6,555 matches
-
acordarea ajutorului social în bani și în natură prin plata unor cheltuieli de întreținere și încălzire a locuinței, precum și obligații față de bugetele locale, la prețurile și tarifele stabilite potrivit legii. ... (4) Primarii pot dispune ca o parte din cheltuielile cu înmormântarea persoanelor din familiile beneficiare de ajutor social să fie asigurate din fondurile alocate pentru plata ajutorului social. ... (5) Fondurile necesare pentru plata ajutorului de urgență acordat de primari, prevăzut la alin. (2), precum și ajutoarele prevăzute la alin. (4) se suportă
EUR-Lex () [Corola-website/Law/185314_a_186643]
-
există numai în măsura în care oamenii își transmit unii altora memoria celor dispăruți.” Nu putem să nu constatăm câți dintre marii noștri scriitori de ieri sau de azi vor fi luând drumul iadului din cauza uitării noastre. Unii, chiar din clipa morții. La înmormântarea lui Constantin Țoiu, sâmbătă, 6 octombrie, în capela de la Bellu se aflau opt scriitori și câțiva apropiați. Mai puțini decât numărul cărților lui.
Redescoperirea lui Roger Nimier () [Corola-journal/Journalistic/4275_a_5600]
-
cele din urmă, a lăsat câteva rânduri speciale dedicate soțului ei, Clery Sachelarie cu care se măritase în anul 1950. „Culege-mi visele pe care le-am croit lângă tine și împarte-le oamenilor”. Istoricul Dan Falcan povestește că la înmormântarea artistei au venit aproape un milion de oameni, iar în România a fost declarată zi de doliu național. Între 1953 și 1961 Maria Tănase a înregistrat nu mai puțin de 24 de albume, din care patru în limba franceză. Maria
Maria Tănase, marea dragoste a lui Constantin Brâncuși, aniversată de Google la 100 de ani de la naştere by Crişan Andreescu () [Corola-journal/Journalistic/70077_a_71402]
-
uniforme militare: "Este cunoscut faptul că reprezentații consulari ai Statelor Unite intrau deseori în conflict pentru că se prezentau la acestea în ținută civilă. În 1910, președintele american Theodore Roosevelt (1858-1919) a atras atenția tuturor, fiind singurul care s-a prezentat la înmormântarea regelui englez Edward al VII-lea în haine civile, ceilalți reprezentanți străini fiind îmbrăcați în uniformă militară, conform convențiilor" (E. Hackspiel-Mikosch, 2005, 364). 3.2. Orientarea socio-culturalistă Spre deosebire de orientarea cognitivistă, abordarea socio-culturalistă din psihosocilogie aduce în atenție modul în care
Sociologia modei. Stil vestimentar şi dezirabilitate socială by Alina Duduciuc [Corola-publishinghouse/Science/884_a_2392]
-
toponimiei nu înseamnă însă discontinuitate demografică în spațiul daco-roman cum susțin roeslerienii pentru că hidronimia s-a transmis până astăzi prin populația autohtonă, de la care au împrumutat-o migratorii.17 În plan spiritual-religios, după 275, daco-romanii și-au păstrat formele de înmormântare. Complexele funerare datează de la sfârșitul secolului al III-lea până în prima jumătate a secolului al VI-lea: Soporu de Câmpie, Iernut, Baciu-Cluj, Bratei-Sibiu. Sub aspectul ritualului și al practicilor funerare, se practică atât incinerația cât și înhumarea morților; în mediul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
secolul al VI-lea, la Hotin (Basarabia), Trebiscăuți (Edineț Basarabia), Cudalbi și Movileni (județul Galați), Horgești (județul Bacău). Pentru cunoașterea societăți autohtone din regiunile extra-carpatice, în secolele V-VI, importante sunt și necropolele sau mormintele izolate (ritul sau ritualul de înmormântare); necropole de înhumație creștine cu puține morminte s-au aflat în Muntenia, în județul Prahova, Buzău, Vâlcea, în Moldova, în județul Neamț, Vaslui, Vrancea, în Basarabia, la Hotin și Chișinău. Aceste morminte aparțin unor locuitori creștini din secolele V-VI
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ale geților, precum cele de la Seliște (Chișinău), Hansca și Dăncești (Basarabia), Cândești (jud. Vrancea), Ostrovu Mare (jud. Mehedinți). Rezultă că, în pofida generalizării creștinismului la nordul Dunării, în această epocă, în unele comunități sătești, mai puține, se perpetuau practicile păgâne de înmormântare, de origine veche getică. Elementele descrise mai sus evidențiază trăsăturile locale, romanice, ale civilizației din nordul Dunării. Caracterul predominant romanic al civilizației autohtone din regiunile extracarpatice, în secolele V-VII e. n., este o consecință a amplului și complexului proces de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
adepți ai păgânismului s-au refugiat la nord de Dunăre în secolul al IV-lea. Infiltrarea unor grupuri de daci liberi, care au activat credințele vechi de substrat (zalmoxiene), denotă conservatorismul tenace al mediilor rustice, care au influențat ritul de înmormântare și pe cel funerar. În timpurile târzii ale secolului al IV-lea, comportamentul păgânilor întârziați este unul specific, tainic, modest, inofensiv. Cei rămași, la Ulpia Traiana, Tibiscum, Napoca, n-au abandonat credințe și rituri vechi romane, altădată active, probe ale
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
noua credință n-a presupus o dramatică dezrădăcinare a vechilor zei, ci păstrarea păgânismului popular, cu unele adaptări la creștinism. Religia păgână populară românească își are originile în preistorie: Caloianul, păpușa de lut îngropată, jertfa cocoșilor albi dați preotului la înmormântare, serbarea naturii cu copii îmbrăcați în verde, jocul ritual în jurul focului sunt rămășițele acestui cult popular păgân. Această religie populară și numai ea, insistă Panaitescu, a aflat-o creștinismul la ivirea sa în Dacia. La noi, "nu au fost temple
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
secolele VII-X): colivă (slv. kolivo), colac (slv. kolaci), coșciug (kosi), molitvă, pomană, praznic, jale (zali), a se prăpădi (slv. propasti), a hohoti. Să menționăm obiceiurile funerare "barbare" ale românilor: bocete, lamentații, strigăte, gesturi disperate, ținută cernită, praznice înainte și după înmormântare sau la intervale regulate (parastase). Aceste obiceiuri de înmormântare creștine sunt prelungiri ale unor cutume, practici și rituri funerare vechi al românilor ce s-au perpetuat în mileniul întunecat. Putem concluziona că realitățile funerare din nordul Dunării, în secolele VII-X
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
kosi), molitvă, pomană, praznic, jale (zali), a se prăpădi (slv. propasti), a hohoti. Să menționăm obiceiurile funerare "barbare" ale românilor: bocete, lamentații, strigăte, gesturi disperate, ținută cernită, praznice înainte și după înmormântare sau la intervale regulate (parastase). Aceste obiceiuri de înmormântare creștine sunt prelungiri ale unor cutume, practici și rituri funerare vechi al românilor ce s-au perpetuat în mileniul întunecat. Putem concluziona că realitățile funerare din nordul Dunării, în secolele VII-X, sunt foarte complexe: rituri și ritualuri de tradiție păgână
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
7. Ibidem. 8. V. Pârvan, op. cit., p. 84-95. 9. Ibidem, p. 101, 106-108, 133. 10. Nicolae Iorga, op. cit., p. 89-92. 11. Ibidem, p. 97-102. 12. Istoria Românilor (Tratat), vol. II, p. 589-592. I. Ioniță, Elemente creștine în practica riturilor de înmormântare din Moldova în sec. IV-VI, în MMB 3, 1993, 4-7, p. 54-57. 13. Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. I, București, EIBMBOR, 1991, p. 63-64. D. M. Pippidi, Contribuții la istoria veche a României, București
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
au instalat în teritoriile dacice de la est și sud de Carpați (în Bugeac și Bărăgan) și-au continuat modul de viață nomad tradițional, singurele mărturii arheologice rămase de la ei sunt mormintele. Necropolele sarmatice erau mici, ca întindere, iar ritul de înmormântare era exclusiv înhumarea (depunerea în pământ). Practicile funerare sarmatice erau de o mare diversitate. Inventarul mormintelor sarmatice era diferit pentru bărbați și femei, la primii se aflau arme, săbii și pumnale, vârfuri de săgeți, piese de harnașament, iar la femei
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
spirituală, mai concret în convertirea la creștinism a goților. Ca și alte popoare întâlnite în regiunea Dunării și a Mării Negre, goții erau păgâni, fapt atestat de lipsa totală din așezări și necropole a obiectelor creștine. În plus, obiceiurile (ritul) de înmormântare erau în contradicție cu cele creștine, goții practicau pe scară largă incinerația, iar într-o măsură mai redusă inhumația, însă după alte reguli decât cele creștine. Pătrunderea creștinismului în spațiul sud-est european dominat de goți se datorează contactelor dintre populația
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
coexistă cu cea slavă (lucrată cu mâna), care aparține ultimului val migrator slav, pătruns în Transilvania, la sfârșitul secolului al VII-lea și începutul secolului al VIII-lea. În perioada aceasta, pe teritoriul carpato-dunăreano-pontic, se practicau două rituri principale de înmormântare: înhumația și incinerația-majoritatea necropolelor sunt de înhumație. Inventarul mormintelor este relativ bogat, altele nu conțin nimic, în majoritatea mormintelor lipsesc armele-ritul funerar creștin predomină-cele autohtone aparțin populației creștine. Alte morminte, în aceleași necropole, conțin un inventar foarte bogat: arme, cai
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
au descoperit și obiecte de podoabă, pandantive, de metal sau os, aplice, mărgele, cercei și inele din metal. Obiectele de podoabă descoperite nu sunt creații slave, ci piese de import originare din mediile germanice sau romanice. Ritul și ritualul de înmormântare la slavi-în acest sens o mare importanță o are marele cimitir cu peste 1000 de morminte de la Sărata-Monteoru (jud. Buzău) -să precizăm că până la creștinarea lor oficială, în secolele IX-X, slavii foloseau ca rit de înmormântare incinerația. La Sărata-Monteoru, mormintele
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Ritul și ritualul de înmormântare la slavi-în acest sens o mare importanță o are marele cimitir cu peste 1000 de morminte de la Sărata-Monteoru (jud. Buzău) -să precizăm că până la creștinarea lor oficială, în secolele IX-X, slavii foloseau ca rit de înmormântare incinerația. La Sărata-Monteoru, mormintele în totalitate, sunt de incinerație, slavii, în secolele VI-VII, erau păgâni. Alte descoperiri funerare ale slavilor sunt rare, iar altele atribuite lor nu sunt în mod cert slave, precum cele de la Nalbant (jud. Tulcea), Lozna
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
turmelor și un zeu al recoltei și secerișului. Slavii aduceau zeilor jertfe de animale și produse agricole. Slavii adorau forțele supranaturale legate de sufletele morților, spiritele casei, vetrei, râurilor și pădurilor. De credințele lor religioase sunt legate și ritualurile de înmormântare ale slavilor, incinerația, însoțită de alte practici rituale, ospețe funebre și ofrande alimentare. În contactul cu populația autohtonă, deja creștinată, din regiunea carpato-dunăreană, slavii au primit influențe privitoare la ritul și ritualul de înmormântare păgâne și chiar unele elemente creștine
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
religioase sunt legate și ritualurile de înmormântare ale slavilor, incinerația, însoțită de alte practici rituale, ospețe funebre și ofrande alimentare. În contactul cu populația autohtonă, deja creștinată, din regiunea carpato-dunăreană, slavii au primit influențe privitoare la ritul și ritualul de înmormântare păgâne și chiar unele elemente creștine. În ceea ce privește organizarea social-economică și politică a slavilor în timpul marilor migrații, după izvoarele scrise, sclavinii și anții alcătuiau o uniune de triburi, condusă de un șef militar (vezi mai sus). Procopius spune că ei nu
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
mongolilor, precum cnezatele rusești și statul bulgar. Dar se pare că ei controlau direct Bărăganul (sud-estul Munteniei), aflat în vecinătatea sudului Moldovei și nordului Dobrogei. În Bugeac (sudul Basarabiei) au fost descoperite complexe funerare din secolele XIII-XIV, cu ritul de înmormântare specific triburilor (popoarelor) turanice ale cumanilor, aserviți stăpânirii mongole. Dacă, pe de o parte, Hoarda de Aur a aservit politic teritoriile românești, pe de altă parte, aceasta a frânat tendințele expansioniste ale regatului Ungariei la sud și est de Carpați
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
nu se cunoaște nici un mormânt turanic la apus de Siret, înainte de 1241. Necropolele triburilor turce din teritoriile extra-carpatice se remarcă prin numărul redus de morminte-nomazii se deplasau în grupuri mici, în zone de durată scurtă. O caracteristică a ritului de înmormântare la turanici sunt mormintele tumulare-la moartea nomazilor, caii erau sacrificați și depuși alături de ei. După Wilhelm de Rubruk, nomazii turanici așezau statui de piatră pe morminte (tumuli). În perioada îndelungată în care triburile nomade turcice au sălășluit în teritoriile nord-dunărene
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și folclorică în problema întemeierii Moldovei, în St. de fl. și lit., București, 1967, p. 41-52. Sykora J., Poziția internațională a Moldovei în timpul lui Lațcu: luptă pentru independență și afirmare politică, în RdI 29, 1976, 8, p. 1135-1151. Sânpetru M., Înmormântări pecenege din Câmpia Dunării (sec. IX-XI), în SCIV 24, 1973, 3, p. 443-464. Spinei V., Moldova în secolele XI-XIV, București, 1982. Idem, Informații despre vlahi în izvoarele medievale nordice, în SCIV 24, 1973, 1, p. 57-81 și 2, p. 259-282
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
populară și opune situația Moldovei celei a Transilvaniei și a Ungariei. Cu această credință creștină orientală se amestecă, după el, superstițiile care amintesc de permanența vechilor culte ale dacilor. Aceste "superstiții" se manifestă cu ocazia ceremoniilor de nuntă și de înmormîntare. Părerile lui Cantemir în privința difuziunii majoritare a ortodoxiei sînt confirmate de mărturia anterioară a episcopului catolic Bandini care, cu ocazia vizitării bisericilor de rit latin ale provinciei Moldova, scrie, în martie 1648, un lung raport pentru papa Inocențiu X. Viziunea
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
etapă a istoriei transilvane feudale. Rămîn inițiativele care marchează profund imaginarul colectiv și vor servi ca model revoluționarilor de la 1848, apoi intelectualilor de la sfîrșitul secolului al XIX-lea. Mersul în popor ia, la Șincai, forma unei predici ținute țăranilor la înmormîntări. Aceste texte vor fi adunate într-o ediție apărută în 1809 la Buda. Formula catehismului, care permite comunicarea unui mesaj înțeles ca dogmă, este reținută de Micu, care scrie în 1791 o Istorie a românilor cu întrebări și răspunsuri: "Întrebare
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
Moscova lasă Budapesta să atace Bucureștiul la nivel internațional, în timp ce autoritățile ungurești susțin că nu se consultă cu Moscova. Mai multe momente intense punctează anii 1988-1989. Gesturile provocatoare, la adresa conducerii politice românești, vin dinspre Budapesta: paroxismul este atins odată cu ceremonia înmormîntării lui Nagy, organizată la Budapesta pe 16 iunie 1989, care este caracterizată de București ca un semn al contrarevoluției emergente și deci al intențiilor iredentiste ale Budapestei: Scînteia din 18 iunie 1989 scrie despre gravele manifestații antisociale, revizioniste și antiromânești
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]