KorAP: Find »[drukola/base=biet & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...241 242 243 ...313 >

7,814 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651

Dragul meu, roagă-te Însă providenței să nu mi te scoată În cale peste vreo câțiva ani. Când voi fi femeie și voi ști să stăpânesc un bărbat, nu te voi ierta pentru torturile la care ai supus-o pe biata fetiță naivă și Îndrăgostită. Zuluf 19 septembrie 1963 Dragul meu, Era o fetiță cuminte, care venea seara devreme acasă și care avusese câteva mici aventuri romantice și languroase pe bănci de parcuri și la filme cu dragoste; În ea totuși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
foarte mulți profesori. G.M., conducătorul cercului, Îmi spune Înainte de a citi să mai Îndulcesc tonul polemic. Îi e teamă c-am să deranjez orgoliile unora. Nu Îndulcesc nimic. După lectură, decanul mă Întreabă cine este criticul care a rămas un „biet gherist“? Îi răspund scurt: „Dumneavoastră!“. „Îmi pare bine că ai această sinceritate pe care alții n-o au!“ Îl deranjasem și pe Matei C., căruia-i arăt că a luat toate ideile despre titan și geniu din D. Popovici și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
multă grijă pe foaia liniată a caietului nu intra deloc În rezonanță cu fojgăiala vieții din natură pe care o simțeam În toți porii. Mi s-a părut că scrierea sau, mai exact, transferul realului În semnele scrise - este o biată mistificare, o Îndepărtare nejustificată de sentimentul plenar al existenței. Mai ales, mă umilea neputința resimțită dureros de a exprima ceea ce simțeam. Am bănuit instinctiv capcana textului scris și m-am speriat. Cu toate acestea, profesorul nostru mi-a dat notă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
da măcar binețe sublimului. Și rămân mereu acolo... copleșită de visul cel fără de păcat... mereu... 13 septembrie 1964 Gol de gânduri, stiloul a uitat să mai alerge pe foaie. Viața, chinuitor de frumoasă, i-o luase Înainte. Goală de gânduri, biata peniță nu mai avea putere să alerge pe hârtie. Viața, chinuitor de frumoasă, i-o luase Înainte. Între atâtea gânduri, bietul creion nu mai știa ce să aleagă. Nu mai putea să scrie. Viața, chinuitor de frumoasă, i-o luase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
stiloul a uitat să mai alerge pe foaie. Viața, chinuitor de frumoasă, i-o luase Înainte. Goală de gânduri, biata peniță nu mai avea putere să alerge pe hârtie. Viața, chinuitor de frumoasă, i-o luase Înainte. Între atâtea gânduri, bietul creion nu mai știa ce să aleagă. Nu mai putea să scrie. Viața, chinuitor de frumoasă, i-o luase Înainte. Împotmolit la marginea rândului, uitase parcă literele. Bietul creion Încearcă zadarnic să rotunjească litera. 22 septembrie 1964 Cârciuma murdară și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
hârtie. Viața, chinuitor de frumoasă, i-o luase Înainte. Între atâtea gânduri, bietul creion nu mai știa ce să aleagă. Nu mai putea să scrie. Viața, chinuitor de frumoasă, i-o luase Înainte. Împotmolit la marginea rândului, uitase parcă literele. Bietul creion Încearcă zadarnic să rotunjească litera. 22 septembrie 1964 Cârciuma murdară și plină de strigăte impregnate cu alcool mă făcea să cred că sunt În mijlocul unui torent interminabil. Ochii mă usturau, buzele mi le ardeam cu băutură tare, mintea mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
mea. Prea mă arde ceea ce e de scris. Prea mă arde... 3 octombrie 1964 Tăceri de dincolo de stele, rotinde stane-ale durerii, oare voi sunteți doar o mască a zbuciumului de materii? Publicitate... iar publicitate... Femei frumoase... umeri goi și albi... Bietul poet... el spune atât de firesc: „Mi-ar plăcea o asemenea femeie“; dar se Întoarce, tot atât de firesc, la cunoscuta lui bătrână, puțin strâmbă și puțin filosoafă... 11 octombrie 1964 (duminică) Oare nu există pe lumea asta liniște? Oare pentru cine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
lui a fi. Mai bine să fiu un egoist feroce, un dur, un bădăran, decât să ajung jucăria unei frivole. A trece netulburat pe lângă dulcile ademeniri ale speței, a fi mereu capabil să-ți decizi actele existenței tale, nu un biet burattino tras de sforile fanteziei unei fuste. Dar dacă greșești, idiotule, umflându-te În pene În casa spânzuratului?! (joi) Am visat că mergeam pe o potecă ducând la o fântână (iată cum se repetă structura basmului); eram pe coborâșul dintre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
ei, dar simt că nu am voie să mă las târât În capcană; „Muntele este cel mai frumos lucru ce-l am eu, nu am nevoie de nimeni, vreau să rămân singură, nu te mai iubesc, ești și tu un biet om ca ceilalți, chiar dacă poți fi un geniu!“. Izbucnesc În hohote de râs, dar văd că acestea o Îndurerează și mai mult. „Niciodată n-o să mergi cu mine acolo sus pe Fisura Albastră!“ Râd și mai tare, plec de lângă ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
În el cu toată ființa mea. În sfârșit, clipa de aur a singurătății! În jurul meu, până departe, se Întindea doar pătura protectoare a apei, nici o voce de om, doar vântul și albastrul Înălțimilor. Cu câtă râvnă mi-am construit o biată colibă, cu câtă râvnă am aprins prima văpaie a focului... Aveam și-un munte pe insula mea. Mic, dar muntele meu. Îl urcam cu pietate, iubindu-l fără măsură ca pe orice alt lucru sau ființă din jur. Eram numai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428

procedat: a stat ascund într-un colț întunecos înfășurat cu această bucată de material. Era imposibil să fie zărit. Probabil nu ar fi lăsat-o acolo, dar intervenția patrulei l-a făcut să se grăbească. Oare cum s-a simțit biata fată când bărbatul a apărut ca din neant, a imobilizat-o și i-a înfășurat frânghia în jurul gâtului? Cooper descoperi câteva pete pe mantia neagră și se grăbi să le pună la microscop și pe ecran. Mărite, petele arătau precum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
ce e de aflat despre asigurări. Afară, pe Strada Centrală, Amelia își ocoli Camaro-ul, examinând cu atenție pagubele laterale și frontale provocate de coliziunea din Harlem, cu Mazda lui Loesser. Va fi nevoie de ceva muncă pentru a reface biata mașină. Mașinile erau unul din punctel ei forte și, desigur, cunoștea locul, precum și forma coroanei, lungimea și forța pentru fiecare șurub și nit din vehicul. Probabil că avea toate cheile, șurubelnițele și celelalte scule în garajul ei din Brooklyn, toate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584

orice. Ar fi simplu să-mi dea o scuză ca să evit să dau ochii cu amintirea dureroasă care se află la doar câțiva metri în fața mea - sau ar fi logic, de fapt; dar n-are nici un sens să-mi pun bietul creieraș la treabă dacă nu e nevoie. Și totuși am mers mai departe. Clipa de panică trecuse, iar vântul rece și gândul la mâncarea mea semipreparată, care de-abia aștepta să fie preparată de-a binelea, reușiseră să-mi dea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
care le ținea prizoniere, împungând prin deschizături și umflându-se pe la cusături, ca niște bule de poliester rozaliu. Tot coletul acela uman era înghesuit în spațiul din spatele tejghelei, revărsându-se pe la margini în valuri de grăsime, verde în carouri, de parcă biata fată fusese îndesată acolo la fel de brutal ca piciorul surorii vitrege în condurul de cristal. Avansând spre capătul benzii - mai era doar o femeie înaintea mea - am privit din nou spre fața fetei. Încă se mai uita la mine, continuându-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
în mână. M-a privit în vreme ce făcea asta și, preț de o clipă, m-am trezit uitându-mă drept în ochii aceia ciudați, hipnotici, de culoarea chihlimbarului. Cred că m-am încruntat ușor: știu că mă întrebam cum se descurcă biata creatură cu problemele fizice pe care probabil le întâmpina în fiecare etapă a zilei. —E vreo problemă? a întrebat ea cu jumătate de glas, pe același ton de plictiseală detestabilă pe care îl avusese mereu în voce. E greu de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
iar capul abia i se vedea peste raftul cu reviste. M-am întrebat dacă avea nevoie de ajutor ca să poată ieși la sfârșitul programului și, pentru o clipă, n-am vrut să plec. Acum, că-mi trecuse prin cap că biata creatură ar putea avea nevoie de ajutor să se extragă din poziția aceea înghesuită din spatele casei de marcat, mă simțeam responsabil într-un mod bizar: nu părea genul care să găsească ajutor cu ușurință. O femeie trecu repede pe lângă mine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
intenționat, Judy, ce crezi? De fapt, arăta chiar mai scurtă decât celelalte, doar că fata era incredibil de lentă. Una uriașă - adică într-adevăr extraordinar de grasă -, ai văzut-o? Știi la care mă refer? Îmi pare chiar rău pentru biata fată, probabil că e ceva în neregulă cu ea - era enormă. Și atât de tânără. Oh, fata aceea, da, știu exact la care te referi. E fără speranță. Foarte tânără: nu departe de vârsta lui Sally, bănuiesc. Uneori îmi pare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
azi nu se uita așa la mine dacă eram de partea cealaltă, nu? Charlie B ineînțeles, știam că mă voi întoarce la SavaMart. Atitudinea lui Judy în privința fetei din spatele casei de marcat mă inspirase să-i mai arunc o privire bietei creaturi, simțind încă un impuls dubios de a o ajuta. Dacă o prinzi pe nevastă-mea pe picior greșit pe teritoriul ei, imediat iese la iveală ceva din pornirile ei reacționare: bineînțeles, nu e singura. Știu că și eu sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
dacă nu cu un cântec întreg în inimă, măcar cu câteva note la întâmplare. Mai târziu, la cină, le-am spus lui Ben și Judy despre reușita zilei, făcându-i să râdă de încercările mele jalnice de a comunica cu biata fată. — Dar nu vedeți? am zis eu, entuziasmat de vin, am obținut un zâmbet! Ăsta e primul! Habar nu aveți ce fel de triumf e ăsta - până acum doar Warren cel alunecos a stârnit un răspuns de orice fel - ca să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
Ai mei așa fac tot timpul, și ei nici măcar nu-s în aceeași casă. Îmi dau seama imediat când s-au certat la telefon, fiindcă după aia mama se uită la mine cumva cu milă, de parc-aș fi un biet copil pe jumătate orfan, care n-o să se bucure de dragostea tatălui său și așa mai departe. Eu îi tot zic că mă doare-n cot dacă sunt sau nu împreună. Oricum, acum mă văd cu el mai mult decât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
mea plătind pentru felicitare și l-am privit pe tânăr strecurând-o, alături de un plic fucsia, într-o pungă de hârtie. Îi va plăcea la nebunie, m-am gândit eu fericit. Oare câte felicitări putea să primească atunci când era bolnavă biata creatură gigantică, în afară de cea trimisă de un dement ce trece printr-un soi de criză a vârstei mijlocii? Nu mi-a trecut prin cap în momentul acela cum anume aveam să i-o trimit, cred că eram doar încântat că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
duci înapoi la doctor, Stace, iubito, mi-a zis. A-ncercat să se pună pe jos pe podea lângă mine ca să poată să mă cuprindă cu brațele. Din cauza asta mi-a venit și mai tare să plâng, că gându’ la bieții ei genunchi care-ncercau să stea pe podea era groaznic: artrita ei e și mai gravă ca a mea, pe bune. Doctorul zice că s-ar putea să trebuiască să-i dea genunchi noi într-o zi, da’ mama zice

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
micuțul Andy de la muncă. E de-a dreptu’ nasol când zice-așa: lui i se pare că e tare și e ca tipii de la televizor când zice „din partea de State“, da’ nu-și dă seama că râdem toți de el. Bietul băiat, vrea așa de mult să fie o vedetă rock sau o vedetă de film sau așa ceva, da’ e cât se poate de departe de asta. Cam cum ar fi s-ajungă o scoică prim-ministru: nu are nici o șansă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
trag cu urechea la ușă. Când am ajuns în siguranță la mine în cameră, am auzit ușa din față trântindu-se și mi-am dat seama că probabil Ben ieșise, fără-ndoială speriat de țipete - n-a suportat niciodată certurile, bietul de el. Am încercat să mă adun, dar nu reușeam să-mi fac proasta de inimă să înceteze să mai bată nebunește în coșul pieptului, așa că am respirat adânc de câteva ori și m-am hotărât să aștept câteva momente

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
nebunesc de optimiste. În cele din urmă, după o pauză cronometrată dramatic, care ar fi fost de folos uneia dintre cele mai bune pledoarii ale mele, Lena vorbi: — Cu Stacey. Și cu asta, gata: a trebuit să mă așez iar. Bietul meu trup putea îndura în picioare doar un număr limitat de emoții și asta le pusese capac. Mi-am trecut mâna peste față într-un efort jalnic de a-mi împiedica zâmbetul să fie atât de lat și prostesc încât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]