înălțase pe Dionysos ca figură centrală a propriei mitologii grecești și ca principiu al naturii divine a omului. 5. Orientarea crizelor: arta prezicerii viitoruluitc "5. Orientarea crizelor \: arta prezicerii viitorului" Deși Empedocle și orfismul erau cât pe ce să intre În coliziune cu schema religioasă și ideologică a cetății
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Klio, nr. 64, pp. 5-20. Loraux, N. (1981), Les enfants d’Athéna, Paris. Vidal-Naquet, P. (1983), Le chasseur noir. Formes de pensée et formes de société dans le monde grec, Paris ștrad. it., Il cacciatore nero, Roma, 1988ț. Mit și mitologie Burkert, W. (1979), Structure and History in Greek Mythology and Ritual, Berkeley ștrad. it., Mito e rituale in Grecia, Roma, Bari, 1987ț. Détienne, M. (1989), L’invention de la mythologie, Paris ștrad. it., L’invenzione della mitologia, Torino, 1983ț. Graf, F.
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Roma, 1988ț. Mit și mitologie Burkert, W. (1979), Structure and History in Greek Mythology and Ritual, Berkeley ștrad. it., Mito e rituale in Grecia, Roma, Bari, 1987ț. Détienne, M. (1989), L’invention de la mythologie, Paris ștrad. it., L’invenzione della mitologia, Torino, 1983ț. Graf, F. (1985), Griechische Mythologie, München, Zürich ștrad. it., II mito in Grecia, Roma, Bari, 1987ț. Kirk, G.S. (1974), The nature of Greek myths, Harmondsworth ștrad. it., La natura dei miti greci, Roma, Bari, 1977ț. Massenzio, M. (1970
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
La natura dei miti greci, Roma, Bari, 1977ț. Massenzio, M. (1970), Cultura e crisi permanente: la „xenia” dionisiaca, Roma. Sabbatucci, D. (1978), Il mito, il rito e la storia, Roma. Scarpi, P. (1992), La fuga e il ritorno. Storia e mitologia del viaggio, Veneția. Veyne, P. (1983), Les Grecs ont-ils cru à leurs mythes?, Paris ștrad. it., I Greci hanno creduto ai loro miti?, Bologna, 1984ț. Religia și orașele Montanari, E. (19812), Il mito dell’autoctonia. Linee di una dinamica mitico-politica
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
felului În care trebuie Înțeleasă relația ce există Între limbă, cultură, religie, „popor” și teritoriu, merită efortul de a studia istoria Europei Centrale Între mileniile al V-lea și al III-lea Î.Hr., slujindu-ne și de lingvistica și mitologia comparată. Totuși, rezultatele obținute până acum În legătură cu o istorie sigură a originilor religiilor italice din mileniile II și I Î.Hr. sunt, În parte, incerte și, În parte, prea puțin relevante. Problemele de fond rămân următoarele: (a) diferitele momente În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
erau culte miceniene din Arcadia practicate În vremea regelui Evandruxe "Evandru". Așadar protoistoria religiei romane a ajuns să capete o nouă profunzime și o nouă limpezime. Acest fapt se constată și În saga și mituri, care au fost primite În mitologia romană Încă din perioada regilor sau a republicii, În legătură sau prin analogie cu tradițiile preexistente. Pe acest substrat devin mai ușor de Înțeles conexiunile pe care un important istoriograf, autor al unei istorii greco-romane cu tendințe universaliste, le-a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
tehnicile explicării ei și, de asemenea, și limba greacă. b) Divinități grecești În Roma antică 1. Mici obiecte În bronz, reliefuri și statuete de teracotă și ceramica găsită la Roma sau În Împrejurimile ei arată că o bună parte din mitologia greacă era cunoscută În epoca preși protorepublicană (van Buren, 1921; Andrén, 1940; Bianchi Bandinelli-Giuliano, 1973; Colonna, 1988). Fără să ne referim la utilizarea și cantitatea acestui material, să enumerăm pur și simplu unele motive: un Dionysosxe "Dionysos" cu cap de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
13. ZEII IRLANDEITC "13. ZEII IRLANDEI" Din fericire suntem mult mai bine informați despre zeii Irlandei precreștine, datorită a două opere care, În aparență, povestesc despre istoria străveche a insulei, dar care, de fapt, păstrează o amintire destul de exactă despre mitologia precreștină; este vorba despre Leabhar Gabála Éirenn (Cartea cuceririi Irlandei), redactată În secolul al XII-lea, probabil În aceeași perioadă ca și Cath Maige Turedh (Bătălia șa douaț de la Moytura). Am văzut deja mai sus, În legătură cu genurile literare, că acestea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fii, de la numele cărora cei dinspre Ocean s-ar numi ingevoni, cei mai dinăuntrul țării herminoni, iar ceilalți istevoni 1. Acest mit păstrează, În mod cert, o credință străveche, având În vedere că se găsesc termeni clari de comparație cu mitologia indo-iraniană. Să Începem cu Tuistoxe "Tuisto". Din punct de vedere etimologic, acesta reprezintă forma slabă (adică individualizantă) al unui nume care conduce la numeralul „doi”; semnificația sa trebuie să fi fost „dublul, geamănul”. Este deci inevitabilă comparația cu zeul vedic
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]