KorAP: Find »[drukola/base=acasă & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...2415 2416 2417 ...2620 >

65,481 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363

adresa căreia îmi venea propria mea corespondență. Am mai scris „expres“ pe plic și l-am expediat. Mai procedam uneori astfel din prudență. Șansele de interceptare a corespondenței erau mult mai mici. M-am urcat în mașină și am plecat acasă. Mă simțeam mai liniștit, știind că n-au ce să-mi fure. Am intrat în casă, am făcut un duș și m-am băgat în pat. Am adormit imediat, de parcă ar fi dispărut toate grijile de pe lumea asta. Pe la unsprezece

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
să aflu mai întâi despre ce era vorba. Deci să recapitulăm: am primit îmbrăcăminte și încălțăminte, am coborât în laboratorul subteran, am procesat niște date, prilej cu care mi s-a făcut cadou un craniu de unicorn; m-am întors acasă, mi-a venit pe cap individul acela de la gaze, plătit de dușmanii mei ca să-mi fure craniul; a doua zi dimineața, fata cea durdulie îmi cerea să o ajut pentru că era convinsă că Întunegrii i-au răpit bunicul; am așteptat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
am pierdut ceva legat de ea. Mai simțisem eu golul acesta în suflet și când ne întâlneam zilnic, când mergeam la bibliotecă să citesc vise vechi și când stătea lângă mine. Apoi cinam împreună, beam ceva cald și o conduceam acasă. Vorbeam vrute și nevrute în drum spre casă, îmi povestea despre surorile tatălui ei, despre viața de zi cu zi. Întotdeauna simțeam la despărțire un gol mai mare decât la momentul întâlnirii. Ca o fântână adâncă, întunecată, ce nu mai putea fi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
simțeam tare caraghios. — Să nu faceți mișcări dure, mă sfătui doctorul. Fără sex și fără hohote de râs. Stați liniștit, citiți și veniți mâine la control. I-am mulțumit, am plătit la ghișeu, mi-am luat unguentul și am plecat acasă. Am reușit să-mi proptesc cât de cât ușa, cu multă greutate. După care, conform sfatului medicului, m-am urcat în ceea ce mai rămăsese din pat și am luat în brațe Rudin de Turgheniev. Aș fi avut chef să citesc

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
tu de ce e atât de înspăimântătoare, nu? Am încuviințat ușor. Așa e. Aveam dureri din pricina iernii. A, da, am fugit din pădure spre bibliotecă. Mi-am amintit de părul ei care-mi atingea obrajii. Fata de la bibliotecă te-a adus acasă. A ajutat-o Paznicul. Delirai din pricina febrei și transpirai îngrozitor. Puteai umple și-o găleată... Alaltăieri. — Alaltăieri... — Da. Dormi întruna de două zile încheiate. Am crezut că n-o să mai deschizi ochii niciodată. Te-ai dus în pădure, nu-i

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
treacă. De exemplu, astăzi. Mai întâi m-ai trezit dis-de-dimineață. Pe urmă mi-ai spus că ți-a dispărut bunicul și mi-ai cerut să te ajut. Am ajuns la locul întâlnirii, dar tu n-ai venit. M-am întors acasă, m-am culcat și au năvălit peste mine doi indivizi care mi-au devastat apartamentul și mi-au tăiat burta cu cuțitul. Au venit apoi niște indivizi de la Sistem și m-au asaltat cu întrebări. Și-acum, iar tu! Nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
foarte obosit. Atât de obosit, încât nici nu sunt capabil să mă ridic o vreme de pe scaun. După ce termin, bibliotecara mă tratează întotdeauna cu cafea. Uneori mă servește și cu fursecuri sau cu plăcinte cu fructe pe care le face acasă. Nu vorbim niciodată în timp ce mâncăm și ne bem cafeaua. Oricum nu m-aș simți în stare să scot o vorbă din pricina oboselii. Își dă foarte bine seama de asta și mă lasă în apele mele. — Oare din pricina mea nu ești

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
în strada principală. Deși în toiul nopții, era plin de mașini, chiar dacă jumătate din ele, taxiuri. Erau și foarte multe camioane și autobuze de noapte. De ce se afla atâta lume pe stradă la ora aceea? De ce nu s-au dus acasă imediat după serviciu ca să se bage în pat înainte de ora zece? În fond, asta nu era treaba mea. După capul meu, oamenii ar trebui să respecte niște reguli generale. Dar indiferent de ceea ce gândesc eu, arabii vor continua să extragă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
plimbarea, scăldatul vara, animalele. Ne plimbam întotdeauna în zilele călduroase. Lumea de-aici nu se prea plimbă. Ție îți place, nu? — Grozav! Și soarele-mi place. Și scăldatul. Altceva legat de mama ta? — Vorbea de multe ori singură când era acasă. Nu știu dacă neapărat îi plăcea, dar eu o auzeam vorbind. — Și ce zicea? — Nu-mi amintesc. Oricum, nu spunea ceea ce spune un om obișnuit care se trezește vorbind singur. Nu prea știu cum să-ți explic, dar pentru mama

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
război am fost asistent de imagine la un studio de filme și de aceea mă pricep atât de bine. Cu alte cuvinte, pun haosul în ordine. Și atunci lucram singur în laborator și nimeni nu știa ce făceam eu. Luam acasă imaginile produse și le reanalizam la nesfârșit. Le consideram o comoară prețioasă. Ați produs asemenea imagini optice pentru toți cei douăzeci și șase? Da, în mare, adică doar ce merita vizualizat. Am dat câte un titlu fiecăruia dintre subiecți și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
de metrou. — Metrou? — Da, este exact linia Ginza între stațiile Gaienmae și Aoyama 1-chōme. — Cum de trece pe-acolo drumul? — Întunegrii controlează liniile de metrou. Poate nu chiar în toiul zilei, dar peste noapte mișună peste tot ca la ei acasă. Modul în care a fost construit sistemul metroului în Tokyo n-a făcut decât să le extindă aria de activitate, să le înlesnească tot mai multe pasaje de trecere. Mai atacă din când în când câte un muncitor și-l

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
pe fată. — N-am de unde să știu, zise ea. — N-ai văzut buletinul meteo? — Nu. Te-am căutat toată ziua. Nu știam să ajung la tine. Am vrut să-mi amintesc dacă erau stele pe cer când am plecat de-acasă, dar n-am reușit. Nu-mi venea în minte decât cuplul de tineri din Skyline, ascultând Duran Duran. Stele? Ce mi-o fi venit? Doar nu m-am mai uitat la stele de luni de zile. Chiar dacă ar fi dispărut

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
Care ți-e programul? Ce ai de gând să faci? Unde vrei să mergi? Cu cine vrei să te întâlnești? Mai ai la dispoziție douăzeci și cinci de ore și cincizeci de minute, zise ea uitându-se la ceas. — Vreau să ajung acasă pentru o baie bună, să mă schimb, să merg la frizer ca să mă tund... Tot îți mai rămâne timp suficient. — O să mă gândesc pe urmă. — Pot să merg cu tine? Vreau și eu să fac o baie. — Te rog, nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
Când te-ai tuns ultima dată? — Nu-mi amintesc. Chiar deloc. N-am fost capabil să-mi aduc aminte nici când am făcut ultima oară pipi. La frizer n-am mai fost de câteva săptămâni... ceea ce înseamnă deja antichitate. — Ai acasă ceva îmbrăcăminte care să mi se potrivească? — Nu cred. Mi-a venit o idee. Ai nevoie de pat? — De pat? Ce vrei să spui? — Intenționezi să chemi vreo fată pentru o partidă de sex? — Nu m-am gândit la asta

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
ea. — De ce? Dacă ar fi fost senin, ne-ar fi durut ochii și ar fi trebuit să așteptăm mai mult până ne obișnuiam cu lumina zilei. — Da, ai dreptate. Ce facem acum? — Mai întâi să bem ceva cald. Apoi mergem acasă și facem baie. Am intrat în supermarketul din apropiere și am cumpărat câte o supă de porumb și câte un sandviș cu ou și șuncă. Ospătărița mi s-a părut puțin șocată când ne-a văzut atât de murdari, dar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
am ce să le fac. — Nu-i frumos. — Oricum nu mai există nici un pește în râul din apropiere, așa că nu contează dacă mai întârzii cu referatul o săptămână. — Poate ai dreptate. — Unde mâncăm? La tine? — Nu, am niște probleme pe-acasă: frigiderul a murit, n-am provizii și deci nu pot găti... — Știu, zise ea. — Știi? — Da, am făcut puțină ordine acolo. Nu-ți place? — Tu ai făcut curățenie? — Da, am trecut pe la tine azi dimineață să-ți duc o carte

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
lumea, ce să-i faci! Se cheamă prăpastie între generații. Printre elevi am văzut și bătrâni. Aceștia își petrec de obicei duminicile după-amiază citind în sala de lectură reviste și patru feluri de ziare. Acumulează cunoștințe și se întorc cuminți acasă, unde sunt așteptați cu cina. Ei nu mi s-au părut atât de nenaturali ca elevii de liceu. La ora șase fix am auzit sunând o sirenă. Abia în clipa aceea mi-am dat seama că-mi era foame. Dacă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
vine foarte bine cămașa portocalie. — Mulțumesc. Și ție îți vine foarte bine rochia. — Și eu îți mulțumesc. Era îmbrăcată într-o rochie bleumarin de catifea, iar la gât avea două lănțișoare din argint. — După ce mi-ai telefonat, am trecut pe-acasă și m-am schimbat. Stau aproape și mi-a fost suficientă pauza de prânz. — Bravo ție! Au sosit câteva dintre aperitive și am mâncat tăcuți o vreme. Erau toate ușoare, gustoase și fine. Creveții proaspeți, iar stridiile miroseau încă a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
a plecat iar la treburile lui, l-am chemat pe chelner și am mai comandat câte o cafea espresso. — E prima oară când văd că cineva poate mânca la fel de mult ca mine, zise fata. — Și încă aș mai putea. — Am acasă niște pizza congelată și o sticlă de Chivas Regal. — Îmi place cum sună. Locuia aproape de bibliotecă. O căsuță cochetă, cu o intrare frumoasă și o curte mică. Atât de mică, încât n-ar fi putut sta întinsă la soare decât

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
în sufragerie, împreună cu un pahar. Am găsit pe jos ceasul pe care-l aruncasem peste spătarul canapelei. Era patru și șaisprezece minute. Se luminează peste vreo oră și-un pic. Am întins mâna după telefon și am format numărul de-acasă. Nu mai sunasem niciodată la mine acasă, așa că mi-a luat ceva timp până mi l-am amintit. Nu răspundea nimeni. Am lăsat să sune de cincisprezece ori, am închis și am format iar numărul. Rezultatul a fost același. Nimeni

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
pe jos ceasul pe care-l aruncasem peste spătarul canapelei. Era patru și șaisprezece minute. Se luminează peste vreo oră și-un pic. Am întins mâna după telefon și am format numărul de-acasă. Nu mai sunasem niciodată la mine acasă, așa că mi-a luat ceva timp până mi l-am amintit. Nu răspundea nimeni. Am lăsat să sune de cincisprezece ori, am închis și am format iar numărul. Rezultatul a fost același. Nimeni. O fi plecat fata cea grăsuță să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
și jumătate. Să plecăm la nouă de-aici, să ne plimbăm printr-un parc, să bem bere. La zece și jumătate te conduc unde vrei tu și eu îmi văd de drum. Ce-o să faci tu pe urmă? Mă întorc acasă, spăl rufe, fac curățenie și apoi mă gândesc la partidele de sex. Cum ți se pare planul meu? Nu-i rău, am zis. — Vreau să știi că nu mă culc cu un bărbat de îndată ce-l cunosc. — Știu. Până am spălat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
spunea cuvântul. Nu voiam s-o las să-mi pătrundă și spiritul. Încercam să procedez așa cum mă sfătuise fata la prima noastră întâlnire: „Oricât de obosit ești fizic, să nu-ți lași sufletul stăpânit de oboseală“. — Trebuia să te duci acasă să te odihnești, i-am spus. N-ar fi fost nevoie de tine aici. A turnat cafea în ceașcă și mi-a întins-o. — Atâta vreme cât ești aici, eu nu pot pleca. Așa s-a hotărât? — A fost decizia mea, spuse

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
zăpadă multă. O cascadă uriașă de nea cădea din Cer. Dacă ți-ai mai revenit, eu aș zice să mai înaintăm. După cum a început să ningă, îmi vine să cred că Paznicul o să renunțe la incinerare și se va întoarce acasă mai devreme. M-am ridicat și mi-am scuturat căciula de zăpadă. 39 În țara aspră a minunilor Floricele de porumb, Lord Jim, dispariția În drum spre parc ne-am oprit să cumpărăm niște bere. Am întrebat-o ce preferă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
spulberat vântul cu totul, tot mai sălășluiau în mine niște speranțe, niște dorințe, deși recunosc că în cap nu-mi mai rămăsese decât praful acela alb, plutitor. Mi-am cumpărat un pachet de țigări și apoi am telefonat la mine acasă. Nu mă așteptam să răspundă cineva, dar îmi doream ca acesta să fie ultimul lucru făcut în viață. Îmi imaginam foarte clar cum sună telefonul în gol. Contrar așteptărilor mele, fata în roz a răspuns la al treilea apel. — Mai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]