8,805 matches
-
în imaginarul poetic marca Liviu Antonesei va fi cu totul evidentă în volumele următoare, Apariția Eonei și celelalte poeme de dragoste culese din Arborele Gnozei, respectiv Dispariția și eternitatea Eonei. În acestea apare un personaj feminin ambiguu, în fapt o stranie întruchipare a alterității radicale, alfa și omega ai ființării: "Acea doamnă, doamnă a mea care ești El, domnul,/ acea fantastică fantă absorbantă, acea prăpastie/ uriașă, uriașă precum marea planetară, acel sfârșit fără capăt..." (Apariția Eonei. O uvertură). Indiferent de originea
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
nou război aproape va fi"); bătaia în poartă a Omului cu lampa înnegurată, al cărui cântec "mi-a fost iubita în giulgiu o noapte" etc. etc. Un punct de maximă intensitate a percepției halucina(nt)e este propriul ritual sepulcral; strania dedublare postthanatică, amintind pe undeva de postuma eminesciană Ioan Vestimie sau de A treia resemnare a lui Márquez, păstrează totuși marca indiscutabilă a halucinantei transfigurări aruștiene. O mână (desigur) picturală și o sensibilitate hipertrofiată efasează contururile realului, le întunecă și
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Până la urmă însă, chiar și plânsul are, pentru Bogdan Baghiu, certe valențe tămăduitoare: "doar lacrimile/ vor să mai fie una ca alta./ fericita contopire în identitatea suferinței și a Creației". Inclusiv în cele Zece autoportrete în acuarela nebuniei, o lumină stranie transfigurează spovedania misticului care știe, precum Vassilis Vitsakis, că "este una cu acest tot, divin și veșnic", ce i se revelează prin eros. Referințe critice (selectiv): Adrian Alui Gheorghe, în "Convorbiri literare", nr. 4, aprilie 2000; Ionel Gherghina, în "Cronica
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
în neant, în neant: de aici nu vom putea evada niciodată!". Treptat, acestui strigăt disperat îi ia locul un început de oboseală, de sfârșire tradusă într-o diminuare a energiei vitale a personajelor care mai reușesc să strecoare o lumină stranie în interstițiile "realului" poetic: "O singură femeie/ fierbe duminica într-un cazan de aramă/ hăinuțele celor o mie de copii orbi/ Le clătește apoi seara / în albia dulce a râului / le stoarce și le întinde / la uscat pe sârmă / în
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
unghii apostolii, încercând în ceas de mister însăși reconstituirea Cinei de Taină (Fevronia). Toate personajele Centurii de castitate mai au amintirea unor crâmpeie de sacralitate, dar cea mai mare încărcătură de synderesis o poartă, cum e și firesc, Feofan (un straniu alter ego al poetului însuși), bătrânul pictor de biserici care, ajuns la vârsta senectuții, încearcă inutil să-și desfacă "propria centură de castitate,/ pe care o vedea în vis/ cum îi înconjoară coapsele.../ scârțâind în bătaia/ tuturor gândurilor...". Închizându-se
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
termină/ Imagini onirice izbucnesc/ în simetrii spațiale/ precum formule secrete în rețele de diamant"). Subsecventă acestei bivalențe genuine, atrage atenția obsesia cunoașterii esențiale și a recunoașterii. Câteva texte construite în întregime pe schema inițierii ezoterice, misterioase ori a oficierii unui straniu ritual de în-semnare și/ sau recunoaștere a acestei în-semnări (Lupul albastru, Pescărușii Livingstone, Litere și cuvinte, Semne sau Cu o fată, cu cealaltă, ziua, din Venezia profundis, respectiv O lume, Instrument medieval, Premoniție, De veghe și mai ales Bogată sunt
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
manipulare justificată etic (în mai multe dintre Scrierile alese fusese descrisă ca "spadă de lemn"), poezia lui Ovidiu Nimigean începe să își refuze histrionismul și butaforia ("nimigean ovidiu/ fire trimbulindă/ își dă singur seara/ cu tifla-n oglindă// nimigean ovidiu/ straniu histrion/ ca să nu bocească/ se ia în balon// nimigean ovidiu/ ca profilaxie/ el de sine însuși/ face bășcălie" etc.), însă tentația reciclării registrelor lirice canonice se dovedește totuși irepresibilă. Astfel, Însemnări în proză, din Week-end printre mutanți, jonglează, desigur parodic
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
actantul liric își poartă "frunzele de aur ale durerii", până se transformă în cuvinte "care există și luminează întunericul", se entuziasmează de sângele devenit "cerneală de scris" (Sângele mă părăsi mă striga) și de Mâna scriitoare, un fel de alteritate stranie, ce îl locuiește în timpul actului scriptural etc. Întregi, obsesiile subsecvente temei creației (mâna scriitoare, manuscrisul taumaturgic, logosul mundifer, semnele scripturale revelatorii) trec și în următorul volum de poeme, Aproape un cerc (Editura Alfa, Iași, 2002), confirmând observația postfațatorului, Liviu Leonte
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
focului 1985). Întreaga creație a lui Liviu Pendefunda este plină de o asemenea versificație încifrată, amintind de revoluția simbolică din Joc secund. Cel ce în viața de toate zilele este, după cum se recomandă, cercetătorul "lumii tainice și în același timp stranii" a creierului (amintită, spre exemplu, în Arcul reflex noetic, dar și în studiile sale hermeneutice) optează, în opera artistică, pentru o serie de alteri care practică ritualuri masonice, accesibile doar "Copiilor infinitului". El ni se recomandă drept ucenicul profet, supus
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
eu căruia i se confirmă, mereu, întâlnirea eșuată cu alteritatea. O alteritate care i se refuză cu obstinație, refuzând comunicarea, ca în nimeni nu înțelege pe nimeni, astfel cufundând subiectul liric într-un abis al conștiinței, în care se amestecă straniu, foarte viu, senzații în fond monocorde: culpa, tendința de maculare, îndoiala, angoasa, posibilitatea terifiantă de a sfârși "pustiit, rănit", într-o singurătate tardivă, niciodată intuită. Ferfeniță, părăsit, aruncat la coș, eul liric se zvârcolește într-un teritoriu al suferinței atroce
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
armele/ tale"; Doamne,/ sunt suflete/ mâncate de plâns/ cristalele albe/ ale zăpezii/ pe sârma ghimpată./ viața mea se-nclină") sau se lasă contaminat de crispările decorului atrofiat expresionist ("Urc până la culmea/ dealului./ muncesc până ajung/ să văd puțurile părăsite./ mirosuri stranii./ urmăresc soarele,/ dar fuga lui/ e definitivă./ cad frunze/ cad picături de sânge/ ochii se înfășoară în roșu" ***). Celelalte poeme din unicul volum de versuri al lui Constantin Pricop conțin fie tablouri statice, stilizate de un geometru impasibil, fie înscenări
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
alt spirit ce se visează nemuritor, dar realizează că diferența față de natura divină este Timpul, Demonul suprem căruia doar natura umană trebuie să i se supună. Conștiința temporalității începe să se facă din ce în ce mai simțită pe parcursul cărții, odată cu perceperea unei oboseli stranii, a unei dorințe de uitare și liniștire, căci "mi-s grei bocancii timpului pe umăr" (Mă bărbieresc și plâng). În Orizont și stil, Blaga denumește metaforic "cele trei orizonturi temporale posibile și de profil divers, ale inconștientului": timpul-havuz, "orizontul temporal
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
desacralizant, sporește atunci când ceremonialul de gen este atribuit elementelor. Poetul uzitează adesea de procedeul antropomorfizării: "Teluric vântul sapă adăpost/ În carnea cerului cerșind răsplată"; "Armura plânge-n Louis Treize"; "Zăpezi aprinse de dogoarea frunții/ Se șterg pe ochi cu palimpseste stranii" etc. pentru a contura un tablou întunecat, în care speciile și regnurile fuzionează, la modul negativ însă, rezultatul fiind un amalgam generic obținut printr-o silnicie (sic!) a simțurilor dereglate, puse la bătaie pentru a înregistra tocmai siluirea, desacralizarea forțată
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
lanțului/ ferecat la încheietura-mi/ înzidind dimineți lacustre" etc. Cel care îi cade în mreje, călăul (portretizat în ciclul intitulat chiar călăul neființei), nu apare la rândul lui atât ca un sinistru mesager mereu amânat al morții, cât ca un straniu celebrator al vieții. Poemele precum tăcerea călăului, balada celui uitat pe eșafod, crucifixion sau călăul în mormântul lui Iisus îi compun, cu migală și tensiune ideatică, alte și alte fațete: filosofard și sensibil, pătruns de raskolnikoviene interogații și deținător al
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
XX este lipit de suprafețele sale/ încep să urlu:/ creierul nu-mi folosește!/ picioarele nu-mi folosesc!/ pântecul nu-mi folosește!/ josnicia nu-mi folosește!/ mașina de tocat latră! //...// ieși sânge o dată prin această hârtie scârboasă și/ carnivoră; în șuvițe stranii prelins lasă pentru a/ doua zi (imprimat) capul unui dobitoc. (sângele =/ osatură a morții numai că a început să ricoșeze,/ spre țărmuri deosebind dezintegrarea, migrarea spre/ o altă formă:) în genunchi cu această hârtie/ scârboasă în față vă întreb: dar
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Bufonul cu "masca și aripa de inorog" sau creatura anamorfotică, "jumătate cap de cal; jumătate lasou" ce crește din carte, la nebunul captiv în bibliotecă sau la adoratul "Celălalt Borges") se adâncesc cu voluptate sau cu furie în ceremonialuri textualiste stranii, care să le faciliteze accesul În țara Verbului, Eutopia, sau în "țara de stele", Magnezia (descrisă într-un exercițiu cu mai mulți fluturi negri, care deschide Începutul poemului). Acolo unde Amintirile verbului originar sunt încă vii, iar poetul își poate
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Mai multe premii literare, între care: Premiul de debut la Festivalul Național de Poezie "G. Bacovia" (1971), Premiul Asociației Scriitorilor din Iași (1975), Premiul Festivalului Româno-Canadian de Poezie "Ronald Gasparic" (2002). Pentru Nicolae Turtureanu, poezia este o formă de comunicare stranie, căci mistică, ireversibilă, căci definitivă: "Ea este ceea ce se exprimă/ ireversibil, definitiv./ Tu ești materia primă./ Ea este graiul nostru nativ./ Tu ești pilot de-ncercare,/ Ea piatra filosofală/ pe care ți-o legi de picioare/ ca pe o sacră
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
în praful de stele, pelicanii apți a vedea înăuntrul lazaretului, cei Trei frați pătați, plecați ca să moară "Pe luna cea nouă/ (...)/ Vremea cositului, roua bocitului", sălciile de care este legat trupul unui mort, arțarii putrezi ș.a.). Li se adaugă personaje stranii, dotate cu simțuri noi ori cu simțurile cunoscute amplificate peste măsură: Magul, Moșneagul Silențio, Aspazio, bătrânul porcar Garibaldi, dar mai ales alchimistul Abstractor. Ritualurile complicate, de aparență barocă, dar de o esență gratuită inerentă, ale acestuia din urmă constituie nucleul
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
a.m.d., și, pe de altă parte, posibilitatea ființei (și în special această ipostază distinctă a ei, dotată cu hipersensibilitate și har demiurgic, care este Poetul) de a putea oricând comunica, prin intermediul revelațiilor, al extazelor fascinant iluminatorii, cu aceste forțe stranii. Alchimistul Abstractor din Inel cu enigmă se lăsa învăluit de zumzetele adormitoare din "grădina cu Forme" a universului, la fel cum menestrelul melancolic de lângă Un trunchi de smalț albastru (ce) stătea ca o stană putea să asculte " Sub dafinii în
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
tonalitate absolut normală, ținând cont de centrifuga multora dintre pasaje, o când subliminală, când pe jumătate devoalată "fugă de moarte", indiferent de echivalentul acesteia din urmă (uitarea, amorțirea senzorială, refuzul acțiunii ș.a.): "Iau de la început acest jurnal, acest atelier. Am straniul sentiment că umblu printre ruine. Aici o arcadă, dincolo o coloană, poate și un menhir. Acestea sunt semnele unei lumi care cândva a fost cu adevărat. Dar tocmai prin faptul că au rămas doar ruine, locul din jurul lor este gol
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
eroismul modern nu se mai întâlnește în bătălii glorioase, ci mai mult în cele interioare 72. El exemplifică prin tipul de personaj dandy un anumit eroism nobil. Parizienei, care poate fi asimilată acestui personaj, i se poate atribui același eroism straniu, calificat cu referință la dandy nu că victorie în război, "ci doar, din când în când, bătălii subtile, grațioase, cu ceea ce era mediocru, banal, conformist și vulgar în lumea lor" [Babeți, p.129]. În românul secolului al XIX-lea, problema
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
une danse endiablée șont autant de choses insaisissables" [Hasenclever, p.130]. 68 Un mit relevant încă în secolul al XIX-lea este cel al actriței Sarah Bernhard (1844-1923). Niciodată nu s-a știut adevărul despre această femeie: ambigua, captivantă, curioasă, stranie, înger și animal, naturală și la modă: francezii nu s-au mulțumit s-o adore, ei au inventat-o. 69 Charles Baudelaire imortalizează întâlnirea unei femei pariziene în poemul A une passante în ciclul Tableaux parisiens din Fleurs du mal
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
dangereux. Leș paroles, surprises par Hélène, semblaient indiquer que Juliette n'avait pas cédé encore; mais la chute paraissait prochaine" [Zola, Une page d'amour, p.239]. 304 Impresia pe care o lasă doamna Correur și Corine Balbie este una stranie, costumele lor fiind neadaptate cadrului: "Tous deux regardèrent un instant en silence Mme Correur, assise près des Charbonnel. Elle avait une robe de soie mauve, très voyante, avec beaucoup de dentelles et de bijoux" [Zola, Son Excellence Eugène Rougon, p.
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
perioadă, neschimbată 246. Unii prieteni au văzut ceva leopardian în tristețea adâncă, în durerea și solitudinea lui. Disperarea să a fost, firește, diferită de cea a antecesorului romantic: ea nu atingea coardă extremă a nihilismul deoarece era absorbita, în mod straniu și aparent contrar firii sale, de un martiriu de tip religios, îndurat de cel care știa că se jertfește pentru artă, si ca, eventual, de la această putea aștepta o răsplată: Când am început să iubesc poezia, eu știam că pentru
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Renașterea la viață, vv. 53-6) și altundeva dar dorința / Murise-n neputința / Biet sufletului meu (idem, vv. 71-72).314 Împietrirea inimii este sugerată de ambii scriitori prin negarea capacității de a auzi și a simți. Liniștea îmbracă viață într-o stranie mantie de înstrăinare, apărând astfel în opoziție netă atât cu moartea, cât și cu adevărată trăire. Motivului tăcerii cu trimitere la abilitatea creatoare a celor doi autori demonstrează că ambii au perceput existența unei corespondențe între împietrirea inimii și tăcerea
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]