6,513 matches
-
la o distanță de câteva sute de metri, și forma brâul de ziduri din piatră, tot în formă de pătrat, cu bastioane la colțuri. Din acestea nu se mai păstrează decât niște urme. Zidurile erau înconjurate din trei părți de șanțuri cu apă, pe cea de a patra latură curgând râul Crișul Alb.
Cetatea Ineului () [Corola-website/Science/325014_a_326343]
-
Întrebat de Holmes, cum îi venise secretarului ideea să-și potcovească caii cu potcoave care lăsau urme ce semănau cu urme de vaci, ducele îi duce într-o cameră mobilată ca un muzeu și le arată câteva potcoave descoperite în șanțul de apă din jurul conacului Holdernesse, care fuseseră folosite de baronii tâlhari de la Holdernesse în Evul Mediu pentru a-i deruta pe urmăritori. Acest artificiu provine din mitologia greacă; zeul Hermes a furat vitele fratelui său, zeul Apollo, punându-le potcoave
Școala de stareți () [Corola-website/Science/324380_a_325709]
-
a mai construit circa 10 la sută din dispozitivul gândit inițial, renunțându-se la construirea unei a patra linii de apărare ce trebuia să înglobeze o parte din oraș pe latura estică și, la fortul de pe Dealului Furcilor, iar dintre șanțurile exterioare n-a fost terminat decât cel dinspre oraș. În 1747 s-au reluat lucrări sub conducerea generalul Bohn (care a și propus un nou proiect - nerealizat - de fortificare exterioară spre oraș și spre Dealul Furcilor), dar nu după mult
Cetatea Alba Carolina () [Corola-website/Science/327431_a_328760]
-
Iosif de Quadri, la fel și artera principală de circulație în cetate. În anul 1849 trupele ungare ale lui Kossuth conduse de generalul Bem, au asediat timp de trei luni fortificația. Populația s-a refugiat atunci - așa cum avea voie - în șanțurile interioare. Ansamblul - compus din trei sisteme de apărare - prezintă caracteristici specifice primului și celui de al doilea sistem Vauban. Corpul principal al cetății este de forma unui heptagon neregulat, cel șapte bastioane conferindu-i o imagine stelată tipică sistemelor de
Cetatea Alba Carolina () [Corola-website/Science/327431_a_328760]
-
distanțe de 116-135 metri) perpendicular, nu sunt egale deoarece au fost ușor adaptate terenului. Bastioanele principale nu au cazemate interioare, defensiva implicând baterii de artilerie așezate pe platforme superioare. Între bastioanele principale și curtinele din a doua linie, se află șanțul interior cu lățimea de 27 metri. Linia a doua era formată din raveline (sau semilune) care apără curtinele, având numele bastioanelor apropiate, excepția fiind cea dispusă pe flancul sudic denumită Francisc de Paula. Dimensiuni lor sunt: fețele 60 -90 m
Cetatea Alba Carolina () [Corola-website/Science/327431_a_328760]
-
doua era formată din raveline (sau semilune) care apără curtinele, având numele bastioanelor apropiate, excepția fiind cea dispusă pe flancul sudic denumită Francisc de Paula. Dimensiuni lor sunt: fețele 60 -90 m și flancurile 45 m. Ultimele sunt prevăzute cu șanțuri late de 9 m. Redute de pe care artileria protejată executa trageri îndepărtate sunt construite pe ravelinele nordice și vestice. Linia externă era alcătuită din contragărzile ce protejau fețele bastioanelor și ravelinelor, ele fiind dispuse în aceeași unghiuri cu bastioanele și
Cetatea Alba Carolina () [Corola-website/Science/327431_a_328760]
-
de ofrande votive. Apoi (3150-1200 î.e.n) s-a dezvoltat aici orașul-stat canaanean nefortificat Lahish, aflat sub dominație egipteană. În epoca bronzului mijlociu orașul a căpătat o mai mare importanță, el fiind înconjurat de un glacis și de un șanț, care au conferit colinei formă dreptunghiulara cu margini abrupte, pe care o are până astăzi, iar în centrul sau a fost înălțat un palat, probabil, al conducătorului cetății, si care a ars ulterior într-un incendiu. Între tăblițele egiptene din
Lahish () [Corola-website/Science/327422_a_328751]
-
a fost complet înconjurată de forțele otomane. Pe data de 20 iulie 1711, „s-a dat o luptă atât de cumplită încât nu are asemănare”. Otomanii nu au reușit însă să cucerească tabăra rusă și „s-au așezat iarăși în șanțuri”. Pe 21 iulie, rușii au lansat, fără succes, mai multe contraatacuri, încercând să scape din încercuire: „la ivirea zorilor, trăgând din armele ce le aveau în mâini, ghiaurii au ieșit din tabăra lor și au pornit la atac asupra gaziilor
Campania de la Prut () [Corola-website/Science/326930_a_328259]
-
("Sulcus parietooccipitalis") sau fisura parietooccipitală ("Fissura parietooccipitalis"), șanțul occipitoparietal, scizura perpendiculară internă, fisura perpendiculară internă, este o fisură (șanț) foarte profundă, orientată aproape vertical, pe fața medială a fiecărei emisfere cerebrale, care marchează limita dintre precuneus aflat în lobul parietal și cuneus aflat în lobul occipital, și delimitează
Șanțul parietooccipital () [Corola-website/Science/326940_a_328269]
-
("Sulcus parietooccipitalis") sau fisura parietooccipitală ("Fissura parietooccipitalis"), șanțul occipitoparietal, scizura perpendiculară internă, fisura perpendiculară internă, este o fisură (șanț) foarte profundă, orientată aproape vertical, pe fața medială a fiecărei emisfere cerebrale, care marchează limita dintre precuneus aflat în lobul parietal și cuneus aflat în lobul occipital, și delimitează lobul parietal de lobul occipital; partea sa inferioară se curbează anterior
Șanțul parietooccipital () [Corola-website/Science/326940_a_328269]
-
medială a fiecărei emisfere cerebrale, care marchează limita dintre precuneus aflat în lobul parietal și cuneus aflat în lobul occipital, și delimitează lobul parietal de lobul occipital; partea sa inferioară se curbează anterior înainte și fuzionează cu extensia anterioară a șanțului calcarin ("Sulcus calcarinus"). (scizura perpendiculară internă) este paralel cu scizura perpendiculară externă a lui Gratiolet, care este o continuare pe fața laterală a emisferei a șanțului parietooccipital. Șanțul parietooccipital formează limita anterioară a lobului occipital și separă pe fața internă
Șanțul parietooccipital () [Corola-website/Science/326940_a_328269]
-
occipital; partea sa inferioară se curbează anterior înainte și fuzionează cu extensia anterioară a șanțului calcarin ("Sulcus calcarinus"). (scizura perpendiculară internă) este paralel cu scizura perpendiculară externă a lui Gratiolet, care este o continuare pe fața laterală a emisferei a șanțului parietooccipital. Șanțul parietooccipital formează limita anterioară a lobului occipital și separă pe fața internă a emisferei cuneusul de precuneus. Șanțul parietooccipital coboară de la marginea superioară a emisferului cerebral sub un unghi care este foarte aproape de un unghi drept, se îndreaptă
Șanțul parietooccipital () [Corola-website/Science/326940_a_328269]
-
sa inferioară se curbează anterior înainte și fuzionează cu extensia anterioară a șanțului calcarin ("Sulcus calcarinus"). (scizura perpendiculară internă) este paralel cu scizura perpendiculară externă a lui Gratiolet, care este o continuare pe fața laterală a emisferei a șanțului parietooccipital. Șanțul parietooccipital formează limita anterioară a lobului occipital și separă pe fața internă a emisferei cuneusul de precuneus. Șanțul parietooccipital coboară de la marginea superioară a emisferului cerebral sub un unghi care este foarte aproape de un unghi drept, se îndreaptă oblic în
Șanțul parietooccipital () [Corola-website/Science/326940_a_328269]
-
internă) este paralel cu scizura perpendiculară externă a lui Gratiolet, care este o continuare pe fața laterală a emisferei a șanțului parietooccipital. Șanțul parietooccipital formează limita anterioară a lobului occipital și separă pe fața internă a emisferei cuneusul de precuneus. Șanțul parietooccipital coboară de la marginea superioară a emisferului cerebral sub un unghi care este foarte aproape de un unghi drept, se îndreaptă oblic în jos și înainte pe fața internă a emisferei, și se termină posteroinferior de spleniul corpului calos, unde se
Șanțul parietooccipital () [Corola-website/Science/326940_a_328269]
-
emisferului cerebral sub un unghi care este foarte aproape de un unghi drept, se îndreaptă oblic în jos și înainte pe fața internă a emisferei, și se termină posteroinferior de spleniul corpului calos, unde se unește sub un unghi ascuțit cu șanțul calcarin. Șanțul parietooccipital este constant; el este remarcabil prin direcția sa rectilinie, claritatea și profunzimea sa. Așa cum a remarcat Broca, șanțul calcarin și șanțul parietooccipital conturează în ansamblul lor o figură care poate fi comparată cu un Y culcat (≻): ramura
Șanțul parietooccipital () [Corola-website/Science/326940_a_328269]
-
sub un unghi care este foarte aproape de un unghi drept, se îndreaptă oblic în jos și înainte pe fața internă a emisferei, și se termină posteroinferior de spleniul corpului calos, unde se unește sub un unghi ascuțit cu șanțul calcarin. Șanțul parietooccipital este constant; el este remarcabil prin direcția sa rectilinie, claritatea și profunzimea sa. Așa cum a remarcat Broca, șanțul calcarin și șanțul parietooccipital conturează în ansamblul lor o figură care poate fi comparată cu un Y culcat (≻): ramura superioară a
Șanțul parietooccipital () [Corola-website/Science/326940_a_328269]
-
internă a emisferei, și se termină posteroinferior de spleniul corpului calos, unde se unește sub un unghi ascuțit cu șanțul calcarin. Șanțul parietooccipital este constant; el este remarcabil prin direcția sa rectilinie, claritatea și profunzimea sa. Așa cum a remarcat Broca, șanțul calcarin și șanțul parietooccipital conturează în ansamblul lor o figură care poate fi comparată cu un Y culcat (≻): ramura superioară a lui Y reprezintă șanțul parietooccipital; coada și ramura sa inferioară reprezintă șanțul calcarin. Șanțul calcarin este, astfel, compus din
Șanțul parietooccipital () [Corola-website/Science/326940_a_328269]
-
și se termină posteroinferior de spleniul corpului calos, unde se unește sub un unghi ascuțit cu șanțul calcarin. Șanțul parietooccipital este constant; el este remarcabil prin direcția sa rectilinie, claritatea și profunzimea sa. Așa cum a remarcat Broca, șanțul calcarin și șanțul parietooccipital conturează în ansamblul lor o figură care poate fi comparată cu un Y culcat (≻): ramura superioară a lui Y reprezintă șanțul parietooccipital; coada și ramura sa inferioară reprezintă șanțul calcarin. Șanțul calcarin este, astfel, compus din două părți: o
Șanțul parietooccipital () [Corola-website/Science/326940_a_328269]
-
el este remarcabil prin direcția sa rectilinie, claritatea și profunzimea sa. Așa cum a remarcat Broca, șanțul calcarin și șanțul parietooccipital conturează în ansamblul lor o figură care poate fi comparată cu un Y culcat (≻): ramura superioară a lui Y reprezintă șanțul parietooccipital; coada și ramura sa inferioară reprezintă șanțul calcarin. Șanțul calcarin este, astfel, compus din două părți: o porțiune anterioară, cu o lungime de 2 cm, care se extinde de la plica temporo-limbică până la originea șanțului parietooccipital și o porțiune posterioara
Șanțul parietooccipital () [Corola-website/Science/326940_a_328269]
-
și profunzimea sa. Așa cum a remarcat Broca, șanțul calcarin și șanțul parietooccipital conturează în ansamblul lor o figură care poate fi comparată cu un Y culcat (≻): ramura superioară a lui Y reprezintă șanțul parietooccipital; coada și ramura sa inferioară reprezintă șanțul calcarin. Șanțul calcarin este, astfel, compus din două părți: o porțiune anterioară, cu o lungime de 2 cm, care se extinde de la plica temporo-limbică până la originea șanțului parietooccipital și o porțiune posterioara, mult mai lungă, care include restul șanțului. Dintre
Șanțul parietooccipital () [Corola-website/Science/326940_a_328269]
-
sa. Așa cum a remarcat Broca, șanțul calcarin și șanțul parietooccipital conturează în ansamblul lor o figură care poate fi comparată cu un Y culcat (≻): ramura superioară a lui Y reprezintă șanțul parietooccipital; coada și ramura sa inferioară reprezintă șanțul calcarin. Șanțul calcarin este, astfel, compus din două părți: o porțiune anterioară, cu o lungime de 2 cm, care se extinde de la plica temporo-limbică până la originea șanțului parietooccipital și o porțiune posterioara, mult mai lungă, care include restul șanțului. Dintre aceste două
Șanțul parietooccipital () [Corola-website/Science/326940_a_328269]
-
superioară a lui Y reprezintă șanțul parietooccipital; coada și ramura sa inferioară reprezintă șanțul calcarin. Șanțul calcarin este, astfel, compus din două părți: o porțiune anterioară, cu o lungime de 2 cm, care se extinde de la plica temporo-limbică până la originea șanțului parietooccipital și o porțiune posterioara, mult mai lungă, care include restul șanțului. Dintre aceste două părți, prima este ascendentă, iar a doua ușor descendentă; șanțul calcarin nu este tocmai rectiliniu, ci descrie în ansamblul său o ușoară curbă cu concavitatea
Șanțul parietooccipital () [Corola-website/Science/326940_a_328269]
-
reprezintă șanțul calcarin. Șanțul calcarin este, astfel, compus din două părți: o porțiune anterioară, cu o lungime de 2 cm, care se extinde de la plica temporo-limbică până la originea șanțului parietooccipital și o porțiune posterioara, mult mai lungă, care include restul șanțului. Dintre aceste două părți, prima este ascendentă, iar a doua ușor descendentă; șanțul calcarin nu este tocmai rectiliniu, ci descrie în ansamblul său o ușoară curbă cu concavitatea sa îndreptat în jos. Atunci când se îndepărtează buzele șanțului parietooccipital, se întâlnesc
Șanțul parietooccipital () [Corola-website/Science/326940_a_328269]
-
anterioară, cu o lungime de 2 cm, care se extinde de la plica temporo-limbică până la originea șanțului parietooccipital și o porțiune posterioara, mult mai lungă, care include restul șanțului. Dintre aceste două părți, prima este ascendentă, iar a doua ușor descendentă; șanțul calcarin nu este tocmai rectiliniu, ci descrie în ansamblul său o ușoară curbă cu concavitatea sa îndreptat în jos. Atunci când se îndepărtează buzele șanțului parietooccipital, se întâlnesc întotdeauna două (uneori trei) "plici de trecere" adânci - una inferioară și alta superioară
Șanțul parietooccipital () [Corola-website/Science/326940_a_328269]
-
care include restul șanțului. Dintre aceste două părți, prima este ascendentă, iar a doua ușor descendentă; șanțul calcarin nu este tocmai rectiliniu, ci descrie în ansamblul său o ușoară curbă cu concavitatea sa îndreptat în jos. Atunci când se îndepărtează buzele șanțului parietooccipital, se întâlnesc întotdeauna două (uneori trei) "plici de trecere" adânci - una inferioară și alta superioară, care conectează cuneusul cu girusurile vecine. Plica inferioară numită plică de trecere cuneolimbică Broca (plică de trecere parietooccipitală internă și inferioară Gratiolet, girusul cuneat
Șanțul parietooccipital () [Corola-website/Science/326940_a_328269]