12,272 matches
-
publicul nu știe totul, așa că percepe diferit ceea ce facem, în sensul ăsta suntem autiști. Poate de asta e cu atât mai interesant proiectul What the fuck are you staring at!?, care are calitatea că este independent, poate fi desprins de galerie. Eu nu sunt foarte ermetică în lucrări, îmi place totuși să comunic cumva mesajul într-un mod în care poate fi înțeles direct, fără a avea un cod suplimentar de citire și două foi A4 de text... Lucrarea e foarte
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2169_a_3494]
-
în mijlocul camerei. Nu-i trebui decât un minut ca să inspecteze din ochi cele patru încăperi care alcătuiau apartamentul tinerei fete. Își alese salonul de toaletă drept post de observație. Acesta avea o fereastră și un balconaș care dădea într-o galerie de vegetație, ceva mai la o parte de restul marii grădini. În cel mai rău caz, putea să sară și să se lase să alunece pe crengi în jos. Extenuat, se așeză greoi pe bancheta lungă poziționată în fața oglinzii monumentale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
lumii lor. Câțiva oameni în uniformă apărură pe una din porți. Unul dintre ei i se adresă lui Thorson într-o limbă guturală, încărcată de consoane. Uriașul se întoarse spre Gosseyn: ― E pustiu. Gosseyn nu răspunse. Abandonat. Cuvântul rezonă în galeriile minții sale. Institutul de semantică fusese părăsit. Bineînțeles ar fi trebuit să bănuiască că așa va fi. Oamenii cu funcții de răspundere sunt, până la urmă, tot oameni și nimeni nu trebuie să se aștepte să-i vadă rămânând în zona
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
ruină: o stradă Întreagă, cu totul abandonată, se prăvălise odată cu terenul de sub ea. El Însă, pentru iubitul lui, era gata să sacrifice totul. Chiar și pe elevii lui. Și știa deja că mâine după-masă nu avea să-i Însoțească la Galeriile de artă modernă - așa cum le promisese - și nu avea să-i ducă În fața lui Klimt. Morandi și Degas. De altfel, pentru copiii care merg la școală, vizitarea unui muzeu Împreună cu un profesor se poate transforma Într-un eveniment catastrofic, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
discobolului lui Mapplethorpe, era Înrămată o fotografie făcută de el În golful Marettimo. Sasha și iubitul, bronzați, cuibăriți la prova unei iole, Îmbătați de soare și de sare. Surâzători. Nu vreau să mă Întorc și să trăiesc fără tine. Nici o Galerie de artă modernă. Nici un elev. Să și-i ducă părinții, să-și mai asume și ei responsabilitatea, că nu i-a obligat nimeni să-i aducă pe lume. Azi, la unu, plec În vacanță. Am și eu dreptul la puțină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
după nenumărate corvezi Îndeplinite În cazarmă, de la curățenia În veceuri, spălatul farfuriilor până la curățatul cartofilor, astăzi primise permisie. Împreună cu alți militari În termen, rătăciți și singuri al fel ca el, urcaseră În trenulețul de Ostia. Trenulețul intră sub pământ, străbătând galerii pline de funingine, negre, Întunecate, mirositoare, aproape sufocante - apoi ieși iar la suprafață. Se umplu. Alerga printre cartiere strălucitoare de marmură și zgârie-nori și apoi prin periferii din ce În ce mai Împrăștiate, apoi printre pini, oleandri și palmieri, trecând dincolo de enigmaticele ruine milenare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
și mulțimea care Îi Înconjura, lampioanele, vitrinele, trăsurile care așteptau turiștii În față la Barcaccia dispăreau În Întunericul tunelului care Îi Înghiți. Mulțimea se apropia ca un șuvoi. Dacă aș putea să uit cuvintele, promisiunile, minciunile. De-a lungul pereților galeriei, panourile publicitare Îl obsedau cu amăgirile lor. Și deasupra lui, agățat de cupola goală a galeriei, străbătută de cabluri electrice și tuburi de neon, Îi atrăgea atenția un afiș albastru ca și semnalizatoarele stradale. Era un indicator. RESPECTAȚI SENSUL DE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
În Întunericul tunelului care Îi Înghiți. Mulțimea se apropia ca un șuvoi. Dacă aș putea să uit cuvintele, promisiunile, minciunile. De-a lungul pereților galeriei, panourile publicitare Îl obsedau cu amăgirile lor. Și deasupra lui, agățat de cupola goală a galeriei, străbătută de cabluri electrice și tuburi de neon, Îi atrăgea atenția un afiș albastru ca și semnalizatoarele stradale. Era un indicator. RESPECTAȚI SENSUL DE MERS, sublinia un mesaj Întâlnit din zece În zece pași. Pentru că aici dedesubt, și poate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
ca și semnalizatoarele stradale. Era un indicator. RESPECTAȚI SENSUL DE MERS, sublinia un mesaj Întâlnit din zece În zece pași. Pentru că aici dedesubt, și poate că oriunde În univers, persoanele trebuiau să respecte regulile de circulație. Pe partea stângă a galeriei, pe unde treceau pasagerii În direcția opusă, dincolo de linia galbenă care despărțea linoleumul În două benzi de circulație, Îl prevenea un alt anunț stradal, inconfundabil, În alb și roșu: SENS INTERZIS. Sensuri interzise. RESPECTAȚI SENSUL DE MERS. Emma evita să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
pe obraz. — Mai puțini decât mi-aș fi dorit, și mai mulți decât erau necesari, răspunse Emma. Dar tu? — E un răspuns pe care ți-l pot Întoarce, râse Sasha, rezemându-se de mânerul scărilor rulante care urcau leneșe prin galeria interminabilă săpată sub Villa Medici pentru a pătrunde În măruntaiele orașului. VIA VENETO VILLA BORGHESE. Alunecând printre bariere portocalii, covorașul de metal se mișca sub picioarele lor cu o lentoare extenuantă. Îi târa - dar părea că nu-i duce nicăieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
a pătrunde În măruntaiele orașului. VIA VENETO VILLA BORGHESE. Alunecând printre bariere portocalii, covorașul de metal se mișca sub picioarele lor cu o lentoare extenuantă. Îi târa - dar părea că nu-i duce nicăieri, căci nu se vedea deloc capătul galeriei. Când Emma făcu câțiva pași pentru a scurta parcursul, căci nu mai avea răbdare, Îi părea că nici nu mai atinge pământul - Îi părea că se eliberase, suspendată și ușoară, deasupra acestei zile. Sasha Îi atinse cu vârful degetelor gura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
goale. Lunga linie galbenă pe care nu trebuie să o depășești, ce trece de-a lungul stației - În timpul zilei nici nu poate fi văzută, călcată În picioare de miile de călători -, acum se releva aproape fosforescentă În cenușiul albăstrui al galeriei. Paznicii controlează ca fiecare stație să fie pustie, să nu fie nici un vagabond, toxicoman sau vreun mâzgălitor de graffiti ascuns prin coridoarele subterane și În cele câteva adăposturi prost luminate din stațiile curate, proaspăt curățate, pentru jubileu. E o muncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
suntem nici la Paris și nici la New York. După ultimul rond ies și paznicii, și porțile se Închid În urma lor. Până când vor sosi cei de la Întreținere cu măturile și gălețile lor, linia B a metroului va rămâne tăcută. Stațiile goale, galeriile goale, inofensiva și inerta linie electrică, chioșcurile Închise și ascensoarele pentru handicapați oprite. Dar nu e adevărat că metroul rămâne pustiu. Din când În când, dacă ciulești urechile, Îți dai seama că În subteran se trezește o viață ascunsă. Apa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
când În când, dacă ciulești urechile, Îți dai seama că În subteran se trezește o viață ascunsă. Apa care se scurge din infiltrații picură uneori de-a lungul pereților. Aerul continuă să se miște, Împins de ventilator, să circule prin galerii. Sunt șoareci și șobolani care se aventurează să ciugulească printre liniile de metrou, adunând resturile pe care călătorii le aruncă neatenți de pe peroane: gume de mestecat, bucăți de pâine, hârtii de la Înghețată lipicioase de zahăr, pahare de carton. Și pe lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
o enigmă și chiar și atunci, cu nici măcar jumătate de oră În urmă, când o sărutase Îndelung și adânc, cu o neîndoielnică satisfacție reciprocă, nu a reușit să topească În ea toată acea rigiditate distinsă și reținută. Ezita sub arcul galeriei, cu tocurile ei prea Înalte, Într-un echilibru precar pe șina Îngustă, cu poșeta În mână. — E un delict? Îl Întrebă Maja la un moment dat. — Se pare că da, răspunse Zero ridicând din umeri. Și se Îndreptă spre celălalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
ei prea Înalte, Într-un echilibru precar pe șina Îngustă, cu poșeta În mână. — E un delict? Îl Întrebă Maja la un moment dat. — Se pare că da, răspunse Zero ridicând din umeri. Și se Îndreptă spre celălalt capăt al galeriei. Ea se Întoarse Înapoi. La câteva sute de metri mai Încolo se sfârșea un trotuar Înalt - poate capătul unei stații de metrou. Dar nu știa al căreia. La capătul liniei electrice pâlpâiau câteva lumini slabe. O țesătură de cabluri electrice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
poate capătul unei stații de metrou. Dar nu știa al căreia. La capătul liniei electrice pâlpâiau câteva lumini slabe. O țesătură de cabluri electrice se intersecta cu șinele de tren - pe sub picioarele ei și pe deasupra capului său. La intrarea În galerie, pe pereții care străluceau de umezeală erau prinse două felinare pătrate, care dădeau o lumină albă. Dar apoi, până unde reușea să ajungă cu privirea, nu se vedeau decât doi pereți ce păreau să se apropie În depărtare, până la a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
depărtare, până la a se atinge. O șerpuire de cabluri electrice și de tuburi, și apoi nimic. Negru absolut. — Vino, o invită Zero, Întinzându-i mâna. Maja privi Împrejur intimidată, ca și cum dintr-o clipă În alta trenul putea să țâșnească din galerie și să-i lovească. Dar nu era nici un tren. Ultimul se Îndreptase spre depou cu mai bine de jumătate de oră În urmă. Atunci Își spuse că dacă asta era un delict, și a te iubi e tot un delict
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
fi stricat totul. Elio nu avea nici vină, nici merit pentru ceea ce se Întâmplase În după-amiaza aceasta. Posibilitatea, finalitatea, obișnuința, abandonul - totul zăcea În ea. Umblară mult, În tăcere, un timp care părea infinit. Din când În când, pe peretele galeriei se deschidea câte o nișă. Maja recunoscu un extinctor, un interfon, o scară extensibilă, o găleată. Până când În fața lor Începură să se contureze umbre nemișcate, care se iveau din Întuneric. Când se apropiară de ele, le recunoscu. Erau două, trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
siguranță, ceea ce se auzea acolo În ungherul Întunecat era zgomot de pași. Zero stinse lanterna. — Să plecăm de-aici, șopti prinzând-o de Încheietură. De-acum paza era mult mai activă. În fiecare noapte era din ce În ce mai periculos să intre În galerie. Săptămâna trecută, Într-un alt depou subteran surprinseseră niște tineri. Îi loviseră cu bastoanele, iar unul dintre ei Își pierduse toți dinții. Se imagină arestat Într-un comisariat oarecare. Dar ea? Ce s-ar fi Întâmplat cu ea? Ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
tăcerea. Ne mișcăm fără să facem vreun zgomot, de parcă n-am exista, se gândi. De parcă deja n-am mai fi aici. Și dac-ar fi Într-adevăr așa? Vom pleca Într-un fel sau altul. Înaintând, pipăind cu palmele pereții galeriei, ca niște orbi. Zero Își spuse că, deși era incitant, ar fi fost stupid să se lase arestați. Nu trebuiau să se lase prinși din nou. Mai degrabă ne lăsăm călcați de tren. Ne vom lăsa străbătuți de curentul electric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
de ei. Cablurile electrice vibrară, poate se făceau probe de funcționare. Un semnal luminos se aprinse În capătul Întunericului. Maja se Înfioră. Dacă mecanicii manevrau trenurile... Dacă dădeau drumul la curent În șine... Își pierduse simțul orientării. Intraseră pe aceeași galerie pe care veniseră? Ori s-au rătăcit? Acum, chiar dacă se Întorcea nu mai reușea să distingă vagoanele Însemnate de Zero. Și nu mai reușea să distingă nimic În față. Doar contururile nedefinite ale unei galerii Întunecate, un tavan neregulat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
simțul orientării. Intraseră pe aceeași galerie pe care veniseră? Ori s-au rătăcit? Acum, chiar dacă se Întorcea nu mai reușea să distingă vagoanele Însemnate de Zero. Și nu mai reușea să distingă nimic În față. Doar contururile nedefinite ale unei galerii Întunecate, un tavan neregulat și Îngust, un felinar palid, acolo În capăt - dar cine știe unde... — Ți-e teamă? o Întrebă Zero, strângându-i brațul cu putere. Maja Închise ochii și privi lumina Îndepărtată din capătul Întunericului și spuse: — Nu. Încet-Încet, În jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
seamă, mari artiști și curatori locali de festivaluri periferice. Pe urmă a făcut în București poze noilor clădiri capitaliste folosind fotograful de amintiri cu aparatul lui Jurasic Park din Cișmigiu și le-a expus la cea mai Nouă și trendy galerie din București, unde responsabilii fotografiei ca artă le-au pierdut. Pe urmă a pus o etichetă cu Gripă pe Pavilionul Românesc de la Veneția lăsându-l fizic gol, să-l umple după aia parlamentari inculți, cronicari de reviste fără artă, tineri
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2200_a_3525]
-
de absidă care lărgea neașteptat albia. De partea cealaltă, aluviunile ridicaseră pe lîngă mal o fîșie Îngustă de pămînt, acoperită cu tufe și bălării de o vigoare nefirească care camuflau gura peșterii, aflată chiar sub mal. Străbătură mai Întîi o galerie În pantă, Întunecată și mocirloasă, cu miros iute de excrement. Ca să vadă pe unde calcă, omul cu fața verde aprinsese o lanternă. Mergea În urma lui Pablo și numai Îl Împingea Într-o parte sau alta, atunci cînd ajungeau Într-un
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]