KorAP: Find »[drukola/base=așeza & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...241 242 243 ...2437 >

60,912 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846

prostii, draga mea. Toate femeile fac copii. Se închise în baie preț de câteva minute și ieși de-acolo mirosind, discret, a after shave și pastă de dinți. Luana se băgase în așternut, obsedată de o îngrozitoare bănuială. El se așeză pe marginea patului, îi luă mâinile într-ale lui și le lipi de buze. Ea îl privi absentă, cu gândurile aiurea. Te iubesc, Luana. Știi asta, nu-i așa? Ea nu știa și nici nu mai conta, tot ce-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
în lume. Cu tenul alb, curat, ochii creionați discret cu dermatograf negru, silueta armonioasă, îmbrăcată într-un costum de firmă și pletele ondulate, răsfirate pe spate, așa cum colegii n-o mai văzuseră până atunci, doamna Escu atrăgea toate privirile. Se așezară pe clase și se strigă catalogul. Cel nominalizat se ridica în picioare și spunea "prezent" iar în câteva cuvinte povestea ce-a realizat în cei zece ani de la terminarea școlii. Majoritatea erau căsătoriți, aveau copii și erau mulțumiți de profesiile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
ei: Luana ar trebui să ne spună prin cântec realizările ei de până acum. Dincolo de tot ceea ce a făcut sau ce va face, noi ne vom aminti de ea prin vocea, suavă, care ne-a încântat de atâtea ori. Se așeză și o sudoare rece i se prelinse pe spate. Scăpase de explicații, fusese strigat următorul. La sfârșit, ciocniră câte o cupă de șampanie. Femeile nu conteneau să se mire de transformarea miraculoasă a colegei Leon, din fetița slabă și băiețoasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
hohot amar de ciudă și ură față de toți bărbații care-i ieșiseră în cale doar s-o facă nefericită. El se repezi spre ea, simțind că i se rupe sufletul de milă. Intrară în cameră și o ajută să se așeze pe pat, dădu apoi fuga în baie să-i aducă un pahar cu apă. Nu vreau apă. Vreau ceva tare, să mă îmbăt și să uit de voi, toți bărbații, copii născuți să-mi aduceți suferință. Tânărul coborî la bar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
curajul să se uite în oglindă. Își strânse părul, cu mâini tremurânde. Nu-și dorea decât să se prăbușească și să moară, să scape de rușinea de-a ieși de-acolo, de-a se întoarce la viață. El o aștepta așezat pe marginea patului. Nu-și putea înfrâna gândul că ea este a lui, că nu trebuia să plece, că n-o mai putea lua de la capăt, așteptând-o și visând-o. Luana murise între timp și ochii ei goi îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
să-i asigure confortul dorit. Scoși din sărite de refuzul Sandei și convinși că ideea plecase de la Luana, neamurile o chemară la vorbitor în sufrageria mătușii Anda de unde, cu ani în urmă, luase spre lectură atâtea cărți minunate. Fata se așeză pe un colț de scaun, în timp ce rudele ei, înfipte bine în locurile lor, o priveau cu superioritate. Anda vorbi prima. Părea că nu se simte bine pentru că tot sorbea, suspinând, dintr-un pahar cu apă. Luana, te-am chemat să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
cu sufletul cernit în veșmântul negru, fata constată că îi este interzis să intre în curte. Lipiți de poartă, Anda și Dan refuzau, cu încăpățânare, să se dea la o parte. Luând gestul drept o rătăcire de moment, ea se așeză sfârșită pe trotuar și așteptă ieșirea gărgăunilor din mintea celor doi. Cu cât timpul se scurgea mai greu, cu atât simțea că se înfurie mai tare. Insistau să blocheze drumul și ea nu mai avea puterea să treacă și prin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
să-i caute o locuință în Iași. Bucuria nemărginită a bărbatului de-a o avea, din nou, cât mai aproape, reuși să-i aline suferința. Găsiră împreună un apartament mic și ieftin și Luana se văzu în casa ei. Când așeză la locul lui și ultimul lucrușor, simți că realizase, în sfârșit, ceva. Avea propria locuință, era liberă și stăpână pe destinul ei. Ca de fiecare dată, cumpără ziarele și începu să-și caute de lucru. Ștefan insistă ca ea să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
bagi în boale bărbățimea din întreprindere. Ai grijă, spuse, făcându-i cu ochiul, mai toți sunt însurați. N-o să ne trezim cu nevestele lor pe la poartă, nu-i așa? Interzisă, fata nu știu cum să interpreteze spusele Nuții care, dintr-o dată, se așeză la cafea, se declară admiratoare convinsă a tinerei angajate și dornică de o amiciție cât mai îndelungată. Mă bucur că voi avea cu cine vorbi. Știi, doamnele de pe aici sunt.... cum să mă exprim, fără a le jigni... ceva mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
pe scaun. Rămase cu privirea țintuită pe ușa închisă, nevenindu-i să creadă. Când momentul împăcării se încheie, cei doi ieșiră șifonați, bărbatul dădu năvală afară iar femeia, zbârlită și cu rujul întins la colțul buzelor, avu tupeul să se așeze în fața Luanei și să-i spună cu o mină supărată: Dacă vrei să rămânem prietene, să nu mai faci niciodată asta. Rămasă fără replică, fata încremeni în spatele mașinii de scris. Înțelese că trebuia să plece, cât mai repede și cât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
invită să urce în apartament, în ciuda rațiunii de-a fugi cât mai repede, fără să privească înapoi, el nu reuși să se dezlipească de căldura ochilor ei negri, ce i se roteau în cap luminați de o licărire sălbatică. Se așeză pe canapea cu ultimele puteri iar Luana veni să i se alăture. Fixau cărțile din bibliotecă, fără să scoată un cuvânt. Pe nepregătite, ea se întinse să-l sărute. Radu întoarse brusc capul, ca și cum s-ar fi ferit de o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
am de toate în timp ce tu n-ai bărbat, n-ai copii, vai de capul tău! Sunt șefa ta, asta e, nu poți face nimic. Femeile din secție s-ar bate pentru o șefă ca mine. Împăunată cu atâta șefie se așeza pe scaun, în sufletul fetei și trecea la poveștile interesante ale vieții particulare. Odraslele ei erau super dotate, super îmbrăcate, frumoase și teribile, cum nu se mai văzuse până atunci. Bărbatul... ei, bine, nu era cine știe ce, o dădea, uneori, de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
față cu realitatea, simți că o ia, din nou, cu amețeală. Se întrebă, a mia oară, ce era în mintea acestei fete care nu-i semăna deloc și care nu contenea s-o surprindă cu hotărâri din cele mai neașteptate. Așezați la masa din mijlocul sufrageriei ea îl analiză pe viitorul ginere, intuind perfect că era îndărătnic și greu de condus ca un măgar înhămat la cotigă. Dar văzându-și fata atât de îndrăgostită și realizând că orice încercare de-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
El se ridica la cer iar ea rămânea în întuneric, alături de un bărbat acoperit de veșmânt negru, pământiu. O mare de oameni se îndrepta agale, cu capetele plecate, spre cimitir, în timp ce ea și omul în negru rămâneau să mai aștepte, așezați pe ultima treaptă a unei scări. S-a trezit lac de sudoare. Era condamnată, pentru vecie, să trăiască în umbră, să nu se mai spovedească și împărtășească niciodată. Călcase un jurământ sfânt, făcut în fața altarului și de acum înainte viața

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
cum vechea denumire a postului nu se mai justifica, veni adresă de la minister cu înștiințarea că funcția de dactilografă se transforma în aceea de referent. Această depeșă lăsa la latitudinea șefilor stabilirea atribuțiilor noului post. Nuța înnebuni de fericire. Se așeză pe un scaun lângă Luana, înecându-se cu vorbele ce curgeau râuri. Privește, doamnă Noia, ți s-a schimbat funcția. De azi înainte, pe lângă dactilografiere, vei face munca de registratură. Doamne, câte avem de făcut! Trebuie să te învăț să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
să-i mai vorbească. Se treziră, astfel, că nu mai au nimic să-și spună, că trec unul pe lângă altul ca doi străini, în propria lor casă. În sâmbăta care urmă, merseră la aniversarea unuia dintre colegi. Certați, ei se așezară pe o canapea, incapabili să se integreze în starea de bine din jur. Vlad Ionescu îl chemă să lămurească o dispută între bărbați pe o anumită temă tehnică. Radu se închise în cercul de băieți, sfidând prezența consoartei. Luana privi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
cu greu, să nu izbucnească în lacrimi, văzând-o atât de pierdută. Îi stătu dinainte clipă de clipă și nu știu ce să-i mai facă, sfâșiată de o dorință arzătoare de a-i readuce lumina în priviri. Luana își găsi bunica așezată pe un scaun, cu mâinile împreunate în poală, schimbată, bătrână, așa cum n-o mai văzuse până atunci. În ochii ei, Bica fusese, întotdeauna, tânără. La patruzeci de ani, la cincizeci, la șaptezeci de ani. Împlinise optzeci și doi, nu mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
trezi. Își aminti scena din mașină și cerul întreg, cu toată greutatea, căzu asupra lui. Încercă, exasperat, să nege. Nu făcuse așa ceva. Fusese beat și visase. Nu era învățat cu alcoolul și avusese, cu siguranță, viziuni. Se clătină și se așeză pe bordura trotuarului. Văzu, atunci, urmele actului său. Confirmarea îi luă mințile. O luă la întâmplare pe străzi, în neștire, în căutarea unei izbăviri. Se rezemă, ca un osândit, de un copac, încercând să găsească o scăpare, o speranță, un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
ca niciodată. Ceva nu era în regulă. Acele ceasornicului se învârteau prea repede, ea era prea dornică să iasă, să plece din casa aceea străină, să facă un anumit lucru. Ce? Ce voia, oare, să facă? Se plimbă pe străzi, așezându-se pe toate băncile din cale. Se trezi că îngână un cântec vechi, pe care nu credea că-l mai știa. Înnebunise? O luase razna? Vizită familia Darie și afișă o așa veselie și dezinvoltură, încât Iuliana nu bănui, măcar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
să se joace puțin cu cei doi. Să le creeze o stare de disconfort, așa cum făcuse, cândva, cu Ernest Radak. Mânată de o astfel de intenție, ea îl vizită pe Ștefan. Din ziua aceea își petrecu cel puțin o oră așezată pe canapeaua din cabinetul lui, curioasă să afle tot ce se întâmpla în viața fostului soț. Bărbatul crezu, cu toată sinceritatea, că ea își pierduse mințile dar se feri să facă vreun comentariu. Luana cunoscu acolo pe un oarecare Laur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
medicii aplecați asupra ei, strigând-o necontenit pe nume. Când o văzu culcată în așternutul alb, absentă la tot ce era în jur, pradă unui somn adânc din care doctorii se îndoiau că va mai ieși vreodată, el i se așeză alături, hotărât să nu plece de acolo decât împreună cu ea. Ce ți-au făcut, iubito? Cu ce te-au supărat atât de tare? Sanda și Iuliana Darie veniră spre seară, îngrozite, speriate de moarte. Se apropiară cu lacrimi în ochi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
simțiri. Când, într-o seară, obosit, cu cearcăne la ochi, Ștefan ieși și-i ceru să rămână peste noapte în locul lui, sub pretextul că are nevoie de o baie fierbinte și de odihnă, tânărul Noia îi fu aproape recunoscător. Se așeză lângă Luana aiurit, copleșit de sentimentul vinovăției, pradă unei dureri covârșitoare, își lăsă fruntea pe genunchii ei și plânse în hohote, din tot sufletul. Escu îi aruncă o singură privire apoi coborî un etaj mai jos, se întinse pe o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
să-l împingă, să-l dărâme. "Nu pot, Ștefan. E prea greu. E un obstacol de netrecut". Cu mâinile lipite de zidul rece, ea continuă, cu încăpățânare, să se opintească. Iuliana Darie intră în salon cu două cafele aburinde. Le așeză pe noptiera de lângă pat, se aplecă spre Radu, îi ridică fruntea căzută în piept și-i prinse obrajii între palme. Copile, încearcă să te aduni, altfel ai să înnebunești. Ștefan pieptăna, cu gesturi mecanice, părul frumos al Luanei. Ea se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
îl învinuia c-o părăsise, lăsând-o pradă chinurilor și dezorientării și căuta fel de fel de pretexte pentru a se închide în camera ei. După zece zile, mânată de o pornire nedeslușită, Luana se alătură Sandei în bucătărie, se așeză pe un scaun și-o întrebă dacă are nevoie de ajutor. Deocamdată, nu. Mulțumesc. Privi în jur. Unde-i fetița? Aniela fusese înscrisă la grădinița cu program prelungit din cartier și ea nu știa. Cât de departe, de inexistentă fusese

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
sufletul, să se dezmeticească și să nu-i cadă la picioare, făcând-o în acest fel să se îndrepte către el mai înainte de-a fi pregătită pentru asta. Se apropie de pat cu teamă, cu o nesfârșită grijă, se așeză lângă ea tremurând, simțind cu toată ființa cum inima îi bate nebunește. Luana rămase țintuită în poziția de copil amărât până când el avu curajul să vorbească. De ce ești supărată? Ea îi întoarse o privire aprigă, plină de ciudă. Ochii mari

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]