12,874 matches
-
noi? Tunelul a fost făcut pentru ca utilajele mari să poată circula fără să fie nevoite să înfrunte aglomerația de la suprafață. Nouă ni se va părea imens. Ăsta e drumul pe care-l vom lua ca să intrăm în școală. Pricepi? Da, pricep. Acuma... pe cine chem să ne ajute? Pe cei cu arme. Cei mai voinici. Lasă vorbă la cei care rămân să se comporte cât mai haotic ca să nu fim băgați în seamă de Gardienii de la geamuri. Apoi, o parte din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
perimetrul interior al școlii. Aici! zisei unui flăcău mai înalt ca mine, cu părul șaten și cu ochii albaștri. O vom lua la dreapta! Odată ce vom lua controlul școlii, voi trimite pe cineva după voi. Atunci să veniți degrabă înăuntru. Pricepi? Priceput, dar grăbește-te, că aici miroase îngrozitor. Știu, băiete. Știu. Haideți! Am condus grupul vreo o sută de metri, urmând conducta metalică. Dinăuntrul ei se auzeau niște zgomote mecanice și ritmate. Era îngrozitor să fii acolo! Era întuneric, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
primire a alimentelor, unde sunt lifturile. Alea duc la toate etajele. Și... nu știe nimeni că noi suntem aici. Unde anume în subsol suntem? întrebă el contrariat. În aripa de serviciu. În aripa care se află la capătul coridorului principal. Pricepi? Plasăm oameni la fiecare intrare și ieșire, nu? Da. Ai comanda, zisei eu îndeajuns de tare ca să fiu auzit de primele rânduri de elevi. A... Cred că ar fi mai bine ca tu să conduci oamenii, măcar pentru bucata asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
mai bun scaun din încăpere, în fața celor mai bune monitoare, care presupuneam că erau interconectate, căci altfel nici nu era conceput de Velail, și lucrând la cel mai performant calculator. Pe lângă el mai erau cel puțin cincisprezece elevi care se pricepeau în informatică și care-l ajutau pe Velail, sau făceau ce le spunea acesta. Se întoarse spre mine și începu să-mi vorbească, parcă pentru a se lăuda: Fii atent! Scoase pistolul dintr-un sertar al biroului la care stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
în ureche să se oprească. Cu ciocanul? Nu avem spumă? Am văzut o grămadă de cutii cu așa ceva în cantină. Păi, da. Cu ciocanul... spuma s-a irosit la parter și etajul unu. Colegii noștri nu-s cine-știe-ce tâmplari sau pricepuți în ale fixării tablelor. Cam avea dreptate... Tu, zisei uitându-mă la cel pe care-l căutam, să-i iei pe cei nouă amici ai tăi și să vii... În al doilea nivel al subsolului, sub laboratorul de biologie, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
luă și Ana după noi. Ce mai vroia? Ce vrei? am întrebat-o brusc în ușa laboratorului. Să-ți mulțumesc, zise ea fâstâcită. Cu plăcere. Acum pleacă. De ce ești așa? De ce mă bruschezi? De ce mă alungi de lângă tine? Chiar nu pricepea unde e greșeala. Nu credeai că ar fi fost bine să-mi spui și mie că ești fata Ministrului? Acum, revolta noastră a devenit nu numai o problemă administrativă, ci și o răzbunare. Crezi c-o să te menajeze după ce ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
care din nou răsună sunetul sec al gloanțelor care se aplatizau de tablă. Deci n-au plecat de tot! făcu unul dintre cei care l-au ajutat. Nu... De ce nu i-au ciuruit pe cei care au plecat, atunci? Nu pricep. Aveau impresia că vor pleca toți. Ministerului îi e mai ușor să-i ia pe toți o dată ca din oală decât să îi trimită înapoi în școală și să se baricadeze cum facem noi acum. Și în noi de ce au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
cu un dispozitiv de autodistrugere. Gavriil îi anunță atunci că îl găsise la subsol, împreună cu un soi de mijloc de transport. E aici. Scrie pe ușă, dar nu o pot sparge. E protejat de un cod. Velail trebuie să se priceapă. Am găsit de asemenea un fel de trenuleț. E mai mic și are destul de puține locuri, dar nouă ne ajung și mai și rămân. Foarte bine. Coborâm acum! Ajunseră în fața ușii și Velail încercă s-o deblocheze, dar avu nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
vezi! Asta dovedea că purtase deja pălărie de paie! — CÎt ai luat? — Doi ani. Am Înțeles. M-am cumințit. Mai Întîi am lucrat la un negustor de lucruri de ocazie, unde am dres o mulțime de vechituri, pentru că m-am priceput totdeauna să fac asta... Și făcu cu ochiul, lăsînd să se Înțeleagă faptul că această abilitate Îi era foarte folositoare cînd fusese hoț de buzunare. Apoi am Întîlnit-o pe doamna... Rosti acest nume cu emfază și cu oarecare mîndrie. — N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
din nou, fără să lase din mână receptorul. — Ați mers la Crédit Lyonnays? — Care Crédit Lyonnais? — Cel de la Vichy? — Nu. — N-ați fost curioasă să vedeți ce sumă moșteniți? — Notarul meu de-aici se va ocupa de succesiune. Nu mă pricep deloc la lucrurile astea. — Totuși, sunteți o femeie de afaceri. Aveți vreo idee despre suma avută de sora dumneavoastră la bancă? Urmă din nou un moment de tăcere. — Vă ascult. Nu pot să vă răspund. — De ce? — Pentru că nu știu. — Ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
să aplaneze tensiunile și rivalitățile ce riscau să-i zădărnicească munca? Surâde enigmatic. Nu, n are cum să-i trecă prin minte așa ceva. Nu gândește ca un om de stat, deși își bagă nasul în toate treburile politice. Ce se pricepe de minune este să exploateze și să profite de pe urma slăbiciunilor celorlalți. Chiar și de pe urma propriilor lui slăbiciuni. Nu e ca Scribonia... Sau Pollio. Are în gură același gust amar pe care îl simte ori de câte ori se gândește la ei. Pentru că, mai
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
ei. Oftează abătut. O extravaganță periculoasă, și inutilă pe deasupra. Niște patricieni ca aceștia n-o să accepte în ruptul capului să aibă vreo relație cu el, nici măcar din politețe. El e om bătrân și are experiența vieții, pe când Narcissus refuză să priceapă că Plautii o să-și dea fata după el când o face plopul pere și răchita micșunele. Tot ce poate face e să le stârnească invidia și uite câte pătimește sărmanul Libo pentru că un delator pizmaș ca Trio Fulcinius a pus
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
totalitate încredințate procuratorilor. — Ia nu-mi mai împuia urechile cu cuvântul ăsta, îl repede principele. Procuratori în sus, procuratori în jos. Nu sunt decât niște perceptori nenorociți și nimic altceva. Se rățoiește înfuriat: — Datori să dea socoteală direct conducerii imperiale, pricepi? Împunge cu degetul în aer către el. — Adică ție, reprezentantul meu. Hârâie răgușit. — La tine trebuie să ajungă toate încasările și cheltuielile. Își drege ușor glasul. — Indiferent dacă au în subordinea lor provincii imperiale sau senatoriale. — Așa e, luminate stăpâne
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Ianuarius să adauge. — Bine, și ce-i cu asta? suspină nefericit principele. — Printre terenurile sale se află și niște pășuni pe care a pus ochii o companie de publicani. — Ce să facă publicanii cu pășunile? se minunează Augustus. ăștia se pricep la bani, nu la oi. Strâng taxa pentru pășunat. Principele oftează. Spusele libertului ascund un adevăr mult prea trist. Poporul se plânge din ce în ce mai des din cauza nedreptăților la care este supus de acești arendași. Afacerile adevărate le învârt consulii, rostește secretarul
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
uleiul nu este mai de soi... Își ia seama și tace. Atunci, îl aude pe Ianuarius șoptind în tretăiat: — S-a îndrăgostit, prostul! Vestea este atât de bizară încât principelui îi trebuie câteva se cunde să înțeleagă. Când în sfârșit pricepe, își plesnește zgomo tos palmele și hohotește: — Și-a găsit o sirenă, deci? Nu așteaptă vreo încuviințare. — Nu-i de mirare, doar dincolo de Vezuviu e promontoriul Minervei, odinioară sălașul sirenelor... Își dă seama că veselia lui e deplasată și se
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
și să intri de vie într-un mormânt. O picătură de salivă îi cade pe mână. Iar stă cu gura căscată! Pe pipăite, îi prinde ușor bărbia și cu degetul împinge de buza inferioară în sus. Gata. Pare că a priceput. Se panichează instantaneu. Dacă își ține cumva limba afară în fața împăratului? Ridică obosită din umeri. Asta e. Are biata de ea nu numai un tonus scăzut al mușchilor feței, dar și limba îi e prea mare, iar gura mai mică
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
chicotească de plăcere. Enervată, repetă acțiunea. Se împinge cu călcâiele în pământ, ca să nu o legene și pe ea. În nici un caz nebuna nu trebuie să considere că e vorba de o joacă în două. Asinia pare în sfârșit că pricepe și se oprește. Așteaptă un timp să se convingă, după care o încurajează încet: — Bravo! Nu trec nici câteva minute și fata începe din nou să se agite. Occia suspină. Recompensa cu jucăria a fost prea simplă. Nu a putut
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
îi e și groază să se ducă să stea singur în casă cu nevastă-sa. A ajuns s-o evite la fel de mult cât îl evită și ea. — Bine, se lasă convinsă. Mai las-o încă vreo jumătate de oră ca să priceapă că a greșit. După aceea poți s-o chemi. Îi permite să plece, dar strigă imediat după el: — Nu care cumva să te apuci să-ți ceri scuze sau s-o-nvi nu iești. Fii prietenos și practic, atât. Rex înalță mâna
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
nu înțelege ce înseamnă. Nici dacă este vorba de prezent, trecut ori viitor. Cel mai rău e când nimic nu pare să aibă sens și nu poate face nici o asociație logică. Atunci totul o ia razna și când, în sfârșit, pricepe este de obicei prea târziu. Iar Agrippina o ține ață cu ghicitul. L-a înnebunit probabil și pe Germanicus cu istericalele ei. De asta o fi trimis-o pachet la Roma, cu copii cu tot. Că mai are trei-patru luni
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
către Marele Pontif, face sec Gallus. N-a discutat asta cu Augustus. Dar o să fie de acord. E o găselniță nemaipomenită. Acum i-a venit ideea. Îl va vârî pe Nato în căcat până peste cap. Libo bâiguie în continuare. Pricepe și nu prea ce vrea să facă avocatul. — Implicăm și justiția religioasă, îl liniștește Asinius Gallus. Scribonius se sufocă de indignare, dar își regăsește instinctiv darul vorbirii: Adică mă pui să mă denunț singur că practic magia? Asinius cată lung
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
fără să se vadă. — La ce folosesc? — Pentru cuștile cu animale și alte metamorfoze... — Metamorfoze? — Decoruri! pufnește iritat Rufus. Coboară tonul: — Și nu numai... Germanul își răsfrânge buza de jos în afară, cu o mină încurca tă. Nu pare să priceapă. Rufus îl iscodește atunci: — Da’ cum se face că nu pari să fi asistat până acum la ase menea spectacole? — M-am înrolat anul trecut, și de atunci am luptat întruna, răspunde simplu călărețul. Prin toată Dalmația, de la Siscia la
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
într-un târziu. Instructorul protestează: — Nu e cu putință să existe o legătură de sânge mai sfântă și mai strânsă decât cea dintre părinți și copii. Uriașul ridică încurcat din umeri. Nu știu cum să-ți explic... Da, da, nu prea te pricepi la vorbe, se amuză Rufus. Când se iau ostatici, primii răscumpărați sunt îndeobște nepoții de soră... Or ține aceștia familia mai unită? se minunează în sinea sa Rufus. Întreabă cu voce tare: — Și pe unchiul tău cum îl cheamă? — Namantabagicus
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
mai îmboldește o dată. — Hai, du te! Călărețul refuză cu îndărătnicie. — Ah! Înțeleg, zâmbește atunci răutăcios, ție-ți plac specta colele deprimante, fără vlagă, care moleșesc și slăbesc vigoarea băr bătească. O dresură, de exemplu... Încruntat, germanul nu dă semne că pricepe gluma. Mârâie însă nearticulat în semn de protest. — Cum e cu putință, îl mustră în derâdere instructorul, să nu apreciezi loviturile frumoase și disprețul pentru moarte... Râde de-a binelea. — Eroismul din sufletul sclavilor? — Ba din contră, replică iute Pusio
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Înconjurați mocirla și-i păziți să nu mai iasă afară? — Nu. Zvârlim peste ei o lesă din nuiele. — Îmi place ideea, râde evreul. Tac un timp amândoi, fiecare afundat în gândurile sale. În tr-un târziu, Rufus grăiește: — Eu nu mă pricep prea bine, dar - din câte știu - în tim purile străvechi, spectacolele astea aveau un scop religios... Încearcă să fie ironic: — S-ar putea ca și acum să mai existe unii care cred că sângele vărsat potolește setea zeilor subpământeni sau
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
-i țină cu sufletul la gură. Chiar și în anii când vistieria mai secătuiește, preferă să facă economii în altă parte, dar tot îi oferă norodului distracțiile cu care s-a obișnuit. Îi ține ocupați ca să aibă pace și liniște, pricepi? Zâmbește mai mult pentru sine: — Ce să-i faci? De când descendenții lui Romulus și Remus nu mai au cui să-și vândă sufragiile, ei, care altădată împărțeau puterea, fasciile, legiunile, totul... ei bine, acest popor nu-și mai dorește astăzi
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]