65,481 matches
-
cercurilor teritoriale, prin state nominale, pentru facerea mutațiilor. 13. Deosebirea dintre detașamentele locale și cele exterioare constă în faptul că evreii din primele detașamente lucrează în localitatea de domiciliu sau în apropiere, luând ambele mese sau numai masa de seară acasă și dorm în familie, pe când cei din detașamentele exterioare lucrează în alte localități, unde au administrație separată sau prin grija cercurilor teritoriale. 14. Aplicarea sancțiunii cu trimiterea în Transnistria se ordonă de către Marele Stat Major, în urma cererilor adresate de către corpurile
Munca obligatorie a evreilor din România (1940‑1944). Documente by Ana Bărbulescu, Alexandru Florian (ed.); Alexandru Climescu, Laura Degeratu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/800_a_1752]
-
I. ARHIP ȘEFUL SECȚIEI I-a Colonel, E. Borcescu Comunicat: Corp. 1 - 7 Armată Dir. Super. și Cdt. Geniului Detașam. 100 - 400 C/Z. *Adnotări: - PROIECT - Să mi se arate: Unde sunt Detaș.? De unde sunt evreii? Unde vor merge evreii? Acasă la ei? Unde vor? Vor umple satele și orașele. Nu se mai întorc iar apoi vor fi nevoie de procese. Nu sunt de părere. Să discut. Semnătură indescifrabilă. ARHIVA INSHR-EW, RG-25.003 M, MAN, rola 209, dosar 3724, filele 614-615
Munca obligatorie a evreilor din România (1940‑1944). Documente by Ana Bărbulescu, Alexandru Florian (ed.); Alexandru Climescu, Laura Degeratu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/800_a_1752]
-
ofițerii, subofițerii și trupa aflați disponibili la P.S. V. ECHIPAREA - Ofițerii evrei, vor aduce cu ei echipamentul și harnașamentul respectiv. - Subofițerii și trupa, vor fi echipați de unități, după posibilitățile ce au, afară de micul echipament, care va fi adus de acasă, după cum se notează mai jos: Fiecare subofițer, sergent, caporal sau soldat, va aduce câte: - trei cămăși - trei perechi izmene - trei perechi ciorapi de bumbac sau lână - trei ștergare - trei batiste VI. ARMAMENT Armamentul necesar evreilor ce se concentrează și care
Munca obligatorie a evreilor din România (1940‑1944). Documente by Ana Bărbulescu, Alexandru Florian (ed.); Alexandru Climescu, Laura Degeratu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/800_a_1752]
-
la punct până în cele mai mici detalii. Îți dau jumătate din ce ți se cuvinte astăzi și jumătate la predarea materialului. E bine așa? — Da. Mă ocup mai întâi de „spălat“ aici, adică de identificări și aranjări, apoi le iau acasă și rezolv acolo restul. Permutarea necesită măsuri speciale de precauție. Vin cu materialele când sunt gata. Am nevoie de ele în cel mult trei zile, nu mai târziu. Ne vedem peste trei zile, după prânz. De acord. Te rog din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
de lumină. Ochii tăi nu mai văd lumina zilei. Dacă privești soarele, vei regreta amarnic. Deci n-ai voie să ieși din casă decât noaptea sau în zile înnorate. Când e senin, fă-ți întuneric în cameră și stai frumos acasă. Paznicul mi-a dat apoi o pereche de ochelari de soare. Trebuia să-i port tot timpul, cu excepția momentelor în care dormeam. Astfel am fost eu lipsit de lumina zilei. Am deschis ușa bibliotecii la câteva seri după aceea. A
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Zău? Și ce-am de făcut astăzi? A clătinat din cap, s-a ridicat de la masă și a luat cele două ceșcuțe care se goliseră. — Azi n-ai nimic de făcut. Abia mâine îți începi misiunea. Până atunci, du-te acasă și odihnește-te. Am mai ridicat o dată privirile spre tavan și apoi m-am uitat la ea. Da, chipul ei avea cu siguranță o legătură puternică cu ceva din interiorul meu. Și acel ceva făcea să-mi bată inima puțin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
cumpărături ar fi deranjat-o. Există acum magazine unde găsești de toate și-ți iei din raft cele trebuincioase. N-ai nevoie de voce pentru asta. Îi place să meargă la cumpărături. Viața ei se desfășoară între birou și magazin. — Acasă nu merge? — Îi place la birou. Are acolo tot ce-i trebuie: bucătărie, duș... Nu-i lipsește nimic. Acasă ajunge cel mult o dată pe săptămână. Îmi beam cafeaua. — A, chiar... Cum se face că ai reușit să te înțelegi cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
N-ai nevoie de voce pentru asta. Îi place să meargă la cumpărături. Viața ei se desfășoară între birou și magazin. — Acasă nu merge? — Îi place la birou. Are acolo tot ce-i trebuie: bucătărie, duș... Nu-i lipsește nimic. Acasă ajunge cel mult o dată pe săptămână. Îmi beam cafeaua. — A, chiar... Cum se face că ai reușit să te înțelegi cu ea? Prin telepatie? — I-am citit pe buze. Am urmat un curs pentru adulți și am învățat cât să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Bătrânul avea pe birou un craniu mare ca de câine și-i măsura toate detaliile cu un șubler vernier, scriind cu creionul dimensiunile pe o fotografie. — Ai terminat? mă întrebă el. — Da. — Dar ți-a luat ceva timp. — Plec acum acasă și mă culc. Mâine sau poimâine mă ocup de permutări și răspoimâine până-n prânz mă prezint cu ele. E bine așa? Foarte bine, spuse bătrânul, dând din cap fericit. Ai grijă să-ți respecți promisiunea. Dacă nu ajungi până-n prânz
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Dar cafeaua? — Și cafeaua a fost foarte bună. Nu mai vrei un pic de cafea? Am mai sta și noi de vorbă. Nu, nu mai pot bea nici o picătură. Am băut prea multă acolo jos. Și abia aștept să ajung acasă să mă culc. — Păcat! — Îmi pare rău, dar... — Nu-i nimic. Te conduc la lift. Coridoarele sunt foarte întortocheate și nu cred că te descurci singur. — S-ar putea să ai dreptate. A luat de pe birou ceva care semăna cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Dacă era într-adevăr pentru pălării, atunci chiar că se afla înăuntru una mare. Ambalajul era prins cu scotch de jur împrejur, așa că nu se deschidea prea ușor. — Ce-i asta? Un cadou de la bunicul meu. Deschide-o când ajungi acasă. Am scuturat-o ușor în mâini ca să încerc să-mi dau seama despre ce era vorba. Nici un sunet. Nimic. — Ai grijă! E un obiect fragil, spuse fata. — Ce e? o vază? — Nu știu, o să te lămurești când ajungi acasă. A
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ajungi acasă. Am scuturat-o ușor în mâini ca să încerc să-mi dau seama despre ce era vorba. Nici un sunet. Nimic. — Ai grijă! E un obiect fragil, spuse fata. — Ce e? o vază? — Nu știu, o să te lămurești când ajungi acasă. A scos apoi din geanta ei roz un plic în care se afla un cec. Mi l-a întins. Suma era mai mare decât mă așteptasem. Am băgat cecul în portofel. — Nu-i nevoie să semnez undeva pentru primirea lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ăsta nimeni n-are umbră și, oricum, o dată intrat aici, nu mai ieși. Așa că întrebarea ta este complet lipsită de sens. Așa mi-am pierdut eu umbra. Când am plecat de la bibliotecă, m-am oferit s-o conduc pe fată acasă. Nu-i nevoie să mă conduci. Nu mi-e frică să umblu seara pe stradă, iar tu locuiești în direcția opusă. — Dar vreau să te conduc. Sunt prea agitat ca să pot dormi dacă mă duc direct acasă. Am trecut podul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
conduc pe fată acasă. Nu-i nevoie să mă conduci. Nu mi-e frică să umblu seara pe stradă, iar tu locuiești în direcția opusă. — Dar vreau să te conduc. Sunt prea agitat ca să pot dormi dacă mă duc direct acasă. Am trecut podul vechi și am luat-o amândoi spre sud. Sălciile de pe malul râului se legănau în bătaia brizei reci de primăvară. Lumina lunii cădea vertical, făcând să sclipească pietrele de pavaj de la picioarele noastre. Aerul era umed și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
S-ar putea să fie doar zvonuri, nu știu nici un caz concret, dar puțină prudență nu strică. De obicei iau metroul sau autobuzul, dar de data asta eram prea obosit și somnoros și nu mă simțeam capabil să mă întorc acasă, la o oră de vârf, cu mijloace de transport în comun. Mai și ploua. Chiar dacă trebuie să aștept, mai bine iau taxiul, mi-am zis. Am ațipit de câteva ori în taxi, dar am făcut eforturi disperate să-mi țin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ploua. Chiar dacă trebuie să aștept, mai bine iau taxiul, mi-am zis. Am ațipit de câteva ori în taxi, dar am făcut eforturi disperate să-mi țin ochii deschiși. Ar fi fost prea periculos să adorm. Aveam timp de somn acasă. După pofta inimii. Ca să rămân treaz în taxi, am încercat să mă concentrez asupra meciului de baseball care se transmitea la radio în direct. Nu mă preocupa câtuși de puțin sportul acesta, așa că am decis pe loc să țin cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
așa că am decis pe loc să țin cu echipa care era la atac. Echipa mea a fost înfrântă cu 3-1. Alergătorul se împiedicase și pierduse prostește punctele. Comentatorul era de-a dreptul contrariat. La fel și eu. Când am ajuns acasă, scorul era de 4 la 1. I-am dat banii taximetristului. Am apucat cu grijă cutia „pentru pălării“ și am coborât. Nu mai ploua. Nu era nimic în cutia poștală și nici pe robot n-am găsit mesaje. Nu interesa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
casete, iar de la Articole foto, un film pentru aparatul polaroid. De la magazinul Muzica, niște discuri. Bancheta din spate a mașinii era plină de sacoșe. Cred că am în sânge plăcerea de a face cumpărături. De câte ori ies în oraș, mă întorc acasă cu un morman de lucruri, ca o veveriță care-și face aprovizionarea pentru iarnă încă din luna noiembrie. Chiar și mașina pe care o conduc e foarte potrivită pentru cumpărături. De fapt, de aceea mi-am și luat-o. Aveam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
interesante, dar am decis să le las pe altădată, considerând că nu au legătură directă cu ceea ce mă interesa. — Îmi pare rău, dar Atlasul ilustrat al mamiferelor se consultă doar în sala de lectură și nu vi-l pot da acasă, spuse ea, scărpinându-se cu pixul la tâmplă. — Mă interesează mult acest atlas și este foarte important pentru mine să-l pot răsfoi puțin. Vă promit că-l aduc mâine dimineață. Stați liniștită, nu o să vă creez nici un fel de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
pentru mine să-l pot răsfoi puțin. Vă promit că-l aduc mâine dimineață. Stați liniștită, nu o să vă creez nici un fel de probleme. — Seria aceasta de atlase este foarte solicitată și dacă aude șeful meu că v-am dat acasă o carte pe care în mod normal nu aveți voie să o scoateți din bibliotecă, o să am necazuri. — Vă implor, împrumutați-mi-l doar pentru noaptea asta. N-o să afle nimeni. A ezitat puțin, împingându-și limba în dinții de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
variantă nu stătea deloc în picioare. În primul rând, nu știam numărul de telefon de la biroul fetei, deci nu aveam cum să iau legătura cu ea. Puteam să merg eu până acolo, dar mi se părea periculos să plec de-acasă în condițiile actuale. În plus, chiar să fi ajuns la birou, din pricina măsurilor de securitate, n-aveam cum să intru fără să fiu anunțat în prealabil. Am decis să nu întreprind nimic. Am apucat cleștele din oțel inoxidabil și am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
nu sunt ocupat. Dacă am treabă, nu gătesc. Mănânc ce găsesc prin frigider sau ies în oraș. S-a așezat pe scaunul din bucătărie, a scos o țigară din geantă și a aprins-o. — Eu nu prea fac mâncare. Ajung acasă puțin înainte de șapte și când mă gândesc să gătesc ca apoi să hăpăi totul în câteva minute, îmi piere tot cheful. Doar nu trăiesc numai ca să mănânc, nu? Avea dreptate. În timp ce mă îmbrăcam, a scos un carnețel din geantă, a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
minute, îmi piere tot cheful. Doar nu trăiesc numai ca să mănânc, nu? Avea dreptate. În timp ce mă îmbrăcam, a scos un carnețel din geantă, a scris ceva cu pixul, a rupt foaia și mi-a întins-o. — E telefonul meu de-acasă, zise ea. Dacă vrei să mă mai vezi sau dacă îți prisosește mâncarea, dă-mi un telefon și vin imediat. După ce-a plecat, luând cu ea cele trei cărți de la bibliotecă, am avut o senzație de gol. Parcă era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Copacii erau tot mai deși și formau o boltă ce mă împiedica să văd Zidul. Nu mai aveam cum să merg de-a lungul lui. Am luat-o pe un drum mic, am traversat podul vechi și m-am întors acasă. Deși s-a instalat deja toamna, n-am fost în stare decât să fac un contur destul de vag al orașului. Adică, pot spune că se întinde de la est la vest și este mărginit la nord de pădure, iar la sud
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
telefonat la laborator, dar nu răspunde. Cred că au pus Întunegrii mâna pe el. Mi-e teamă să nu i se întâmple ceva rău. — Sigur? Poate s-a apucat de unul dintre experimentele lui și a uitat să mai vină acasă. Nu-ți amintești ce-ai pățit și tu? Ai stat o săptămână fără să vorbești. Știi foarte bine că mai uită de el. — Nu-i așa. Cel puțin de data asta nu e vorba de așa ceva. Știu sigur. Între mine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]