12,537 matches
-
informații prealabile. Supravegherea este accidentală, punctuală, determinată de imperativele securității naționale și, implicit, de sentimentul unei vulnerabilități care motivează o asemenea decizie: deoarece o democrație nu este, prin definiție, un stat polițienesc, ea se consideră o posibilă pradă a unor adversari gata oricând să o infiltreze și împotriva cărora trebuie să-și ia măsuri de apărare. Pentru o democrație, supravegherea este legată de o amenințare concretă și identificată. Supravegherea generalizată dispune astăzi de imensele resurse oferite de accesul la Internet, la
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
de ceea ce comportă ea. Un celebru profesor neamț, însoțit pretutindeni de către un informator „identificat”, glumea numindu-l pe acesta „Eckermann al meu”, aluzie la secretarul căruia Goethe îi permisese să consemneze toate conversațiile avute împreună. Supravegherea ostentativă încearcă să testeze adversarii pe care puterea vrea să-i intimideze - nu fizic, ci în mod indirect, prin suprimarea oricărei autonomii și a oricărei libertăți de mișcare. În plină dictatură a lui Ceaușescu, unele spectacole românești puneau în evidență această supraveghere cu ajutorul personajelor-indicatori care
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
Da, piesa lui Gabriel Arout, doi prizonieri, un fost nazist și un luptător în Rezistență, se află amândoi - și o știu - sub supravegherea unui gardian instalat deasupra celulei lor comune. Acesta îi spionează, observă relația care se înfiripă între foștii adversari și le înregistrează orice mișcare. Pentru cei doi, în situația dată, esențială este elaborarea unei strategii care să integreze supravegherea ostentativă a gardianului: lupta împotriva ei presupune un efort de analiză capabil să le furnizeze o soluție de scăpare, fie
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
se înfățișează la Curte gătit cu o pereche de ciorapi galbeni, conformându-se astfel exigenței formulate, chipurile, de autoarea misivei. Spectatorul, prevenit din timp de farsa pusă la cale, asistă, ca de obicei, la supravegherea ludică montată cu grijă de adversarii lui Malvolio. El li se alătură, amuzat, celor ce-și bat joc de înfumuratul ministru... numai că totul se termină dezastruos: întreaga operațiune eșuează jalnic, Malvolio înnebunește și trebuie internat într-un ospiciu. Supravegherea ludică la care spectatorul fusese un
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
urmă, ea nu este câtuși de puțin inocentă. Shakespeare va recurge pentru a doua oară la același procedeu în Nevestele vesele din Windsor. Aroganței demnitarului politic Malvolio îi corespunde aici lăudăroșenia erotică a lui Falstaff, prins și el în plasa adversarilor săi, care, pentru a-i mai da peste nas, se folosesc de un dispozitiv de supraveghere astfel conceput încât să ducă negreșit la umilirea tomnaticului cavaler. „Vindecat” de obișnuita-i fanfaronadă, Falstaff va fi el însuși neplăcut surprins de revelația
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
odată adevărul dat la iveală, nu se va mai putea lăsa legănat de iluziile nutrite până atunci. Supravegherea l-a aneantizat. La o astfel de supraveghere ludică participă, de obicei, membrii unei comunități, asociați pentru a-și prinde în cursă adversarii care păcătuiesc prin vanitate și nu sunt nici foarte greu de păcălit. Dar dacă, într-o primă etapă, nimeni nu se îndoiește că lucrurile vor ieși bine și supravegherea își va atinge scopul, în schimb, consecințele nu mai sunt chiar
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
percepții a supravegherii total diferite, derutante chiar. Înrudirea cu răsturnarea ludică este cât se poate de evidentă în actul al V-lea din Nunta lui Figaro. Profitând de întuneric, cât și de adăpostul oferit de arbuștii deși din parcul castelului, adversarii Contelui se ascund ca să asiste nevăzuți la declarațiile pe care acesta urmează să le facă soției sale deghizate în slujnică. Beaumarchais introduce un comic de substituire în contextul dispozitivului de supraveghere conceput de șiretul și iscusitul Figaro. Pentru public, succesul
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
organic al scrisului, consecința lui logică și justificarea lui politică. Ele însoțesc practica zilnică a supravegherii, plasând-o într-o dimensiune temporală ce depășește prezentul, depășește momentul... trecutul e bine pus la păstrare, pentru a reduce oricând la tăcere un adversar ori pentru a compromite viitorul fiecărui ins supravegheat, în realitate, viitorul tuturor. Arhivele, teribilă armă cu reacție întârziată! Cum am putea explica altfel decât prin perspectiva unei utilizări eficiente, la timpul potrivit, performanțele operațiilor de arhivare care au sfârșit prin
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
un semn de slăbiciune a regimului statal, ceea ce îi face să devină circumspecți, dacă nu chiar nesupuși, căci ei știu că supravegherea pe care o exercitau s-a lovit de un obstacol necunoscut, că au fost martorii unei infiltrări a adversarului total diferite de aceea la care s-ar fi așteptat și că serviciul lor de pază, îndeplinit cu conștiinciozitate, i-a pus în fața unui mister atât de adânc și de întunecat, încât se simt eliberați de obligația de a rămâne
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
e un inocent; dimpotrivă, și lui i s-au dat, mai mult ca sigur, aceleași sfaturi: educația unui vlăstar regesc trebuie să respecte normele impuse rangului său. Și, tocmai de aceea, el știe să recunoască strategiile și să dejoace planurile adversarului. Oare prințul nu-și exprimă, de la bun început, bănuielile în privința lui Rosenkrantz și a lui Guildenstern, anticipând astfel eșecul misiunii lor? „Cum, nu v-au chemat?”, se miră el, perfid. Fiindcă Danemarca este „o închisoare”, supravegherea generează aici reacția de
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
vizibil și să-și încordeze privirea: „concentrează-te cât poți mai bine/ Și nu-l slăbi din ochi pe unchiul meu” (p. 101). Căci prințul, aidoma strategilor moderni, recurge la o soluție înșelătoare: „să faci pe prostul”, ca să-ți păcălești adversarii deja atenți la orice mișcare de-a ta. Iar dacă în scena precedentă, cu Ofelia ca momeală, exista o veritabilă recurență a urechii ca organ de supraveghere, de data aceasta e privilegiat ochiul și sunt exploatate resursele privirii. Oare „scena
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
a supravegherii constituie o trăsătură proprie oricărei puteri, a fortiori dacă e vorba de o putere totalitară, despotică. Monstrul vă vede... Supravegherea nu își limitează funcțiile la testarea fidelității supușilor; stăpânul se servește de ea și pentru a-și destabiliza adversarii, manipulând abil mărturiile. Efect pervers, ilustrat exemplar de o scenă din Britannicus, al cărei interes se explică prin depășirea diviziunii antinomice supraveghetor/supravegheat. Când supravegherea nu se mai joacă în doi, ci devine tripartită, cruzimea ei sporește. Nero, stăpân autoritar
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
Ca și Teofil, Origen are tendința de a numi Sophia Logosul care preexistă Împreună cu Dumnezeu 35. În focul controverselor secolului al IV-lea, asemenea afirmații deveneau suspecte de erezie. Arie putea fi un origenist autentic atunci cînd, potrivit aprigului său adversar Atanasie, făcea aserțiunea că „există două «Înțelepciuni» (sophiai): una care Îi este proprie lui Dumnezeu și există Împreună cu el, cealaltă - Fiul care a luat ființă În această Înțelepciune; numai luînd parte la această Înțelepciune Fiul este numit Înțelepciune și Cuvînt
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Tatălui suprem, reflectarea acestuia și, În același timp, pandantul său degradat, pieritor 168, căci Născătoarea lui l-a zămislit după modelul eonului Crist și În conformitate cu dorința acestuia 169. Ca și Ptolemeu, valentinianul occidental Heracleon recunoaște trei principii (Tatăl, Demiurgul și Adversarul)170, face din Demiurg un intermediar de natură psihică, corespunzător Omului psihic și oamenilor psihici, și Îl laudă pentru că a știut să primească mesajul adus de MÎntuitor și i s-a conformat 171. Valentinienii despre care relatează Ipolit 172 arată
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
săvîrșit de gnostici fără patimă. Dimpotrivă, interpretarea eronată le garantează gnosticilor rolul tragic al unor rebeli prinși și striviți Între roțile mecanismului tradiției. Asemenea exegeți nu sînt deloc agreabili. Însă revolta lor, oricît ar degenera ea la contactul direct cu adversarii (În special creștini), este la origine o metafizică platonică. O Întrebare legitimă este, În momentul acesta: de ce gnosticii s-au implicat atît de profund În studiul Bibliei, dacă erau platonicieni? Răspunsul este evident: n-ar fi făcut asta dacă n-
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
et habebunt eam salvandi qui ex semine angelico, scilicet qui ex Adam generati fueruntl 7. Pe lîngă acest mit, pe care l-am Întîlnit deja la Bonacursus, despre catharii monarhieni ai lui Moneta ni se mai spune că sînt traducianiști, adversari ai sacramentelor, alegorizanți și subordinaționiști, ceea ce arată că ei urmează cu rigoare Învățătura din Interrogatio. Cristologia lor nu ne este relatată În Întregime. Aflăm că unii dintre ei cred În trecerea lui Cristos prin Maria ca printr-un tub, iar
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
partida de-a lungul istoriei reprezentau expresia vreunei „Crize”, că erau „bolnavi” ori „pesimiști”. Am petrecut destulă vreme printre ei, pînă acum, ca să putem Înțelege că singurul lor păcat era gîndirea și, cu siguranță, gîndeau uneori mult mai bine decît adversarii lor. Partida pe care ei au pierdut-o, În decursul istoriei, nu era un joc al minții, ci unul al puterii. Morfodinamica sistemului dualist s-ar putea dovedi greu de urmărit, În special atunci cînd se ajunge la numeroasele transformări
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
el păstrează relații atît cu Binele, cît și cu Răul, iar uneori, paradoxal, Răul derivă din el, cu toate că prin natură Îi este superior intermediarului Însuși. Pentru Marcion, Răul derivă tot din intermediar, Însă relația dintre aceștia este Încordată. Răul este Adversarul, nu chiar al Binelui, ci al intermediarului din care provine. Unde malum? Dacă se postulează două Principii, atunci Răul este unul dintre ele: nu are nici origine, nici Început. Dacă ex hypotesi se stabilește un singur Principiu (iar aici totul
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
care mintea s-a dovedit capabilă să le producă În decursul celor cîtorva secole ale existenței lor. Chiar și atunci cînd au fost puțini și persecutați de toată lumea, gnosticii s-au dovedit mai creativi, din punct de vedere mental, decît adversarii lor creștini care, În cele din urmă, atunci cînd au dispus de suficientă putere, au hotărît să canonizeze paradoxurile nerezolvate ale propriei credințe. Cea mai curajoasă decizie a fost să se Îngăduie trupului fizic al lui Cristos să meargă la
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
canonice creștine. Și n-a fost oare bătălia legată de Biblie principala dispută a lui Augustin cu abilul manihean Faustus din Milevum, a cărui impresionantă statură intelectuală avea Încă efect paralizant asupra episcopului de Hippona la mulți ani după moartea adversarului? Din momentul În care s-a decis că Vechiul Testament este Scriptura unui dumnezeu inferior, jocul desfășurat pe tema Cărții Genezei este ușor de urmărit și este, În Întregimea lui și În mod exclusiv, un joc logic. Dă uneori impresia că
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
vederile sale religioase, care au fost făcute publice abia la o sută cincizeci de ani după moartea sa, Milton a respectat, cu toate acestea, limitele stricte ale ortodoxiei În marele său poem. În ciuda măreției lui dramatice, Satan - eroul poemului - rămîne adversarul invidios al unui Dumnezeu atotputernic. În ceea ce Îi privește pe Adam și Eva, ei păcătuiesc În buna tradiție augustiniană, dintr-un liber arbitru care nu este, totuși, definit În termeni sexuali, pînă și În rîndul Îngerilor Împlinirea sexuală fiind un
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
reușind totuși să aducă o intrigă originală, În cadrul căreia Dumnezeu este prins de Satan În capcana propriei sale creații, pe care Dumnezeu Încearcă de mai multe ori, fără succes, s-o distrugă. Este limpede că Dumnezeu nu este atotputernic, Însă Adversarul său nu-1 poate detrona dintr-un motiv neașteptat: ca fost Înger de odinioară, Satan Îl iubește cu disperare pe Dumnezeu și detestă Întunericul fetid În care este obligat să viețuiască, ceea ce echivalează cu a spune că se detestă pe sine
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
urmă cei doi trebuie să ajungă la o Înțelegere, pentru ca opera lui Dumnezeu să nu fie definitiv compromisă, iar Satan - dezgustat cu totul de sine și de lumea lui deplorabilă. În mod destul de ciudat, condiția reconcilierii finale a celor doi adversari va fi distrugerea lumii, privită ca un rezultat pozitiv. 3. Gnosticismul ca model analog Filozofia, spunea unul dintre cei mai mari filozofi germani, este o afacere nemțească de provincie. Dezbaterea modernă asupra gnozei n-a ieșit Încă din această provincie
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
se reține ca punctul din care neutralitatea acțiunii organelor de stat Încetează să mai fie privită ca un obiectiv al puterii În funcțiune. Justiția, adminstrația, armata sunt epurate, În virtutea unicului criteriu al loialității față de noul regim. Represiunea este direcționată Împotriva adversarilor politici: partidele democratice devin „agenți ai reacțiunii”, riposta statului implicând limitarea libertății de asociere, Întrunire și expresie. Depozițiile unui jurnalist american, Reuben Markham, au darul de a reține, În tușe sigure, imaginea unui guvern ce reinstituie detenția arbitrară, reținerea abuzivă
Comunism și represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid național by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
cea din afara lagărelor și Închisorilor, față de autoritățile comuniste și politica partidului-stat. Violența a urmărit menținerea fricii În stare difuză. Manipularea ei În această stare, posibilă ca o consecință a mijoacelor brutale cu care regimul comunist din România și-a tratat adversarii, s-a dovedit atât de eficientă, Încât a creat percepția unei puteri malefice de-a dreptul supranaturale a Securității. Frica, mai Întâi cultivată și apoi Întreținută de poliția politică În beneficiul puterii comuniste, a avut aceleași rezultate pe care le
Comunism și represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid național by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]