6,859 matches
-
în Marea Mediterană. În 1377 a izbucnit o revoltă în Siria, care s-a răspândit în Egipt, iar puterea a fost preluată de cerchezii Barakah și Barkuk. În anul 1382 ultimul sultan Bahri, Al-Salih Hajji, a fost detronat, punând astfel capăt dinastiei Bahri, iar Barkuk a fost proclamat sultan. El a fost alungat în 1389, dar a recucerit Cairo în 1390. După anul 1450, începe declinul mamelucilor. În 1501, în timp ce sultanul otoman Baiazid al II-lea a fost implicat în Europa, o
Sultanatul Mameluc (Cairo) () [Corola-website/Science/329524_a_330853]
-
fost alungat în 1389, dar a recucerit Cairo în 1390. După anul 1450, începe declinul mamelucilor. În 1501, în timp ce sultanul otoman Baiazid al II-lea a fost implicat în Europa, o nouă rundă de conflict a izbucnit între Egipt și dinastia Safavidă din Persia. Șahul Ismail a trimis un sol venețienilor prin Siria, invitându-i să se alăture și să recupereze teritoriul luat de la ei de Poartă. După bătălia de Chaldiran în 1514, Selim i-a atacat pe dulkadirizi, un vasal
Sultanatul Mameluc (Cairo) () [Corola-website/Science/329524_a_330853]
-
necunoscută. Fiul lui Vukașin, prințul Marko, a moștenit titlul regal de tatăl său, dar puterea reală în nordul Șerbiei, se găsea în mâinile lui Lazăr al Șerbiei. Acesta din urmă nu și-a asumat titlurile imperiale sau regale (asociat cu dinastia Nemanja), iar în 1377 a fost acceptat de regele Tvrtko I al Bosniei (un nepot matern a lui Ștefan Dragutin) că rege titular al Șerbiei. Șerbia a devenit un vasal al turcilor în 1390, dar a rămas condusă efectiv de
Ștefan Uroș al V-lea al Serbiei () [Corola-website/Science/329614_a_330943]
-
Al Malik az-Zahir Saif ad-Din ibn Anas (sau Barquq, în arabă: المالك الظاهر سيف الدين برقوق بن أنس , circa 1339 - iunie 1399) supranumit și Al Usman al-Yalbughawi اليبغاوى a fost sultan mameluc al Sultanatului Egiptului, cel dintâi din "dinastia" Burdjită. A domnit între anii 1382-1389 și 1390-1399. A fost cerchez că și majoritatea sultanilor burdjiți (regimul burdjit se numea de aceea și Dawlat al Djarkas - statul cerchezilor). Cerchez de origine, cioban, fiu al unui tată musulman , pe nume Anas
Barkuk () [Corola-website/Science/329660_a_330989]
-
cel mai puternic demnitar în țară, căsătorit cu mama celor doi tineri sultani. În anul 1382 Barkuk l-a detronat pe Aș Salih Salah ad-Din Hadji ÎI , sultanul. În felul acesta a pus capăt regimului mameluc al Bahriților și al dinastiei Qalawunizilor, si a preluat puterea în țară, luându-și titlul de „Malik az-Zahir”. Regimul instalat de el și de urmașii săi, numiți Burdjiți, a fost la fel de arbitrar că și cel precedent. Pentru a-și întări puterea, încă înainte de a urca
Barkuk () [Corola-website/Science/329660_a_330989]
-
Barkuk a murit în iunie 1399 și i-a urmat la tron fiul său, Faradj, poreclit mai tarziu An-Nasser Faradj, care va trebui să se măsoare cu invazia lui Timur Lenk în sultanat. Urmașii lui Barkuk au reprezentat așa numita dinastie Zahirită (1382-1412) Barkuk a dat atenție finanțelor și agriculturii, a sprijinit științele, artele și literatura, în acelaș timp a încurajat frățiile mistice și a făcut pelerinaje la mormintele lui Al Shafii și as-Saida Nafisa.. Medresă pe care a ctitorit-o
Barkuk () [Corola-website/Science/329660_a_330989]
-
(din limba latină: "o treime din regat") sau Ducatus (în limba maghiară: "Dukátus") este numele sub care au fost cunoscute teritoriile guvernate temporar de membri ai Dinastiei Arpadiene (duci), separat de autoritatea centrală a monarhului Regatului Ungariei, în secolele al XI-lea și al XII-lea. Simbolul puterii ducale era sabia, în vreme ce simbolul puterii regale era reprezentată de coroană. Originile sistemului guvernării separate a unor teritorii din cadrul
Tercia pars regni () [Corola-website/Science/329690_a_331019]
-
a secolului al XIII-lea), din apropierea localității Dupljaja din Șerbia. În secolul al XI-lea, ducii Tercia parși regni aveai ca principal teren de vânătoare pădurile din Munții Codru-Moma (Erdélyi-Szigethegység) - Apuseni. Prima mențiune documentara asupra împărțirii teritoriului regatului între membrii dinastiei domnitoare datează din timpul regelui Andrei I al Ungariei, care în 1048 a cedat o treime din țară drept apanaj fratelui său, Béla I. În momentul împărțirii regatului, Béla era considerat moștenitoru tronului, dar el și-a pierdut acest statut
Tercia pars regni () [Corola-website/Science/329690_a_331019]
-
Andrei I cel Alb / Catolicul (în limba maghiară: Fehér/Katolikus András/Endre) (c. 1013 - mai înainte de 6 December 1060) a fost rege al Ungariei din 1046/1047 până la moarte. El făcea parte dintr-una dintre ramurile tinere a dinastiei arpadiene. După o perioadă de 15 ani petrecută în exil, a revenit în țară și a devenit rege în timpul unei rebeliuni a păgânilor unguri. El a întărit poziția creștinismului în Regatul Ungariei și a apărat independența țării. A încercat să
Andrei I al Ungariei () [Corola-website/Science/329741_a_331070]
-
fost orbit, iar fii lui alungați în exil. Succesiunea în Ungaria secolului al XI-lea respecta principiul senioratului, prin care erau preferați la tron frații mai tineri ai regelui în defavoarea fiilor monarhului. Datorită acestei tradiții, liniile masculine mai tinere ale dinastiei Árpád puneau în primejdie succesiunea la tron a fiului regelui în funcție. Linia dinastică a lui Andrei a fost rivala ramurii vechi a casei Árpád, căreia îi aparțineau regele Ștefan și tatăl lui. În ultimii 50 de ani, rivalitatea dintr
Andrei I al Ungariei () [Corola-website/Science/329741_a_331070]
-
acestuia, Juana Lorenza de Sandoval y Rojas. Familia tatălui ei provenea din Alfonso I al Portugaliei. În acea perioadă Portugalia era sub domniație spaniolă. Coroana spaniolă urmărea să includă profund țara în Spania și să prevină orice revoltă portugheză împotriva dinastiei spaniole. Acest proiect a început cu domnile anterioare și a continuat cu Filip al IV-lea al Spaniei și necesita o căsătorie politică între cele două țări. Din această perspectivă, căsătoria Luisei Maria de Guzman cu Ducele de Braganza părea
Luisa de Guzman () [Corola-website/Science/328056_a_329385]
-
Laurence a lucrat ca secretar particular al tatălui său, precum și în cadrul baroului colonial, luând ,după mărturia să, parte activă la 23 procese de omucidere.. În 1851 s-a împrietenit cu prințul nepalez Jung Bahadur, viitor prim ministru și fondator al dinastiei de guvernanți Rană, care vizitase Europa și l-a însoțit în drumul său de întoarcere de la Colombo în Nepal. I-a fost prilejuit astfel să participe și la o vânătoare de elefanți în Nepal. Rodul acestei agreabile călătorii a fost
Laurence Oliphant () [Corola-website/Science/328032_a_329361]
-
în districtele Estfalia ("Ostfalahi"), Westfalia și Angria (Engern). Teritoriul estfalian din zona lanțului muntos Harz a constituit pământul ereditar al lui Henric "Păsărarul", primul duce de Saxonia devenit ulterior, în 919, rege al Germaniei și ai cărui descendenți au reprezentat Dinastia Ottoniană. Această dinastie a lăsat în urmă mai multe abații și castele edificate în stilul romanic, alături de orașele medievale Goslar și Quedlinburg, precum și catedrala Sfintei Maria din Hildesheim și biserica Sfântului Mihail din același oraș. Dat fiind că teritoriul estfalian
Estfalia () [Corola-website/Science/328060_a_329389]
-
Ostfalahi"), Westfalia și Angria (Engern). Teritoriul estfalian din zona lanțului muntos Harz a constituit pământul ereditar al lui Henric "Păsărarul", primul duce de Saxonia devenit ulterior, în 919, rege al Germaniei și ai cărui descendenți au reprezentat Dinastia Ottoniană. Această dinastie a lăsat în urmă mai multe abații și castele edificate în stilul romanic, alături de orașele medievale Goslar și Quedlinburg, precum și catedrala Sfintei Maria din Hildesheim și biserica Sfântului Mihail din același oraș. Dat fiind că teritoriul estfalian se mprginea cu
Estfalia () [Corola-website/Science/328060_a_329389]
-
slavii polabi de dincolo de râurile Elba și Saale, el a devenit teritoriul din care a pornit extinderea germană către răsărit ("Ostsiedlung"), începută prin invaziile promovate de regele Henric I "Păsărarul" și continuate de markgrafii saxoni. După ce ducele Henric Leul din dinastia Welfilor a fost plasat sub interdict imperial în 1180, Estfalia a fost tot mai mult subdivizată în state mai mici, printre care Ducatul Welf de Braunschweig-Lüneburg și comitatele de Anhalt, Wernigerode și Blankenburg, alături de orașul imperial de Goslar, dar și
Estfalia () [Corola-website/Science/328060_a_329389]
-
cei care au pus bazele Confederației de la Varșovia, au sancționat oficial unele cutume mai vechi. În acest sens, această dată (1573) ar putea fi considerată nu atât începutul, cât apogeul unei politici de toleranță. În perioadă care a urmat stingerii dinastiei Jagellone, nobilimea polonă și lituaniană, s-a adunat la Varșovia pentru a preveni orice mișcare separatistă și pentru a menține ordinea legală. Pentru aceasta, cetățenii ambelor țări au fost obligați să se supună deciziilor luate de această alianță militară, care
Confederația de la Varșovia (1573) () [Corola-website/Science/328090_a_329419]
-
asupra unui trib ca urmare a aclamării. În perioada medievală, unii dintre cei mai puternici vasali ale căror teritorii se aflau între fruntariile Sfântului Imperiu Roman au preluat sau au fost învestiți cu titlul de "Herzog" de către împărat. Unele dintre dinastii, precum Habsburgii de Austria, Hohenzollernii de Prussia, Welfii de Hanovra, Casa de Wettin din Saxonia, Casa de Wittelsbach din Bavaria și Casa de Württemberg, au deținut "Herzogswürde" (titlul ducal) înainte de a deveni regi. După dispariția ducatelor de origine, Carolingienii au
Ducatele germane de origine () [Corola-website/Science/328075_a_329404]
-
Wittelsbach din Bavaria și Casa de Württemberg, au deținut "Herzogswürde" (titlul ducal) înainte de a deveni regi. După dispariția ducatelor de origine, Carolingienii au administrat aceste regiuni prin comiți (conți) și prefecți, iar uneori au distribuit conducerea către un membru al dinastiei, precum a operat Ludovic Germanul în Bavaria. După divizarea imperiului prin tratatele de la Verdun (843), Meerssen (870) și Ribemont (880), Regatul francilor răsăriteni a fost format din Bavaria, Alamania și Saxonia, alături de părțile estice ale teritoriului franc. Regatul a fost
Ducatele germane de origine () [Corola-website/Science/328075_a_329404]
-
-se Conradinii din Franconia (911), iar apoi Ottonienii (Liudolfingii) (919). Deși conducerea puternică a acestora și a urmașilor lor i-a redus adesea pe duci la postura de reprezentanți regali, ducatele originare au rămas în mare parte intacte până la domnia dinastiei Hohenstaufen. Ducatele germane originare mai recente erau: Istoricii germani în mod constant au restrâns termenul de "ducat de origine" la Regatul francilor răsăriteni, cu varietatea sa de triburi germanice, în contrast cu romanizatul și mai unificatul regat al celor apuseni, ale cărui
Ducatele germane de origine () [Corola-website/Science/328075_a_329404]
-
1067-1071, Orderic urmează ultima parte din "Gesta Guillemi". Pentru perioada de după 1071, el începe să devină o autoritate independentă. 3. În cărțile VII-XIII, chestiunile ecleziastice devin marginale. În această secțiune, după schițarea istoriei Franței sub Carolingieini și primii membrii ai dinastiei Capețienilor, Orderic ajunge cu nararea evenimentelor până în vremurile sale, începând de la anul 1082. El oferă numeroase informații referitoare la Imperiul romano-german, papalitate, normanzii din Sicilia și Apulia, prima cruciadă (pentru care apelează la cronicile lui Foucher de Chartres și Baudri
Orderic Vitalis () [Corola-website/Science/328100_a_329429]
-
(pol. "Tumult toruński", ger. "Thorner Blutgericht") se referă la torturile și execuțiile ordonate în 1724 de Curtea Supremă a Poloniei aflată atunci sub conducerea regelui Frederic August II cel Puternic dintr-o dinastie saxonă. În timpul conflictului religios dintre populația majoritar protestantă reprezentată de Johann Gottfried Rösner, primarul orașului Toruń din Prusia Regală, și studenții colegiului iezuit, clădirea colegiului a fost devastată de o mulțime de protestanți germani. Primarul și alți nouă oficiali protestanți
Tumultul din Toruń () [Corola-website/Science/328083_a_329412]
-
numit secretar al regelui Sigismund al II-lea August. În 1567 a fost numit la comanda unei forțe expediționare care din inițiativa regelui a fost trimisă să înlăture familia nobiliară Starzechowscy de pe moșiile pe care le ocupase ilegal. După stingerea dinastiei iagellonice (1572), în timpul alegerilor din 1573, pentru care s-a întrunit pentru prima oară seimul electiv, și-a folosit influența pentru a impune principiul potrivit căruia toți nobilii au dreptul de își alege regele, iar acesta va fi ales cu
Jan Zamoyski () [Corola-website/Science/328076_a_329405]
-
îl va avea mica nobilime. Influența lui era atât de puternică încât va fi numit “primul tribun al nobilimii.” În timpul alegerilor din 1573 va sprijini alegerea lui Henri de Valois, viitorul rege Henric al III-lea al Franței, dintr-o dinastie care era ostilă Habsburgilor. Candidatul acestora (arhiducele Maximilian avea câțiva suporteri în Polonia, mai ales în rândul magnaților. În timpul alegerilor din 1575 a acordat sprijin unui alt candidat ostil Habsburgilor (dar și Otomanilor), principele Transilvaniei Ștefan Báthory, pe care l-
Jan Zamoyski () [Corola-website/Science/328076_a_329405]
-
Rainulf a fost unul dintre conducătorii coaliției antibizantine constituite în Italia de sud în 1040. El a participat la decisiva victorie din bătălia de la Olivento din martie 1041. În 1042, după victoria aliatului său normand Guillaume Braț de Fier din dinastia Hauteville, el a primit, dintre teritoriile bizantine de odinioară, suzeranitatea asupra Siponto și a Muntelui Gargano. Rainulf a murit în iunie 1045, fiind succedat de către nepotul său de frate, Asclettin, fiul lui Asclettin de Acerenza. Principalele surse contemporane pentru cariera
Rainulf Drengot () [Corola-website/Science/328115_a_329444]
-
I (n. după 1046 - d. 1091), membru al familiei normande Drengot, a fost conte de Aversa și principe de Capua de la 1078 până la moarte. Iordan era fiul cel mare și succesorul principelui Richard I de Capua cu Fressenda, normandă din dinastia Hauteville, fiică a lui Tancred of Hauteville cu a doua sa soție, de asemenea cu numele de Fressenda, precum și nepot al lui Robert Guiscard, duce de Apulia, Calabria și Sicilia. Potrivit cronicarului Guglielmo de Apulia, Iordan "îmbine virtuțile ducelui cu
Iordan I de Capua () [Corola-website/Science/328127_a_329456]