50,991 matches
-
mucos dintr-a cincea, nici măcar premiant... Rezulatul: Vesper s-a ales cu nota trei, iar Sfântul Gheorghe a ajuns emblema „Vestitorilor”6 . Cine este „personajul romantic” din perspectiva lui Sebastian Răutu, mare proprietar și, în roman, viitor prim-minstru? Trec peste formula „un idiot”, și selectez doar acest pseudomesianism al unui individ mărginit, mediocru, cu viziuni ridicole, amendate de chiar cei îndreptățiți să le aprecieze. Imaginea lui Toma Vesper, conducătorul Mișcării Vestitorilor, este, în viziunea lui Sebastian Răutu, a unui pseudoerou romantic
Perspective epice asupra legionarismului by Andrei Bodiu () [Corola-journal/Journalistic/5794_a_7119]
-
lui Laurian și Massim și de I. Zanne în Proverbele românilor, vol. II, 1897) este echivalentă cu a da cu tifla. În Dicționarul lui Laurian și Massim apar și exclamația oarba și construcția a striga oarba cuiva. E limpede că formula agresivă a circulat atât ca împrumut din grecește (tifla), cât și într-o traducere adaptată (oarba); în secolul al XIXlea ambele forme erau destul de frecvente. Heliade Rădulescu folosea exclamația în Imnul dracilor - „Oarba, Satan! Oarba, Satan!” (Opere, I, 356); la
Tifla by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5797_a_7122]
-
afacerist în domeniul tehnologiei de internet, „inventatorul” sau mai precis cofondatorul Napsterului, dar și un șarmant și versatil aventurier. În cele din urmă, te poți întreba în ce constă geniul lui Mark Zuckerberg, dincolo de reala sa competență ca programator. Geniul formulei sale stă nu în vreo ecuație complicată, în vreo soluție fabuloasă de programare, ci în intuirea unei formule de succes care a generat o altă formă de comunicare. Nu este vorba aici de geniul unor pionieri ai informaticii precum un
Facebook sau lumea văzută de Mark by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5800_a_7125]
-
aventurier. În cele din urmă, te poți întreba în ce constă geniul lui Mark Zuckerberg, dincolo de reala sa competență ca programator. Geniul formulei sale stă nu în vreo ecuație complicată, în vreo soluție fabuloasă de programare, ci în intuirea unei formule de succes care a generat o altă formă de comunicare. Nu este vorba aici de geniul unor pionieri ai informaticii precum un Alan Turing sau Bill Gates, ci de a cădea peste o formulă norocoasă. În mod cert, competențele lui
Facebook sau lumea văzută de Mark by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5800_a_7125]
-
de programare, ci în intuirea unei formule de succes care a generat o altă formă de comunicare. Nu este vorba aici de geniul unor pionieri ai informaticii precum un Alan Turing sau Bill Gates, ci de a cădea peste o formulă norocoasă. În mod cert, competențele lui Mark Zuckerberg depășeau cu mult găselnița pe care a descoperit-o, și, chiar dacă ideea plutea în aer, el a fost cel care a înțeles despre ce este vorba. Ceea ce a contat a fost intuiția
Facebook sau lumea văzută de Mark by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5800_a_7125]
-
face parte Nadine Gordimer, și cunosc sentimentul de neputință și zădărnicie care străbate multe din paginile ei. Probabil că soluția rezonabilă - dar care presupune multă înțelepciune - ar fi retragerea demnă, deoarece e limpede că autoarea e prea strâns legată de formula „progresistă” pentru a fi în stare să se desprindă de ea. Scriitorii din această categorie se resemnează să fie propriii lor epigoni. Un fel de „morți în viață”, rătăcind derutați pe ruinele unei construcții la dărâmarea căreia au contribuit din
Ruinele vorbitoare by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/5807_a_7132]
-
epigoni. Un fel de „morți în viață”, rătăcind derutați pe ruinele unei construcții la dărâmarea căreia au contribuit din plin. Parcurgându-i ultimele cărți, îți dai imediat seama că Nadime Gordimer nu-și mai găsește cadența, că se agață de formule și situații care au fost tratate mult mai bine de alți scriitori. Firește că None to Accompany Me și The House Gun sunt cărți onorabile, care vorbesc despre potențialul de violență nerezolvat de trecerea dinspre dictatură la un sistem, aparent
Ruinele vorbitoare by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/5807_a_7132]
-
răspunsul pe măsură: «Să se mire proștii, d-aia!» [...] Dintre toți frații, Sae e singurul netrecut în Moromeții. Nici vorbă să se fi supărat pentru asta. [...] E mândru, totuși, că pe un exemplar din Delirul, Marin Preda îi mulțumea pentru formula de-acum celebră: «Pe ce te bazezi?» Scriitorul a luat-o de la el. Prin urmare, într-un fel, Sae a intrat în istoria literaturii, ca toți ceilalți din familie.” (p. 8) O dată cu cartea aceasta, aș zice că mai intră o dată
Fratele cel mic by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5822_a_7147]
-
prin cap nu mi se părea potrivit unui început de dialog cu Tudor Arghezi, început pe care îl doream să fie „ca lumea”, dar pe care - atunci - nu mă mai pricepeam să îl fac. Și nu știam nici cu ce formulă din puținele cuviincioase să mă adresez poetului. Maestre nu se putea, din moment ce mă rugase să nu-i mai zic așa; domnule Arghezi mi se părea o formulă rece, epistolară și birocratică; iar tovarășe Arghezi - de-a dreptul aberantă. Tocmai atunci
G. Pienescu: „Colaborarea cu Tudor Arghezi (...) a fost una din marile împliniri ale vieții mele“ by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/5824_a_7149]
-
nu mă mai pricepeam să îl fac. Și nu știam nici cu ce formulă din puținele cuviincioase să mă adresez poetului. Maestre nu se putea, din moment ce mă rugase să nu-i mai zic așa; domnule Arghezi mi se părea o formulă rece, epistolară și birocratică; iar tovarășe Arghezi - de-a dreptul aberantă. Tocmai atunci, când eram încurcat printre cuvinte și formule protocolare, m-a ajuns din capătul celălalt al mesei întrebarea: - Domnule, dumneata ai venit să taci sau să vorbești? Rostirea
G. Pienescu: „Colaborarea cu Tudor Arghezi (...) a fost una din marile împliniri ale vieții mele“ by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/5824_a_7149]
-
poetului. Maestre nu se putea, din moment ce mă rugase să nu-i mai zic așa; domnule Arghezi mi se părea o formulă rece, epistolară și birocratică; iar tovarășe Arghezi - de-a dreptul aberantă. Tocmai atunci, când eram încurcat printre cuvinte și formule protocolare, m-a ajuns din capătul celălalt al mesei întrebarea: - Domnule, dumneata ai venit să taci sau să vorbești? Rostirea tărăgănată, aparent molatecă, făcea tăișul ironiei dureros. M-am uitat în ochii lui. Privirea-i licărind rece m-a hotărât
G. Pienescu: „Colaborarea cu Tudor Arghezi (...) a fost una din marile împliniri ale vieții mele“ by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/5824_a_7149]
-
mai poate!) etc. Din aceeași categorie de mijloace stilistice face parte sintagma, lexicalizată prin uz, cel mai cel (cu femininul cea mai cea): „Nu e ușor să fii cel mai cel!” (stirileprotv.ro), „Nunta cea mai cea!” (observator. a1.ro). Formula circulă destul de mult în ultima vreme, inclusiv (cum se vede din exemplele de mai sus) în mass-media. Nu e greu de înțeles modul său de formare: mai întâi, s-au repetat în mod identic, într-un soi de pleonasm glumeț
„Cel mai cel“ by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5829_a_7154]
-
soi de pleonasm glumeț (de fapt, prin amplificare retorică), mărcile de superlativ relativ (cel mai cel mai), în absența unui calificativ anume; apoi, structura a fost simplificată prin căderea ultimului element (mai). Se folosește, de altfel, ceva mai rar, și formula repetitivă completă: „greu de crezut ca unul de al lor va mai fi cel mai cel mai” (libertatea.ro). Construcția rezultată are efect comic prin surpriza pe care o produce faptul că, în contextul unui superlativ („cel mai bun”), nu
„Cel mai cel“ by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5829_a_7154]
-
va mai fi cel mai cel mai” (libertatea.ro). Construcția rezultată are efect comic prin surpriza pe care o produce faptul că, în contextul unui superlativ („cel mai bun”), nu apare un adjectiv calificativ oarecare, ci simplul (și tautologicul) cel. Formula superlativă (cu funcție hiperbolică, pentru că e un superlativ al superlativului!) este echivalentul gramatical al unui adjectiv cu sens abstract, foarte general, de tipul „perfect”, „ideal”. Adjectivul este folosit ca atare în predicație - „Dintre păsări, struțul este «cel mai cel» când
„Cel mai cel“ by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5829_a_7154]
-
altor superlative: „Modelul de vârf, cel mai cel, ăl mai al dracu’, are un procesor” (imidoresc.wordpress.com/2010); „Suuuuuuuper! e cea mai cea!!!” (concurs.infopro.ro). Amplificarea emfatic-ironică se manifestă, de altfel, și în combinație cu superlativul absolut, în formula cel mai foarte - a cărei agramaticalitate voită este semnalată prin acumulare: „e cel mai foarte perfect sondaj (parvan.ro); „cel mai foarte super convingător” (liviualexa.ro); „e cel mai foarte super mega tare...” (muzica.ro); „ar fi cel mai foarte
„Cel mai cel“ by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5829_a_7154]
-
acesta ar fi ținut într-o bază militară secretă. Egiptul suferă o schismă ideologică, dar are un inamic comun: Statele Unite ale Americii. Președintele Obama a fost ezitant cu privire la revoltele din Egipt. Puterile Vestului au preferat, de asemenea, să evite folosirea formulii ”lovitură de stat”, pentru a descrie debarcarea lui Morsi de către armată.
Ban Ki-moon, secretarul general al ONU, cere eliberarea lui Morsi by Iordachescu Ionut () [Corola-journal/Journalistic/55669_a_56994]
-
zombie-ul moldovean are și o „dimensiune” națională, nu doar socială, el este un refuzat la salonul națiunilor, un bicefal dintr-o specie imprecisă. Iulian Ciocan a scris o carte uimitor de profundă și de simplă în același timp, într-o formulă stilistică și compozițională pe cât de rafinată, pe atât de insesizabil literară (o suită de proze scurte care reiau personajele și incidentele). Nu ai impresia că citești ficțiune, pentru că recunoști în ea întâmplările lumii tale. Ești pe rând emoționat, prins de
Povești din Basarabia by Raluca Dună () [Corola-journal/Journalistic/5571_a_6896]
-
chiar demult de antologia douămiistă a lui Daniel D. Marin, Poezia antiutopică, mă scutește de alte explicații. Apropo de asta, să notăm că selecția de față nu are ambiții politice (mă refer la politicile literare, desigur.) Nicio generație și nicio formulă literară nu beneficiază de un regim preferențial. Sunt prezenți, astfel, și Ana Blandiana, dar și Bogdan Lipcanu. Și Mircea Dinescu, dar și Rita Chirian. Dacă, la numărătoare, optzeciștii (sau, mă rog, cei de-o vârstă cu optzeciștii) se dovedesc majoritari
Cincizeci (și doi) de poeți by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5572_a_6897]
-
obișnuințelor crase, de aceea, sub unghiul expresiei, filosofii sunt tot atît de periclitați ca poeții: gîndirea lor este o manie care sfîrșește în automatisme de limbă. E ca și cum o forță mai puternică decît ei îi împinge invariabil spre iscarea unor formule standard, de care nu se mai pot lipsi din momentul în care au dat peste ele. Cînd acest formule apar, morbul ceremoniei verbale devine stil, iar stilul e cu atît mai evident cu cît e mai ușor de recunoscut. Și
Personal, consider că… by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5574_a_6899]
-
manie care sfîrșește în automatisme de limbă. E ca și cum o forță mai puternică decît ei îi împinge invariabil spre iscarea unor formule standard, de care nu se mai pot lipsi din momentul în care au dat peste ele. Cînd acest formule apar, morbul ceremoniei verbale devine stil, iar stilul e cu atît mai evident cu cît e mai ușor de recunoscut. Și așa cum există un stil Arghezi, tot așa există un stil Hegel, un stil Kant, un stil Noica. Valoarea unui
Personal, consider că… by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5574_a_6899]
-
de molipsire asupra generațiilor e mai mare. După ce l-ai citit pe Ion Barbu, o vreme nu poți scrie decît în cadența asonanțelor lui, la fel cum, după l-ai frecventat pe Heidegger, nu poți să te exprimi decît în formulele lui sibilinice. Sunt importanți doar autorii pe care îi imiți fără să-ți propui asta, dar cel mai important e ca în final, rupîndu-le vraja ceremoniei, să ajungi la propriile ticuri. Metrica lui Arghezi trebuie părăsită, categoriile lui Hegel trebuie
Personal, consider că… by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5574_a_6899]
-
care mișcă cuvintele în virtutea unor reflexe de îndelungată exersare conceptuală. Un pilot format la școala malaxorului abstract al terminologiei de aparat clasic. Singurele ticuri verbale cu iz personal irită prin scorțoșenia lor rigidă, ca de pildă, nesuferita „personal, consider că“, formulă de care autorul face uz de fiecare dată cînd simte nevoia să atragă atenția că de acum încolo urmează părerile proprii. Păreri care, invariabil, ascultă de rețeta punctului de mijloc între două extreme. Tactica aceasta, a alegerii întregului fără a
Personal, consider că… by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5574_a_6899]
-
președinte ales în mod democratic de Egipt, blamează Statele Unite pentru că au permis și chiar complotat la ceea ce ei numesc o ”lovitură de stat”, relatează The Star. Suspiciunile le-au fost alimentate de faptul că oficialii SUA au evitat să folosească formula ”lovitură de stat” pentru a descrie căderea lui Morsi. De cealaltă parte, cei care se bucură că fostul lider egiptean se află în custodia armatei, acuză Washingtonul că, de la alegerea lui Morsi în funcție, în 2011, l-au sprijinit pe
Egiptul e rupt în două, dar urăște într-o singură direcție: Washington by Iordachescu Ionut () [Corola-journal/Journalistic/55779_a_57104]
-
că...” (medicalnet.ro). Tocmai acolo unde n-ar fi nevoie să apară, pentru că subiectivitatea perspectivei este deja marcată, personal e mai frecvent: eu personal cred că..., părerea mea personală este că... Comică e și apariția adjectivului personal ca amplificator al formulei de atenuare și limitare conversaționale părerea mea, clișeu mult ironizat, cu ani în urmă, de revista Academia Cațavencu. Am întâlnit formula, recent, într-o declarație politică televizată, abundând în formule evazive și insinuări avansate cu prudență: „Cred că este un
Eu personal... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5578_a_6903]
-
frecvent: eu personal cred că..., părerea mea personală este că... Comică e și apariția adjectivului personal ca amplificator al formulei de atenuare și limitare conversaționale părerea mea, clișeu mult ironizat, cu ani în urmă, de revista Academia Cațavencu. Am întâlnit formula, recent, într-o declarație politică televizată, abundând în formule evazive și insinuări avansate cu prudență: „Cred că este un caz destul de complicat, punctul meu de vedere personal, și cred că se va analiza (...); este un caz destul de deosebit și cu
Eu personal... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5578_a_6903]