7,054 matches
-
întrebat răspunde "Mă bucur" sau ceva similar. Acest ritual de început al conversației ajunge într-un asemenea grad de automatism, încât un răspuns de genul " Tocmai a murit mama" ar fi urmat, destul de des, de același "Mă bucur". Ritualurile de despărțire sunt similare, "Pe curând", fiind cea mai folosită formulă. "Mi-a făcut plăcere să vă întâlnesc" este utilizată, de regulă, atunci când nu vrem să continuăm relația în viitor. Metalimbajul este prezent pretutindeni, jucând un rol important în dezvoltarea unei relații
[Corola-publishinghouse/Science/85111_a_85898]
-
Simuț, O disperare atletică, RL, 1991, 32; Al. Cistelecan, Al treilea... naufragiu, LCF, 1992, 33; Ioan Moldovan, „Poverile din oglindă”, F, 1993, 4; Nicoleta Ghinea, Plăcerea versificării, RL, 1993, 17; Anton Horvath, „Poverile din oglindă”, ST, 1994, 7-8; Ioan Moldovan, Despărțirea de iluzii, F, 1995, 1; Grigore Scarlat, „Trup rătăcind printre părți de vorbire”, PSS, 1995, 4; Mihaela Ursa, Ideea fixă de viață, APF, 1995, 9; Mircea Popa, Asediul cuvintelor, TR, 1995, 39-40; Viorel Mureșan, „Trup rătăcind printre părți de vorbire
ŢEPELEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290149_a_291478]
-
se concentrează, cu precădere, asupra vieții celor umili și asupra unor destine tragice. Primite cu reticență de o parte a criticii vremii, schițele și nuvelele se fac ecoul unor drame ale sărăciei și singurătății, ale lipsei de șansă în fața sorții (Despărțire, Trezire..., Roșu). Sunt selectate și alte ipostaze, bunăoară existențele maladive sau condamnate la suferință (Mărgelele, Pe maidan, Ispășire, Pe șantier, De ziua lui..., Dolorosa ș.a.). Nuvela titulară a volumului Șovăiri (1921) este interesantă prin analiza psihologică a protagoniștilor, plasați într-
TEODORESCU-BRANISTE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290143_a_291472]
-
jocul Caprei sau al Cerbului numai în cazuri izolate. O formă derivată a Caprei de la Anul Nou este jocul, cu același nume, ce se practică la priveghi cu scopul de a crea o atmosferă de bună dispoziție în serile premergătoare despărțirii de cel răposat. Moșnegii (Unchiașii, Urâții) sunt jocuri cu măști antropomorfe ce provin din riturile arhaice de cinstire a morților. În jocurile de priveghi din sudul Moldovei (Vrancea), dar și în acelea din Oltenia sau Maramureș, măștile Unchiașilor îi reprezintă
TEATRU POPULAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290104_a_291433]
-
culoare. Tipologia, diversă, e ilustrată într-un mod care confirmă înzestrarea prozatorului pentru observarea mediilor. În cele din urmă, adevăratul personaj al romanului este orașul București. Ingredientele epice sunt șantaje de presă, sinucideri, destituiri urmate de prăbușiri morale, regăsiri și despărțiri amoroase, decepții, violențe, încrâncenări ori renunțări. Cochetând cu atracțiozitatea proprie romanului popular, Anotimpuri de trecere poate trimite la Cezar Petrescu (Calea Victoriei, de pildă) ori la Petru Popescu. Publicistică de atitudine în chestiuni literare și culturale, dar vizând și moralitatea publică
ŢIRLEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290197_a_291526]
-
slujitorilor săi să îndepărteze de pe străzi tot ceea ce l-ar putea indispune pe fiul său. În timp ce multiplică împrejmuirile și obstacolele, regele înmulțește în jurul tânărului Siddhărtha luxul și plăcerile. Cele două genuri de porunci se însoțesc într-un paralelism constant. 2. Despărțirea de familie și experiența Iluminării În ciuda precauțiilor luate de regele Śuddhodana, zeii intervin și îl ajută pe tânărul prinț să-și îndeplinească destinul. Într-una din ieșirile sale, pe poarta de est, Siddhărtha a văzut un bătrân neputincios, fără dinți
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
traversează Oceanul cu stăpânul său; ca și el, Kaṇțhaka are podoabe de aur; culoarea lui este albă și nechezatul i se aude de la distanța de un krośa; sub pasul lui pământul scoate sunete plăcute și teribile; calul varsă lacrimi la despărțirea de stăpânul lui. În zori, după ce ajunge în câmp deschis, depărtându-se la vreo zece leghe de oraș, prințul se oprește, îi încredințează lui Candaka (păli: Chañña) hainele parfumate, lucrurile prețioase și se îmbracă cu hainele unui vânător. Apoi își
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
aproape./ în strunga de oi./ Să fiu tot cu voi;/ In dosul stânii/ Să-mi aud cânii". Ciobănașul vrea ca după moarte să rămână alături de oi și câinii săi, în mediul în care și-a dus până acum existența, deoarece despărțirea de ceea ce i a fost drag ar echivala cu uitarea, cu ruperea definitivă de ceea ce i-a marcat trecerea prin lume. Dorința ca să fie înmormântat de presupușii asasini pune în evidență atât încrederea lui în semeni, în puținul omenesc ce
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
explicativă a politicii internaționale. Ea era produsul unei analize considerate deficitare și, în plus, cuprindea elemente prescriptive la nivel de unitate. Construcția teoretică alunecă astfel înspre reducționism eroarea de a încerca să explice funcționarea sistemului internațional pornind de la atributele unităților. Despărțirea lui Waltz de vechea gândire realistă se datorează în primul rând caracterului structural al teoriei sale. O altă temă de separație este înțelegerea de către neorealism a puterii ca mijloc, nu ca scop al acțiunii statului, și încorporarea distribuției de putere
NEOREALISMUL. In: RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1513]
-
un protest adresat ziarelor: „Am înțeles atunci că nu mai era vorba de Văcărescu ci de Văcărești“ (n.a.). Pre fectul Văcărescu îi acordase îngăduința de a-și prezenta a doua zi conferința, cu precizarea pe care i-o făcuse la despărțire de a fi „poli“, ceea ce l-a făcut pe Bonifaciu Florescu să comenteze ironic în scrisoarea adresată presei: „Mă stăpânii încă, căci văzui că nu era cestiune de d. Văcărescu, Se anunță dar pentru mâine, duminică 27 aprilie, în sala
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
o lovitură de teatru se produce în politică: Manolache Costache Epureanu se strică cu guvernul și trece în opoziție. Un moment s-a crezut că-l va urma și Beizadea Mitică, președintele Camerei, dar faptul nu se produce. Însă sufletește despărțirea era făcută. Prințul Dimitrie Ghica și Vasile Boerescu rămân în partid, unul la președinția Camerei, și cellalt în guvern, dar prăpastia este săpată. La alegerile pentru Cameră din 1875 Beizadea Mitică este bătut de liberalul Gheorghe Vernescu, la Colegiul I
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
din 21 aprilie 1982) BARICADE O carte de factura celei de față trebuie apărată cu anticipație, mai ales într-un loc ca acesta în care trăiesc. Nu-i din cele menite să-mi aducă prieteni; din contra, mă aștept la despărțiri cu tapaj ale unora din cei pe care îi am. Ăsta-i prețul anumitor adevăruri, iar eu nu mă voi sustrage de la plata lui. Singurul lucru pe care îl pot face înainte de declanșarea neînțelegerilor e prefața, invitație la o lectură
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
imediat după plecarea trenului geamul de la care le-am spus „Cu bine!” Lucichii și lui Radu. Deși curentul era rece, tăios, am rămas pe culoarul vagonului să privesc încă o dată locurile natale, de care, pentru prima dată, aveam sentimentul unei despărțiri. Au rămas în urmă, mult prea repede, satul, dealul Oadeciului, petice fumurii din pădurea dinspre Poieni. „Nu, nu mă voi înstrăina definitiv!”, îmi repetam cu obstinație. „Mă voi întoarce, chiar mai des decît am făcut-o pînă acum!”, adăugam. Dar
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Am stat și am dormit în aceeași cameră cu el, în ultimele lui zile, dar n-am observat că ar vrea să-mi încredințeze vreo taină, vreo dorință deosebită, să-mi dea instrucțiuni testamentare. Nimic de natura mesajului de definitivă despărțire în puținele lui cuvinte: mîhnit, pur și simplu, a întors spatele vieții, și a trecut mut dincolo. Moartea lui a fost ca o retragere în tăcere. Deși, probabil, a simțit-o aproape, inexorabilă, n-a pomenit nici un cuvînt despre ea
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
prea erau sugestionați. Slujba propriu-zisă a decurs repede. Învălmășite, ultimele imagini îmi par, acum cînd încerc să le notez, de nejuxtapus: frumusețea magnifică a zilei de septembrie, chipurile împietrite ale părinților lui Mișu, lacrimile actriței D.P., amanta sa, cuvintele de despărțire ținute de Vasile Sporici (din partea Teatrului Dramatic Bacovia) și Corneliu Sturzu (din partea Asociației Scriitorilor din Iași), gesturile de regret ale multora din cei care l-au însoțit pe ultimul său drum. A fost îngropat la margine de alee, între doi
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
unui om înstărit, cum și-l imaginau, găsesc un ins sărac și speriat, incapabil să i ajute. Un zbor de cocori în unghi, lung, încheie acest film trist, în care, pentru mine, scena cea mai emoționantă a fost cea a despărțirii eroilor de casă: tăcuți, în colțul ei rămîn un bătrîn și o bătrînă, iar chipurile lor se șterg ca într-o fotografie de demult. Filmul mi-a amintit de două cărți: Pentru pîine de H. Sienkiewicz și Prăpădul Solobodei de
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
revedere, ciau, de-acuma pe mîine!”, striga, din poarta tipografiei, o lucrătoare, către colega ei care rămăsese cu cîțiva pași în urmă. Prisosul de vorbe a devenit ceva obișnuit. Unii / unele cred că astfel (lungite ca-n Stan și Bran) despărțirile devin mai interesante. Colega de care am amintit i-a răspuns cu un triplu bai (bye). Noroc că nu știa rusește, nemțește, chinezește! În cimitir, de Duminica Floriilor, mătușa Marința mi-a măr turisit că nu poate să uite că
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
centrul orașului. Băutura mi-a dat o frenezie neobișnuită. Ulterior, doar de patru sau cinci ori mi s-a mai întîmplat așa ceva. Eram disperat și, totodată, entuziast, melancolic și revoltat. Aș fi vrut să dau cu tifla întregii lumi. Filmul despărțirii se oprește aici. Niciodată nu mi-am putut aminti cum am călătorit de la Brașov la Verești, gara de destinație. în acea vară, podul peste Suceava era în reconstrucție. Cu valiza de lemn în mînă, riscînd să mă descumpănesc și să
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
răgăliilor din redacție: răcani, dești) o nouă convocare militară (a șaptea sau a opta), marți am colaționat și predat ultimul articol pentru numărul viitor. Pe pagini întregi însă agenda e albă. *Vor neapărat să-mi scoată faimă de loup garou. Despărțirea lui Genoiu de „colectiv”, pentru zilele cît va fi plecat în Italia, s-a petrecut conform unui scenariu previzibil: la o șuetă, cu un pahar de Riesling în față. A fost trimis Sporici să mă cheme. M-am dus, dar
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
pe la șase seara. S-a produs îmbulzeală și și-a pierdut rîndul. S-a întors acasă fără nimic. Deși face parte dintr-o familie de longevivi (tatăl: 90, mama: 82), se îndoiește că va mai trăi mult. De altfel, la despărțire, în timp ce-l îmbrățișam, i-a scăpat un „Poate n-o să ne mai vedem niciodată”, care mi-a strîns inimaî *A trecut pe la noi „Bunicul”, să-i spunem unde-i „Plafarul”. Eram singur. Cînd să iasă pe ușă, l-am întrebat
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
n-a vrut. A stăruit să rămînă locului, poate ca să-și dovedească sieși că e capabilă s-o facă, sau poate ca s-o vadă vecinii că merge pe picioarele ei și că e vizitată. Mulțumirile, de fiecare dată, la despărțire, că am venit s-o vedem și insistența cu care ne invită să revenim mă emoționează. *Mai curînd decît bucuria, durerea ne pare mereu superlativă, de o acuitate fără egal: „Din cîți oameni cunosc, nimeni nu e mai necăjit ca
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
n-aș mai fi fidel față de mine însumi, m-aș simți teribil de nefericit și absolut fără nici un sprijin. Apoi am făcut stînga-mprejur și l-am condus eu acolo de unde plecasem, pentru ca, în calitate de invitat, vorba sa, „să facă față”. La despărțire, i-am mărturisit că deși una din frazele sale („Costele, nu te izola, omule, că izolarea e începutul ruinii”) m-a tușat, mi-i imposibil să renunț la hotărîrea luată. Sînt consecvent, nu îndărătnic. N-am fibră de diplomat... Nu
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
însă se comportă ca și cum timpul și lucrurile ar fi rămas suspendate. Pentru el, trecutul e viu și aproape întreg, mai ales în latura jovială, boemă. Cu totul altfel apar întîlnirile cu Bălăiță și Eugen Uricaru. În prezența lor simți că despărțirea e o realitate. Bălăiță nu se mistifică deloc cu iluzia trecutului. Obișnuit să privească oamenii prin prisma destinului, se interesează de evoluția lor pentru a vedea dacă i se confirmă sau nu anumite pronosticuri. Uricaru, tip de debater efervescent, plonjează
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
lui Robert de Montesquiou (personaj, altminteri, dubios, un fel de Bogdan-Pitești) această vorbă devenită celebră: „Quand la croix passe, on la salue, mais la croix ne répond pas”. Odinioară, cînd intransigența mea urca pînă la intoleranță, aveam și eu gustul despărțirilor definitive. O atitudine de felul celei a lui R. de M. - severă, aristocratică - mi se părea nu numai potrivită, dar și necesară. Între timp, rigorismul meu s-a mai atenuat, ba, în două-trei situații, am simțit chiar o ușurare că
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
peine infame / D’être si prșs de toi et si loin de ton âme”? îmi plac ca exemplu de analiză sentimentală, subtilă, de contrast moderat. În ele e și sinceritate și abilitate, întrucît pretextul pe care îl invocă face cordială despărțirea. *Honni soit qui mal y pense!... Pentru că m au văzut de cîteva ori alături de ea, pe drumul dintre Institut și redacție (în apropierea căreia locuiește), mai în glumă, mai în serios, unii (Genoiu e printre ei) mă cred cicisbeul dnei
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]