6,856 matches
-
ceea ce acest caz relevă În relația cu mediul cultural al României din vremea legionarilor, a comuniștilor și a originalei tranziții actuale spre capitalism. „Cazul Negoițescu” - căci așa a rămas și astăzi În peisajul literar românesc - „inversează”, cred (un termen cu vagi conotații sexuale pe care nu l-ar fi respins, presupun), măcar unul dintre locurile comune și dragi conclavului literar. Anume, că moralitatea scriitorului În viața publică sau/și privată ar potența opera. Când moralitatea se deteriorează vizibil, mai ales pe
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
ai epocii prolifera și prin Înmulțirea a tot felul de „șefi” cu depline puteri peste tot unde mai supraviețuia o comunitate care trebuia aliniată, disciplinată, transformată Într-o simplă unitate În subordine. Un vitalism primar mobiliza simboluri „ancestrale” sau universalismul vag și naiv al „viitorului luminos”, pervertite de sistematica mașinărie propagandistică. Isteria nazistă și fascistă afișa deja embleme tenebroase, sloganuri barbare. Invectivele se Îndreptau nu numai Împotriva așa-ziselor „rase inferioare”, ci Împotriva omului de oricând și oriunde care nu voia
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
putea fi vorba la Blecher. Este altceva și mai mult: consecința metarealistă, până la neverosimil și turmentare, a situării În chiar miezul negru al unei cumplit de „reale” existențe umane. „Irealitatea și ilogismul vieții cotidiene nu mai sunt demult pentru mine vagi probleme de speculație intelectuală: eu trăiesc această irealitate și evenimentele ei fantastice... am căutat să ridic la egal de lucidă și voluntară valoare orice tentație a halucinantului... știu doar că voi juca până la ultimele jetoane.” * Cum a operat infuzia acestei
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
trasee ale interiorității speră, totuși, cu alarmantă orbire, că evenimentele imediatului nu vor penetra prea prețioasele ceruri ale spiritului... Strania dedublare cu care se urmărește, detașată, pe sine Îi amintește totuși, Îngrijorător, acel trecut În care recunoaște, acum, cu „voluptuoasă, vagă oroare”, șansa de a fi vie, vie În pustiul posibilului. Între trecutul „acela” de demult, trecutul lui leting go1, și prezentul care Începe, brusc, să-i semene existase totuși „trecutul” adevăratei iubiri... ar putea cititorul să-i reamintească pasagerei prea
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
abia ieri, prezent. El Înglobează deja, acum, trecutul mai Îndepărtat, asimilat tardiv, abia prin prezentul din urmă cu doar câteva ore. Revenirea la cele părăsite, adică. Lumești și ele, și mai mult decât atât: „În adâncul cugetului său exista o vagă amintire a ceva experimentat, cândva, Într-o zi de primăvară: o stare. Parcă se oferea tuturor, aparținând Însă doar celui iubit... Și de la o mare depărtare - așa cum spun despre Dumnezeu copiii: e grozav! - ea văzu și cunoscu chipul iubitului său
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
colțul care servea drept bucătărie și reveneam, apoi, cuminți, la franceză. Vroia să afle cu cine am programat prânzul și cina În zilele următoare, ce ziariști și literați urmează să văd. A fost surprins să afle că programul meu era vag, relaxat, editura pariziană dovedindu-se mai curând ospitalieră decât eficientă. „Dumneata ai nevoie acum de niște premii. Premiile la Paris se obțin la restaurantele cele mai bune.” Gloria pariziană părea motivată gastronomic, Înainte de toate, În plăcerea ambianței și mâncărurilor și
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
cele impuse de Împrejurările extreme ale supraviețuirii, obsesie iudaică ce nu pare să devină desuetă.Confesia (necruțătoare, În primul rând, cu sine) a supraviețuitorului din Kaddish nu este altceva decât suferința pietrificată În tăcere și solitudine: „Evreitatea mea rămâne o vagă circumstanță a nașterii, doar altă culpă-greșeală printre multe, o femeie cheală În fața oglinzii”. Deloc surprinzător, sensul tragic al ne-asimilării sociale, etnice, politice, religioase: „Asimilarea m-ar fi omorât chiar mai repede decât refuzul ei, care mă va ucide oricum
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
să-mi arog această «emblemă». Fiii mei, cu care, cum știi, am o adâncă și excelentă relație, ar respinge asemenea postură. Enrico visa la o puritate platonică... Viața sa a devenit excesiv fluidă, relativă, izolată. Nu indiferentă, nu neimportantă, dar vagă, devitalizată, solitară, distructivă. Există și În roluri mult mai modeste, mic funcționar, de pildă, sau mic boss al unei corporații, o falsă entitate. Nu se poate nega o anume comunicare Între identitate și entitate. Apretinde o absolută etanșeitate, o esență
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
vară cu unii dintre ei, În preliminariile cinei pe care urmează s-o aibă cu fantoma poetului decedat. „Ce Înseamnă pentru un autor să scrie printr-un alt autor?”, Întreba Lucy, studenta eminentă a clasei. „O reincarnare literară? Naratorul rămâne vag. Un sine dispersat În măști multiple, În așteptarea poetului mort și venerat, a cărui viață a fost ea Însăși un stăruitor exercițiu În reprezentare și identitate dispersată. Povestitorul Încearcă În roman o autodefinire prin povestirile celorlalți.” Studenta considera ultimele rânduri
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
Bătrânul Neagu, care avea cam patruzeci de ani a început să le ude masa cu „răchie” după obicei și să schimbe impresii de ce se întâmplase de când nu se mai întâlniseră. Cităm din „Sfârșitul unei domnii sângeroase”(pag. 73). „Din cauza unei vagi asemănări cu Căpitanul, Neagu își închipuia că îl are în casă chiar pe el în persoana mea, scăpat cum se zvonise pe atunci, din mijlocul călăilor. Îl iscodea mereu pe Petrașcu. Ca să-i scoată din cap această idee primejdioasă în
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
jos. M-am oprit în capul scării și am plimbat cu atenție lanterna în jurul meu. Mă aflam pe o lespede din piatră, iar râul din fața mea avea vreo doi metri lățime. Cursul era rapid, dar nu aveam nici cea mai vagă idee cât era de adânc și ce culoare avea. La lumina lanternei, vedeam doar că apa se unduia la suprafață precum un steag în bătaia vântului, iar râul curgea de la stânga la dreapta. Am îndreptat lumina spre picioare și am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
absolut geniali. Vor descifra toate studiile dumneavoastră fără nici o problemă. Da, știu, și de aceea sunt atât de precaut. Îmi ascund datele și rezultatele, tocmai ca să nu-și bage nasul în ele. Îmi prezint teoriile doar sub forma unor ipoteze vagi și atunci nu mi-e teamă de ei. Cred că nu mă iau în serios nici oamenii de știință, dar nu-mi pasă. Sunt convins că peste vreo sută de ani teoriile mele se vor dovedi adevărate. Mi-e suficient
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
mea. Mai mult decât mi-aș fi dorit. Oricum, nu mi se părea normal. Mă simțeam asaltat de clame. Erau la vedere oriunde mergeam. Cranii și clame. Simțeam că există o legătură între ele, dar n-aveam nici cea mai vagă idee care ar putea fi aceasta. S-a întors, în sfârșit, fata cu părul lung. Mi-a dat cele trei cărți și a luat înghețata din mâna mea. S-a așezat pe scaun și a început să mănânce. Privită de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
a devenit cartierul birocraților, așa cum îi arată și denumirea. Nu era vorba însă de oficiali de rang înalt, și nici de simpli slujitori, ci de birocrați mediocri. Trăiau modest, fără pretenții. Au dispărut și ei. N-am nici cea mai vagă idee încotro au apucat-o. Au urmat apoi militarii în rezervă. Au renunțat cu toții la umbre - ca niște insecte care se descotorosesc de carapacele lor - și-și târăsc zilele pe dealul de vest, bătut de vânturi aspre. Sub un acoperiș
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
cum să merg de-a lungul lui. Am luat-o pe un drum mic, am traversat podul vechi și m-am întors acasă. Deși s-a instalat deja toamna, n-am fost în stare decât să fac un contur destul de vag al orașului. Adică, pot spune că se întinde de la est la vest și este mărginit la nord de pădure, iar la sud de dealul de sud. Partea estică a dealului de sud devine stâncoasă și merge de-a lungul zidului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ea, trăgându-mă de mână. La suprafață pare el calm, dar e acolo un vârtej îngrozitor. Dacă te-a prins, s-a zis cu tine. Nu mai vezi lumina zilei. — Cam cât e de adânc? — N-am nici cea mai vagă idee. Își croiește drum ca un burghiu, așa că probabil pătrunde spre străfunduri, tot mai adânc. Pe vremuri aruncau aici eretici și criminali... Și ce s-a întâmplat cu ei? N-au mai ajuns niciodată la suprafață. Ai auzit de grote
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
n-am nimic special, sunt un om obișnuit și-atât. N-am cum să-mi aduc contribuția la o conspirație care urmează să revoluționeze lumea. — Și noi căutăm răspunsul la întrebarea asta, zise Pitic, jucându-se cu bricheta. Aveam o vagă bănuială, dar vrem să fim siguri. Tu ai fost în centrul atenției Profesorului și te-a studiat atent fără ca tu să știi măcar. Pune ceva la cale de multă vreme și tu habar n-ai. — Deci, voi așteptați să termine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
față de toată lumea. Sunt ca râul care curge în funcție de topografia terenului. Fata zâmbi. — Nu mi se pare normal. Da, știu. Îi mai simți lipsa mamei tale? Nu știu. Învârtea craniul de pe masă în diferite unghiuri și-l privea atentă. — E prea vagă întrebarea? — Probabil. — Atunci, o iau altfel. Ce-i plăcea mai mult mamei tale? Îți amintești cumva? — Da, foarte bine. Soarele, plimbarea, scăldatul vara, animalele. Ne plimbam întotdeauna în zilele călduroase. Lumea de-aici nu se prea plimbă. Ție îți place
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Întunegrilor. Le aud glasurile și le simt mirosul oribil. Ține-te aproape de mine! Mi-am ciulit urechile, am încercat să miros în jur, dar n-am auzit și n-am simțit nimic. Mi s-a părut că aud niște sunete vagi, dar nu le distingeam prea bine. Indivizii știu că ne apropiem? am întrebat. — Bineînțeles, zise ea. Aici e lumea lor. Știu absolut totul și sunt foarte furioși pe noi pentru că le-am pângărit sanctuarul și am avut curajul să ne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Absolut toate. Până și cele exilate se întorc să-și dea duhul aici. Cea care nu sfârșește astfel, lasă în urma ei o moarte incompletă, iar fostul ei posesor trăiește pe vecie doar cu ceea ce i-a rămas în suflet. Urme vagi. Cei cărora nu le-au murit umbrele sunt exilați în pădure și hoinăresc acolo toată viața, izolați de lume, posedați de gânduri și idei. Nu știi ce se întâmplă în pădure? Am încuviințat. — Pe ea nu o poți duce în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
pierdut și încă mai pierd. Poate că avea dreptate. Posibil. Bătrânul știa ce spune. Dacă a afirmat că era o lume nemuritoare, atunci așa era cu siguranță. Cu toate astea, cuvintele Profesorului nu-mi sunau realist. Erau prea abstracte, prea vagi pentru mine. Mă consideram ca fiind eu însumi și nu-mi imaginam cum percepe eternitatea o ființă nemuritoare. Ca să nu mai vorbesc de unicorni și de zid. Vrăjitorul din Oz mi se părea mult mai plauzibil. Deci ce-am pierdut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Nu ți-e frică? mă întrebă ea. — Deloc. N-are de ce. Cred că există undeva o legătură între craniu și mine. Nimănui nu-i este frică de propria-i persoană. Am trecut mâna peste craniu și am simțit o căldură vagă. Am avut senzația că degetele mi s-au învăluit și ele în membrana aceea de lumină. Am închis ochii și am lăsat căldura să-mi mângâie degetele. În sufletul meu au pătruns amintiri vechi, asemenea unor nori veniți de departe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
29 aprilie 1856 este dedicat în întregime poeților care sprijineau ideea Unirii: Gh. Sion, Gh. Tăutu, A. N. Scriban, N. Voinov. În jurul revistei s-a concentrat acea parte a intelectualilor pentru care ideea de progres social rămânea încă o noțiune vagă și plină de riscuri. De aceea, există totuși aici, în raport cu restul presei politice și literare unioniste, o ușoară nuanță de conservatorism în planul atitudinii sociale, dar și în acela literar. Nu este vorba de un conservatorism asimilabil celui junimist, de
FOILETONUL ZIMBRULUI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287062_a_288391]
-
și la 3 martie 1898. Este redactată, așa cum se specifică în primul număr, de un grup alcătuit din tineri fără experiență literară. Din proza sau din poeziile publicate nu lipsesc semnele talentului. Notabile șunt stihurile lui Jean Boniface Hétrat. O vagă atmosferă eminesciana și un sentimentalism discret caracterizează versurile lui Const. D. Popescu, în timp ce fugarele notații ale lui Victor A. (actorul Victor Antonescu), cuprinzând schițarea unei situații dramatice sau descrierea unor caractere, dovedesc spirit de observație și înclinație către analiza comportărilor
FREAMATUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287087_a_288416]
-
Nichita Stănescu încoace, realizează un scenariu al căderii în hăuri și al azvârlirii mitice în jos a lui Hristos (aluziile la crucificarea Basarabiei sunt evidente). Romanul Gesturi (1996; Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova) este un poem existențial cu substanță epică vagă, structurat sub formă de silogism cioranian despre moarte, nimic și neliniștile ființei. SCRIERI: Lumina proprie, pref. Eugen Lungu, Chișinău, 1986; Abece-Dor, Chișinău, 1989; Levitații deasupra hăului, Chișinău, 1991; Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, Cluj-Napoca, 1994; Gesturi, Chișinău, 1996
GALAICU-PAUN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287130_a_288459]