6,379 matches
-
hai în casă că s-a cam răcit vremea; − Da, așa-i, da’ eu cred că nu intru, mă cam grăbesc. Da’ cred că și dumneata o să te cam grăbești când ți-oi spune ce am aflat; Maria simți un fior, presimțind să afle vreo veste rea după cum arăta chipul Ilenei. − Da’ spune odată, cumnată, că nu mai am răbdare, nici liniște; − Așa-i, că și eu am înlemnit când am aflat. Am fost la părinții mei la Armășoaia și ducându
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
nazismul hitlerist prin declanșarea celui de al Doilea Război Mondial. Vedeam acum o Germanie pașnică în rândul națiunilor libere. La ora 12 trecem granița germano-franceză... Un spontan și puternic „Vive la France!” a cutremurat autocarul și ne-a adus un fior plăcut că pătrundem pe teritoriul sorei noastre bune, eterna Franță. Acum mă bucuram și pentru că în timpul războiului am suferit pentru înfrângerea momentană a aceleiași Franțe. Pe teritoriul francez aveam impresia că atât locurile, cât și oamenii erau mai altfel ca
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
din westernurile spaghetti unde justițiarul sau dimpotrivă un desperado reputat își face apariția pe strada principală în timp ce pistolarii se retrag prudent- amenințători pentru a-i face loc. Numai că naratorul nu pare să posede capitalul simbolic necesar pentru a crea fiorul publicului care-l privește de la mesele de la „Restaurant et Berărie” și „Cafenea et Confiserie”. Acumularea de tensiune în acest episod este generată de excesul de atenție. „Sosirea mea produce senzație. Toți ochii se pironesc asupră-mi. ă...Ă Privirile mă
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
cerchistă” ? Este necesară o întoarcere la starea a- moralității culturii române, miza nu numai a polemicii punctuale a celor doi prieteni, ci și a proiectului euphorionist care vizează o schimbare radicală, extrem de ambițioasă. Iată în câteva fraze cu un anumit fior patetic întreaga încărcătură a ambițiilor euphorioniste care emană de la acest magister ludi, lider incontestabil, Ion Negoițescu. „Eu socotesc că datoria noastră este tocmai de a accentua, de a analiza crud și rece, vechea a-moralitate a epocii. Prin această analiză
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
în a repeta că părerile acestea nu sunt notate pentru a impune o viziune distructivă față de un mare artist al secolului ci sunt pur personale, necenzurate, născute din observația directă asupra unor lucrări care mie personal nu mi-au dat fiori. Când vezi încercările din perioada pariziană parc[-l simți cum se clatină, căci nu se mai sprijină de umărul tatălui și, cu câteva excepții (în acest muzeu - repet) parcă începi să te întrebi: cum poate să deseneze așa un tânăr
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
Amuzat), soția m) Întreab) de ce am cerut mâncare cușer. Pentru c), atunci când Îmi va aduce friptură de pui, acest tan)r cu barb) se va simți deranjat, Îi explic eu. Și așa se și Întâmpl). Puiul companiei British Airways, cu fiorul morții pe el, se afl) În fața mea. Ins), dup) trei ore de suplicii provocate de m)șurile de securitate ale aeroportului Heathrow, mi s-a f)cut foame. Când mi se Întinde tavă cu mâncare, tan)rul hasid se trage
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
privit măcar pe mașiniști, ar fi văzut cât de neconvinși erau. Când mașiniștii nu apreciază jocul, ăsta-i cel mai clar semnal că ceva nu merge. Sala rămânea rece, nimic din patosul actriței nu trecuse rampa, În timp ce Olivier transmitea spontan fiorul În public fără nici un efort vizibil. În Anglia, În lumea teatrului, se pune Întrebarea cine trebuie să plângă: actorul sau cel ce a plătit biletul? Răspunsul e clar. Dacă actorul se complace fericit În lacrimi, șansa e ca spectatorul să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
am Îmbrățișat prietenii, În special pe Lucu Andreescu, cel mai pur și mai fidel dintre toți: a venit rândul domnului Botta: Într-o Îmbrățișare de ultimă clipă, care a durat parcă o eternitate, am simțit că acest om Îmi transmite fiorul unui sfârșit care devenea iminent. Avea În el radarul unei sensibilități adânci. Nici pe el nu aveam să-l mai revăd. Odată cu decolarea avionului, pentru a face loc unui nou Început, un ciclu al vieții mele trebuia să se Închidă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
am recunoscut când l-am zărit coborând din avion, Îmbrăcat complet În alb, cu barbă și păr lung, slăbit, arătând ca un fel de apostol. Venea din India, unde fusese pentru un timp În contact cu un yogi renumit. Același fior mistic, ascuns ani și ani sub costumul cu vestă și cravată neagră, ca să treacă neobservat de politrucii polonezi, era acum mult mai vizibil În toată ființa sa. Stilul său de Înotător agil care se strecoară Împotriva curentului, pe care-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
puteam un omagiu Mariei Tănase, străduindu-mă să evoc o fărâmă din melancolia dorului cu Cine iubește și lasă. Efectul cel mai puternic l-a avut Joăo, cântând În portugheză o melodie care și acum, când o aud, Îmi provoacă fiori. Datorită lui am descoperit fadoul, cu tristețea sa sublimă. Am rămas tăcuți În spațiul care Începea să semene cu o chilie monastică sub licărirea lumânărilor. După un timp, musafira tăcută cu ochi curioși s-a ridicat și, fără nici un cuvânt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
de comunicat. Sătenii Începeau să parlamenteze Între ei, găinile cotcodăceau, copiii se foiau, pierzându-și atenția, ceva era putred În Danemarca de pe covorul nostru teatral. Când actorul-vultur, pregătindu-se să-l atace pe Prometeu, a scos un țipăt strident, În locul fiorului tragic pe care-l așteptam noi, au izbucnit hohote de râs. În alte momente, spectatorii noștri se arătau total indiferenți și Își pierdeau interesul. „Diavolul În teatru se cheamă Plictiseală“, a conchis Brook, observând cum pe fața acestor oameni simpli
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
care se orienta o Eleonora Duse plasându-se Într-un unghi precis pentru a face un gest anume cu o intenție ascunsă, aceste legi vechi ale meseriei, de care ea și actorii vechi ai teatrului se serveau ca să transmită acel fior sacru, au fost uitate În timp... Dacă În operă ritmul, tempoul vin din muzică, În teatru ele sunt mult mai dificil de perceput și deseori nu știm cum să le folosim. Într-o piesă de Shakespeare, ritmurile sunt Înscrise În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
au râs, găsind „ilogic“ ca fata să fie desculță În zăpadă (Încă o dată Descartes!). Nicăieri altundeva nu s-a reacționat astfel. La Amsterdam, Barcelona sau Vancouver, unde am montat Puritanii, spectatorii s-au lăsat pătrunși de imaginea scenică amplificată de fiorul tragic și sublim al muzicii. Cu Văduva veselă nu mă simțeam atras de efectele facile obișnuite În reprezentațiile de operetă. Într-o primă versiune, la Cardiff, am fost influențat de filmul cu același titlu al lui Stroheim, care și azi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
pod, era ca și cum ar fi intrat Într-o altă realitate, În contact cu un alt tempo. Lacul nu era vizibil, ci doar sugerat În imaginație. La Tokyo, scena scrisă de Treplev suna ca și cum anunța teatrul simbolist al viitorului, avea un fior mistic ce amintea de Maeterlinck, dar la Public Theater, neinfluențați de peisajul romantic din Japonia, spectatorii erau mai liberi să dea propria lor interpretare textului tânărului dramaturg Treplev. Monologul Ninei era tratat În așa fel Încât spectatorii să aleagă singuri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
reușisem să desfac și să Împing În sus transperantul dens de la capătul patului și călcâiele Îmi erau reci, dar ședeam În continuare În genunchi să privesc. Nimic nu este mai plăcut sau mai ciudat decât să meditezi la acești primi fiori. Ei aparțin armonioasei lumi a copilăriei perfecte și ca atare dețin În memoria noastră un contur plastic firesc, care poate fi trasat aproape fără effort; abia când apar amintirile adolescenței, Mnemosina Începe să devină capricioasă și posacă. Mai mult de
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
locuiam În Germania și Franța, nu mai puteam s-o vizitez prea des; n-am fost lângă ea nici când a murit, În ajunul celui de-al Doilea Război Mondial. De câte ori reușeam să ajung totuși la Praga, simțeam Întotdeauna acel fior inițial pe care-l simți exact Înainte ca timpul, surprins nepregătit, să-și azvârle din nou masca familiară. În locuința mizeră pe care o Împărțea cu Însoțitoarea ei cea mai dragă, Evghenia Konstantinovna Hofeld (1884-1957), care o Înlocuise, În 1914
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
rari și uzinele lor de hrană. Pentru mine este un extaz și În spatele extazului mai e ceva, greu de explicat. Este ca un vacuum momentan În care năvălește tot ce iubesc. O senzație de unicitate cu soare și piatră. Un fior de recunoștință față de tot ce Îl produce - față de geniul contrapunctic al destinului uman sau față de duhuri care-i fac pe plac unui norocos muritor. Capitolul 7 1 În primii ai acestui secol, o agenție de voiaj de pe bulevardul Nevski, expunea
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Îmi dădeam seama că, cu câteva excepții - de pildă, Samuel Rozov, un coleg de școală sensibil -, auditoriul Își bătea joc pe ascuns de spectacol și că, după ce se va Încheia, va trebui să Înfrunt diverse remarci jignitoare. Mă trecea un fior de milă Îngrozitoare pentru Lenski - pentru cutele umile de la baza capului ras, pentru vitejia lui, pentru mișcările nervoase ale bețigașului lui, deasupra căruia - ca niște pisoi care se joacă degajați cu lăbuțele - culorile alunecau uneori, când Îl apropia prea mult
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
știu astăzi la perfecție) ce să fac cu asemenea lucruri - cum să scap de ele, cum să le transform În ceva ce poate fi predat cititorului sub forma caracterelor tipărite pentru a-l obliga pe el să țină piept acelui fior binecuvântat - și această incapacitate Îmi sporea sentimentul de opresiune. O umbră uriașă Începea să Învăluie câmpurile, stâlpii de telegraf bâzâiau În tăcerea din jur, iar vietățile care ies noaptea după hrană escaladau tulpinile plantelor În căutarea ei. O omidă cu
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
telefonul tatei de la St. Petersburg, unde era reținut de Încordarea produsă de apropierea războiului. Lângă canapea era un scaun, dar eu Îl evitam Întotdeauna din cauza satinului auriu cu care era Îmbrăcat, căci simpla lui vedere mă cutremura, dându-mi niște fiori ce porneau din șira spinării și se răspândeau ca niște nervuri prin tot corpul, ca un fulger În noapte. Am tușit discret, apoi m-am așezat pe un taburet și am Început să recit. În timpul acestei acțiuni, priveam fix peretele
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
celui mai mohorât și mai enigmatic oraș din lume. Umezeala glacială de pe genele noastre metamorfoza felinarele solitare de pe stradă În vietăți marine cu țepi prismatici. În timp ce traversam piețele vaste, diverse fantome arhitectonice se Înălțau brusc, tăcute, În fața noastră. Ne treceau fiori reci, În general provocați nu de Înălțime, ci de adâncime - aveam senzația că ni se deschide o prăpastie la picioare - când niște pilaștri monolitici impunători, din granit lustruit (lustruit de sclavi, apoi din nou de lună și rotindu-se Încetișor
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
ei una. Procesul de creație a unei probleme șahiste de acest gen implică o inspirație de tip cvasimuzical, cvasipoetic sau, mai exact, poetico-matematic. Mi se Întâmpla În mod frecvent, În miezul plăcut al unei zile, să simt pe neașteptate un fior de plăcere mentală, marginală față de Îndeletnicirea minoră pe care o aveam În acel moment, În umbra leneșă a unui gând fugar, În clipa când o problemă de șah Îmi străfulgera prin minte, anunțându-mi o noapte de trudă și de
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de nebunie lucidă, și-a impus singur anumite reguli unice pe care le respectă, anumite obstacole de coșmar pe care le depășește, cu sârgul unei zeități care clădește o lume vie din cele mai imposibile ingrediente - stânci, carbon și falși fiori. În cazul compunerii de probleme, acest eveniment este Însoțit de o dulce satisfacție fizică, mai ales când piesele de șah Încep să-și joace rolurile În mod adecvat, Într-o penultimă repetiție, visul creatorului de probleme. Ai o senzație de
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
obiectul ce poarte fi atins, pe care băieții care fac carieră În biometrică și În branșa vânătorilor de șobolani cred că o pot explica. Mă gândesc că singura imagine care ar putea sugera cel mai bine nașterea minții este acel fior de uimire ce Însoțește momentul precis când, privind o Încâlceală de crenguțe și frunze, Îți dai seama brusc că o componentă aparent firească a acelei Încâlceli este de fapt o insectă sau o pasăre superb travestită. Mai este, de asemenea
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
orașului era interzis să te dezbraci; dar era voie să-ți deschei cămașa și șiruri Întregi de tineri cu trăsături nordice pronunțate stăteau cu ochii Închiși pe bănci, expunându-și coșurile frontale și pectorale acțiunii solare aprobate de Întreaga națiune. Fiorul de scârbă, poate exagerat, ce răzbate din aceste rânduri ar putea fi pus pe seama temerii noastre constante de vreo boală molipsitoare ce ar fi putut afecta copilul nostru. Tu socoteai Întotdeauna Îngrozitor de banală și nu lipsită de un oarecare farmec
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]