6,505 matches
-
a statelor medievale românești care sunt reprezentate ca alcătuind o singură entitate politică unitară. Figura 12. Ipostaze cartografice ale unității Sursa: Stânga: I. Scurtu et al., 1999, p. 16 (Țările Române în secolele XIV-XVI depictate ca alcătuind o entitate politică singulară și unitară); Dreapta: D.C. Giurescu et al., 2006, coperta II (harta României include atât "Basarabia" [actualmente Republica Moldova], cât și Cadrilaterul, exprimând cartografic tentația iredentismului românesc îmboldită de ideea mitică a unității) Același manual, expresie a naționalismului istoriografic postdecembrist, vorbește despre
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
unei asidue munci ideologice și expresii ale unui "narcisism colectiv" din ce în ce mai exacerbat; b) glorificarea trecutului și eroizarea acțiunilor istorice - un grad superior de patetism se atinge prin glorificarea trecutului și eroizarea protagoniștilor majori ai istoriei (fie ei individuali - personalități istorice singulare, ori colectivi - categorii sociale, agenți corporativi de tipul Poporului, Națiunii, Partidului); c) monumentalizarea trecutului și titanizarea actorilor istorici - construcția politică a statului-națiune a presupus nu doar glorificarea vremurilor apuse alături de eroizarea acțiunilor înaintașilor, ci și monumentalizarea trecutului în conjuncție cu
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
rapoarte ale Partidului [Comunist]" (p. 77). Ambele se conformează unei logici comune, aceea de a impune o unică grilă oficială de interpretare a realității, în deplină armonie cu spiritul politic al vremii. Raportul Tismăneanu, prezentat ca "adevărul istoric" exclusiv și singular despre comunism, a oficializat o nouă ortodoxie istoriografică, impunând în conștiința publică paradigma anticomunistă a memoriei recente românești. Această dogmatizare interpretativă este relevată cu atât mai clar de propunerea Raportului de "a se interzice drept forme de negaționism, pedepsibile prin
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
abstinența, rugăciunea și sărăcia. Înmulțirea călugărilor cerșetori, 530 Thomas G. Bergin, op. cit., p. 164. (trad. n.) 531 Lucy Hardy, art. cit., p. 720. 532 Judith Serafini-Sauli, op. cit., p. 58. (trad. n.) 533 De altfel atitudinea scriitorului italian nu este una singulară, „batjocura și injuriile la adresa călugărilor cerșetori mișună în toată literatura”, Jakob Burckhardt, op. cit., p. 225. 145 deplasările frecvente din spațiul mânăstirilor în cel profan al orașelor, a dus la pervertirea unei trăiri religioase autentice și la frecvente abateri de la conduita
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
cea din versul 50 (în loc de Ce din frunze îți doinește). I.E. Torouțiu susține fără rezerve forma frunză (manuscrisele nu ne dau soluții, finalul cuvîntului fiind greu lizibil), considerînd-o una dintre acele «intuiții formidabile» ale lui Ibrăileanu. Expresia este reluată la singular, după Ibrăileanu, în edițiile G. Călinescu și de Gr. Scorpan. O respinge D.R. Mazilu și o respinge Perpessicius, motiv pentru care nu s-a impus, textul lui Perpessicius devenind dominant după război” (vol. I, pag 395-396). Lectura lui G. Ibrăileanu
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
de miile de doine și cîntece care încep cu Frunză verde și niciodată cu Frunze verzi. Cîntărețul popular se servește de-o singură frunză, nu de mai multe. Cînd lui frunză îi ia locul foaie și acesta apare tot la singular: Foaie verde, nu Foi verzi. Chiar atunci cînd creatorul anonim recurge la diminutiv, el zice: Frunzuliță (și-o alună), Floricică (floare-albastră), Foiță (verde de nuc) ș.a. Cum avea să se abată tocmai Eminescu de la această formulare? La singular apar, în
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
tot la singular: Foaie verde, nu Foi verzi. Chiar atunci cînd creatorul anonim recurge la diminutiv, el zice: Frunzuliță (și-o alună), Floricică (floare-albastră), Foiță (verde de nuc) ș.a. Cum avea să se abată tocmai Eminescu de la această formulare? La singular apar, în situații asemănătoare, și diversele „instrumente” muzicale, de care se servesc cîntăreții: fluier, ceteruică (cînd te-aud); Buciumul (sună cu jale); Din cobuz de os... și atîtea altele. Alte lecturi semnalate de autorul cărții pot constitui motive de discuție
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
planul narativ, interiorizarea discursului poetic transformându-se în modalitate directă de receptare a semnificațiilor. Deicticele antitetice ( aici / acolo) fisurează, parcă, planul expresiei pentru a re-semantiza planul conținutului, în timp ce singularizarea rezultată din opoziția masculin / feminin ilustrată în planul expresiei de opoziția singular / plural redefinește, cu ajutorul comparațiilor, plenitudinea înțelesurilor: "Vai, sărace fetele, / Îs toate ca florile / Aici cresc, / Colea-nfloresc, / Dincolo se veștejesc. Dar feciorul săracul / Este ca grădinarul, / Când se plimbă prin grădină, / Toate florile-i se-nchină. / Și el se plimbă
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
uimiți de modul în care preda Wittgenstein filozofia, și anume ca o succesiune de descrieri ale unor situații concrete. Unele din aceste descrieri priveau activități și exprimări ciudate ale membrilor unor triburi închipuite, altele aspecte foarte familiare. „Aproape orice lucru singular care era spus era ușor de urmărit și nu era din cele pe care cineva le-ar fi putut pune la îndoială («Nu voi afirma nimic din ceea ce nu veți accepta de îndată.», spunea odată Wittgenstein și « Dacă veți pune
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
întregul câmp al folosirii expresiei și să descrieți diferitele genuri ale folosirii ei.“10 Aceasta este o declarație care merită o atenție deosebită deoarece ea le relevă ceva esențial cu privire la resorturile și intențiile care susțin o practică filozofică cu totul singulară. Explorând posibilități, prin imaginarea folosirilor pe care le-ar putea primi expresii ale limbajului cotidian într-o mare varietate de situații și circumstanțe, Wittgenstein urmărește să pună în evidență tendința noastră spontană de a considera aceste folosiri doar drept instanțe
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
plus de sens și unor exprimări care revin în însemnările sale: „Noi ne luptăm cu limba. Suntem în luptă cu limba.“ 4. Admirat, nu și urmat Dezvoltările de mai sus și-au propus să înfățișeze o practică filozofică cu totul singulară. Wittgenstein a bănuit că acea orientare pe care s-a străduit să o dea cercetării filozofice are puține șanse să fie bine înțeleasă, și cu atât mai puțin urmată, cu deosebire de profesioniștii domeniului. Astăzi, la mai mult de o
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
-se astfel la ceea ce îl va surprinde pe cititor - lipsa unor elaborări sistematice -, Wittgenstein nu este, cum ar putea să pară, autocritic în această privință. Modul lui de a scrie nu este, până la urmă, decât expresia imperativelor unei practici filozofice singulare. Elaborările sistematice nu puteau servi obiectivele pe care le urmărea. Acestea puteau fi urmărite doar prin „remarci“ sau „observații“ filozofice. Doar ele răspundeau „înclinației naturale“ a gândurilor sale. „Iar acest lucru este legat, desigur, de însăși natura cercetării. Căci ea
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
a relațiilor reciproce. Competența morală a conștiinței, a eului spiritual „Conștiința domnește, dar nu guvernează.” (P. Valéry) În sens strict psihologic, este așa, deoarece „conștiința” este În luptă permanentă cu „instinctele” și „afectele” noastre. SÎnt totuși existențe umane, e drept singulare, care demonstrează că la nivelul psihicului individual conștiința poate guverna ca „principiu moral”, asigurînd o anumită calitate comportamentului (ex: Cato, Socrate, Diogene, Laerțiu etc.). * Orgoliu nu Înseamnă Întotdeauna numai stimă de sine, spune Frédéric Amiel: „Există două feluri de orgolii
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
angrenaj social se dereglează. Invocînd plasticitatea lingvistică a unui cunoscut proverb - care ne spune că un singur măr putred, cu timpul, strică toate merele bune dintr-o lădiță - Înțelegem importanța izolării la timp, În cadrul comunităților umane, a unor conduite aberante singulare. * „Rănile pe care omul și le face sieși se tămăduiesc greu.” (W. Shakespeare) Firește că orice viciu pe care ni-l asumăm nu-l putem ispăși decît prin amare procese de conștiință, și prin acte reparatorii adecvate. * „Nu se vindecă
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
de gîndire, sau de limbaj: „Denumim spirit cînd o comparație nouă, cînd o aluzie fină; aici, folosirea exagerată a unui cuvînt luat Într-un sens și Înțeles Într-altul dincolo, o legătură delicată Între două idei puțin asemănătoare, o metaforă singulară; sau căutarea esenței unui lucru care nu se dezvăluie de la Început; este arta de a Îmbina două lucruri Îndepărtate, sau de a despărți două lucruri ce par unite, sau de a le opune unul altuia; metoda de a nu spune
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
yeoman of the robes to king Charles II descrie umilințele regelui. Autorul, Tobias Rustat, pentru a da credibilitate informațiilor furnizate, afirma:„Nici unul dintre servitorii regelui nu a fost mai răsplătit după restaurație decât Tobias Rustat“. Remarcăm persoana a III-a singular folosită în această frază, care accentuează distanțarea autorului de cel despre care povestește. Tobias relatează în continuare:„Carol a fost chiar bucuros să primească o cămașă veche de la Lordul Jermyn, care, deși trăia în lux, avea mare grijă ca să nu
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
având timpul necesar pentru a se gândi la fiecare frază, înainte de a o așterne pe hârtie. Punctul comun al celor două lucrări o reprezintă formula de adresare, scriitorii preferând să se prezinte ca fiind în centrul acțiunii, folosind persoana întâia singular. Repetarea acestui pronume personal, atât la Du Bois, cât și la La Porte, oferă senzația unui aport de informații concrete, reale. în ciuda utilizării excesive a persoanei întâia, cei doi nu se implică emoțional, evitând cu abilitate să-și exprime punctul
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
de stat și pe care îi lăsau apoi în grija doicilor, amintindu-și de prezența lor numai când începeau tratativele în vederea alianțelor prin căsătorie. Implicarea directă a reginei Ana de Austria în creșterea și educația fiilor săi este un caz singular, unic. Memoriile doamnelor de la curtea Franței sunt o sursă de informații deosebit de importantă pentru posteritate. În paginile introductive ale Memoriilor doamnei de Motteville, un critic necunoscut, posibil chiar editorul și care semnează A.B. remarcă: „Printre singularitățile care disting memoriile
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
doi martori care asistau la eveniment. Al doilea argument se bazează pe memoriile lui Primi Visconti, un intim al familiei regale. Conform acestuia, Mazarin nu ar fi fost hirotonisit. Era o situație mai puțin obișnuită pentru acele timpuri, însă nu singulară. Abia spre sfârșitul vieții Mazarin a început demersurile pentru a depune și jurământul de credință, prin urmare posibilitatea unei căsătorii secrete între el și regină crește. Referitor la această situație neelucidată, cinismul pamfletarilor este extrem, dar, în egală măsură, contradictoriu
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
lemn folosit, care excludea din start persoana, În favoarea colectivității. Se spunea: după părerea noastră, facem precizarea, am fost nevoiți să cercetăm etc. Doar marii savanți, ajunși la vârsta maturității creatoare, Își permiteau (dar nu Întotdeauna!) personalizarea textului, folosirea persoanei I singular. Astăzi, pe măsura democratizării societății, există tendința de a se renunța la acest plural. El rămâne Însă recomandabil studenților, celor care se află la Începutul unei cariere științifice. 5. Folosirea cuvintelor și a expresiilor străine În textele științifice se folosesc
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
sesiunea cincea)” (Îndreptar..., 1995, p. 55); - când propoziția sau fraza se află În Întregime Între paranteze, punctul se pune În interiorul parantezei, iar după paranteză nu se mai pune un alt punct: Unele substantive au o formă deosebită și pentru vocativul singular: În -e substantivele masculine și În -o cele feminine. (Alteori Însă forma de vocativ este identică cu cea de nominativ-acuzativ: frate, mamă.) (Îndreptar..., 1995, p. 55) Această regulă este respectată de mulți lingviști: Iorgu Iordan, 1975, p. 231; Dumitru Irimia
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
are rolul ei obișnuit de conjuncție coordonatoare, ci sugerează succesiunea neîntreruptă a unor acțiuni. (Cu acest rol conjuncția și apare mai ales În stilul narativ). Un exemplu luat dintr-o carte recentă: (Titlurile de noblețe sunt incongruente cu forma de singular a verbului utilizat. Desigur, tema dialogului de asemenea contrastează cu titulaturile pretențioase.). (Cernicova, 1998, p. 83). După cum se vede, În acest caz autoarea a pus punct atât Înainte, cât și după paranteză! Cred că ne aflăm În fața unei situații În
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
rând, istoria mentalităților, practicată de fondatorii Analelor, Lucien Febvre și Marc Bloch, instituționalizata apoi în anii 1960 de Georges Duby și Robert Mandrou, s-a construit în opoziție cu istoria intelectuală. Ideilor, care rezultă din elaborarea conștientă a unui spirit singular, li se opune mentalitatea, întotdeauna colectivă, care reglează în mod automat conținutul impersonal al gândirii comune. De aici, posibilitatea pentru istoria mentalităților de a se lega de istoria cantitativa. Având ca obiect colectivul, automatul, repetitivul, istoria mentalităților poate și trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/84993_a_85778]
-
șanselor de a fi atacată. Perechea de chei publică-privată este uneori numită „cheia cheii de criptare”, pentru a o deosebi de cheia mesajului (cheia datelor criptate). Figura 5.5. Alice transmite un mesaj lui Bob folosind o combinație de cheie singulară și criptografiere prin cheie publică (prelucrare după Denning, D., op. cit., p. 302) Ca și Diffie-Hellman, sistemul RSA calculează exponențierile în aritmetica modulară folosind numere cu lungimea de câteva sute de cifre. În RSA, totuși, fiecare persoană are un modulo N
[Corola-publishinghouse/Science/2140_a_3465]
-
5. Tipuri de atacuri la adresa rețelelor de calculatoaretc "7.5.4.5. Tipuri de atacuri la adresa rețelelor de calculatoare" Ingeniozitatea și inovația malefică a hackerilor au condus la crearea și descoperirea a zeci de metode de atac la adresa rețelelor. Utilizarea singulară sau combinată a tehnicilor de atac are același efect asupra unui sistem (dacă este combinată cu motivație și insistență): inevitabila „cădere” a sa. Enumerăm, în continuare o listă a posibilităților de atac, fără a avea pretenția că am acoperit o
[Corola-publishinghouse/Science/2140_a_3465]