7,611 matches
-
Încerci să-mi spui că nu știai nimic nici despre asta? Da, chiar asta vreau să spun. Formularul ăsta e un gunoi. N-are nimic de-a face cu mine și nici nu mă interesează să aud despre o femei nebună care vrea s-o șantajeze pe Claudia Planchette. Știai că Claudia Încă Îi mai datorează lui Hannah o sumă imensă? Hardacre o privi drept În ochi și Îi zise: Habar n-am despre ce vorbești. Chiar și În acea lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
fi trebuit să fie zăvorul și trase spre ea ușa grea. Lumina îmi explodă în față atât de violent, încât a trebuit să-mi feresc ochii cu mâna, soarele părea foarte aproape. — Veniți, spuse, și am văzut-o dispărând. E nebună, m-am luat după o bolnavă la minte, m-a agățat în barul acela numai ca să mă facă să asist la sinuciderea ei. M-am apropiat de o scară de incendiu, externă, o spirală rapidă de fier. Ea cobora fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
apropii gura de urechea ei. Saliva mea i se prelinge pe spinare, în timp ce mă mișc în coșul ei de oase ca o pasăre de pradă într-un cuib cotropit. Așa îmi bat joc de ea, de mine, de după-amiaza aceea nebună. Nu știu dacă după aceea respira greu, poate plângea. Stătea ghemuită pe jos, strângându-și genunchii cu brațele. Eu eram mult dincolo de mine, retras în cealaltă parte a camerei. De sub divan apărea botul câinelui orb, cu urechile pleoștite și ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
umeri doi iubiți care s-au pierdut. Acum se va duce să taie lujere, să vândă flori cine știe cui. Unui amant, cuiva care merge la cimitir, cuiva care a avut de curând un copil. Unde ai făcut avort? — La țigani. — Ești nebună... Trebuie să vii la spital. — Nu-mi plac spitalele. Nu-ți plac chirurgii, m-am gândit, și am prins-o de încheietura mâinii. — Trebuie să vii cu mine. — Lasă-mă, mă simt bine. Mi-a respins mâna. Nu mai eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
incredibil de mic, pe părul ud. Tresare, gâtul, spatele îi vibrează ca și cum ar fi fost atinsă de o lovitură de bici. Nu mă aștepta. Chipul îi este o mască macerată de apă, dinții îi clănțăne sub buzele strânse. Ascult bătaia nebună a dinților pe care Italia nu reușeste s-o țină în frâu. Stau în fața ei, foarte aproape de ea. Impermeabilul ud leaorcă îmi apasă umerii, apa îmi pătrunde pe gât între pielea caldă și haine. Am alergat, respir cu gura deschisă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Da, ai dreptate; dar, uite, am să-ți spun adevărul. Cred că ți-am vorbit despre Eugenia. — Despre pianistă? Da. — Ei bine, sunt îndrăgostit nebunește de ea, ca un... — Da, ca un îndrăgostit. Zi-i mai departe. — Nebun, dom’le, nebun. Ieri am văzut-o la ea acasă, sub pretextul că-i vizitam pe mătușa și pe unchiul ei; am văzut-o... — Și te-a privit, nu-i așa? Și-ai crezut în Dumnezeu? — Nu, nu doar m-a privit, m-a-nvăluit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Tu, tu ești adevărata... - și dădu s-o prindă-n brațe. Nu, nu acum; când o să fiți mai liniștit. Și când nu... — Destul, te-nțeleg. Și se despărțiră. Și Augusto, rămas singur, își spunea: „Între una și alta, o s-ajung nebun de legat... Ce mai, eu nu mai sunt eu...“ — Mi se pare că domnișorul ar trebui să se ocupe de politică sau de ceva asemănător - îi spuse Liduvina, în vreme ce-i servea masa -; asta v-ar mai abate gândurile. Și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
așa de micuț... Doar așa voi ajunge să mă cunosc..., văzându-mă în ochii unei femei... Și oglinda îl privea într-un chip ciudat. Rosario se gândea: „Bărbatul ăsta nu mi se pare ca ăilalți; se vede că o fi nebun.“ Augusto se depărtă brusc de ea, se privi, apoi se pipăi, exclamând în cele din urmă: Și-acum, Rosario, iartă-mă. — Să vă iert? Pentru ce? Și glasul lui Rosario era mai mult stăpânit de frică decât de orice alt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
asta nu-i oare ea însăși o nebunie? Oi fi nebun de-a binelea? Și-n cazul ăsta, chiar dacă oi fi, ei și ce? Un om inimos, sensibil, bun nu înnebunește decât dacă e un dobitoc absolut. Cine nu e nebun e sau prost, sau escroc. Ceea ce nu înseamnă, evident, că escrocii și proștii n-ar putea înnebuni. Ce-am făcut cu Rosarito - gândi el mai departe - a fost ridicol, pur și simplu ridicol. Ce-o fi crezut despre mine? Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
astea? — Da, Augusto, tocmai eu, eu, eu! — A fost o vreme când nu gândeai într-o manieră atât de... mușcătoare. — Da, dar atunci nu eram tată. — Și ce dacă ești tată...? — Faptul de a fi tată, în cine nu-i nebun sau smintit, trezește lucrul cel mai teribil din om: simțul responsabilității! Eu îi încredințez fiului meu moștenirea perenă a umanității. Meditația asupra misterului paternității te poate face să înnebunești. Și dacă majoritatea taților nu înnebunesc, explicația este că sunt proști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
a înnebunit... Spune niște lucruri foarte ciudate... chestii din cărți..., că nu există... Ce știu eu! Ce e, domnișorule? - îi spuse Domingo, intrând -. Ce-ați pățit? — Ah, Domingo - răspunse Augusto cu glas fantomatic -, n-am ce face: simt o groază nebună să mă culc!... Păi nu vă culcați. — Nu, nu, trebuie neapărat; nu mă pot ține pe picioare. Eu cred că domnișorul trebuie să facă o plimbare după cină. Ați mâncat mult prea mult. Augusto încercă să se ridice în picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Fiecare se nutrește din contrarii săi. Când Cassou menționează trăsătura cea mai intimă, cea mai profundă, cea mai umană a romanului dramatic care e viața lui Pirandello, faptul că a avut-o lângă el, în viața zilnică, pe mama lui nebună - și ce să fi făcut, să o fi aruncat într-un ospiciu? - m-am cutremurat, căci oare eu n-o păstrez, și încă atât de strâns la pieptul meu, în viața mea zilnică, pe sărmana maică a mea, Spania, nebună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
nebună - și ce să fi făcut, să o fi aruncat într-un ospiciu? - m-am cutremurat, căci oare eu n-o păstrez, și încă atât de strâns la pieptul meu, în viața mea zilnică, pe sărmana maică a mea, Spania, nebună și ea? Nu doar pe Don Quijote, nu, ci și Spania, Spania nebună ca Don Quijote; nebună de durere, nebună de rușine, nebună de deznădejde și, cine știe, nebună poate și de remușcare. Cât despre Don Quijote, am spus atât de multe!... m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
ospiciu? - m-am cutremurat, căci oare eu n-o păstrez, și încă atât de strâns la pieptul meu, în viața mea zilnică, pe sărmana maică a mea, Spania, nebună și ea? Nu doar pe Don Quijote, nu, ci și Spania, Spania nebună ca Don Quijote; nebună de durere, nebună de rușine, nebună de deznădejde și, cine știe, nebună poate și de remușcare. Cât despre Don Quijote, am spus atât de multe!... m-a făcut să spun atât de multe...! Un nebun, da, deși nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
eu n-o păstrez, și încă atât de strâns la pieptul meu, în viața mea zilnică, pe sărmana maică a mea, Spania, nebună și ea? Nu doar pe Don Quijote, nu, ci și Spania, Spania nebună ca Don Quijote; nebună de durere, nebună de rușine, nebună de deznădejde și, cine știe, nebună poate și de remușcare. Cât despre Don Quijote, am spus atât de multe!... m-a făcut să spun atât de multe...! Un nebun, da, deși nu cel mai divin dintre toți. Cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
păstrez, și încă atât de strâns la pieptul meu, în viața mea zilnică, pe sărmana maică a mea, Spania, nebună și ea? Nu doar pe Don Quijote, nu, ci și Spania, Spania nebună ca Don Quijote; nebună de durere, nebună de rușine, nebună de deznădejde și, cine știe, nebună poate și de remușcare. Cât despre Don Quijote, am spus atât de multe!... m-a făcut să spun atât de multe...! Un nebun, da, deși nu cel mai divin dintre toți. Cel mai divin dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
la pieptul meu, în viața mea zilnică, pe sărmana maică a mea, Spania, nebună și ea? Nu doar pe Don Quijote, nu, ci și Spania, Spania nebună ca Don Quijote; nebună de durere, nebună de rușine, nebună de deznădejde și, cine știe, nebună poate și de remușcare. Cât despre Don Quijote, am spus atât de multe!... m-a făcut să spun atât de multe...! Un nebun, da, deși nu cel mai divin dintre toți. Cel mai divin dintre nebuni a fost și continuă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
cea după Marcu (3, 21), povestește că „ai săi“ - hoi par’autou -, cei din casa și din familia lui, după cum spune apoi versetul 31 - au ieșit ca să-l prindă, zicând că-și ieșise din fire - hoti exeste -, că era alienat, nebun. Și curios e că termenul grecesc prin care se spune că cineva e nebun este tocmai a-și ieși din fire, analog latinescului ex-sistere, a exista. Și e drept că existența e o nebunie și că cine există, cine își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
e nebun este tocmai a-și ieși din fire, analog latinescului ex-sistere, a exista. Și e drept că existența e o nebunie și că cine există, cine își iese din fire, cine se dă în spectacol, cine trece măsura e nebun. Nu alta e sfânta nebunie a crucii. Ei i se opune cumințenia, care nu e decât prostie, aceea de a-ți fi în toată firea, de a te supraveghea, de a te reculege. Cumințenia de care erau doldora fariseii care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
să înceteze a se mai visa. Imposibil! Din când în când trebuia să se scoale ca să bea apă; îl bătu gândul că bea din Sena, oglinda. „Oare am înnebunit? - își repeta -, dar nu, căci când cineva se întreabă dacă e nebun, atunci nu este. Și totuși...“ Se ridică, aprinse focul în șemineu și arse cartea, reîntorcându-se după aceea în pat. Și izbuti în cele din urmă să adoarmă. Pasajul la care mă gândisem pentru romanul meu, în cazul în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
spiritului, mă vindec. Și aici, la frontieră, față-n față cu munții pământului meu natal, deși lupta mi s-a exacerbat, spiritul mi s-a înseninat în fond. Și nicio clipă nu-mi mai trece prin cap că aș fi nebun. Căci dacă iau cu asalt, poate cu riscul vieții, mori de vânt ca și cum ar fi uriași, o fac pe deplin conștient că sunt mori de vânt. Dar cum ceilalți, cei care se consideră întregi la minte, le cred uriași, trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
clipele când mă cred creatură fictivă și-mi fac romanul, când mă reprezint pe mine însumi, sub ochii mei, mi s-a întâmplat să visez fie că aproape toți ceilalți, mai cu seamă în Spania mea, sunt nebuni, fie că nebun sunt eu și, de vreme ce nu pot fi toți ceilalți, sunt eu nebun. Și ascultând judecățile care se emit despre spusele, scrierile și faptele mele, gândesc: „Oare nu cumva rostesc alte cuvinte decât cele pe care mă aud eu rostindu-le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
fiind că durerile mele țin de poezie cum o numești tu, că sunt așa cu adevărat de câtva timp...“ Și-n altă scrisoare, din 2 iunie același an: „Tot ce le e străin au numit poezie; poetului i-au zis nebun până când l-au făcut să fie cu adevărat nebun; l-au dus la nebunie pe Tasso, au comis sinuciderea lui Chatterton și-a altora; au ajuns să-și reverse ura până și împotriva morților, Byron, Foscolo și alții, pentru că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
numești tu, că sunt așa cu adevărat de câtva timp...“ Și-n altă scrisoare, din 2 iunie același an: „Tot ce le e străin au numit poezie; poetului i-au zis nebun până când l-au făcut să fie cu adevărat nebun; l-au dus la nebunie pe Tasso, au comis sinuciderea lui Chatterton și-a altora; au ajuns să-și reverse ura până și împotriva morților, Byron, Foscolo și alții, pentru că nu au mers pe drumurile lor. Să cadă disprețul asupră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
tot la țanc, ungur viclean ce ești. Pentru cei ca noi, care au venit după, a fost o altă poveste. Soarele revărsa lumină de pe un cer alb și trimitea scânteieri în apa unsuroasă a râului. Pescărușii țipau ca niște bătrâne nebune, fluierul vaporului despica aerul sărat și oamenii strigau unul la altul într-un Babel al limbilor. Chiar dacă nu puteai înțelege cuvintele, puteai interpreta entuziasmul și teroarea. Eram sigur că o să fie împins cineva peste bord sau călcat în picioare în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]